DECIZIE nr. 121/2016
DECIZIE nr. 121 din 3 martie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Bianca Drăghici - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, excepție ridicată de Constantina Gabriela Dioseghi în Dosarul nr. 885/108/2015* al Tribunalului Arad - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1082D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, față de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și art. 146 lit. d) din Constituție, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: 5. Prin Sentința civilă nr. 380 din 4 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 885/108/2015*, Tribunalul Arad - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Excepția a fost ridicată de Constantina Gabriela Dioseghi, într-o cauză având ca obiect acordarea indemnizației de șomaj. 6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă principiul ierarhiei actelor juridice, prevăzut de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, deoarece Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 este un act emis de puterea executivă, care completează dispozițiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, arată că Legea nr. 76/2002 instituie dreptul la o indemnizație de șomaj în cuantum de 30%, fără însă să reglementeze vreo sancțiune de decădere sau vreun termen de înregistrare a cererilor privind indemnizația de șomaj. 7. Tribunalul Arad - Secția I civilă apreciază că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 nu contravin prevederilor Constituției. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 10. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 40 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 18 martie 2002. 12. Autoarea consideră că dispozițiile legale criticate contravin art. 4, art. 78 și art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, obiect al controlului de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate, îl pot constitui doar legile sau ordonanțele, ori dispozițiile din legi sau ordonanțe, astfel că analiza constituționalității dispozițiilor din acte normative cu caracter secundar, emise în executarea legii, așa cum sunt hotărârile de guvern, nu intră în competența instanței de contencios constituțional, sesizarea cu un atare obiect fiind inadmisibilă. În aceste condiții, Curtea urmează a respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, care nerespectând condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este inadmisibilă. 14. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, excepție ridicată de Constantina Gabriela Dioseghi în Dosarul nr. 885/108/2015* al Tribunalului Arad - Secția I civilă. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 3 martie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 mai 2016
ORDIN nr. 358 din 23 martie 2016
ORDIN nr. 358 din 23 martie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice
NORMĂ din 6 mai 2016
NORME METODOLOGICE din 23 martie 2016 de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice
ORDIN nr. 763 din 21 aprilie 2016
ORDIN nr. 763 din 21 aprilie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice
NORMĂ din 6 mai 2016
NORME METODOLOGICE din 21 aprilie 2016 de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice
ORDIN nr. 788 din 25 aprilie 2016
ORDIN nr. 788 din 25 aprilie 2016 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2.143/2015 privind aprobarea Manualului de procedură specifică pentru implementarea submăsurii 19.1 "Sprijin pregătitor" pentru elaborarea...
DECRET nr. 457 din 29 aprilie 2016
DECRET nr. 457 din 29 aprilie 2016 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2015 privind prorogarea termenului prevăzut la alin. (4) al art. II din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea și completarea L...
LEGE nr. 79 din 29 aprilie 2016
LEGE nr. 79 din 29 aprilie 2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2015 privind unele măsuri pentru realizarea de investiții la operatorii economici din industria de apărare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
DECRET nr. 456 din 29 aprilie 2016
DECRET nr. 456 din 29 aprilie 2016 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2015 privind unele măsuri pentru realizarea de investiții la operatorii economici din industria de apărare și pentru modificarea și completa...