DECIZIE nr. 545/2017

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71, art. 72 alin. (1) și (2) și art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Mihai Dincă în Dosarul nr. 1.063/46/2016 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.072D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei, arătând că autorul excepției a depus note scrise prin care ridică excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b), art. 112 alin. (1) lit. a)-f) și ale art. 291 alin. (1) din Codul penal, precum și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a), art. 70 alin. (2), art. 141 alin. (1), art. 143 alin. (1) și (4), art. 328 și ale art. 438 din Codul de procedură penală. De asemenea, magistratul-asistent învederează că autorul excepției a depus la dosar hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Pitești, precum și acte întocmite de către procuror în dosarul de fond.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepțiile ridicate direct în fața Curții Constituționale sunt inadmisibile. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate cu care Curtea a fost sesizată prin încheiere, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia, ca inadmisibilă. În acest sens, învederează că autorul excepției s-a mărginit în a invoca mai multe prevederi constituționale, fără a arăta, concret, în ce constă contrarietatea dintre textele criticate și dispozițiile din Legea fundamentală invocate. Apreciază că neconstituționalitatea dispozițiilor criticate decurge din nemulțumirea autorului excepției referitoare la respingerea cererilor de strămutare, aceste aspecte neputând atrage neconstituționalitatea dispozițiilor criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 27 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.063/46/2016, Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71, art. 72 alin. (1) și (2) și art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Mihai Dincă într-o cauză ce are ca obiect strămutarea unui dosar al Tribunalului Argeș.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că, în situația în care cererea sa de strămutare este respinsă, va fi judecat de completul pe care l-a criticat prin cererea sa de strămutare, încălcându-i-se dreptul la apărare prevăzut de dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală. De asemenea, autorul excepției apreciază că, atât timp cât nu se citează autorul cererii de strămutare cu mențiunea obligației de a fi prezent în fața instanței de judecată pentru susținerea cererii de strămutare, se încalcă dreptul la un proces echitabil.

6. Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție prevede că justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, neexistând obligația ca toate procedurile judiciare să fie realizate de Înalta Curte de Casație și Justiție. În ceea ce privește procedura de soluționare a cererii de strămutare, dispozițiile art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală impun încunoștințarea părților cu privire la introducerea cererii de strămutare și termenul fixat pentru soluționarea acesteia, părțile având dreptul să trimită memorii și să se prezinte la termenul fixat pentru soluționarea strămutării.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul arată că dispozițiile art. 71 din Codul de procedură penală instituie drept motiv de strămutare „bănuiala legitimă“, când din pricina împrejurărilor cauzei ori a calității părților există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor este afectată. De asemenea, în cazul în care „bănuiala legitimă“ îi vizează pe judecătorii unei curți de apel, competența de soluționare a cererii de strămutare aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, care va strămuta judecarea cauzei „de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel“. Așadar, în ipoteza în care împrejurările cauzei sau calitatea părților justifică temerea afectării imparțialității nu doar a judecătorilor de la tribunal, ci și a judecătorilor de la curtea de apel în circumscripția căreia se află tribunalul respectiv, textul legal prevede soluția, și anume: cererea de strămutare se va judeca de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar, în cazul admiterii sale, cauza va fi strămutată la o altă curte de apel.

9. În ceea ce privește dispozițiile art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că dreptul de a se prezenta în instanță la acel termen și dreptul de a depune memorii ar fi doar drepturi iluzorii, în ipoteza în care petentul se află în stare de deținere sau de arest preventiv, întrucât, potrivit tezei a doua a art. 73 alin. (4) din Codul de procedură penală, într-o asemenea situație, instanța poate dispune aducerea petentului la judecarea strămutării. Cu toate acestea, apreciază că evaluarea instanței în sensul necesității prezenței petentului constituie o chestiune de judecată, iar nu una de constituționalitate.

10. În continuare, Guvernul arată că, deși invocă încălcarea anumitor dispoziții constituționale, autorul excepției nu își motivează excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, neexplicând în concret în ce constă relația de contrarietate dintre acestea din urmă și normele fundamentale invocate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate“. Așa fiind, întrucât excepția invocată nu satisface cerința motivării sale, Guvernul apreciază că aceasta este inadmisibilă.

11. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate nu poate fi reținută. Arată că strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, cu scopul asigurării condițiilor unui proces echitabil, în care părțile să dispună de aceleași mijloace de apărare și să aibă posibilitatea să își exercite dreptul la apărare în mod efectiv și eficient. Totodată, menționează că imparțialitatea magistratului, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă. Invocând Decizia Curții Constituționale nr. 438 din 21 iunie 2016, susține că revine instanței competente ca, prin raportare la circumstanțele fiecărei spețe, să stabilească dacă, într-adevăr, imparțialitatea judecătorului este afectată și să decidă în consecință. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) și alin. (2) din Constituție, Avocatul Poporului apreciază că aceasta nu poate fi reținută, întrucât normele supuse controlului de constituționalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 124 alin. (1) și alin. (2) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului susține că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului constituțional care consacră că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți și se înfăptuiește în numele legii. Totodată, arată că este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție care rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2).

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 71, art. 72 alin. (1) și (2) și art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală. Dispozițiile art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispozițiile criticate au următorul conținut:

Articolul 71

Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanță militară competentă la o altă instanță militară de același grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secțiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile.

Articolul 72

(1) Strămutarea poate fi cerută de părți, de persoana vătămată sau de procuror.

(2) Cererea se depune la instanța de unde se solicită strămutarea și trebuie să cuprindă indicarea temeiului de strămutare, precum și motivarea în fapt și în drept.

Articolul 73 [

]

(2) Președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza ia măsuri pentru încunoștințarea părților despre introducerea cererii de strămutare, despre termenul fixat pentru soluționarea acesteia, cu mențiunea că părțile pot trimite memorii și se pot prezenta la termenul fixat pentru soluționarea cererii.

15. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 15 referitor la universalitate, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și art. 126 referitor la instanțele judecătorești.

16. În ceea ce privește solicitarea autorului excepției de a extinde obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că această solicitare nu poate fi primită. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești

“, iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți

“. Cadrul procesual specific al excepției de neconstituționalitate este, așadar, cel fixat prin actul de sesizare a Curții Constituționale de către instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția. Prin urmare, în fața Curții Constituționale, obiectul excepției nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia, ca urmare a admiterii cererii făcute în fața Curții de către o parte, excedează cadrului stabilit prin Legea nr. 47/1992. În acest sens Curtea s-a pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 528 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012. Așa fiind, Curtea se va pronunța asupra excepției de neconstituționalitate astfel cum aceasta a fost formulată în fața instanței de judecată.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată prin încheiere, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a statuat că strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, cu scopul asigurării condițiilor unui proces echitabil, în care părțile să dispună de aceleași mijloace de apărare și să aibă posibilitatea să își exercite dreptul la apărare în mod efectiv și eficient (a se vedea Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). De asemenea, Curtea a reținut că doctrina a arătat că strămutarea este acea „deplasare a competenței“ care constă în trecerea, pentru serioase temeiuri, a unei cauze de la o instanță care avea competența obișnuită la o altă instanță, de același fel și de același grad, în a cărei competență teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare, rămân nealterate competența materială, funcțională și cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenței teritoriale ( Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, paragraful 15).

18. Analizând dispozițiile procesual civile referitoare la strămutare, Curtea a statuat că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil (a se vedea Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014). În acest context, reținem că dispozițiile art. 71 din Codul de procedură penală reglementează cazurile de strămutare, respectiv existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei sau a calității părților și existența pericolului de tulburare a ordinii publice.

19. Astfel, Curtea a reținut că imparțialitatea magistratului, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă. De asemenea, Curtea a constatat că imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (a se vedea Decizia nr. 333 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014).

20. Curtea a apreciat că, în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existența unor date sau informații referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părților, de natură să convingă un observator obiectiv și neutru că imparțialitatea judecătorilor este afectată. Astfel, simpla părere sau supoziție, chiar dacă este susținută de bună-credință, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să permită conturarea unui grad de probabilitate cuantificabil, acela de a convinge un observator obiectiv și neutru că imparțialitatea judecătorului este afectată ( Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, precitată, paragraful 22).

21. Din cele expuse anterior, precum și din analiza dispozițiilor de lege criticate rezultă că scopul reglementării instituției strămutării este acela ca părțile sau persoana vătămată să beneficieze de un proces echitabil, neafectat de lipsa de imparțialitate a judecătorului. Pentru a analiza temeinicia cererii de strămutare și pentru a dispune în consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă poate, potrivit art. 72 alin. (6) din Codul de procedură penală, să solicite informații de la președintele instanței de unde se solicită strămutarea sau de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere. Totodată, instanța competentă cu soluționarea cererii de strămutare are acces la motivarea în fapt și în drept a cererii, la înscrisurile pe care aceasta se întemeiază, precum și la eventualele memorii trimise de părți.

22. Astfel, Curtea constată că respingerea cererii de strămutare echivalează, în fapt, cu constatarea existenței imparțialității judecătorilor, suspiciunile de lipsă de imparțialitate neavând un suport real, formularea unei cereri de strămutare neputând crea premisele unei lipse de imparțialitate a instanței de la care se solicită strămutarea. Așadar, părțile sau partea vătămată se pot bucura de un proces echitabil inclusiv în fața instanței de la care se solicită strămutarea. În mod contrar, s-ar ajunge ca, prin introducerea unei cereri de strămutare, în mod formal, fără a exista vreo suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată, să se eludeze atât dispozițiile referitoare la recuzarea judecătorului ( art. 67 și art. 68 din Codul de procedură penală ), cât și cele referitoare la strămutarea cauzei. Așa fiind, Curtea apreciază că nu poate fi reținută critica potrivit căreia este încălcat dreptul la apărare prevăzut de prevederile art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală prin judecarea cauzei de către instanța de la care a fost solicitată strămutarea, ca urmare a respingerii acesteia.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Mihai Dincă în Dosarul nr. 1.063/46/2016 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 71, art. 72 alin. (1) și (2) și art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu