ORDIN nr. 78/2006

ORDIN nr. 78 din 20 ianuarie 2006 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unor amendamente la memorandumuri de finanțare ISPA

Intrare în vigoare 9 februarie 2006

În temeiul prevederilor art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a următoarelor amendamente la memorandumuri de finanțare ISPA, cuprinse în anexele care fac parte integrantă din prezentul ordin: 1. Amendamentul nr. 6, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 4 noiembrie 2005 și la București la 30 septembrie 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea și modificarea sistemului de canalizare și a sistemului de furnizare și tratare a apelor uzate în Arad pentru protejarea râului Mureș, România", ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 19/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 21 august 2001, prevăzut în anexa nr. 1; 2. Amendamentul nr. 5, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 29 noiembrie 2005 și la București la 29 septembrie 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea rețelei de canalizare și a stației de epurare a apelor uzate în Oradea, România", ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 9/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2002, prevăzut în anexa nr. 2; 3. Amendamentul nr. 5, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 3 noiembrie 2005 și la București la 26 septembrie 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate și modernizarea rețelei de canalizare în orașul Timișoara, România", ratificat prin Legea nr. 474/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 8 august 2002, prevăzut în anexa nr. 3; 4. Amendamentul nr. 3, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 2 decembrie 2005 și la București la 26 septembrie 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Tratarea apei potabile și a apei uzate din orașul Brașov și localitățile învecinate situate în județul Brașov, România", ratificat prin Legea nr. 127/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 24 aprilie 2003, prevăzut în anexa nr. 4; 5. Amendamentul nr. 5, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 24 noiembrie 2005 și la București la 26 septembrie 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Îmbunătățirea sistemului de apă potabilă și a celui al apelor uzate în scopul conformării la standardele europene în domeniul calității apei și protecției mediului în municipiul Iași, România", ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 16/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 20 august 2005, prevăzut în anexa nr. 5; 6. Amendamentul nr. 4, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 14 noiembrie 2005 și la București la 26 septembrie 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea și extinderea rețelei de canalizare și construirea unei stații de epurare a apelor uzate în municipiul Brăila, România", ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 20 august 2001, prevăzut în anexa nr. 6; 7. Amendamentul nr. 5, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 29 noiembrie 2005 și la București la 26 septembrie 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea rețelei de canalizare și a facilităților de epurare a apelor uzate în Constanța, România", ratificat prin Legea nr. 497/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 8 ianuarie 2002, prevăzut în anexa nr. 7; 8. Amendamentul nr. 4, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 28 octombrie 2005 și la București la 26 septembrie 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Program pentru managementul deșeurilor în Piatra-Neamț, România", ratificat prin Legea nr. 512/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 noiembrie 2001, prevăzut în anexa nr. 8; 9. Amendamentul nr. 3, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 4 noiembrie 2005 și la București la 26 septembrie 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Îmbunătățirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizare și a stației de epurare în municipiul Piatra-Neamț, România", ratificat prin Legea nr. 418/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 4 noiembrie 2003, prevăzut în anexa nr. 9; 10. Amendamentul nr. 3, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 5 august 2004 și la București la 19 martie 2004, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Sistem integrat de management al deșeurilor în municipiul Râmnicu Vâlcea, România", ratificat prin Legea nr. 126/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 23 aprilie 2003, prevăzut în anexa nr. 10; 11. Amendamentul nr. 6, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 9 noiembrie 2005 și la București la 31 august 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Lărgirea la patru benzi a drumului național DN5 București-Giurgiu, România", ratificat prin Legea nr. 382/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 27 iulie 2001, prevăzut în anexa nr. 11; 12. Amendamentul nr. 4, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 4 noiembrie 2005 și la București la 31 august 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Construcția variantei de ocolire a orașului Sibiu la standarde de autostradă, pe coridorul de transport european nr. IV, România", ratificat prin Legea nr. 155/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 aprilie 2002, prevăzut în anexa nr. 12; 13. Amendamentul nr. 6, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bruxelles la 9 noiembrie 2005 și la București la 31 august 2005, la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea secțiunii Drobeta-Turnu Severin-Lugoj a drumului național DN6 (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj)", ratificat prin Legea nr. 154/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 16 mai 2003, prevăzut în anexa nr. 13.

Articolul 2

Autoritatea de Management pentru Infrastructură din cadrul Ministerului Finanțelor Publice va urmări punerea în aplicare a prezentului ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p.

=====
Ministrul finanțelor publice, Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat

București, 20 ianuarie 2006.

Nr. 78.

Anexa 1

Amendamentul nr. 6 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României șl Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea și modificarea sistemului de canalizare și a sistemului de furnizare și tratare a apelor uzate în Arad pentru protejarea râului Mureș, România" Memorandumul de finanțare 2000/RO/16/P/PE/011 - "Reabilitarea și modificarea sistemului de canalizare și a sistemului de furnizare și tratare a apelor uzate în Arad pentru protejarea râului Mureș, România" se modifică după cum urmează: La articolul 3, "Angajamentul" - paragraful 1 se modifică astfel: "Cheltuielile eligibile maxime, publice sau echivalente, care pot fi luate în considerare la calcularea asistenței financiare sunt de 16.374.644 euro"; - paragraful 3 va avea următorul cuprins: "Valoarea maximă a asistenței acordate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 12.280.983 euro." În Anexa nr. 1, "Descrierea măsurii" - punctul 2 se modifică astfel: "Autoritatea care prezintă cererea (Coordonatorul Național ISPA) 2.1. Denumirea: Ministerul Finanțelor Publice 2.2. Adresa: Strada Apolodor nr. 17, sector 5, București, România" - punctul 3 se modifică astfel: "Autoritatea responsabilă cu implementarea (așa cum este definită la punctul 2, secțiunea a II-a din anexa nr. III.2): 3.1. Denumirea: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, Ministerul Finanțelor Publice 3.2. Adresa: Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, Intrarea B, sector 3, cod poștal 030669, București, România" - punctul 4 se modifică astfel: "Beneficiarul final (în cazul în care acesta este alt organism decât cel stipulat la punctul 3): 4.1. Denumire: S.C. Compania de Apă Arad S.A. 4.2. Adresa: Str. Sabin Drăgoi, nr. 2-4, Arad, România 4.3. E-mail: raac@arad.ro raacep@arad.ro" - la punctul 7, "Obiective", cel de-al doilea paragraf se modifică astfel: "Consiliul Județean Arad este proprietarul mijloacelor fixe ale sectorului de apă potabilă și ape uzate cu care operează S.C. Compania de Apă Arad S.A." În cazul Componentei B, "Asistența tehnică pentru managementul măsurii", primul paragraf se modifică astfel: "În calitate de beneficiar al MUDP II din cadrul BERD, S.C. Compania de Apă Arad (ca fostă Regie) este deja familiarizată cu practica internațională privind managementul proiectelor. Pe parcursul fazei de pregătire a măsurii a fost realizată o verificare a capacității operatorului de apă privind implementare a măsurii, în urma căreia s-au constatat cerințe adiționale care să asigure că investiția, care este mai mare și mai complexă decât proiectul BERD, este implementată cu succes." În cadrul Componentei C, "Programul de dezvoltare a capacității", primele două paragrafe se modifică astfel: "Programul de dezvoltare a capacității ar trebui să faciliteze susținerea și viabilitatea măsurii după finalizare. Acesta ar trebui să asigure că facilitățile sunt corect coordonate, operate și menținute după remiterea programului către Consiliul Județean al Municipiului Arad (în calitate de proprietar) și către S.C. Compania de Apă Arad (în calitate da operator). Necesitatea pentru un asemenea program a fost stabilită în timpul fazei de pregătire a proiectului. Programul ar trebui să se desfășoare în strânsă cooperare cu Consiliul Județean al Municipiului Arad, cu Unitatea de Implementare a Proiectului și cu S.C. Compania de Apă Arad. Programul va urmări aspectele tehnice legate de operarea și întreținerea rețelelor de canalizare și a stației de epurare, monitorizarea debitelor și compoziția apelor uzate, funcționarea stației de epurare și modernizarea capacității laboratorului pentru monitorizare și analiză. Programul va îmbunătăți calitatea managementului financiar al S.C. Compania de Apă Arad, incluzând problemele legate de recuperarea costurilor și politica prețurilor, precum și managementul măsurii". - la punctul 10 "Principalele elemente ale analizelor financiare" - al doilea paragraf se modifică astfel: "Tarifele trebuie să depășească rata inflației, la un nivel care să asigure recuperarea adecvată a costurilor. O creștere de două ori și jumătate a tarifului real pentru serviciile de canalizare de-a lungul anilor 2004-2010, după cum a fost indicat în analiza financiară, va asigura o acoperire adecvată a tuturor costurilor de operare și întreținere. Deprecierea infrastructurii de bază nu este inclusă, deoarece aceasta este publică, dar S.C. Compania de Apă Arad primește din partea Consiliului Județean Arad rambursarea taxelor pe venit care sunt transferate în Fondul de întreținere, reparații și dezvoltare (IRD), care a fost stabilit pentru proiectul ce se derulează prin BERD" - cel de-al șaselea paragraf se modifică după cum urmează: "Scopul convențiilor financiare stipulate de împrumutul BERD este să asigure menținerea viabilității financiare a S.C. Compania de Apă Arad. Convențiile principale prevăd creșterea tarifelor pentru serviciile de apă și ape uzate în raport cu inflația, o reducere a costurilor de operare de 2% pe an și completarea fondurilor IRD. Activitatea S.C. Compania de Apă Arad se desfășoară în conformitate deplină cu aceste convenții financiare. În plus S.C. Compania de Apă Arad trebuie să pregătească și să reactualizeze anual planul său de afaceri și să înființeze o Unitate de Implementare a Proiectului." - paragraful opt se modifică astfel: "Avându-se în vedere capacitatea limitată a operatorului de apă de a face împrumuturi pentru investiție - trebuie deja să ramburseze împrumutul BERD care este în desfășurare - și limitele disponibile, se justifică o rată a asistenței financiare în valoare de 75%. Măsura va fi cofinanțată prin BERD, care a convenit în principiu să extindă un împrumut către operatorul de apă. Costurile capitale adiționale vor trebui să fie acoperite prin creșterea tarifelor. O evaluare a solvabilității S.C. Compania de Apă Arad a fost efectuată în octombrie 2000 de către BERD, care a confirmat că aceasta va avea dificultăți pentru a suporta un împrumut mai mare." - punctul 12, "Costuri și asistență" se modifică astfel: - euro- Cost total

Contribuția

sectorului

privat

Cheltuieli

neeligibile

Costuri eligibile

totale

Asistență

ISPA

Rata

asistentei

(%)

16.374.644

0

0

16.374.644

12.280.983

75

"Achiziționarea terenului este cost neeligibil, asistența tehnică include programul de dezvoltare a capacității, testare, instruire, începere și comision, iar costurile generale ale contractantului includ facilități, documentație, teste, certificate și instruire. Licitația proiectului este efectuată în conformitate cu condițiile FIDIC Construcție și contracte la cheie și, ca urmare, nu există retribuții separate de proiectare. Documentele de licitație sunt pregătite sub tutela serviciilor de consultanță, care sunt plătite prin programul DANCEE. - punctul 13, "Implicarea instituțiilor financiare internaționale (IFI)" se modifică astfel: "BERD va cofinanța măsura și va furniza un împrumut din cadrul facilității de împrumut de mediu municipale (MELF) a băncii. După o evaluare a solvabilității financiare a operatorului de apă în octombrie 2000, banca a confirmat că va finanța până la 25% din costurile măsurii." Anexa nr. II se modifică astfel: PLAN DE FINANȚARE (bazat pe angajamentele de la bugetul Uniunii Europene) Titlul măsurii: Reabilitarea și modificarea sistemului de canalizare și a sistemului de furnizare și tratare a apelor uzate în Arad pentru protejarea râului Mureș, România Nr. ISPA: 2000/RO/16/P/PE/011 *Font 8* - euro - ┌────┬──────────┬───────────┬────────────────────────────────────────────┐ ┌────────────────┐ │ │ │ │

Costuri eligibile │ │ │ │Anul│Cost total│ Costuri ├───────────────┬───────────────┬────────────┤ │ │ │ │ │neeligibile│ Total │ ISPA │Autoritățile│ │ │ │ │ │ │ │ │ naționale │ │ Împrumut de la │ │ │ │ │ │ ├────────────┤ │

IFI*) │ │ │ │ │ │ │Autoritatea │ │ │ │ │ │ │ │ │ locala │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┬────┼──────────┬────┼────────────┤ ├───────────┬────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ │ 8 │ 9 │ │ │ =2

3 │ │ =5

7 │(%) │ │(%) │ │ │ │(%) │ │ │ │ │ │=3/1│ │=5/3│ │ │ │=8/1│ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2000│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2001│10.800.000│ - │10.800.000│100 │ 8.100.000│ 75 │ 2.700.000│ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2002│ 3.600.000│ - │ 3.600.000│100 │ 2.700.000│ 75 │ 900.000│ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2003│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2004│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2005│ 1.800.000│ │ 1.800.000│100 │ 1.350.000│ 75 │ 450.000│ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2006│ 174.644 │ │ 174.644│100 │ 130.983│ 75 │ 43.661│ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │nede│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ 4.093.661│ - │ │fal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │To- │16.374.644│ - │16.374.644│100 │12.280.983│ 75 │ 4.093.661│ │ 4.093.661│ 25 │ │tal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴──────────┴───────────┴──────────┴────┴──────────┴────┴────────────┘ └───────────┴────┘ _______ *) împrumut BERD

Anexa 2

Amendamentul nr. 5 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumental pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea rețelei de canalizare și a stației de epurare a apelor uzate în Oradea România" Memorandumul de finanțare ISPA 2001/RO/16/P/PE/013 "Reabilitarea rețelei de canalizare și a statiei de epurare a apelor uzate în Oradea, România", se modifică după cum urmează: La articolul 2, "Identificarea măsurii", data finalizării se modifică astfel: "- data finalizării: 31 decembrie 2008" La articolul 3, "Angajamentul" se modifică următoarele: - paragraful 1: "Cheltuielile eligibile maxime, publice sau echivalente care pot fi luate în considerare la calcularea asistenței financiare sunt de 22.084.622 euro." - paragraful 3: "Valoarea maximă a asistenței acordate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este stabilită la 15.459.235 euro."

Articolul 4. "Plăți", paragraful 3 va avea următorul cuprins: "Măsura descrisă în anexa nr. I și plățile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data de 31 decembrie 2008." Din cuprinsul articolului 8, "Condițiile specifice referitoare la măsură", paragraful 4.b) se elimină. În Anexa nr. 1, "Descrierea măsurii": - punctul 2 se modifică astfel: "Autoritatea care prezintă cererea (Coordonatorul Național ISPA) 2.1. Denumirea: Ministerul Finanțelor Publice 2.2. Adresa: Strada Apolodor 17, sector 5, București, România" - punctul 3 se modifică astfel: "Autoritatea responsabil cu implementarea (conform celor definite la punctul 2, secțiunea a II-a din anexa nr. III.2): 3.1. Denumirea: Oficiul de Plăți și Contractare Phare, Ministerul Finanțelor Publice 3.2. Adresa: Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, Intrarea B, sector 3, 030669, București, România" - punctul 4 se modifică astfel: "Beneficiarul final (în cazul în care acesta este alt organism decât autoritatea menționată la punctul 3): 4.1. Denumire: Regia Autonomă Apă Canal 4.2. Adresa: Str. Duiliu Zamfirescu, nr. 3, 410202, Oradea, județul Bihor, România" - la punctul 7, paragraful "Indicatorii fizici" se modifică astfel: "Indicatorii principali, așa cum sunt ilustrați în tabelul următor vor fi folosiți în vederea monitorizării progresului fizic al construcției aferente proiectului."

Indicatori fizici

Unitate

de

măsura

Cantitate

Stația de Epurare a Apelor Uzate

Echipamente de la intrarea apei în stație reabilitate

nr.

1

Decantoare primare reamenajate

nr.

4

Decantoare secundare reamenajate

nr.

3

Intrări în stație echilibrate hidraulic

nr.

1

Lagune transformate pentru tratare terțiară

nr.

5

Gură de deversare în râu modernizată

nr.

1

Automatizarea lucrărilor

nr.

1

Optimizarea și transformarea decantoarelor de nămol

activat

nr.

1

Stația de tratare a nămolului

Instalație de concentrare a nămolului înlocuită sau

reabilitată

nr.

2

Rezervor de fermentare a nămolului reabilitat

nr.

1

Statie nonă pentru deshidratarea nămolului

nr.

1

Punct termic al stației reabilitat

nr.

1

Generator electric pe bio-gaz instalat

nr.

2

Paturi de uscare a nămolului reabilitate

nr.

0

Incinerator

nr.

0

Extinderea și reabilitarea rețelei de canalizare

Canal colector cu diametrul de 300 mm realizat

km

43,4

Canal colector cu diametrul de 400 mm realizat

km

7,2

Canal colector cu diametral de 500 mm realizat

km

5,2

Canal colector cu diametrul de 600 mm realizat

km

1,95

Canal colector cu diametrul de 800 mm realizat

km

2,35

Canal colector cu diametrul de 1000 mm realizat

km

0,6

Stații de pompare reabilitate

nr.

3

Stații de pompare noi

nr.

3

- la punctul 9.1, "Principiul poluatorul plătește", prima frază a celui de-al doilea paragraf se înlocuiește cu: "Laboratorul Regiei Autonome Apă Canal monitorizează agenții industriali care folosesc sistemul de canalizare al orașului". De asemenea, ultimele două fraze ale celui de-al doilea paragraf se înlocuiesc cu: "Regia Autonomă de Apă Canal a fost amendată când calitatea apei tratate a fost sub standardul admis. Aceasta indică faptul că funcționează un sistem de monitorizare și amendare." - în cadrul punctului 10.1, "Monitorizarea respectării standardelor", prima frază a celui de-al doilea paragraf se înlocuiește cu "Controlul calității apei potabile intră în sarcina laboratoarelor de la Regia Autonomă de Apă Canal, se realizează zilnic și la fiecare oră, dependent de parametrii analizați". A doua frază a celui de-al treilea paragraf se înlocuiește cu "Calitatea apei uzate este monitorizată după cum urmează: deversarea din stația de ape uzate este monitorizată încă o dată de laboratorul Regiei Autonome de Apă Canal în cadrul Stației de Epurare a Apelor Uzate." Paragraful patru se înlocuiește cu "Deversările de la companiile industriale sunt monitorizate după cum urmează: zilnic, în laboratorul companiei de deversare sau de către Regia Autonomă de Apă Canal în baza unei înțelegeri subcontractuale (poluatorul plătește pentru testare dacă nu are laboratorul propriu) și la fiecare patru ore de către Regia Autonomă de Apă Canal pentru deversările industriale în canale, în baza unui control de verificare a încărcăturilor." - punctul 11 "Cost și asistență" (în euro) se modifică astfel: - euro - Activitate

Costuri totale

(euro)

Costuri neeligibile

(euro)

Costuri totale

eligibile (euro)

Cheltuieli de

planificare/proiectare

371.900

75.000

296.900

Achiziții terenuri

0

- 0

Pregătirea șantierului

458.400

- 458.400

Lucrări principale

10.347.785

- 10.347.785

Stații și utilaje

6.030.322

6.030.322

Asistența tehnică

345.422

- 345.422

Supervizarea în timpul

implementării

1.554.630

- 1.554.630

Publicitate

100.000

100.000

Cheltuieli neprevăzute

2.951.163

- 2.951.163

Altele (zile muncă,

articole preliminare,

etc.)

- -

- TOTAL

22.159.622

75.000

22.084.622

Cost total

Contribuția

sectorului

privat

Cheltuieli

neeligibile

Total cheltuieli

eligibile

Asistență

ISPA

Rata

asistentei

22.159.622

- 75.000

22.084.622

15.459.235

70

- la punctul 12, "Implicarea instituțiilor financiare internaționale," primul paragraf se înlocuiește cu: "În prezent, Regia Autonomă Apă Canal, derulează deja un program de investiții în cadrul Programului II de Dezvoltare a Utilităților Municipale care implică participarea BERD." A doua frază a celui de-al doilea paragraf se înlocuiește cu: "După evaluarea solvabilității Regiei Autonome Apă Canal în mai 2001, Banca a confirmat că va finanța 25% din costurile eligibile ale măsurii." Cel de-al treilea paragraf se înlocuiește cu: "Diferența de finanțare ce trebuie acoperită, adică 5% din costurile eligibile ale măsurii, va fi acoperită din surse locale, precum bugetul Consiliului Local al municipiului Oradea. Pachetul de achiziții se va ține cont de diferitele surse de finanțare." - Anexa nr. 2 se modifică astfel: PLANUL FINANCIAR (bazat pe angajamentele din bugetul Uniunii Europene) Titlul măsurii: "Reabilitarea rețelei de canalizare și a stației de epurare a apelor uzate în Oradea, România" Nr. ISPA: 2001/RO/16/P/PE/013 *Font 8* - euro - ┌────┬──────────┬───────────┬──────────────────────────────────────────────────────┐ ┌────────────────┐ │ │ │ │ Costuri eligibile │ │ │ │Anul│Cost total│ Costuri ├───────────────┬───────────────┬──────────────────────┤ │ │ │ │ │neeligibile│ Total │ ISPA │Autorități

naționale│ │ Împrumut │ │ │ │ │ │ ├────────────┬─────────┤ │

BERD │ │ │ │ │ │ │Autorități │Altele*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ locale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┬────┼──────────┬────┼────────────┼─────────┤ ├───────────┬────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ │ 9 │ 10 │ │ │ =2

3 │ │ =5

7

8 │(%) │ │(%) │ │ │ │ │(%) │ │ │ │ │ │=3/1│ │=5/3│ │ │ │ │=9/1│ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼─────────┤ ├───────────┼────┤ │2000│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼─────────┤ ├───────────┼────┤ │2001│19.124.800│ ~ │19.124.800│100 │13.387.360│ 70 │ 4.800.000 │937.440 │ │ 4.800.000 │25 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼─────────┤ ├───────────┼────┤ │2002│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼─────────┤ ├───────────┼────┤ │2003│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼─────────┤ ├───────────┼────┤ │2004│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼─────────┤ ├───────────┼────┤ │2005│ 2.959.822│ - │ 2.959.822│ - │ 2.071.875│ - │ 721.156 │166.791 │ │ 721.156 │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼─────────┤ ├───────────┼────┤ │2006│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼─────────┤ ├───────────┼────┤ │ne │ 75.000 │ 75.000 │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ │de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │fal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼─────────┤ ├───────────┼────┤ │To │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tal │22.159.622│ 75.000 │22.084.622│100 │15.459.235│ 70 │ 5.521.156 │1.104.231│ │ 5.521.156 │ 25 │ └────┴──────────┴───────────┴──────────┴────┴──────────┴────┴────────────┴─────────┘ └───────────┴────┘ ________ *) Consiliul Local

Anexa 3

Amendamentul nr. 5 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate și modernizarea rețelei de canalizare în orașul Timișoara, România" Memorandumul de finanțare ISPA 2000/RO/16/P/PE/004 - "Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate și modernizarea rețelei de canalizare în orașul Timișoara, România", se modifică după cum urmează: La articolul 2, "Identificarea măsurii", data finalizării se modifică astfel:" - data finalizării: 31 decembrie 2009" La articolul 3, "Angajamentul" se modifică următoarele: - paragraful 1: "Cheltuielile eligibile maxime, publice sau echivalente care pot fi luate în considerare la calcularea asistenței financiare sunt de 45.363.012 euro." - paragraful 3: "Valoarea maximă a asistenței acordate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este stabilită la 32.207.739 euro."

Articolul 4, "Plățile", paragraful 3 se modifică după cum urmează: "Măsura descrisă în anexa nr. I și plățile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data 31 decembrie 2009." În Anexa nr. I, "Descrierea măsurii" - punctul 2 se modifică astfel: "Autoritatea care prezintă cererea (Coordonatorul Național ISPA) 2.1. Denumirea: Ministerul Finanțelor Publice 2.2. Adresa: Strada Apolodor nr. 17, sector 5, București, România" - punctul 3 se modifică astfel: "Autoritatea responsabilă cu implementarea (așa cum este definită la punctul 2, secțiunea a II-a din anexa nr. III.2); 3.1. Denumirea: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, Ministerul Finanțelor Publice 3.2. Adresa: Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, Intrarea B, sector 3, cod poștal 030669, București, România" - la punctul 6.1, "Componentele proiectului", la Componenta C "Asistență tehnică, supervizare în timpul implementării și publicitate", al doilea paragraf se modifică după cum urmează: "Asistență tehnică pentru procesul de regionalizare, în cadrul pregătirilor pentru Fondul de Coeziune este necesară pregătirea Aquatim în calitate de operator regional, precum și dezvoltarea unui plan de investiții regional. Astfel, asistența tehnică va asigura întărirea capacității instituționale pentru operatorul regional, precum și suportul adecvat pentru viitoarele operații și întreținerea bunurilor la un nivel regional (inclusiv pregătirea aplicației pentru Fondul de Coeziune). - punctul 8, "Programul de lucru", se modifică după cum urmează: "Programul de lucru cu valoare indicativă este următorul;"

Categoria de lucru

Data începerii

Data finalizării

Studiul de fezabilitate

20 martie 2000

25 mai 2000

Analiză economică

28 aprilie 2000

25 mai 2000

Analiză financiară

26 aprilie 2000

25 mai 2000

Studiul de impact asupra

mediului

3 aprilie 2005

25 mai 2000

Studii de proiectare

3 iulie 2000

12 decembrie 2000

Documentații de licitație

4 septembrie 2000

31 octombrie 2000

Achiziționarea terenului

nu este cazul

nu este cazul

Evaluarea licitației și

încheierea contractelor

septembrie 2002

noiembrie 2004

Construcție

octombrie 2004

octombrie 2009

Faza operațională

noiembrie 2008

în continuare

- la punctul 11, "Cost și asistență," tabelul 3 se modifică după cum urmează: - euro - Cost total

Contribuția

sectorului

privat

Cheltuieli

neeligibile

Cost total

eligibil

Asistență

ISPA

Rata

asistentei

(%)

46.863.012

0

1.500.000

45.363.012

32.207.739

71

Anexa nr. I.a. se modifică astfel: *Font 8*

Licitația

nr.

Descrierea lucrărilor și

serviciilor care vor fi

licitate

Tipul contractului

(lucrări,

materiale,

servicii)

Previziuni privind

lansarea licitației

luna,an)

Rata de

rambursare

a facturilor

legate de

contractul

specificat

1.

2000/RO/16/P/PE/004-01

Reabilitarea stației de

tratare a apelor uzate

lucrări

ianuarie 2003

71%

2.*)

2000/RO/16/P/PE/004-02

Reabilitarea și extinderea

rețelei de canalizare

lucrări

martie 2004

71%

3.

2000/RO/16/P/PE/004-03

Asistență tehnica pentru

sprijin în gestionarea

măsurii și supervizarea pe

șantier

servicii

mai 2002

71%

4.

2000/RO/16/P/PE/004-04

Asistența tehnica pentru

întărirea capacității

instituționale pentru

regionalizarea serviciilor

de apa și canalizare

servicii

martie 2006

71%

5.

2000/RO/16/P/PE/004-04

Evaluări independente

servicii

februarie 2003

71%

________ *) contractul corespunde regulilor de achiziții ale BERD Anexa nr. II se modifică astfel: Planul Financiar (bazat pe angajamentele din bugetul Uniunii Europene) Titlul măsurii: Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate și modernizarea rețelei de canalizare în orașul Timișoara" ISPA nr.: 2000/RO/16/P/PE/004 *Font 8* - euro - ┌────┬──────────┬───────────┬────────────────────────────────────────────┐ ┌────────────────┐ │ │ │ │

Cost eligibile │ │ │ │Anul│Cost total│

Cost ├───────────────┬───────────────┬────────────┤ │ │ │ │ │neeligibile│ Total │ ISPA │Autorități │ │ │ │ │ │ │ │ │ naționale │ │ Împrumut de la │ │ │ │ │ │ ├────────────┤ │

IFI*) │ │ │ │ │ │ │Autorități │ │ │ │ │ │ │ │ │ locale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┬────┼──────────┬────┼────────────┤ ├───────────┬────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ │ 8 │ 9 │ │ │ =2

3 │ │ =5

7 │(%) │ │(%) │ │ │ │(%) │ │ │ │ │ │=3/1│ │=5/3│ │ │ │=8/1│ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2000│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2001│19.232.000│ - │19.232.000│100 │13.654.720│ 71 │ 5.577.280 │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2002│ 9.616.000│ - │ 9.616.000│100 │ 6.827.360│ 71 │ 2.788.640 │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2003│ 9.616.000│ - │ 9.616.000│100 │ 6.827.360│ 71 │ 2.788.640 │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2004│ 4.808.000│ - │ 4.808.000│100 │ 3.413.680│ 71 │ 1.394.320 │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2005│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2006│ 2.091.012│ │ 2.091.012│100 │ 1.484.619│ 71 │ 606.393 │ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │nede│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │fal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │ 1.500.000│ 1.500.000 │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │To- │46.863.012│ 1.500.000 │45.363.012│ 97 │32.207.739│ 71 │ 13.155.273│ │ 11.520.000│ 25 │ │tal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴──────────┴───────────┴──────────┴────┴──────────┴────┴────────────┘ └───────────┴────┘ ___________ *) Împrumut BERD

Anexa 4

Amendamentul nr. 3 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Tratarea apei potabile și a apei uzate din orașul Brașov și localitățile învecinate situate în județul Brașov, România" Memorandumul de finanțare 2000/RO/16/P/PE/007 - "Tratarea apei potabile și a apei uzate din orașul Brașov și localitățile învecinate situate în județul Brașov, România", se modifică după cum urmează: La articolul 3, "Angajamentul", următoarele paragrafe se modifică astfel: - paragraful 1: "Cheltuiala publică sau echivalentă maximă care va fi luată în considerare pentru calcularea asistenței financiare va fi de 52.837.762 euro"; - paragraful 3: "Valoarea maximă a asistenței acordate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 37.514.811 euro". În Anexa nr. I "Descrierea, măsurii" - punctul 2 se modifică astfel: "Autoritatea care prezintă cererea (Coordonatorul Național ISPA) 2.1. Denumirea: Ministerul Finanțelor Publice 2.2. Adresa: Strada Apolodor nr. 17, sector 5, București, România" - punctul 3 se modifică astfel: "Autoritatea responsabilă cu implementarea (așa cum este definită la punctul 2, secțiunea a II-a din anexa nr. III.2): 3.1. Denumirea: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, Ministerul Finanțelor Publice 3.2. Adresa: Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, Intrarea B, sector 3, cod poștal 030669, București, România" - la punctul 11, "Cost și asistență", cel de-al treilea tabel va avea următorul cuprins:

Cost total

Contribuția

sectorului

privat

Cheltuieli

neeligibile

Cost total

eligibil

Asistență

ISPA

Rata

asistentei

(%)

61.441.709

0

8.603.947

52.837.762

37.514.811

71

Anexa nr. II se modifică astfel; PLAN DE FINANȚARE (bazat pe angajamentele de la bugetul Uniunii Europene) Titlul măsurii: Tratarea apei potabile și a apei uzate din orașul Brașov și localitățile învecinate situate în județul Brașov, România Nr. ISPA: 2000/RO/16/P/PE/007 *Font 8* - euro - ┌────┬──────────┬───────────┬───────────────────────────────────────────────────────┐ ┌────────────────┐ │ │ │ │ Costuri eligibile │ │ │ │Anul│Cost total│ Costuri ├───────────────┬───────────────┬───────────────────────┤ │ │ │ │ │neeligibile│ Total │ ISPA │Autorități

naționale │ │ Împrumut │ │ │ │ │ │ ├────────────┬──────────┤ │

BERD │ │ │ │ │ │ │Autorități │Altele*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ locale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┬────┼──────────┬────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┬────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ │ 9 │ 10 │ │ │ =2

3 │ │ =5

7

8 │(%) │ │(%) │ │ │ │ │(%) │ │ │ │ │ │=3/1│ │=5/3│ │ │ │ │=9/1│ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2000│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2001│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2002│29.354.311│ - │29.354.311│100 │20.841.561│ 71 │ 1.273.105 │ 7.239.645│ │7.239.645 │ 25 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2003│17.612.589│ - │17.612.589│100 │12.504.938│ 71 │ 763.863 │ 4.343.788│ │4.343.788 │ 25 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2004│ 5.870.862│ - │ 5.870.862│100 │ 4.168.312│ 71 │ 254.621 │ 1.447.929│ │1.447.929 │ 25 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2005│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2006│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │nede│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │fal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │ 8.603.947│ 8.603.947 │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │To │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tal │61.441.709│ 8.603.947 │52.837.762│ 86 │37.514.811│ 71 │ 2.291.589 │13.031.362│ │13.031.362 │ 21 │ └────┴──────────┴───────────┴──────────┴────┴──────────┴────┴────────────┴──────────┘ └───────────┴────┘ ___________ *) Împrumut BERD

Anexa 5

Amendamentul nr. 5 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Îmbunătățirea sistemului de apă potabilă și a celui al apelor uzate în scopul conformări la standardele europene în domeniul calității apei și protecției mediului în municipiul Iași, România" Memorandumul de finanțare ISPA 2000/RO/16/P/PE/006 - "Îmbunătățirea sistemului de apă potabilă și a celui al apelor uzate în scopul conformării la standardele europene în domeniul calității apei și protecției mediului în municipiul Iași, România" se modifică după cum urmează: La articolul 2, "Identificarea măsurii", data finalizării se modifică astfel: - data finalizării: 31 decembrie 2009" La articolul 3, "Angajamentul" se modifică următoarele: - paragraful 1: "Cheltuielile eligibile maxime, publice sau echivalente care pot fi luate în considerare la calcularea asistenței financiare sunt de 46.240.200 euro." - paragraful 3: "Valoarea maximă a asistenței acordate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este stabilită la 34.680.150 euro."

Articolul 4, "Plățile", paragraful 3 se modifică după cum urmează: "Măsura descrisă în anexa nr. I și plățile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data 31 decembrie 2009." În Anexa nr. I, "Descrierea măsurii" - punctul 2 se modifică astfel: "Autoritatea care prezintă cererea (Coordonatorul Național ISPA) 2.1. Denumirea: Ministerul Finanțelor Publice 2.2. Adresa: Strada Apolodor nr. 17, sector 5, București, România" - punctul 3 se modifică astfel: "Autoritatea responsabilă cu implementarea (așa cum este definită la punctul 2, secțiunea a II-a din anexa nr. III.2): 3.1. Denumirea: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, Ministerul Finanțelor Publice 3.2. Adresa: Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, Intrarea B, sector 3, cod poștal 030669, București, România" - punctul 8, "Programul de lucru", se modifică după cum urmează:

Categoria de lucru

Data începerii

Data finalizării

Studiul de fezabilitate

martie 2000

mai 2000

Analiza economică

martie 2000

mai 2000

Analiza financiară

martie 2000

mai 2000

Studiul preliminar de impact

asupra mediului

martie 2000

mai 2000

Studii de proiectare

iulie 2000

februarie 2001

Documentații de licitație

iulie 2000

februarie 2001

Achiziționarea de terenuri

iulie 2000

octombrie 2001

Construcția

septembrie 2002

august 2008

Faza operațională

noiembrie 2008

- la punctul 12, "Costuri și asistență", valorile din tabelul următor se modifică astfel: - euro- Cost total

Contribuția

sectorului

privat

Cheltuieli

neeligibile

Cost total

eligibil

Asistență

ISPA

Rata

asistentei

(%)

46.562.200

0

322.000

46.240.200

34.680.150

75

Anexa nr. II se modifică astfel: Planul Financiar (bazat pe angajamentele din bugetul Uniunii Europene) Titlul măsurii: Îmbunătățirea sistemului de apă potabilă și a celui al apelor uzate în scopul conformării la standardele europene în domeniul calității apei și protecției mediului în municipiul Iași, România" ISPA nr.: 2000/RO/16/P/PE/006 *Font 9* - euro - ┌────┬──────────┬───────────┬────────────────────────────────────────────┐ ┌────────────────┐ │ │ │ │ Cost eligibil │ │ │ │Anul│Cost total│

Cost ├───────────────┬───────────────┬────────────┤ │ │ │ │ │neeligibil │ Total │ ISPA │Autorități │ │ │ │ │ │ │ │ │ naționale │ │ Împrumut de la │ │ │ │ │ │ ├────────────┤ │

IFI**) │ │ │ │ │ │ │Autorități │ │ │ │ │ │ │ │ │ locale*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┬────┼──────────┬────┼────────────┤ ├───────────┬────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ │ 8 │ 9 │ │ │ =2

3 │ │ =5

7 │(%) │ │(%) │ │ │ │(%) │ │ │ │ │ │=3/1│ │=5/3│ │ │ │=8/1│ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2000│31.785.667│ - │31.785.667│ 100│23.839.250│ 75 │ 7.946.4l7 │ │7.946.417 │ 25 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2001│ 9.638.733│ 322.000 │ 9.316.733│ 97│ 6.987.550│ 75 │ 2.329.183 │ │2.329.183 │ 24 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2002│ 5.137.800│ - │ 5.137.800│ 100│ 3.853.350│ 75 │ 1.284.450 │ │1.284.450 │ 25 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2003│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2004│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2005│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2006│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │To │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tal │46.562.200│ 322.000 │46.240.200│ 99 │34.680.150│ 75 │ 11.560.050 │ │11.560.050 │ 25 │ └────┴──────────┴───────────┴──────────┴────┴──────────┴────┴────────────┘ └───────────┴────┘ ___________ *) Împrumut BERD **) Împrumut BERD extins, acordat RAJAC pentru

acoperirea cheltuielilor eligibile

Anexa 6

Amendamentul nr. 4 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea și extinderea rețelei de canalizare și construirea unei stații de epurare a apelor uzate în municipiul Brăila, România" Memorandumul de finanțare ISPA 2000//RO/16/P/PE/010 - "Reabilitarea și extinderea rețelei de canalizare și construirea unei stații de epurare a apelor uzate în municipiul Brăila, România" se modifică după cum urmează: La articolul 2, "Identificarea măsurii", data finalizării se modifică astfel: "- data finalizării: 31 decembrie 2008" La articolul 3, "Angajamentul" se modifică următoarele: - paragraful 1: "Cheltuielile eligibile maxime, publice sau echivalente care pot fi luate în considerare la calcularea asistenței financiare sunt de 49.104.400 euro." - paragraful 3: "Valoarea maximă a asistenței acordate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este stabilită la 36.828.300 euro."

Articolul 4, "Plățile", paragraful 3 se modifică după cum urmează: "Măsura descrisă în anexa nr. I și plățile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data 31 decembrie 2008." În Anexa nr. I, "Descrierea măsurii" - punctul 2 se modifică astfel: "Autoritatea care prezintă cererea (Coordonatorul Național ISPA) 2.1. Denumirea: Ministerul Finanțelor Publice 2.2. Adresa: Strada Apolodor nr. 17, sector 5, București, România" punctul 3 se modifică astfel: "Autoritatea responsabilă cu implementarea (așa cum este definită la punctul 2, secțiunea a II-a din anexa nr. III.2): 3.1. Denumirea: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, Ministerul Finanțelor Publice 3.2. Adresa: Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, Intrarea B, sector 3, cod poștal 030669, București, România" - punctul 4 se modifică astfel: "Beneficiarul final: 4.1. Numele: Regia Autonoma APA Brăila 4.2. E-mail: apa@braila.net" - la punctul 7, "Obiective", cel de-al patrulea paragraf se modifică după cum urmează: "Consiliul Brăila este proprietarul activelor Regiei Autonome APA Brăila, care administrează instalațiile de apă și canalizare din oraș". În cadrul Componentei 1, "Completarea secțiunii canalului colector principal", paragraful "Achiziționarea și implementarea" se modifică după cum urmează: "Casele din vecinătate și viețile oamenilor pot fi expuse unui mare risc, dacă actualul contractor nu-și menține echipamentele în operare. Cu privire la acest aspect, un acord direct între beneficiarul final și Tunele S.A., urmează să fie încheiat pe baza unui ajutor de urgentă. Acest acord direct va acoperi responsabilitatea societății Tunele S.A., de a-și ține echipamentul în același loc și în operare pentru 9-12 luni până când contractul de lucrări pentru canalul colector principal va fi semnat. Contractul existent între beneficiarul final și Tunele S.A., va trebui încheiat corespunzător, iar fondurile ISPA nu vor fi eligibile în ceea ce privește acoperirea financiară aferentă contractului existent. Principalele lucrări pentru această componentă vor fi realizate în cadrul unui contract ce urmează să fie licitat după regulile FIDIC pentru extinderea rețelei de canalizare și completarea canalului colector principal Roșiorii." În cuprinsul Componentei 2, "Extinderea sistemului de canalizare", paragraful al șaselea se modifică astfel: "Lungimea totală a sistemului de canalizare care urmează să fie executat este de 38 km, din care: Cartierul Nedelcu Chercea - 26.182 m; Cartierul Radu Negru - 6.242 m; Cartierul Vidin - 5.576 m. În cadrul Componentei 3, "Stația de epurare a apelor uzate (SEAU)", al treilea paragraf se modifică după cum urmează: "Ca atare, încărcarea în efluent se va conforma cerințelor referitoare la concentrația de nutrienți din apa uzată tratată. Examinarea opțiunilor tehnice a condus la concluzia că procesul tratării mecanico-biologice prin extinderea aerării reprezintă cea mai bună tehnologie care răspunde necesităților municipalității Brăila. Acest proces de tratare este considerat a fi capabil sa îndepărteze nutrienții în cea de a doua etapă, cu modificări tehnice relativ simple. Tancurile de aerare pot fi ajustate pentru locația propusă și pot fi ușor modificate în vederea extinderii tratării apei uzate și pentru îndepărtarea totală a nutrienților pe bază de fosfor și azot dintr-o etapă viitoare a proiectului. Stația de tratare a apelor uzate va fi proiectată în așa fel încât să trateze apele uzate menajere rezultate de la aproximativ 243.700 consumatori, precum și apele uzate industriale produse de industria din Brăila, Debitul maxim al apelor uzate este de 1.350 l/s sau 116.640 mc/zi. Tratarea apei uzate se va realiza în două etape după cum urmează: - prima etapă - prin procesul biologic cu o cantitate medie de nămol activ care reduce consumul biochimic de oxigen (CBO) și suspensiile solide. - a doua etapă - procesul biologic va fi completat cu nămol activ pentru a da nutrienților o valoare conformă cu standardele specifice. În data de 28 februarie 2002, prin Hotărârea de Guvern nr. 188, au fost aprobate noi norme tehnice (NTPA -011/2002, NTPA - 002/2002 și NTPA - 001/2002) pentru modificarea cerințelor anterioare referitoare la deversarea apei uzate. Intrarea în vigoare a acestor norme în anul 2002, a introdus noi cerințe privind încărcăturile poluante deversate în Dunăre. Astfel, la deversarea în Dunăre, scurgerea totală de la Stația de epurare a apelor uzate din Brăila trebuie să se încadreze în NTPA - 001/2002 la sfârșitul etapei a doua pentru arii non-sensibile cu următorii indicatori specifici:

Indicator

Arie non-sensibilă

Arie sensibilă

Ph

6,5-8,5

6,5-8,5

Suspensii solide

35,0 mg/l

35,0 mg/l

CBO

25,0 mg/l

25,0 mg/1

CCO

125,0 mg/l

125,0 mg/l

Total azot

15,0 mg/l

10,0 mg/l

Total fosfor

2,0 mg/l

1,0 mg/l

Substanțe extractive

cu solventi organici

20,0 mg/l

20,0 mg/l

Detergenți sintetici

0,5 mg/l

0,5 mg/l

Reziduuri filtrate la

105°C

2000,0 mg/l

2000,0 mg/l

Coliformi totali

1 milion/100 cmc

1 milion/100 cmc

Având în vedere caracteristicile apei uzate din Brăila și caracteristicile proiectate ale Stației de tratare a apelor uzate, eficiența diminuării poluării este descrisă în tabelul de mai jos:

Indicator

Eficiența îndepărtării poluantului

(%)

Calitatea apei uzate (mg/l)

Tratare

primară

Tratare

secundară

Eficiență

totală

Apă

uzată

netratata

Efluentul

primar

Efluentul

secundar

SS

60

16

76

150

60

35

CBO

20

57

77

110

88

25

Total azot

10

38

48

29

26

15

Total fosfor

10

7

17

2,4

2,1

2

- punctul 8, "Programul de lucru", se modifică după cum urmează: "Planul indicativ de lucru pe componente este următorul:

Componenta

Licitare

Semnare

contract

Finalizare

1. Asistența tehnică pentru

gestionarea și supervizarea

contractelor ISPA

decembrie 2001

august 2002

decembrie 2008

2. Extinderea sistemului de

canalizare și completarea

canalului colector

principal Roșiori

iulie 2003

aprilie 2004

decembrie 2006

3. Stația de epurare a apelor

uzate

octombrie 2003

octombrie 2005

octombrie 2008

4. Contract de urgență pentru

canalul colector principal

- Încredințare

directă

iulie 2003

august 2004

5. Asistență tehnică pentru

contractarea evaluatorilor

independenți în vederea

participării acestora pe

parcursul licitațiilor

februarie 2004

februarie 2004

aprilie 2004

- la punctul 10, "Principalele elemente ale analizei financiare", primele două paragrafe se modifică după cum urmează: "Regia Autonomă APA Brăila, compania de apă și canalizare a municipalității, percepe tarife separate pentru apă și pentru canalizare. În prezent, tariful pentru canalizare este de 630 lei/mc (0.033 euro/mc) pentru gospodarii. Tariful pentru canalizare reprezintă doar a opta parte din prețul apei, iar plata serviciilor de canalizare reprezintă doar o optime din tariful pentru apă și în emiterea facturilor se consideră că utilizarea canalizării reprezintă 80% din consumul de apă. În cele trei regiuni din municipiu, în care va fi extinsă rețeaua de canalizare se vor percepe taxe pentru canalizare de la circa 16,000 de gospodării, ceea ce face ca veniturile Regiei Autonome APA Brăila să fie estimate la circa 140.000 euro/an, în momentul terminării măsurii, adică în anul 2006. Paragraful opt se modifică, de asemenea, astfel: "Regia Autonomă APA Brăila intenționează să realizeze o recuperare totală a costurilor și o marjă de funcționare net pozitivă prin politicile sale de stabilire a tarifelor." - la punctul 11, "Evaluarea impactului asupra mediului", ultima frază din cel de-al treilea paragraf se modifică după cum urmează: "Componentele de asistență tehnică includ un program de creștere a capacității instituționale, în cadrul căruia personalul Regiei Autonome APA Brăila va fi instruit pentru a monitoriza debitul și compoziția apelor uzate, precum și pentru a corecta funcționarea SEAU". - punctul 12, "Cost și asistență" se modifică astfel: - euro- Cost total

Contribuția

sectorului

privat

Cheltuieli

neeligibile

Cost total

eligibil

Asistență

ISPA

Rata

asistentei

(%)

50.029.400

0

925.000

49.104.400

36.828.300

75

Anexa nr. I.a, "Planul de achiziții provizoriu", se modifică astfel: *Font 9*

Licitația

nr.

Descrierea lucrărilor și

serviciilor care vor fi

licitate

Tip de contract

(lucrări,

materiale,

servicii)

Previziuni privind

lansarea licitației

luna,an)

Rata de

rambursare

a facturilor

aferente

contractului

specific

1.

2000/RO/16/P/PE/010-01

Asistență tehnică pentru

gestionarea și supervizarea

măsurii

servicii

decembrie 2001

75%

2.

2000/RO/16/P/PE/010-02

Extinderea sistemului de

canalizare și completarea

canalului colector

principal

lucrări/

FIDIC Galben

iulie 2003

75%

3.

2000/RO/16/P/PE/010-03

Construcția stației de

epurare Brăila

lucrări/

FIDIC Galben

octombrie 2003

75%

4.

2000/RO/16/P/PE/010-04

Contract de urgență

pentru canalul colector

principal Roșiori

lucrări/

FIDIC Galben

Încredințare

directă

75%

5.

2000/RO/16/P/PE/010-04

Evaluatori independenți

servicii/FWC

februarie 2004

75%

Anexa nr. II Planul Financiar (pe baza angajamentelor din bugetul Uniunii Europene) Titlul măsurii: Reabilitarea și extinderea rețelei de canalizare și construcția facilităților de epurare în Municipiul Brăila ISPA nr.: 2000/RO/16/P/PE/010 *Font 9* - euro - ┌────┬──────────┬───────────┬────────────────────────────────────────────┐ ┌────────────────┐ │ │ │ │

Cost eligibil │ │ │ │Anul│Cost total│ Cost ├───────────────┬───────────────┬────────────┤ │ │ │ │ │neeligibil │ Total │ ISPA │Autorități │ │ │ │ │ │ │ │ │ naționale │ │ Împrumut de la │ │ │ │ │ │ ├────────────┤ │

IFI*) │ │ │ │ │ │ │Autorități │ │ │ │ │ │ │ │ │ locale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┬────┼──────────┬────┼────────────┤ ├───────────┬────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ │ 8 │ 9 │ │ │ =2

3 │ │ =5

7 │(%) │ │(%) │ │ │ │(%) │ │ │ │ │ │=3/1│ │=5/3│ │ │ │=8/1│ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2000│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2001│18.240.000│ - │18.240.000│100 │13.680.000│ 75 │ 4.560.000 │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2002│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2003│15.200.000│ - │15.200.000│100 │11.400.000│ 75 │ 3.800.000 │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2004│ 5.249.660│ - │ 5.249.660│100 │ 3.937.245│ 75 │ 1.312.415 │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2005│ 4.427.000│ - │ 4.427.000│ - │ 3.320.250│ 75 │ 1.106.750 │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2006│ 5.987.740│ - │ 5.987.740│100 │ 4.490.805│ 75 │ 1.496.935 │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │nede│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │fal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │ 925.000│ 925.000 │ - │ - │ - │ - │ - │ │ 12.276.100│ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │To- │50.029.400│ 925.000 │49.104.400│ 98 │36.828.300│ 75 │ 12.276.100│ │ 12.276.100│ 25 │ │tal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴──────────┴───────────┴──────────┴────┴──────────┴────┴────────────┘ └───────────┴────┘ _________ *) Împrumut BEI

Anexa 7

Amendamentul nr. 5 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prim Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea rețelei de canalizare și a facilităților de epurare a apelor uzate în Constanța, România" Memorandumul de finanțare ISPA 2000/RO/16/P/PE/003 - "Reabilitarea rețelei de canalizare și a facilităților de epurare a apelor uzate în Constanța, România" se modifică după cum urmează: La articolul 2, "Identificarea măsurii", data finalizării se modifică astfel:" - data finalizării: 31 decembrie 2008" La articolul 3, "Angajamentul" se modifica următoarele: - paragraful 1: "Cheltuielile eligibile maxime, publice sau echivalente care pot fi luate în considerare la calcularea asistenței financiare sunt de 86.877.177 euro." - paragraful 3: "Valoarea maximă a asistenței acordate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este stabilită la 65.157.883 euro."

Articolul 4, "Plățile", paragraful 3 se modifică după cum urmează: "Măsura descrisă în anexa nr. I și plățile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data 31 decembrie 2008." În Anexa nr. I, "Descrierea măsurii" - punctul 2 se modifică astfel: "Autoritatea care prezintă cererea (Coordonatorul Național ISPA) 2.1. Denumirea: Ministerul Finanțelor Publice 2.2. Adresa: Strada Apolodor nr. 17, sector 5, București, România" - punctul 3 se modifică astfel: "Autoritatea responsabilă cu implementarea (așa cum este definită la punctul 2, secțiunea a II-a din anexa nr. III.2): 3.1. Denumirea: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, Ministerul Finanțelor Publice 3.2. Adresa: Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, Intrarea B, sector 3, cod poștal 030669, București, România" - punctul 8, "Programul de lucru", se modifică după cum urmează:

Categoria de lucru

Data începerii

Data finalizării

Studiul de fezabilitate

noiembrie 1999

aprilie 2000

Analiza economică

noiembrie 1999

martie 2000

Analiza financiară

noiembrie 1999

martie 2000

Studiul preliminar de impact

asupra mediului

noiembrie 1999

martie 2000

Studii de proiectare

mai 2000

iulie 2000

Documentații de licitație

iunie 2000

septembrie 2000

Achiziționarea de terenuri

nu este cazul

nu este cazul

Construcția

2001

iunie 2008

Faza operațională

2004*

_________ *) Unele componente din cadrul contractului C devin operaționale

începând cu anul 2004 - la punctul 12, "Costuri și asistență", valorile din tabelul următor se modifică astfel: - euro- Cost total

Contribuția

sectorului

privat

Cheltuieli

neeligibile

Cost total

eligibil

Asistență

ISPA

Rata

asistentei

(%)

86.877.177

0

0

86.877.177

65.157.883

75

Anexa nr. II se modifică astfel: PLAN DE FINANȚARE (bazat pe angajamentele de la bugetul Uniunii Europene) Titlul măsurii: Reabilitarea rețelei de canalizare și a facilităților de epurare a apelor uzate în Constanța, România Nr. ISPA: 2000/RO/16/P/PE/003 *Font 8* - euro - ┌────┬──────────┬───────────┬───────────────────────────────────────────────────────┐ ┌────────────────┐ │ │ │ │ Costuri eligibile │ │ │ │Anul│Cost total│ Costuri ├───────────────┬───────────────┬───────────────────────┤ │ │ │ │ │neeligibile│ Total │ ISPA │Autorități

naționale │ │ Împrumut │ │ │ │ │ │ ├────────────┬──────────┤ │

BERD │ │ │ │ │ │ │Autorități │Altele*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ locala │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┬────┼──────────┬────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┬────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ │ 9 │ 10 │ │ │ =2

3 │ │ =5

7

8 │(%) │ │(%) │ │ │ │ │(%) │ │ │ │ │ │=3/1│ │=5/3│ │ │ │ │=9/1│ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2000│59.072.311│ - │59.072.311│100 │44.304.233│ 75 │ 3.003.310 │11.764.768│ │11.764.768 │ 20 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2001│16.907.495│ - │16.907.495│100 │12.680.621│ 75 │ 859.598 │ 3.367.276│ │ 3.367.276 │ 20 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2002│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2003│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2004│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2005│ 1.265.517│ - │ 1.265.517│100 │ 949.138│ 75 │ 64.340 │ 252.039│ │ 252.039 │ 20 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │2006│ 9.631.854│ - │ 9.631.854│100 │ 7.223.891│ 75 │ 479.592 │ 1.928.371│ │1.928.371 │ 20 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │nede│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │fal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼────────────┼──────────┤ ├───────────┼────┤ │To │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tal │86.877.177│ - │86.877.177│100 │65.157.883│ 75 │ 4.406.840 │17.312.454│ │17.312.454 │ 20 │ └────┴──────────┴───────────┴──────────┴────┴──────────┴────┴────────────┴──────────┘ └───────────┴────┘ _________ *) Împrumut BERD

Anexa 8

Amendamentul nr. 4 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Program pentru managementul deșeurilor în Piatra-Neamț, România" Memorandumul de finanțare ISPA 2000/RO/16/P/PE/001 - "Program pentru managementul deșeurilor în Piatra-Neamț, România" se modifică după cum urmează: La articolul 2, "Identificarea măsurii", data finalizării se modifică astfel: "- data finalizării: 31 decembrie 2007" La articolul 4, "Plățile", paragraful 3 se modifică după cum urmează: "Măsura descrisă în anexa nr. I și plățile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data 31 decembrie 2007." În Anexa nr. I, "Descrierea măsurii" - punctul 2 se modifică astfel: "Autoritatea care prezintă cererea (Coordonatorul Național ISPA) 2.1. Denumirea: Ministerul Finanțelor Publice 2.2. Adresa: Strada Apolodor nr. 17, sector 5, București, România" punctul 3 se modifică astfel: "Autoritatea responsabilă cu implementarea (așa cum este definită la punctul 2, secțiunea a II-a din anexa nr. III.2): 3.1. Denumirea: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, Ministerul Finanțelor Publice 3.2. Adresa: Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, Intrarea B, sector 3, cod poștal 030669, București, România"

Anexa 9

Amendamentul nr. 3 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Îmbunătățirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizare și a stației de epurare în municipiul Piatra-Neamț, România" Memorandumul de finanțare ISPA 2002/RO/16/P/PE/023 - "Îmbunătățirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizare și a stației de epurare în municipiul Piatra-Neamț, România" se modifică după cum urmează: La articolul 8, "Condiții referitoare la măsură", paragraful 4.b): "Realizarea de situații contabile anuale auditate de către experți internaționali recunoscuți, din care să reiasă că sistemele contabile pentru serviciile de apă și canalizare se țin separat de serviciile de termoficare ale orașului și că nu există subvenții încrucișate între cele două servicii; acestea trebuie prezentate Comisiei și BEI la sfârșitul fiecărui an calendaristic, până la data de 31 decembrie 2007," se elimină. În Anexa nr. I, "Descrierea, măsurii" - punctul 2 se modifică astfel: "Autoritatea care prezintă cererea (Coordonatorul Național ISPA) 2.1. Denumirea: Ministerul Finanțelor Publice 2.2. Adresa: Strada Apolodor nr. 17, sector 5, București, România" - punctul 3 se modifică astfel: "Autoritatea responsabilă cu implementarea (așa cum este definită la punctul 2, secțiunea a II-a din anexa nr. III.2): 3.1. Denumirea: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, Ministerul Finanțelor Publice 3.2. Adresa: Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, Intrarea B, sector 3, cod poștal 030669, București, România" - punctul 4 se modifică astfel: "Beneficiarul final (în cazul în care este vorba de un alt organism decât autoritatea menționată la punctul 3): 4.1. Numele: C.J. APA SERV S.A. - la punctul 6, "Descrierea", ultimele două fraze din primul paragraf se modifică astfel: "Managementul serviciilor de apă și apă uzată reprezintă responsabilitatea C.J. APA SERV S.A., care succede în drepturi și obligații S.C. AQUA CALOR S.A, în ceea ce privește obiectul de activitate al companiei: captarea, tratarea și distribuția apei, colectarea, transportul și tratarea apelor uzate. C.J. APA SERV S.A., este licențiată ca operator și a fost înființată în baza deciziei celor cinci instituții constituite ca acționari legali: Consiliul Județean Neamț, Consiliul Municipal Piatra-Neamț și Consiliile locale ale comunelor Săvinești, Roznov și Alexandru cel Bun." - în cadrul punctului 7, "Obiective", ultimul punct din enumerare se modifică astfel: "Îmbunătățirea calității serviciilor furnizate și a performanțelor de exploatare ale operatorului de apă." - la punctul 9, "Analiza cost-beneficiu din punct de vedere economic și social" paragraful 2 se modifică astfel: "Poluarea mediului acvatic - (i) îmbunătățirea calitativă a râului Bistrița și a mediului înconjurător; (îi) evaluarea penalităților pentru descărcări pentru a evita plătirea acestora de către operatorul de apă;" - la punctul 10.1, "Principiul poluatorul plătește" al doilea paragraf se modifică astfel: "Deversările de poluanți peste limitele admisibile sunt penalizate. Dacă deversările ce provin de la agenții industriali ajung direct într-un curs de apă, operatorul de apă este pasibil la plata penalității, urmând ca penalitățile să se recupereze de la unitatea industrială în cauză. Penalitățile curente sunt stabilite prin adăugarea unui procentaj la tariful obișnuit, în cazul în care concentrația este în exces, compania vinovată trebuie să plătească noul tarif pentru întreaga lună, chiar dacă limitele de încărcare au fost depășite chiar și numai o zi." iar ultimul paragraf se modifică astfel: "În plus, operatorul plătește tarife Administrației Naționale Apele Române pentru extragerea apei brute și plătește, în acest mod, o sumă pentru poluarea mediului autorităților însărcinate cu protejarea calității apei. Operatorul este obligat să plătească taxe pentru descărcarea în râul Bistrița a apelor care depășesc anumite standarde de poluare către aceleași autorități."

Anexa 10

Amendamentul nr. 3 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeana privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Sistem integrat de management al deșeurilor în municipiul Râmnicu Vâlcea, România" Memorandumul de finanțare ISPA 2001/RO/16/P/PE/014, "Sistem integrat de management al deșeurilor în municipiul Râmnicu Vâlcea, România", se modifică după cum urmează: La articolul 2, "Identificarea măsurii", data finalizării se modifică astfel: "- data finalizării: 31 decembrie 2007" La articolul 4, "Plățile", paragraful 3 se modifică după cum urmează: "Măsura descrisă în anexa nr. I și plățile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data 31 decembrie 2007. Raportul solicitat pentru efectuarea plății finale va fi înaintat în termen de maximum 6 luni de la această dată." Din cuprinsul articolului 8, "Condiții specifice referitoare la măsură,", paragraful 3.f) se elimină. În Anexa nr. I, "Descrierea măsurii" - la punctul 3, "Autoritatea responsabila cu implementarea", se modifică următoarele: 3.2. Adresa: Bulevardul Magheru 6-8, Sector 1, București, România 3.3. Denumirea: Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor - la punctul 8, "Programul de lucru orientativ" se modifică după cum urmează:

Categoria de lucru

Data începerii

Data finalizării

Stadii de fezabilitate

mai 1999

mai 2000

Analize economice

noiembrie 1999

mai 2000

Analize financiare

noiembrie 1999

mai 2000

Studii de proiectare

septembrie 2001

decembrie 2001

Studiul de impact asupra

mediului

martie 2000

noiembrie 2000

Documente de licitație

octombrie 2001

martie 2004

Achiziționarea terenului

finalizată

Construcția

noiembrie 2004

decembrie 2007

Faza operațională

decembrie 2004

(colectarea)

decembrie 2007

noul depozit)

- - punctul 13, "Implicarea instituțiilor financiare internaționale", se modifică astfel: "Fară implicarea instituțiilor financiare internaționale. Proiectul va fi cofinanțat din surse locale și naționale." Anexa nr. II se modifică astfel: PLAN DE FINANȚARE (bazat pe angajamentele de la "bugetul Uniunii Europene) Titlul măsurii: Sistem integrat de management al deșeurilor în municipiul Râmnicu Vâlcea, România Nr. ISPA: 2001/RO/16/P/PE/014 *Font 8* - euro - ┌────┬──────────┬───────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┐ │ │ │ │ Costuri eligibile │ │ │Anul│Costuri │ Costuri ├───────────────┬───────────────┬──────────────────────────────────────┤ │ │ │totale │neeligibile│ Total │ ISPA │Autorități

naționale │ Împrumut │ │ │ │ │ │ ├─────────┬──────────┬──────────┬──────┤ de la IFI │ │ │ │ │ │ │Guvern │Autorități│Autorități│Altele│ │ │ │ │ │ │ │ │regionale │locale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┬────┼──────────┬────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────┼───────┬──────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │12 │ │ │ =2

3 │ │=5

7

8

9

│(%) │ │(%) │ │ │ │ │ │(%)= │ │ │ │ │

10 │=3/1│ │=5/3│ │ │ │ │ │11/1 │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────┼───────┼──────┤ │2000│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────┼───────┼──────┤ │2001│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────┼───────┼──────┤ │2002│ 8.803.860│ - │ 8.803.860│100 │ 8.803.860│ 100│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────┼───────┼──────┤ │2003│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────┼───────┼──────┤ │2004│ 1.800.483│ - │ 1.800.483│100 │ 1.100.483│ 61 │ 500.000│ - │ 200.000 │ - │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────┼───────┼──────┤ │2005│ 2.400.482│ - │ 2.400.482│100 │ 1.100.482│ 46 │ 900.000│ - │ 400.000 │ - │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────┼───────┼──────┤ │2006│ 1.668.275│ - │ 1.668.275│100 │ - │ - │1.168.275│ │ 500.000 │ - │ ~ │ - │ │nede│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │fal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │ 6.286.626│ 6.286.626│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ ├────┼──────────┼───────────┼──────────┼────┼──────────┼────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────┼───────┼──────┤ │To │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tal │20.959.726│ 6.286.626│14.673.100│ 70 │11.004.825│ 75 │2.568.275│ - │1.100.000 │ - │ - │ - │ └────┴──────────┴───────────┴──────────┴────┴──────────┴────┴─────────┴──────────┴──────────┴──────┴───────┴──────┘

Anexa 11

Amendamentul nr. 6 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Lărgirea la patru benzi a drumului național DN5 București 'ad Giurgiu, România" Memorandumul de finanțare ISPA 2000/RO/16/P/PT/002 - "Lărgirea la patru benzi a DN5 București - Giurgiu, România" se modifică după cum urmează: La articolul 2, "Identificarea măsurii", data finalizării se modifică astfel: "- data finalizării: 30 septembrie 2009" La articolul 3, "Angajamentul" se modifică urmatoarele: - paragraful 1: "Cheltuielile eligibile maxime, publice sau echivalente care pot fi luate în considerare la calcularea asistenței financiare sunt de 52.648.050 euro." - paragraful 3: "Valoarea maximă a asistenței acordate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este stabilită la 34.747.713 euro."

Articolul 4, "Plățile", paragraful 3 se modifică după cum urmează: "Măsura descrisă în anexa nr. I și plățile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data de 30 septembrie 2009." În Anexa nr. I, "Descrierea măsurii", punctul 12, "Cost și asistență", valorile din cel de-al doilea tabel se modifică astfel: -euro- Cost total

Contribuția

sectorului

privat

Cheltuieli

neeligibile

Cost total

eligibil

Asistență

ISPA

Rata

asistentei

(%)

61.315.161

0

8.667.111

52.648.050

34.747.713

66

Anexa nr. II se modifică astfel: PLAN DE FINANȚARE (bazat pe angajamentele de la bugetul Uniunii Europene) Titlul măsurii: Lărgirea la patru benzi a drumului național DN5 București - Giurgiu, România Nr. ISPA: 2000/RO/16/P/PT/002 *Font 9* - euro - ┌────┬───────────┬───────────┬───────────────────────────────────────────────┐ ┌────────────────┐ │ │ │ │ Costuri eligibile │ │ │ │Anul│Cost total │

Costuri ├─────────────────┬────────────────┬────────────┤ │ │ │ │ │neeligibile│ Total │ ISPA │Autoritățile│ │ │ │ │ │ │ │ │ naționale │ │ Împrumut de la │ │ │ │ │ │ ├────────────┤ │

IFI │ │ │ │ │ │ │

Guvern │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┬─────┼───────────┬────┼────────────┤ ├───────────┬────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ │ 8 │ 9 │ │ │ =2

3 │ │ =5

7 │(%) │ │(%) │ │ │ │(%) │ │ │ │ │ │=3/1 │ │=5/3│ │ │ │=8/1│ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2000│ - │ - │ - │- │ - │ - │ - │ │ - │- │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2001│52648024,24│ - │52648024,24│100 │34747696,00│ 66 │ 17900328,24│ │ │ │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2002│ - │ - │ - │- │ - │ - │ - │ │ - │- │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2003│ - │ - │ - │- │ - │ - │ - │ │ - │- │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2004│ - │ - │ - │- │ - │ - │ - │ │ - │- │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2005│ - │ - │ - │- │ - │ - │ - │ │ - │- │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2006│ 25,76│ - │ 25,76│100 │ 17,00 │66 │ 8,76 │ │ - │- │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │nede│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │fal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │ 8667111,00│ 8667111,00│ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │To │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tal │61315161,00│ 8667111,00│52648050,00│85,86│34747713,00│66 │17900337,00 │ │ - │ - │ └────┴───────────┴───────────┴───────────┴─────┴───────────┴────┴────────────┘ └───────────┴────┘

Anexa 12

Amendamentul nr. 4 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Construcția variantei de ocolire a orașului Sibiu la standarde de autostradă, pe coridorul de transport european nr. IV în România" Memorandumul de finanțare ISPA 2001/RO/16/P/PT/005 - "Construcția variantei de ocolire a orașului Sibiu la standarde de autostradă, pe coridorul de transport european nr. IV în România" se modifică după cum urmează: La articolul 2, "Identificarea măsurii", data finalizării se modifică astfel: "- data finalizării: 31 august 2009" La articolul 3, "Angajamentul" se modifică următoarele: - paragraful 1: "Cheltuielile eligibile maxime, publice sau echivalente care pot fi luate în considerare la calcularea asistenței financiare sunt de 70.261.600 euro." - paragraful 3: "Valoarea maximă a asistenței acordate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este stabilită la 52.696.200 euro."

Articolul 4, "Plățile", paragraful 3 se modifică după cum urmează: "Măsura descrisă în anexa nr. I și plățile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data de 31 august 2009." În Anexa nr. I, "Descrierea măsurii", punctul 12, "Cost și asistență", valorile din cel de-al doilea tabel se modifică astfel: -euro- Cost total

Contribuția

sectorului

privat

Cheltuieli

neeligibile

Cost total

eligibil

Asistență

ISPA

Rata

asistentei

(%)

80.527.650

0

10.266.050

70.261.600

52.696.200

75

Anexa nr. II se modifică astfel: PLAN DE FINANȚARE (bazat pe angajamentele de la bugetul Uniunii Europene) Titlul măsurii: Construcția variantei de ocolire a orașului Sibiu la standarde de autostradă, pe coridorul de transport european nr. IV în România Nr. ISPA: 2000/RO/16/P/PT/005 *Font 9* - euro - ┌────┬───────────┬───────────┬───────────────────────────────────────────────┐ ┌────────────────┐ │ │ │ │ Costuri eligibile │ │ │ │Anul│Cost total │

Costuri ├─────────────────┬────────────────┬────────────┤ │ │ │ │ │neeligibile│ Total │ ISPA │Autoritățile│ │ │ │ │ │ │ │ │ naționale │ │ Împrumut de la │ │ │ │ │ │ ├────────────┤ │

IFI │ │ │ │ │ │ │

Guvern │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┬─────┼───────────┬────┼────────────┤ ├───────────┬────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ │ 8 │ 9 │ │ │ =2

3 │ │ =5

7 │(%) │ │(%) │ │ │ │(%) │ │ │ │ │ │=3/1 │ │=5/3│ │ │ │=8/1│ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2000│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2001│47.640.000 │ - │ 47.640.000│ 100 │ 35.730.000│ 75 │ 11.910.000 │ │ - │ - │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2002│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2003│ 8.000.000 │ - │ 8.000.000│ 100 │ 6.000.000│ 75 │ 2.000.000 │ │ - │ - │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2004│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2005│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2006│14.621.600 │ - │ 14.621.600│ 100 │ 10.966.200│ 75 │ 3.655.400 │ │ - │ - │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │nede│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │fal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │10.266.050 │10.266.050 │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┼───────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │To │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tal │80.527.650 │10.266.050 │70.261.600 │87,25│52.696.200 │75 │17.565.400 │ │ - │ - │ └────┴───────────┴───────────┴───────────┴─────┴───────────┴────┴────────────┘ └───────────┴────┘

Anexa 13

Amendamentul nr. 6 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea secțiunii Drobeta-Turnu Severin - Lugoj a drumului național DN6 (faza 2 a proiectului Craiova - Lugoj)" Memorandumul de finanțare ISPA 2001/RO/16/P/PT/006 - "Reabilitarea secțiunii Drobeta Turnu Severin - Lugoj a dramului național DN6 (faza 2 a proiectului Craiova -Lugoj)" se modifică după cum urmează: La articolul 2, "Identificarea măsurii", data finalizării se modifică astfel: "- data finalizării: 30 septembrie 2010" La articolul 3, "Angajamentul" se modifică următoarele: - paragraful 1: "Cheltuielile eligibile maxime, publice sau echivalente care pot fi luate în considerare la calcularea asistenței financiare sunt de 155.578.840 euro." - paragraful 3: "Valoarea maximă a asistenței acordate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este stabilită la 116.684.130 euro."

Articolul 4, "Plățile", paragraful 3 se modifică după cum urmează: "Măsura descrisă în anexa nr. I și plățile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data de 30 septembrie 2010," În Anexa nr. 1, "Descrierea măsurii", punctul 12, "Cost și asistență", valorile din cel de-al doilea tabel se modifică astfel: -euro- Cost total

Contribuția

sectorului

privat

Cheltuieli

neeligibile

Cost total

eligibil

Asistență

ISPA

Rata

asistentei

(%)

169.806.229

0

14.227.389

155.578.840

116.684.130

75

Anexa nr. II se modifică astfel: PLAN DE FINANȚARE (bazat pe angajamentele de la bugetul Uniunii Europene) Titlul măsurii Reabilitarea secțiunii Drobeta Turnu Severin - Lugoj a drumului național DN6 (faza 2 a proiectului Craiova - Lugoj) Nr. ISPA: 2000/RO/16/P/PT/006 *Font 8* - euro - ┌────┬────────────┬───────────┬─────────────────────────────────────────────────┐ ┌────────────────┐ │ │ │ │

Costuri eligibile │ │ │ │Anul│Cost total │

Costuri ├──────────────────┬─────────────────┬────────────┤ │ │ │ │ │neeligibile│ Total │ ISPA │Autoritățile│ │ │ │ │ │ │ │ │ naționale │ │ Împrumut de la │ │ │ │ │ │ ├────────────┤ │

IFI │ │ │ │ │ │ │

Guvern │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────┼───────────┼────────────┬─────┼────────────┬────┼────────────┤ ├───────────┬────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ │ 8 │ 9 │ │ │ =2

3 │ │ =5

7 │(%) │ │(%) │ │ │ │(%) │ │ │ │ │ │=3/1 │ │=5/3│ │ │ │=8/1│ ├────┼────────────┼───────────┼────────────┼─────┼────────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2000│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼────────────┼───────────┼────────────┼─────┼────────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2001│14386666,67 │ - │14386666,67 │100 │10790000,00 │ 75 │ 3596666,67│ │ - │ - │ ├────┼────────────┼───────────┼────────────┼─────┼────────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2002│28826666,67 │ - │28826666,67 │100 │21620000,00 │ 75 │ 7206666,67│ │ - │ - │ ├────┼────────────┼───────────┼────────────┼─────┼────────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2003│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼────────────┼───────────┼────────────┼─────┼────────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2004│48280000,00 │ - │48280000,00 │100 │36210000,00 │ 75 │12.070000,00│ │ - │ - │ ├────┼────────────┼───────────┼────────────┼─────┼────────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2005│47306666,67 │ - │47306666,67 │100 │35480000,00 │ 75 │11.826666,67│ │ - │ - │ ├────┼────────────┼───────────┼────────────┼─────┼────────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │2006│16778840,00 │ - │16778840,00 │100 │12584130,00 │ 75 │ 4.194710,00│ │ - │ - │ ├────┼────────────┼───────────┼────────────┼─────┼────────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │nede│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │fal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │14227389,00 │14227389,00│ - │ - │ - │ - │ - │ │ - │ - │ ├────┼────────────┼───────────┼────────────┼─────┼────────────┼────┼────────────┤ ├───────────┼────┤ │To │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tal │169806229,00│14227389,00│155578840,00│91,62│116684130,00│ 75 │38.894710,00│ │ - │ - │ └────┴────────────┴───────────┴────────────┴─────┴────────────┴────┴────────────┘ └───────────┴────┘ ___________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 9 februarie 2006

AMENDAMENT nr. 6 din 30 septembrie 2005

AMENDAMENT nr. 6 din 30 septembrie 2005 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilita...

AMENDAMENT nr. 5 din 29 septembrie 2005

AMENDAMENT nr. 5 din 29 septembrie 2005 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumental pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilita...

AMENDAMENT nr. 5 din 26 septembrie 2005

AMENDAMENT nr. 5 din 26 septembrie 2005 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilita...

AMENDAMENT nr. 3 din 26 septembrie 2005

AMENDAMENT nr. 3 din 26 septembrie 2005 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Tratarea...