DECIZIE nr. 93/2026

DECIZIA nr. 93 din 12 octombrie 2026 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.042 alin. (2) și ale art. 1.043 din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 16 noiembrie 2026

Dosar nr. 855/1/2026

Mihnea Adrian Tănase - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Elena Carmen Popoiag - președintele Secției I civile

Adina Oana Surdu - președintele Secției a II-a civile

Dorina Zeca - judecător la Secția I civilă

Ileana Ruxandra Tirică - judecător la Secția I civilă

Gheorghe Liviu Zidaru - judecător la Secția I civilă

Denisa Livia Băldean - judecător la Secția I civilă

Lavinia Dascălu - judecător la Secția I civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secția a II-a civilă

Ianina Blandiana Grădinaru - judecător la Secția a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secția a II-a civilă

Roxana Popa - judecător la Secția a II-a civilă

Simona Maria Zarafiu - judecător la Secția a II-a civilă

1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 855/1/2026, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

2. Ședința este prezidată de domnul judecător Mihnea Adrian Tănase, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

3. La ședința de judecată participă doamna Georgiana Toader, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția civilă în Dosarul nr. 6.457/211/2025/a2.

5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind formulat punct de vedere de către intimații-pârâți NI și NR, care solicită, în principal, respingerea sesizării, ca inadmisibilă, și, în subsidiar, în ipoteza admisibilității sesizării, ca instanța să rețină că procedura specială a evacuării este compatibilă cu incidentul procedural al suspendării facultative a judecății prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.

6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

7. Tribunalul Cluj - Secția civilă a dispus în Dosarul nr. 6.457/211/2025/a2 sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.042 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 1.043 din Codul de procedură civilă se poate dispune suspendarea procedurii speciale de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, prevăzută de cartea a VI-a titlul XI din Codul de procedură civilă, prin raportare la dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv până la soluționarea definitivă a altei cauze?

8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 855/1/2026, termenul de judecată fiind 12 octombrie 2026.

II. Dispoziții supuse interpretării

9. Codul de procedură civilă

Articolul 413

(1) Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Articolul 1.042

(2) Cererea de evacuare se judecă de urgență, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea părților.

Articolul 1.043

(1) Pârâtul chemat în judecată, potrivit procedurii prevăzute în prezentul titlu, nu poate formula cerere reconvențională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanție, pretențiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată.

(2) Pârâtul poate invoca apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt și de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului.

III. Expunerea succintă a procesului

10. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții NSA și NA au solicitat, în baza art. 1.034 și următoarele din Codul de procedură civilă, evacuarea pârâților NI și NR din imobilul aflat în proprietatea reclamanților, situat în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj.

11. În susținere au arătat că pârâții NI și NR ocupă nelegal imobilul aflat în proprietatea exclusivă a reclamanților, ca urmare a îngăduinței perpetue manifestate de aceștia în considerarea situației pârâților.

12. Prin întâmpinarea formulată, pârâții au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

13. În motivare au arătat că nu este reală susținerea reclamanților potrivit căreia pârâții ar folosi imobilul în lipsa unui titlu. Astfel, învederează că reclamanții nu se pot prevala de un titlu valabil pentru a solicita evacuarea pârâților din imobil, contractul de vânzare-cumpărare în temeiul căruia reclamanții ar fi dobândit proprietatea asupra imobilului fiind contestat în Dosarul nr. 1.892/117/2025, aflat pe rolul Tribunalului Cluj, în procedura prealabilă.

14. Prin urmare, pârâții au solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea Dosarului nr. 1.892/117/2025.

15. Prin Încheierea de ședință din data de 14.11.2025, instanța de fond a admis cererea formulată de către pârâți și, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. 1.892/117/2025.

16. Prin Cererea de recurs, înregistrată cu nr. 6.457/211/2025/a2, reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății, invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 1.042 alin. (2) din Codul de procedură civilă

referitoare la limitele judecății în cadrul procedurii speciale a evacuării, precum și urgența care trebuie să caracterizeze această procedură.

17. Prin întâmpinare, pârâții-intimați au solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

18. În motivare s-a susținut că soluția primei instanțe este legală, având în vedere că soluționarea cauzei depinde de soluția pronunțată în dosarul de contestare a titlului de proprietate, întrucât reclamanții invocă calitatea de proprietari asupra imobilului din care solicită evacuarea, iar pârâții au atacat contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate.

19. Au învederat că procedura de evacuare are caracter urgent, conform art. 1.042 alin. (2) din Codul de procedură civilă, iar pârâții nu pot formula cerere reconvențională în cadrul acesteia, potrivit art. 1.043 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ci doar pe cale separată, motiv pentru care au formulat cerere de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului de contestare a titlului de proprietate.

IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea cererii

20. Completul de judecată din cadrul Tribunalului Cluj care a formulat sesizarea a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

21. Reclamanții au solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. În susținere au arătat că cererea de suspendare formulată de intimați nu este admisibilă în procedura evacuării, având în vedere că cererea de evacuare se judecă de urgență, cu dezbateri sumare, în camera de consiliu, conform art. 1.042 alin. (2) din Codul de procedură civilă, iar suspendarea ar contraveni principiului celerității consacrat de art. 1.042 alin. (2) din Codul de procedură civilă. De asemenea, nu se pot formula cereri reconvenționale, de chemare în judecată a altei persoane ori de chemare în garanție, potrivit art. 1.043 din Codul de procedură civilă, apărările intimaților limitându-se la temeinicia motivelor de fapt și de drept ale cererii.

22. De asemenea, reclamanții au învederat că suspendarea ar lipsi proprietarul de beneficiul protecției efective a dreptului de proprietate, permițând ocupantului să continue utilizarea imobilului fără titlu opozabil proprietarului, ceea ce ar contraveni exigențelor constituționale și convenționale privind protecția proprietății.

23. În plus, au precizat că practica judiciară neunitară incipientă în materie de suspendare a judecării cererilor de evacuare a generat incertitudini privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, iar chestiunea de drept este nouă, nu a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție și nu face obiectul unui recurs în interesul legii, fiind necesară intervenția instanței supreme.

24. Pârâții au învederat că cererea de sesizare nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât problema de drept ridicată vizează incidentul procedural al suspendării facultative a cauzei, iar de lămurirea acesteia nu depinde soluționarea fondului cauzei.

25. Astfel, au arătat că între problema de drept și soluționarea fondului nu există nicio legătură, niciun raport de dependență, astfel că nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege. Au expus faptul că, potrivit doctrinei și practicii judiciare, stabilirea competenței nu reprezintă o chestiune de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei; totodată, în speță, problema de drept ridicată nu îndeplinește condiția noutății, întrucât s-a creat deja o practică judiciară neunitară, astfel că recursul în interesul legii este incident, nu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. În completare, reclamanții au susținut că incidentul procedural al suspendării facultative a judecății cauzei prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă poate interveni în procedura specială de evacuare, întrucât dispozițiile legale nu interzic expres formularea cererii de suspendare.

26. Au menționat că, întrucât pârâtul nu poate formula cerere reconvențională în cadrul procedurii de evacuare, singura soluție pentru a invoca nulitatea absolută a titlului recurenților a fost formularea unei cereri distincte în fața Tribunalului Cluj, ceea ce impune suspendarea procedurii de evacuare până la soluționarea cauzei în care se va analiza validitatea titlului.

27. Au precizat că modalitatea de interpretare de către recurenți a dispozițiilor art. 1.043 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul că interdicțiile se aplică nu doar cererilor reconvenționale, ci și cererii de suspendare facultativă, reprezintă o adăugare la lege, iar suspendarea facultativă a judecății este un incident procedural care intervine pe parcursul unei judecăți, nu o cerere prin care se formulează pretenții proprii.

28. Au arătat că, în funcție de raportul de dependență dintre dosare, instanța de judecată are competența de a analiza oportunitatea suspendării de la caz la caz, astfel că intervenirea incidentului procedural al suspendării facultative a judecății într-o procedură de evacuare nu poate fi interzisă de plano de către instanța supremă.

VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

29. Completul de judecată a arătat că nu a formulat un punct de vedere deoarece s-ar crea riscul unei situații de antepronunțare în cauză, în ipoteza în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar pronunța o decizie obligatorie în sensul prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

VII. Jurisprudența instanțelor naționale

30. Răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea adresată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au evidențiat existența a două opinii diferite asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

31. Astfel, într-o primă opinie, s-a considerat că se poate dispune suspendarea procedurii speciale de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept.

32. Practica judiciară a fost identificată la nivelul următoarelor instanțe: Tribunalul Arad, Tribunalul București, Tribunalul Bihor, Tribunalul Cluj, Tribunalul Călărași, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Olt, Tribunalul Satu Mare.

33. Puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Curtea de Apel București, Tribunalul Ialomița, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Făgăraș, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Iași, Judecătoria Motru, Judecătoria Pașcani, Judecătoria Roman, Judecătoria Rupea, Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Târgu-Neamț.

34. În opinia contrară s-a apreciat că nu se poate dispune suspendarea procedurii speciale de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept.

35. Cu titlu de practică judiciară au fost identificate hotărâri judecătorești la Tribunalul Bihor, Tribunalul Gorj, Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Craiova, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Târgu Jiu.

36. Puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Tribunalul Constanța, Tribunalul Călărași, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Iași, Tribunalul Neamț, Judecătoria Balș, Judecătoria Băilești, Judecătoria Caransebeș, Judecătoria Calafat, Judecătoria Liești, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Novaci, Judecătoria Piatra-Neamț, Judecătoria Segarcea, Judecătoria Oravița, Judecătoria Reșița, Judecătoria Slatina, Judecătoria Târgu Bujor, Judecătoria Zărnești.

37. Din răspunsurile comunicate de instanțe rezultă că există instanțe în care au fost exprimate puncte de vedere în sensul celor două orientări jurisprudențiale (Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul București, Tribunalul Caraș-Severin, Tribunalul Vaslui).

38. De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Târgu Mureș, Judecătoria Galați au transmis că au identificat la nivelul acestora practică judiciară în sensul ambelor orientări jurisprudențiale referitoare la problema de drept indicată.

39. Tribunalul Ilfov, Tribunalul Dolj, Judecătoria Filiași, Judecătoria Novaci au transmis un punct de vedere nuanțat, în sensul că, deși, în principiu, suspendarea judecății cererii de evacuare formulate în cadrul procedurii speciale reglementate de cartea a VI-a titlul XI din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, nu este compatibilă cu natura urgentă și finalitatea acestei proceduri speciale, cu toate acestea, aplicarea dispozițiilor generale privind suspendarea poate fi admisă doar cu titlu excepțional, atunci când existența sau inexistența dreptului dedus judecății în cauza paralelă constituie o veritabilă chestiune prejudicială, imposibil de analizat chiar și sumar în cadrul procedurii evacuării. De asemenea, au arătat că rămâne la aprecierea instanței de a pune în balanță interesele părților în această procedură, ținând cont și de faptul că o soluție de respingere a cererii nu are autoritate de lucru judecat, dacă ulterior se obține o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul acțiunii în evacuare.

40. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

41. Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 1.042 și 1.043 din Codul de procedură civilă, constatând că aceste dispoziții sunt constituționale în raport cu criticile formulate (a se vedea Decizia nr. 419 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1111 din 22 noiembrie 2021, Decizia nr. 70 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 30 iunie 2020, Decizia nr. 488 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 24 octombrie 2016).

IX. Punctul de vedere exprimat de judecătorii-raportori asupra sesizării

42. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, impunându-se emiterea unei decizii interpretative prin care să fie tranșată chestiunea de drept sesizată, în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.042 alin. (2) și ale art. 1.043 din Codul de procedură civilă, în cazul formulării unei cereri potrivit procedurii speciale de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, prevăzută de cartea a VI-a titlul al XI-lea din Codul de procedură civilă, nu poate fi dispusă suspendarea facultativă în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.

X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.1.

Asupra admisibilității sesizării 43.

Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

44. Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuție -, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;

b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

c) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

d) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită;

e) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

45. Primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Cluj - Secția civilă, care este învestit în ultimă instanță cu soluționarea recursului exercitat împotriva unei încheieri de suspendare pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, iar hotărârea ce urmează a fi pronunțată este definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

46. Celelalte condiții de admisibilitate au ca premisă existența unei chestiuni de drept, iar în jurisprudența instanței supreme s-a statuat constant că trebuie să fie vorba despre o chestiune de drept reală, veritabilă, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu.

47. Obiectul procedurii hotărârii prealabile trebuie să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unor texte de lege, a unor reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența și deci aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune este discutabilă ( Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 47; Decizia nr. 82 din 22 iunie 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 16 septembrie 2026, paragraful 163).

48. S-a statuat constant în jurisprudența instanței supreme că este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ ( Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37).

49. Chestiunea de drept supusă clarificării prin sesizarea de față este una veritabilă, constând în stabilirea compatibilității unei norme cu caracter general, respectiv a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „instanța poate suspenda judecata

când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți“, cu prevederile procedurii speciale de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, prevăzută de cartea a VI-a titlul al XI-lea din Codul de procedură civilă. Astfel, în condițiile art. 1.042 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „cererea de evacuare se judecă de urgență, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă sa dat cu citarea părților“, iar potrivit art. 1.043 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „pârâtul chemat în judecată, potrivit procedurii prevăzute în prezentul titlu, nu poate formula cerere reconvențională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanție, pretențiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată“.

50. Normele referitoare la procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept au ca scop asigurarea unei judecăți rapide și prevenirea formulării unor cereri incidentale de natură a determina întârzierea soluționării cererii principale; cu toate acestea, ele nu exclud în mod expres posibilitatea suspendării facultative a judecării cererii formulate în condițiile procedurii speciale și urgente, în considerarea unei cereri formulate pe cale separată, în condițiile dreptului comun. În cauză se ridică problema de a ști dacă norma generală referitoare la suspendarea facultativă este compatibilă cu specificul normelor speciale referitoare la procedura evacuării și cu scopul urmărit de legiuitor la edictarea acestora, fiind vorba despre norme de drept a căror sferă de aplicare poate primi înțelesuri și aplicări divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară (în acest sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023, paragraful 61; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 33 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 26 iunie 2023, paragraful 92).

51. În cauză, se constată că instanța de trimitere, contrar dispozițiilor art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu a exprimat punctul de vedere propriu asupra chestiunii de drept cu care a înțeles să sesizeze instanța supremă. Argumentele expuse în susținerea acestei poziții contrare legii nu pot fi primite, întrucât, de vreme ce legiuitorul însuși obligă instanța de trimitere să exprime acest punct de vedere, care nu poate fi decât unul preliminar, sub rezerva deciziei instanței supreme și a dezbaterilor ulterioare asupra căii de atac, nu pot fi considerate incidente prevederile referitoare la cazurile de incompatibilitate. În caz contrar, judecătorul ar deveni incompatibil prin îndeplinirea unei obligații prevăzute de lege, ceea ce nu poate fi admis, din perspectiva logicii juridice și a cerinței interpretării sistematice a dispozițiilor legale.

52. Cu toate acestea, în condițiile în care dificultatea de interpretare care conturează existența unei chestiuni de drept veritabile rezultă atât din cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea, în prealabil, a unei chestiuni de drept, respectiv din punctele de vedere divergente exprimate de părți, reflectate în cuprinsul încheierii de sesizare, precum și din hotărârile judecătorești comunicate, care relevă existența în fază incipientă a două modalități de interpretare divergente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că neexprimarea punctului de vedere de către instanța de trimitere nu poate determina în sine inadmisibilitatea sesizării de față.

53. Soluționarea pe fond a recursului cu care a fost învestită instanța de trimitere depinde de chestiunea de drept care face obiectul sesizării. Recursul aflat pe rolul instanței de trimitere privește legalitatea încheierii prin care s-a dispus suspendarea facultativă a judecății până la soluționarea altui proces, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate invocat de reclamanți în cadrul cererii de evacuare formulate potrivit procedurii speciale. În motivarea căii de atac, recurenții au arătat că suspendarea facultativă dispusă în considerarea art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 1.042 alin. (2) din același cod, care conturează deopotrivă limitele judecății în cadrul procedurii speciale a evacuării și urgența proprie acestei proceduri; dimpotrivă, intimații au afirmat că, de vreme ce în cadrul procedurii speciale nu le este permisă formularea unei cereri reconvenționale în nulitatea titlului reclamantului, a fost necesară formularea unei cereri separate, suspendarea dispusă fiind legală.

54. În jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a reliefat în mod constant că procedura hotărârii prealabile poate să aibă ca obiect o normă de drept material sau o normă de drept procedural, sesizarea fiind admisibilă, dacă interpretarea pe care o va da instanța supremă produce consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei ( Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, paragraful 138; Decizia nr. 34 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 7 august 2024, paragraful 52; Decizia nr. 23 din 26 ianuarie 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 10 martie 2026, paragraful 93). Or, soluționarea pe fond a recursului declarat împotriva încheierii de suspendare a judecății depinde în mod direct de rezolvarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării, iar maniera în care este soluționat incidentul procedural influențează judecarea fondului raportului juridic dedus judecății.

55. Totodată, este îndeplinită condiția potrivit căreia chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă.

56. Îndeplinirea acestei condiții decurge inclusiv din caracterul relativ recent al noului Cod de procedură civilă, intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013; aprecierea actului normativ ca fiind mai vechi sau mai recent are în vedere inclusiv amploarea și complexitatea reglementării, un cod care reglementează și organizează procesul civil având nevoie de trecerea unui timp îndelungat pentru a consacra o practică stabilă în ansamblul materiei sale și în majoritatea detaliilor ( Decizia nr. 34 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 7 august 2024, paragraful 55).

57. Pe de altă parte, noutatea chestiunii de drept nu trebuie apreciată dintr-o perspectivă strict temporală, prin raportare la vechimea actului normativ, ci și ținând seama, în mod concret, de complexitatea și noutatea conținutului normei juridice supuse interpretării ( Decizia nr. 7 din 5 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 7 martie 2024, paragraful 50).

58. Se constată că instanțele judecătorești având competență în această materie nu au pronunțat un număr mare de hotărâri judecătorești de natură a contura o jurisprudență consistentă în domeniul de referință, pe baza unei interpretări adecvate a textului de lege care a generat chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită. Numărul relativ mic de hotărâri judecătorești deja pronunțate trebuie raportat la frecvența mare a litigiilor de această natură, chestiunea de drept analizată având aptitudinea de a se ivi într-o multitudine de cauze ( Decizia nr. 82 din 22 iunie 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 16 septembrie 2026, paragrafele 167-180).

59. De asemenea, doar un număr foarte redus de hotărâri analizează chestiunea de drept a compatibilității procedurii speciale a evacuării din imobilele deținute ori ocupate fără drept cu suspendarea facultativă. Unele instanțe au dispus suspendarea, motivările rezumându-se la a constata legătura de cauzalitate cu litigiul formulat pe cale separată, fără a analiza deloc oportunitatea suspendării ori compatibilitatea acesteia cu procedura specială. De asemenea, alte instanțe au respins cererea de suspendare în considerarea lipsei de cauzalitate ori a caracterului neoportun al suspendării, uneori cu referiri sumare la natura urgentă a cererii de evacuare, dar fără a dezvolta considerente cu privire la chestiunea de drept supusă analizei instanței supreme.

60. Hotărârile transmise la dosar, pronunțate la nivelul unor judecătorii și tribunale, ca și punctele de vedere teoretice formulate de instanțe reflectă însă incipient o divergență de interpretare cu caracter de principiu, fiind îndeplinită situația premisă a iminenței apariției unei practici judiciare neunitare (a se vedea, în acest sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 30 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 16 mai 2023, paragrafele 88 și 89; Decizia nr. 7 din 5 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 7 martie 2024, paragraful 53).

61. Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, devenind actuală cerința de a se da o rezolvare de principiu modului de interpretare și aplicare a normelor de drept analizate.

62. Prin raportare la aceste considerente, se constată că sesizarea întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

X.2.

Asupra fondului sesizării 63.

Potrivit art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți“.

64. Acest caz de suspendare facultativă presupune întrunirea a două condiții cumulative.

65. În primul rând, dezlegarea cauzei depinde de existența ori inexistența unui drept subiectiv care formează obiectul nemijlocit al unei alte judecăți deja începute. Pentru ca prima condiție să fie îndeplinită, legătura de cauzalitate trebuie să fie una relevantă, existența ori inexistența dreptului subiectiv examinat în celălalt proces fiind decisivă ori, cel puțin, importantă pentru soluționarea primei cauze.

66. În al doilea rând, chiar dacă se constată îndeplinirea primei condiții, judecătorul nu este obligat să dispună suspendarea, ci trebuie să examineze oportunitatea suspendării judecății.

67. Potrivit art. 22 alin. (7) din Codul de procedură civilă, „ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.“

68. Rezultă din această dispoziție legală că dreptul de apreciere cu privire la oportunitatea suspendării trebuie să se raporteze, în primul rând, la circumstanțele cauzei, urmând a fi avute în vedere elemente precum stadiul procesual, durata procesului, importanța și urgența, pentru părți, a rezolvării litigiului, respectiv dacă legea însăși prevede că pricina trebuie rezolvată cu celeritate ori chiar de urgență, ori dacă cel care solicită suspendarea în considerarea unei judecăți separate avea posibilitatea de a opune chestiunea care formează obiectul acelei judecăți ca apărare de fond ori ca cerere incidentală în primul proces. De asemenea, nu poate fi omisă posibilitatea formulării unei cereri de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, în măsura în care în al doilea proces, finalizat ulterior, s-ar reține inexistența dreptului subiectiv valorificat în prima cauză.

69. Instanța urmează a avea în vedere totodată că, potrivit art. 6 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății.“

70. În aceste coordonate, instanța trebuie să pună în balanță diferitele interese legitime ale părților și să aprecieze, motivat, ținând seama de cerințele echității, dacă măsura suspendării este sau nu oportună, inclusiv din perspectiva unor principii fundamentale ale procesului civil precum dreptul la judecarea cauzei într-un termen optim și previzibil, legalitatea și aflarea adevărului (Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 16 din 30 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 11 septembrie 2025, paragrafele 83-84). Rezultatul acestei aprecieri argumentate trebuie să se regăsească în motivarea încheierii, ca premisă a legalității formale a suspendării facultative dispuse.

71. În ceea ce privește procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane, prevăzută de cartea a VI-a „Proceduri speciale“, titlul al XI-lea „Evacuarea din imobile folosite sau ocupate fără drept“, art. 1.034 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că: „Dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.“

72. Rezultă din definițiile cuprinse în art. 1.034 alin. (2) din Codul de procedură civilă că prin „fost locatar“ trebuie înțeleasă o persoană care a avut un drept de folosință asupra imobilului, dar care a încetat, în vreme ce prin „ocupant“ trebuie înțeleasă „oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului“. Mai mult, prin proprietar în sensul procedurii speciale trebuie înțeles „titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, inclusiv locatarul.“ [ art. 1.034 alin. (1) și alin. (2) lit. b), e) și f) din Codul de procedură civilă ].

73. Ca urmare, acțiunea formulată potrivit procedurii speciale poate fi exercitată nu doar de titularul dreptului de proprietate, ci și de titularul altui drept de folosință, precum un locatar. Ceea ce este de esența acestei proceduri este împrejurarea că cererea de evacuare este îndreptată împotriva fostului locatar, care a folosit în temeiul unui titlu imobilul, iar pe de altă parte, împotriva terțului care ocupă imobilul fără drept. Factorul comun îl constituie, așadar, folosirea fără drept, respectiv ocuparea fără drept a imobilului a cărui evacuare se solicită. [a se vedea D.A. Ghinoiu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, Ed. Universul Juridic, 2016, p. 1525]

74. Procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept este facultativă, în condițiile art. 1.035 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Ea nu se confundă nici cu o acțiune în revendicare (reglementată în prezent de art. 563 și următoarele din Codul civil ), care poate fi exercitată de proprietar (nu de locatar) chiar și împotriva unei persoane care exhibă un titlu propriu, concurent asupra imobilului, și nici cu acțiunea în evacuare de drept comun, care se exercită împotriva unui detentor precar.

75. Rațiunea de a fi a procedurii speciale constă în curmarea cât mai grabnică a situației în care un imobil este ocupat fără drept de o persoană care nu a deținut niciodată ori nu mai deține, la data formulării cererii, un drept de folosință opozabil proprietarului ori altei persoane îndreptățite să folosească imobilul. Tocmai de aceea, urmând exemplul unor mai vechi legiuiri românești, al Proiectului Codului de procedură civilă „Regele Carol al II-lea“ din 1940 și al unor soluții din dreptul comparat [a se vedea D.A. Ghinoiu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, Ed. Universul Juridic, 2016, p. 1521-1522], legiuitorul a instituit o procedură specială, sumară și urgentă, menită să asigure o judecată rapidă și evitarea tergiversării soluționării cauzelor, în scopul ocrotirii eficiente a dreptului de proprietate încălcat.

76. Potrivit art. 1.037 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Locatarul și ocupantul imobilului sunt socotiți ca având domiciliul lor obligatoriu la imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept.“, iar potrivit alin. (2), „Dacă imobilul este închis, toate notificările, citațiile și celelalte acte de procedură emise potrivit dispozițiilor prezentului titlu vor fi afișate la ușa imobilului.“

77. În măsura în care notificarea de evacuare, făcută după distincțiile prevăzute de art. 1.038 și 1.039 din Codul de procedură civilă, este acceptată de fostul locatar sau ocupant, are loc o procedură sumară de evacuare voluntară, reglementată de art. 1.040 din același cod. Potrivit acestui text: „(1) Dacă locatarul sau ocupantul care a fost notificat în condițiile prezentului titlu a părăsit imobilul, locatorul sau proprietarul poate intra în posesia acestuia, de drept, fără nicio procedură judiciară de evacuare. În caz contrar, sunt incidente dispozițiile prezentului capitol.

(2) Se prezumă că imobilul este părăsit în caz de încetare a activității economice ori de încetare a folosirii imobilului de către locatar sau ocupant ori de către persoanele aflate sub controlul lor, precum și în cazul returnării cheilor imobilului, ridicării echipamentelor, mărfurilor sau altor bunuri mobile din imobil.“

78. În caz contrar, respectiv „dacă locatarul sau ocupantul notificat în condițiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunțat la dreptul său de a fi notificat și a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu“ ( art. 1.041 din Codul de procedură civilă ).

79. Potrivit art. 1.042 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „cererea de evacuare se judecă cu citarea părților, în afară de cazul în care evacuarea imobilului pentru neplata chiriei sau a arenzii se solicită în baza unui contract care constituie, pentru plata acestora, titlu executoriu, potrivit legii“. În condițiile art. 1.042 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „cererea de evacuare se judecă de urgență, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea părților“. De asemenea, potrivit art. 1.042 alin. (5) din Codul de procedură civilă, „hotărârea de evacuare este executorie și poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, sau de la comunicare, când s-a dat fără citarea lor“.

80. Rezultă din ansamblul reglementării că legiuitorul a intenționat să imprime întregii proceduri caracterul unei urgențe deosebite, urmărind suprimarea oricărei pricini de tergiversare. Particularități precum posibilitatea judecării cauzei fără citarea părților, judecarea cererii în camera de consiliu, de urgență, cu dezbateri sumare, lipsa obligației de a depune întâmpinare, caracterul executoriu al hotărârii primei instanțe și scurtarea termenului de apel sunt relevante în această privință.

81. În afara acestor prevederi univoce, menite să asigure efectiv soluționarea urgentă a cererilor formulate potrivit procedurii speciale, art. 1.043 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că „pârâtul chemat în judecată, potrivit procedurii prevăzute în prezentul titlu, nu poate formula cerere reconvențională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanție, pretențiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată.“ Această soluție este inspirată din art. 475 al Proiectului Codului de procedură civilă „Regele Carol al II-lea“ din 1940, care consacră la rândul său soluții jurisprudențiale anterioare. S-a arătat în doctrină că, sub imperiul Legii asupra drepturilor proprietarilor rezultând din contracte de închiriere ori de arendare, o atare regulă a fost dedusă pe cale jurisprudențială. S-a decis astfel că, scopul esențial al reglementării fiind realizarea neîntârziată a drepturilor locatorului, cererea de chemare în garanție formulată de locatar este inadmisibilă, întrucât ar întârzia soluția asupra drepturilor locatorului - Tribunalul Vaslui, hotărârea din 14 iulie 1908. [a se vedea D.A. Ghinoiu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, Ed. Universul Juridic, 2016, p. 1581, precum și doctrina și jurisprudența acolo citată]

82. Această soluție derogatorie de la dreptul comun urmărește să evite tergiversarea soluționării cererii principale, a cărei judecată trebuie să aibă loc de urgență, pe temeiul unui probatoriu limitat ca întindere și cu dezbateri sumare, adică desfășurate fără întârziere.

83. O asemenea întârziere ar fi însă cauzată prin formularea unor cereri incidentale care pot avea ca obiect, spre exemplu, formularea unor pretenții proprii în legătură cu eventuale îmbunătățiri aduse imobilului ori invocarea ineficacității titlului pe care se întemeiază reclamantul. Rezolvarea acestor din urmă cereri poate necesita un probatoriu mai complex, iar soluționarea lor poate fi de natură a întârzia semnificativ rezolvarea cererii în evacuare.

84. De vreme ce această dispoziție legală urmărește să nu permită tergiversarea soluționării cererii principale, scopul legii ar fi în mod neîndoielnic zădărnicit, dacă s-ar accepta soluția potrivit căreia cererea de evacuare ar putea fi suspendată facultativ până la soluționarea pretențiilor formulate pe cale separată.

85. În condițiile în care, în scopul asigurării urgenței în judecata cererii de evacuare prin procedura specială, legiuitorul exclude explicit formularea pe cale incidentală a unor pretenții proprii ale pârâtului, care ar întârzia judecata cererii principale căreia i-ar fi alăturată, cu atât mai mult este exclusă posibilitatea suspendării judecății acesteia până la soluționarea acelorași pretenții pe cale separată, întrucât altminteri s-ar ajunge la efectul contrar.

86. O altă interpretare decât cea reținută ar da posibilitatea unei întârzieri și mai mari și ar deschide calea unui instrument cu efect de împiedicare a judecății mult mai puternic (suspendarea facultativă a procesului), prin interzicerea unui instrument (formularea de cereri incidentale) care, deși la rândul său ar duce la amânarea judecății, ar face-o într-o formă mai puțin păgubitoare.

87. Astfel, soluția suspendării facultative ar fi de natură să agraveze în mod semnificativ situația reclamantului din cererea de evacuare față de ipoteza în care pârâtul ar fi putut formula cerere reconvențională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanție, întrucât acestea ar fi fost soluționate împreună cu cererea principală, într-o procedură caracterizată, în ansamblul ei, de urgență, în vreme ce pretențiile formulate pe cale separată și care ar determina suspendarea cererii de evacuare ar urma să fie judecate potrivit procedurii contencioase de drept comun.

88. De altfel, în concepția Codului de procedură civilă, atunci când cauze strâns legate între ele se află pe rolul instanțelor, legiuitorul prevede două remedii - conexitatea, atunci când cauzele se află în primă instanță, sau suspendarea, ce are caracter subsidiar conexării, iar prima opțiune trebuie să fie întotdeauna, atunci când condițiile sunt îndeplinite, conexarea, pentru a asigura respectarea principiului judecării pricinii într-un termen rezonabil, afectat mai puternic în cazul unei suspendări. Or, de vreme ce o conexare ar avea efecte asemănătoare formulării unei cereri incidentale, este evident că interzicerea expresă a recurgerii la un astfel de mijloc procesual, de natură a întârzia judecata cererii principale, implică interzicerea instrumentului subsidiar al suspendării, ale cărui consecințe pe planul obstrucționării soluționării procesului într-un termen rezonabil sunt și mai severe.

89. Câtă vreme scopul vădit al legii este prioritizarea judecății cererii reclamantului, în dauna unor eventuale pretenții incidentale ale pârâtului, nu se poate susține că acest scop ar fi compatibil cu suspendarea facultativă, care are efectul contrar, respectiv prioritizarea judecății cererii pârâtului în dauna celei a reclamantului.

90. Soluția legislativă cuprinsă în art. 1.043 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost declarată constituțională în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 296 din 18 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 5 martie 2025, s-a statuat că, „în ceea ce privește critica de neconstituționalitate cu referire la imposibilitatea pârâtului de a formula cerere reconvențională, respectiv de a solicita suspendarea hotărârii de evacuare, Curtea a reținut că procedura evacuării reglementată de dispozițiile legale criticate conține prevederi care asigură dreptul părților la un proces echitabil, prin garantarea exercitării tuturor drepturilor procesuale, fără a fi încălcate dispozițiile art. 21 din Constituție. Spre deosebire de acțiunea în evacuare promovată pe calea dreptului comun, în cadrul procedurii speciale pârâtul nu are posibilitatea formulării unor cereri reconvenționale, situație care se justifică prin caracterul urgent al soluționării cererii principale și prin caracterul sumar al dezbaterilor care privesc condițiile în care pârâtul ocupă imobilul, precum și obligația acestuia de a părăsi imobilul. Însă pârâtul poate invoca apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt și de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului, astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 1.043. De altfel, Curtea a mai reținut că cererile menționate de dispoziția legală criticată pot fi promovate în cadrul unui litigiu distinct. Prin urmare, faptul că pârâtul nu poate formula cerere reconvențională, deci nu poate emite pretenții proprii împotriva reclamantului, nu este de natură să efectueze caracterul echitabil al procedurii, având în vedere că, potrivit art. 1.043 și următoarele din Codul de procedură civilă, procedura evacuării este una contradictorie, în cadrul căreia pârâtul poate depune întâmpinare și are posibilitatea să își formuleze apărările necesare. În această situație, Curtea a constatat că dispoziția legală criticată nu încalcă dreptul la un proces echitabil, iar pârâții nu pot fi considerați dezavantajați față de reclamant în cadrul procedurii speciale a evacuării, având la îndemână mijloacele necesare și suficiente pentru a-și formula apărarea (în același sens, a se vedea și Decizia nr. 576 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 5 noiembrie 2015, sau Decizia nr. 27 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 17 februarie 2016, paragraful 15). De altfel, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că principiul egalității armelor constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil care urmărește crearea unui just echilibru procesual între părțile aflate într-un litigiu, însă acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părților, ci o egalitate materială, în sensul că prin procedurile, chiar diferit reglementate, să se ajungă la echitate procesuală între părți, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 19, sau Decizia nr. 27 din 20 ianuarie 2016, precitată, paragraful 16). Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba soluția și considerentele deciziei menționate, cele statuate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.“

91. Din cele ce precedă rezultă că normele speciale edictate de legiuitor în materia procedurii speciale a evacuării din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane sunt incompatibile cu incidența cazului de suspendare facultativă prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, care formează obiectul sesizării. Or, norma specială poate fi completată, pentru aspectele pe care nu le reglementează în mod expres, cu norma generală doar în măsura în care aceasta din urmă este compatibilă cu specificul normelor speciale și cu scopul urmărit la edictarea acestora.

92. Trebuie observat că această soluție nu este de natură să îl priveze pe pârât de dreptul la apărare, întrucât acesta „poate invoca apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt și de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului“ [ art. 1.043 alin. (2) din Codul de procedură civilă ].

93. Ca urmare, pârâtul poate formula apărări de fond cu privire la valabilitatea ori eficacitatea titlului reclamantului [astfel cum rezultă din art. 1.247 alin. (2), respectiv din art. 1.249 din Codul civil, care reglementează posibilitatea invocării nulității actului juridic pe cale de excepție, respectiv de apărare de fond], poate invoca și demonstra existența unui titlu propriu, de proprietate ori care îi conferă un drept propriu de folosință opozabil proprietarului, respectiv poate argumenta, în fapt și în drept, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii formulate potrivit procedurii speciale. În condițiile în care astfel de apărări de fond, al căror caracter exemplificativ este subliniat și art. 1.043 alin. (2) din Codul de procedură civilă, sunt găsite fondate, cererea în evacuare urmează a fi respinsă, pretențiile părților urmând a fi rezolvate pe calea dreptului comun.

94. Nu este de natură să conducă la altă concluzie nici împrejurarea că în procedura specială de evacuare pot fi incidente alte cauze de suspendare, întrucât acestea se întemeiază pe alte rațiuni. Bunăoară, dacă părțile însele cer suspendarea cauzei, eventual pentru a soluționa litigiul pe cale amiabilă, potrivit art. 411 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, reclamantul însuși este cel care renunță (fie și temporar) la beneficiul urgenței procedurii. De asemenea, în cazul suspendării de drept, aceasta se întemeiază pe împrejurări precum decesul părții [ art. 412 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă ] ori pe necesitatea asigurării reprezentării convenționale ori legale [ art. 412 alin. (1) pct. 2 - 6 din Codul de procedură civilă ], fiind vorba așadar despre impedimente obiective în calea continuării judecății.

95. Pentru acest considerente, în temeiul art. 519 cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția civilă în Dosarul nr. 6.457/211/2025/a2, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.042 alin. (2) și ale art. 1.043 din Codul de procedură civilă, stabilește că:

În cazul formulării unei cereri potrivit procedurii speciale de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, prevăzută de cartea a VI-a titlul al XI-lea din Codul de procedură civilă, nu poate fi dispusă suspendarea facultativă în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2026.

VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

MIHNEA ADRIAN TĂNASE

Magistrat-asistent,

Georgiana Toader

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 noiembrie 2026

DECIZIE nr. 45 din 20 ianuarie 2026

DECIZIA nr. 45 din 20 ianuarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normati...

DECIZIE nr. 478 din 19 mai 2026

DECIZIA nr. 478 din 19 mai 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (3) teza întâi , alin. (4) , (5) și (7) din Codul de procedură civilă și ale art. 39 alin. (1) și alin. (2) teza întâi din Ordonanța de urgență a Gu...