DECIZIE nr. 725/2015

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, excepție ridicată de Elvira Alexandrescu, Elena Gălii, Diana (Grigore) Hîrtopan, Mioara Grecu, Viorica Ioniță, Gheorghe Pădurariu, Elena Stan, Viorica Stan, Dorina Daniela Stratulat, Ducu Nicolae Tănasă, Alexandrina Spaitu, Grăpina Carp, prin Sindicatul Liber "Educația" din Galați, în Dosarul nr. 6.107/121/2014 al Tribunalului Galați - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 730D/2015 al Curții Constituționale. 2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, Sindicatul Liber "Educația" din Galați a depus note scrise prin care susține admiterea excepției de neconstituționalitate invocate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: 5. Prin Sentința civilă nr. 335/2015 din 12 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 6.107/121/2014, Tribunalul Galați - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Elvira Alexandrescu, Elena Gălii, Diana (Grigore) Hîrtopan, Mioara Grecu, Viorica Ioniță, Gheorghe Pădurariu, Elena Stan, Viorica Stan, Dorina Daniela Stratulat, Ducu Nicolae Tănasă, Alexandrina Spaitu, Grăpina Carp, prin Sindicatul Liber "Educația" din Galați într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor drepturi bănești. 6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii sunt neconstituționale în raport cu art. 44 din Constituție, de vreme ce drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului de proprietate, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Se mai susține că dispozițiile de lege criticate contravin și art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. 7. În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011, autorii arată, în esență, că acest act normativ, prin preluarea valorilor salariale stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, a determinat o reducere a salariilor personalului didactic din învățământ, încălcând astfel dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. În acest sens, autorii sintetizează evoluția cronologică a dispozițiilor legale care prezintă relevanță în cauza de față, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008, nr. 1/2009, nr. 31/2009 și nr. 41/2009 declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. De asemenea, fac referire la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în care s-a reținut faptul că, urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009. Arată că, potrivit art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, salariile de bază ale personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ au rămas la nivelul salariilor legale din luna decembrie 2009, respectiv la nivelul salariilor prevăzute de Legea nr. 221/2008, însă aplicarea textului de lege menționat a fost blocată de prevederile art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010. Invocă atât Decizia Curții Constituționale nr. 877 din 28 iunie 2011 prin care au fost supuse controlului de constituționalitate dispozițiile art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, cât și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2012, pronunțată într-un recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, și arată că dreptul personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ la salarizarea conform Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, s-a perpetuat și după data de 1 ianuarie 2010. Totodată, arată că diminuarea cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010 și majorarea ulterioară de 15% trebuiau să fie aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 și perpetuate apoi în anii 2010 și 2011, iar acest calcul implica utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,00 lei, așa cum prevedea Legea nr. 221/2008. În continuare arată că majoritatea ordonatorilor de credite au efectuat salarizarea conform art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 și că Guvernul, prin Legea nr. 63/2011, a uniformizat salariile personalului didactic din învățământ, iar pentru a stabili valorile salariale a luat în calcul coeficienții de multiplicare și de ierarhizare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, reducând astfel cu 25% valorile salariale în raport cu Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, fără ca în expunerea de motive a actului normativ menționat să fie prezentate argumente față de restrângerea drepturilor în raport cu dispozițiile art. 53 din Constituție. În concluzie, susțin că Legea nr. 63/2011 contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), întrucât "perpetuează prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, neconstituțională, chiar dacă introduce în locul coeficienților de multiplicare și de ierarhizare rezultatul înmulțirii acestora". În opinia autorilor excepției soluția constituțională era aceea a uniformizării salariilor din învățământ prin raportare la valorile rezultate din prevederile Legii nr. 221/2008. 8. Tribunalul Galați - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Referitor la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 63/2011, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și reține că reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ. În aceste condiții, situația obiectiv diferită a personalului didactic și didactic auxiliar justifică instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce privește salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării principiului respectării legilor. 9. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, instanța judecătorească constată că întreaga motivare a acesteia se referă la modul de interpretare și aplicare a textelor de lege criticate. Invocă aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reținând că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. Așadar, rămâne în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiție pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea și aplicarea unor norme legale. În același sens sunt și dispozițiile art. 126 din Constituție privind realizarea justiției. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul actului de sesizare, îl constituie prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu modificările ulterioare. 14. Prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au următorul cuprins: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: [

] c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, [

];". 15. Se observă că, deși Legea nr. 63/2011 reglementează salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ în anul 2011, având, așadar, aplicabilitate limitată în timp, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității acesteia, întrucât actul normativ menționat produce efecte juridice în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate. De altfel, aplicabilitatea Legii nr. 63/2011 a fost prelungită succesiv până la sfârșitul anului 2015. 16. În opinia autorilor excepției, prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, precum și art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor, iar prevederile Legii nr. 63/2011 încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor. 17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare. 18. Astfel, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în raport cu art. 44 din Constituție, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015, a respins ca neîntemeiată excepția cu acest obiect. Cu acel prilej, Curtea a reținut, în esență, că, potrivit jurisprudenței sale, dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecția acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar și de protecția acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, Curtea a reținut că, deși drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanță, în privința apărării lor, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noțiunile de "bun" și "proprietate" au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde și alte drepturi și interese patrimoniale (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100). 19. Prin Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, paragraful 14, Curtea a reținut că reglementarea supusă controlului de constituționalitate, prin care se instituie un termen de prescripție de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante. Prin prescripție se stinge doar dreptul la acțiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține, pe calea silită, îndeplinirea obligației subiectului pasiv. Așadar, prescripția nu stinge dreptul subiectiv în substanța lui, drept care continuă să subziste, și nici obligația corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispozițiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripție. În consecință, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție. 20. Cât privește pretinsa expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică și fără dreaptă și prealabilă despăgubire, prin aceeași decizie, paragraful 15, Curtea a reținut că și această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege examinat nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind soluționarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, text ce constituie o sancțiune a pasivității în apărarea dreptului subiectiv. 21. Referitor la critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate contravin și celor ale art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, Curtea a reținut că aceasta nu poate fi analizată, întrucât Curtea se pronunță doar asupra conformității textelor de lege criticate cu prevederile și principiile constituționale, iar nu și asupra conformității dintre mai multe texte de lege. 22. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011, Curtea Constituțională s-a pronunțat anterior, în repetate rânduri, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate cu acest obiect. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 212 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 13 mai 2015, și Decizia nr. 338 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015. 23. Curtea a reținut, în esență, că Legea nr. 63/2011 stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Din examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie (de exemplu, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, paragraful 58, Decizia din 9 noiembrie 2000, pronunțată în Cauza Schettini și alții împotriva Italiei), Curtea a constatat, de asemenea, că dreptul la anumite foloase bănești în calitate de salariat a fost asimilat, în anumite condiții, unui drept de proprietate, analizat din perspectiva art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În această privință, însă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. Așa încât, cât privește salariul ce urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. 24. Cu privire la principiul constituțional stabilit de art. 1 alin. (5), examinând legea criticată prin prisma exigențelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice și protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, Curtea Constituțională a statuat că acestea nu sunt încălcate, reținând că Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat și că drepturile câștigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituționalitate. 25. Cu același prilej, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ. 26. Totodată, Curtea a observat că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, legiuitorul a reglementat prin art. 2 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, o majorare cu până la 10% a salariilor de bază și a sporurilor, indemnizațiilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, pentru anumite categorii de personal didactic din învățământul preuniversitar, începând cu ianuarie 2014. De asemenea, prin prevederile art. 2 alin. (2)-(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 30 iunie 2015, s-a stabilit o majorare cu 5% a salariilor de bază și a sporurilor, indemnizațiilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază al personalului didactic și didactic auxiliar, începând cu 1 martie 2015, și cu 5% începând cu 1 septembrie 2015. 27. Distinct față de cele statuate în jurisprudența menționată, Curtea a reținut că, deși legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârșitul anului 2015), totuși, în activitatea de legiferare în această materie, trebuie să se țină seama că învățământul constituie o prioritate națională, iar salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul și importanța activității prestate. 28. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate mai sus își păstrează valabilitatea și în cauza de față. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elvira Alexandrescu, Elena Gălii, Diana (Grigore) Hîrtopan, Mioara Grecu, Viorica Ioniță, Gheorghe Pădurariu, Elena Stan, Viorica Stan, Dorina Daniela Stratulat, Ducu Nicolae Tănasă, Alexandrina Spaitu, Grăpina Carp, prin Sindicatul Liber "Educația" din Galați în Dosarul nr. 6.107/121/2014 al Tribunalului Galați - Secția I civilă și constată că prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Galați - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu