DECIZIE nr. 483/2016

Valer Dorneanu - președinte

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 478 alin. (2) și (3), art. 482 lit. h) și art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Cătălin Ioniță în Dosarul nr. 2.150/269/2015 al Judecătoriei Oltenița, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.567 D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, fiind incidentă în cauză Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 7 aprilie 2015, și respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 478 alin. (2) și (3) și art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală. Referitor la acestea din urmă, se susține că premisele de la care pleacă autorul excepției sunt greșite, întrucât reglementarea avizului procurorului ierarhic superior în cadrul procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției corespunde principiului constituțional al controlului ierarhic al activității procurorului. Se mai arată că critica conform căreia încheierea de către procuror a acordului de recunoaștere a vinovăției nu este de natură a reprezenta o imixiune a puterii executive în atribuțiile instanțelor judecătorești, întrucât acordul de recunoaștere a vinovăției este supus controlului judecătoresc, iar judecătorul are posibilitatea să admită, să respingă sau să modifice acest acord. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentința penală nr. 191 din 25 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.150/269/2015, Judecătoria Oltenița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 478 alin. (2) și (3), art. 482 lit. h) și art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Cătălin Ioniță într-o cauză având ca obiect pronunțarea asupra unui acord de recunoaștere a vinovăției, încheiat de autorul excepției și Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției arată că dispozițiile art. 56 din Codul de procedură penală și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu reglementează competența procurorului de a încheia acorduri de recunoaștere a vinovăției, de a stabili pedepse și modalități de executare, de a renunța la aplicarea unor pedepse sau de a dispune amânarea executării pedepselor. Se susține că reglementarea, prin dispozițiile procesual penale referitoare la acordul de recunoaștere a vinovăției, a mai multor drepturi decât cele prevăzute în legea anterior referită și în partea generală a Codului de procedură penală este de natură a încălca principiul separației puterilor în stat, principiul autonomiei procurorilor și dreptul la un proces echitabil. 6. Judecătoria Oltenița apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în ceea ce privește soluția legislativă prevăzută la art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform căreia instanța se pronunță asupra acordului de recunoaștere a vinovăției în urma unei proceduri necontradictorii. Se subliniază faptul că, numai în cazul unei dezbateri contradictorii, părțile au posibilitatea reală de a prezenta probe în susținerea intereselor procesuale și că principiul contradictorialității este un element al principiului egalității armelor și al dreptului la un proces echitabil. Se susține că instanța de judecată poate stabili, prin sentința pronunțată conform art. 485 din Codul de procedură penală, o altă soluție decât cea prevăzută în acordul de recunoaștere a vinovăției, motiv pentru care o astfel de soluție nu poate fi dispusă decât cu asigurarea caracterului contradictoriu al procedurii de judecată. Se arată, din perspectiva celorlalte critici de neconstituționalitate, că excepția este neîntemeiată. 7. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. 8. Guvernul apreciază ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală și ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 478 alin. (2) și (3) și art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală. Referitor la aceasta din urmă, se arată că decizia asupra acordului de recunoaștere a vinovăției și asupra fondului cauzei aparține, în mod exclusiv, instanței de judecată, care se pronunță inclusiv asupra felului și cuantumului pedepsei și asupra modalității de executarea a acesteia. Așa fiind, asupra temeiniciei acuzației în materie penală se pronunță instanța de judecată, motiv pentru care nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate formulată de autorul excepției. 9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 478 alin. (2) și (3), art. 482 lit. h) și art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, care, la data invocării excepției, aveau următorul cuprins: - Art. 478 alin. (2) și (3): "(2) Efectele acordului de recunoaștere a vinovăției sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.

(3) Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat.";

- Art. 482 lit. h): "Acordul de recunoaștere a vinovăției cuprinde: [

]

h) felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat;";

- Art. 484 alin. (2): "Instanța se pronunță asupra acordului de recunoaștere a vinovăției prin sentință, în urma unei proceduri necontradictorii, în ședință publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și a părții civile, dacă este prezentă."; Ulterior sesizării Curții, dispozițiile art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, având, în prezent, următorul cuprins: "La termenul fixat se citează inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată. Instanța se pronunță asupra acordului de recunoaștere a vinovăției prin sentință, în ședință publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și, dacă sunt prezente, a celorlalte părți și a persoanei vătămate." Cu toate acestea, având în vedere că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, au produs efecte textele criticate în forma anterioară modificării lor, Curtea reține ca obiect al prezentei acestei excepții de neconstituționalitate prevederile art. 478 alin. (2) și (3), art. 482 lit. h) și art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală în forma pe care acestea o aveau la data sesizării Curții Constituționale. 12. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 126 alin. (5) cu privire la instanțele judecătorești, precum și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil. 13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, reține că, prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 26 mai 2015, a admis excepția de neconstituționalitate invocată în cauză și a constatat că dispozițiile art. 488 din Codul de procedură penală, precum și soluția legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din același cod, care exclud persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente de la audierea în fața instanței de fond, sunt neconstituționale. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Întrucât actul de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate a fost pronunțat pe data de 25 septembrie 2015, iar constatarea neconstituționalității textului criticat a intervenit, prin pronunțarea și publicarea Deciziei nr. 235 din 7 aprilie 2015, înaintea datei actului de sesizare anterior referit, urmează ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca inadmisibilă. 14. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 478 alin. (2) și (3) și art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, alături de judecata pe baza recunoașterii învinuirii, prevăzută la art. 377 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției, reglementat la art. 478 și 488 din Codul de procedură penală, reprezintă una dintre instituțiile procesual penale specifice sistemului procesual adversial, introdusă de legiuitor în Codul de procedură penală în vigoare. Acordul de recunoaștere a vinovăției constituie o excepție de la principiul aflării adevărului, specific sistemului continental de drept, care obligă organele judiciare ca, în toate cauzele, să facă toate demersurile pentru stabilirea corectă a situației de fapt. Această excepție a fost instituită de legiuitor, care, în acest fel, a acordat prioritate în aplicarea principiului oportunității, caracteristic sistemului de drept anglo-saxon, care, prin abordarea pragmatică a înfăptuirii justiției, conduce, în unele cazuri, într-un mod mai eficient, la același rezultat, respectiv la aplicarea unor pedepse persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Aceleași aspecte au fost reținute de legiuitor în Expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, conform căreia introducerea acordului de recunoaștere a vinovăției în legislația românească presupune o schimbare radicală a procesului penal român ce are ca scop reducerea duratei judecării cauzelor și simplificarea activității organelor de urmărire penală, cu consecința reducerii costurilor actului de justiție pentru toate părțile, dar, în mod special, pentru stat, care, prin justiția negociată, economisește resurse bănești și umane esențiale. Prin urmare, acordul de recunoaștere a vinovăției este prezentat, în cuprinsul Expunerii de motive anterior menționate, ca aparținând unei viziuni legislative inovatoare, ce asigură soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil, fiind, totodată, un remediu pentru înlăturarea deficienței constând în durata mare a soluționării cauzelor în România. 15. Instituția procesual penală analizată a fost însă adaptată de legiuitor la cerințele dreptului continental. Astfel, acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi încheiat, conform prevederilor art. 478 alin. (1) și 480 din Codul de procedură penală, după punerea în mișcare a acțiunii penale, cu privire la infracțiunile pentru care legea prevedea pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie. Ca efect al încheierii sale, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Conform art. 478 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii acordului de recunoaștere a vinovăției sunt inculpatul și procurorul, acordul putând fi inițiat, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, de oricare dintre aceștia, limitele încheierii sale fiind stabilite prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior, conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 479 din același cod, obiectul acordului îl constituie recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală; acesta privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Potrivit art. 481 și 483 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie în formă scrisă și constituie act de sesizare a instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Conform art. 485 din Codul de procedură penală, aceasta admite sau respinge acordul de recunoaștere a vinovăției, printr-o procedură publică, la care sunt citați inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată, procedură în urma căreia, după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și, dacă sunt prezente, a celorlalte părți și a persoanei vătămate, instanța se pronunță prin sentință, potrivit art. 484 din Codul de procedură penală. Sentința astfel pronunțată poate fi atacată cu apel, conform art. 488 din Codul de procedură penală, în termen de 10 zile de la comunicare, de către procuror, inculpat, celelalte părți și persoana vătămată. Mai mult, în cazul respingerii de către instanță a acordului de recunoaștere a vinovăției, soluționarea cauzei se face potrivit normelor procesual penale cu caracter general, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Prin art. II pct. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, limita de 7 ani a pedepsei închisorii, prevăzută la art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost extinsă la 15 ani. 16. Astfel reglementat, acordul de recunoaștere a vinovăției constituie o instituție de drept procesual penal ce asigură toate garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, chiar și în situația prevederii de către legiuitor, în contextul acestei instituții, a dreptului procurorului de a iniția acest acord, cu avizul procurorului ierarhic superior, potrivit art. 478 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, precum și a dreptului acestuia de a stabili felul, cuantumul și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, potrivit art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală. Aceasta întrucât acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpat, în condițiile arătate de autorul excepției, este supus controlului instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, care poate să îl admită sau să îl respingă, conform procedurii analizate, iar, împotriva sentinței astfel pronunțate, părțile interesate pot formula apel. 17. Referitor la norma constituțională de la art. 21 alin. (3), invocată de autorul excepției, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că aceasta garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. S-a statuat, în același sens, că dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului, ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile și, totodată, că dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 29-30). 18. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenție. 19. Pentru aceleași motive, Curtea constată că nu este încălcat nici principiul separației puterilor în stat și nici principiul separației funcțiilor judiciare, denumit de autorul excepției "principiul autonomiei procurorilor", întrucât înfăptuirea actului de justiție, chiar și în urma încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, are loc cu controlul instanței judecătorești, care, printre altele, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cazul respingerii acordului dispune judecarea cauzei potrivit dispozițiilor procesual penale cu caracter general. 20. În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 126 alin. (5) din Constituție, Curtea reține că acestea interzic înființarea de instanțe extraordinare, permițând înființarea, prin lege organică, de instanțe specializate, în anumite materii, motiv pentru care Curtea constată că această normă constituțională nu este incidentă în cauză. 21. Referitor la critica autorului excepției potrivit căreia art. 56 din Codul de procedură penală și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, nu reglementează competența procurorului de a încheia acordul de recunoaștere a vinovăției, de a stabili pedepse și modalități de executare, de a renunța la aplicarea unor pedepse sau de a dispune amânarea executării pedepselor, Curtea reține că acordul de recunoaștere a vinovăției este o procedură specială, fiind plasată de către legiuitor în cuprinsul titlului IV al părții speciale a Codului de procedură penală (intitulat "Proceduri speciale"), ca o excepție de la dispozițiile art. 56 din același cod, excepție care oferă însă garanțiile procesuale specifice drepturilor fundamentale invocate în prezenta cauză. Pentru acest motiv, Curtea constată că legiuitorul a reglementat competența procurorului de încheiere a acordului de recunoaștere a vinovăției, conform exigențelor constituționale specifice drepturilor anterior referite. 22. Nu în ultimul rând, Curtea reține că reglementarea instituției acordului de recunoaștere a vinovăției reprezintă opțiunea legiuitorului, în acord cu politica sa penală, exprimată potrivit competenței sale constituționale reglementată la art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acesta. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Cătălin Ioniță în Dosarul nr. 2.150/269/2015 al Judecătoriei Oltenița. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionuț Cătălin Ioniță în Dosarul nr. 2.150/269/2015 al Judecătoriei Oltenița și constată că dispozițiile art. 478 alin. (2) și (3) și art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Decizia se comunică Judecătoriei Oltenița și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2016.

PREȘEDINTELE INTERIMAR AL CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop