DECIZIE nr. 338/2015

Daniel

Marius Morar - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, excepție ridicată de Corina Copae și alții, prin reprezentant legal Sindicatul Învățământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în Dosarul nr. 1.308/113/2014 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 314D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că reprezentantul legal al autorilor excepției, Sindicatul Învățământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", a comunicat la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. 4. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 356D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), (2) și (6), art. 2 alin. (1) și (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, precum și a anexelor nr. 2 și nr. 3b la lege, excepție ridicată de Eva Al Akel și alții, prin reprezentant legal Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în Dosarul nr. 1.556/83/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă. 5. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 6. Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 356D/2015 la Dosarul nr. 314D/2015. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 356D/2015 la Dosarul nr. 314D/2015, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la jurisprudența constantă a Curții în această materie. Totodată, arată că Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice elimină discriminările salariale în cazul instituțiilor și unităților bugetare și acordă personalului plătit din fonduri publice salariul maxim în raport cu condițiile de vechime, pregătire și funcția pe care o ocupă. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 27 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.308/113/2014, și prin Încheierea din 18 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.556/83/2014, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și, respectiv, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, respectiv a dispozițiilor art. 1 alin. (1), (2) și (6), art. 2 alin. (1) și (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, precum și a anexelor nr. 2 și nr. 3b la lege, excepție ridicată de Corina Copae și alții, prin reprezentant legal Sindicatul Învățământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", respectiv de Eva Al Akel și alții, prin reprezentant legal Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în cauze având ca obiect acordarea de drepturi bănești. 9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii sintetizează evoluția cronologică a dispozițiilor legale care prezintă relevanță în cauza de față, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008, nr. 1/2009, nr. 31/2009 și nr. 41/2009 declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. De asemenea, fac referire la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în care s-a reținut faptul că, urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009. Arată că, potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, salariile de bază ale personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ au rămas la nivelul salariilor legale din luna decembrie 2009, respectiv la nivelul salariilor prevăzute de Legea nr. 221/2008, însă aplicarea textului de lege menționat a fost blocată de prevederile art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010. Invocă atât Decizia Curții Constituționale nr. 877 din 28 iunie 2011 prin care au fost supuse controlului de constituționalitate dispozițiile art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, cât și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2012, pronunțată într-un recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, și arată că dreptul personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ la salarizarea conform Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, s-a perpetuat și după data de 1 ianuarie 2010. Totodată, arată că diminuarea cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010 și majorarea ulterioară de 15% trebuiau să fie aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 și perpetuate apoi în anii 2010 și 2011, iar acest calcul implica utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,00 lei, așa cum prevedea Legea nr. 221/2008. În continuare arată că, până la pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 877 din 28 iunie 2011 și de către Înalta Curte de Casație și Justiție a Deciziei nr. 11/2012, ordonatorii de credite au fost obligați să încalce prevederile Legii nr. 221/2008 și ale art. 1 alin. (5) din Constituție, salarizarea în învățământul preuniversitar fiind făcută neuniform, majoritatea ordonatorilor de credite efectuând salarizarea conform coeficienților de ierarhizare și valorilor rezultate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, impusă de art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, în vreme ce în județele Botoșani, Buzău și Suceava salarizarea s-a făcut conform coeficienților de salarizare și valorilor rezultate din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Susțin că Guvernul, prin Legea nr. 63/2011, a uniformizat salariile personalului didactic din învățământ, iar pentru a stabili valorile salariale a luat în calcul coeficienții de multiplicare și de ierarhizare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, reducând astfel cu 25% valorile salariale în raport cu Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, fără ca în expunerea de motive a actului normativ menționat să fie prezentate argumente față de restrângerea drepturilor în raport cu dispozițiile art. 53 din Constituție. În concluzie, susțin că Legea nr. 63/2011 contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), întrucât "perpetuează prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, neconstituțională, chiar dacă introduce în locul coeficienților de multiplicare și de ierarhizare rezultatul înmulțirii acestora". În opinia autorilor excepției soluția constituțională era aceea a uniformizării salariilor din învățământ prin raportare la valorile rezultate din prevederile Legii nr. 221/2008. 10. Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că prin adoptarea Legii nr. 63/2011 nu este încălcat principiul supremației Constituției și al legii consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Arată că este dreptul legiuitorului să reglementeze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente, iar procedura de adoptare a legii prin angajarea răspunderii este reglementată de Constituție. Cât privește conținutul Legii nr. 63/2011 prin raportare la reglementările anterioare în materia salarizării personalului din învățământ, dispuse prin ordonanțe de urgență, respectiv ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 1/2010, nr. 41/2009 și nr. 31/2009, reține că acest argument nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate. Neconstituționalitatea ordonanțelor enumerate a fost determinată nu de aspecte intrinseci, ci de încălcarea principiului separației puterilor în stat, reținându-se că există limite în legiferarea prin ordonanțe de urgență și că, pe această cale, Guvernul nu trebuie să urmărească și să determine contracararea efectelor unei legi adoptate de Parlament. Prin adoptarea Legii nr. 63/2011, această critică de neconstituționalitate a fost înlăturată, Parlamentul, unica autoritate legiuitoare a țării, luând măsurile pe care le-a considerat oportune. 11. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată câtă vreme legiuitorului îi aparține competența stabilirii sistemului de salarizare a personalului bugetar, iar în realizarea politicilor sale, raportat la condițiile economice și sociale existente la un moment dat, poate prevedea un regim salarial distinct pentru anumite categorii de bugetari. Legea nr. 63/2011 nu afectează drepturile salariale dobândite pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acesteia. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a opinat în sensul că statul este în măsură să stabilească valoarea sumelor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat, statul putând introduce, suspenda ori înceta plata unor astfel de sume prin modificări legislative (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei). Actul legislativ sus-menționat s-a adoptat tocmai pentru a fi realizată unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. 13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1), (2) și (6), art. 2 alin. (1) și (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, anexele nr. 2 privind salariile de încadrare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și nr. 3b referitoare la salariile de încadrare pentru personalul didactic auxiliar din învățământul preuniversitar, la această lege, precum și Legea nr. 63/2011 în ansamblul său. Deși Legea nr. 63/2011 reglementează, după cum indică însuși titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, având aplicabilitate limitată în timp, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității acesteia, întrucât își produce efecte în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Mai mult, aplicabilitatea Legii nr. 63/2011 a fost prelungită de legiuitor, succesiv, până la sfârșitul anului 2015. Dispozițiile art. 1 alin. (1), (2) și (6), art. 2 alin. (1) și (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 au următorul conținut: Art. 1 alin. (1), (2) și (6): "(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.

(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz. [

]

(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi."

Art. 2 alin. (1) și (2): "(1) Încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Persoanele care au salariul de încadrare între limita minimă și maximă a tranșei de vechime pentru funcțiile didactice din învățământul universitar, respectiv a gradului profesional sau a treptei profesionale pentru funcțiile didactice auxiliare își păstrează încadrarea avută dacă se situează între limitele prevăzute în anexele la prezenta lege."

Articolul 6: "Orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă." 16. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor. 17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că Legea nr. 63/2011 a constituit obiect al controlului de constituționalitate a priori, prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Curtea constatând că obiecția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile Legii privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ este neîntemeiată, în raport cu criticile formulate. 18. Totodată, actul normativ criticat, în ansamblul său, cât și dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 63/2011 au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate exercitat din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză. În acest sens, sunt, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, Decizia nr. 264 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 5 iunie 2012, Decizia nr. 494 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 28 octombrie 2014, Decizia nr. 553 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015, Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015, și Decizia nr. 637 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 8 ianuarie 2015, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate, constatând că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. 19. În jurisprudența precitată, Curtea a reținut, în esență, faptul că legea supusă controlului de constituționalitate stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Din examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, Curtea a constatat, de asemenea, că dreptul la anumite foloase bănești în calitate de salariat a fost asimilat, în anumite condiții, unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În această privință, însă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. Astfel, prin Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, paragraful 58, Curtea a reținut că nu este consacrat prin Convenție dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum; venitul care a fost câștigat reprezintă însă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în acest sens, Decizia din 9 noiembrie 2000, pronunțată în Cauza Schettini și alții împotriva Italiei). Aceeași distincție semnificativă este realizată și în jurisprudența Curții Constituționale, aplicabilă, mutatis mutandis, în prezenta cauză, spre exemplu Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. 20. Așa încât, cât privește salariul ce urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor care urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23). De altfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57). 21. Cu privire la principiul constituțional al art. 1 alin. (5), examinând legea criticată prin prisma exigențelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice și protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, Curtea Constituțională a constatat că acestea nu sunt încălcate câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reținut că drepturile câștigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituționalitate. 22. Cu același prilej, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. 24. Totodată, având în vedere faptul că autorul excepției invocă aceleași critici de neconstituționalitate și cu privire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 63/2011, referitor la încadrarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ între limitele minime și maxime ale salariului de încadrare prevăzute în anexele la lege, respectiv anexele nr. 2 și nr. 3b, Curtea reține că cele statuate în deciziile anterior citate sunt valabile și cu privire la aceste din urmă texte de lege criticate. 25. Curtea observă că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, legiuitorul a reglementat prin art. 2 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, o majorare cu până la 10% a salariilor de bază și a sporurilor, indemnizațiilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, pentru anumite categorii de personal didactic din învățământul preuniversitar, începând cu ianuarie 2014, iar prin art. 2 alin. (2)-(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, o majorare cu 5% a salariilor de bază și a sporurilor, indemnizațiilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază al personalului didactic și didactic auxiliar, începând cu 1 martie 2015, și cu 5% începând cu 1 septembrie 2015. 26. Cât privește dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 63/2011, potrivit cărora "Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi. [

]", prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, precitată la paragraful 19, Curtea s-a pronunțat în sensul constituționalității acestora, reținând faptul că dreptul la negocieri colective în materie de muncă, reglementat de art. 41 alin. (5) din Constituție, nu presupune posibilitatea exercitării acestuia în mod discreționar și nici nu implică existența unei autonomii de reglementare prin încheierea contractelor de muncă, respectiv de decizie în privința conținutului acestora, în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. 27. Cât privește invocarea de către autorii excepțiilor de neconstituționalitate a deciziilor nr. 3 din 4 aprilie 2011 și nr. 11 din 8 octombrie 2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor recursuri în interesul legii, Curtea observă că acestea au vizat o situație existentă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011, iar aspectele rezultate din aceste decizii nu mai subzistă în actuala reglementare, care a stabilit un sistem de salarizare unitar pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ. De altfel, legiuitorul nu este obligat la adoptarea unei soluții legislative care să preia cele stabilite în decizia pronunțată în urma soluționării unui recurs în interesul legii, ci poate adopta o reglementare nouă și neechivocă (în acest sens este Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011). Decizia pronunțată în urma promovării unui recurs în interesul legii reprezintă rezultatul unei activități de interpretare a legii (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 221 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 26 aprilie 2010), și nu de legiferare (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), și își găsește aplicabilitatea atât timp cât temeiul de drept, mai precis norma interpretată, este în vigoare. De altfel, aceste considerente de principiu se regăsesc în prevederile art. 518 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora "Decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării". 28. Distinct față de cele statuate în jurisprudența menționată, Curtea reține că legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârșitul anului 2015), totuși, în activitatea de legiferare în această materie, legiuitorul trebuie să țină seama că învățământul constituie o prioritate națională, iar salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul și importanta activității prestate. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Corina Copae și alții, prin reprezentant legal Sindicatul Învățământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în Dosarul nr. 1.308/113/2014 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, respectiv de Eva Al Akel și alții, prin reprezentant legal Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în Dosarul nr. 1.556/83/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 1 alin. (1), (2) și (6), art. 2 alin. (1) și (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, ale anexelor nr. 2 și nr. 3b la lege, precum și legea în integralitatea sa sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 aprilie 2015.

PREȘEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu