DECIZIE nr. 436/2017

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) și alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caraș în Dosarul nr. 2.849/229/2015 al Judecătoriei Fetești, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.182D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepției a depus o cerere de acordare a unui nou termen în vederea pregătirii apărării, arătând, totodată, că are probleme de natură medicală. Prin aceeași cerere, se solicită și comunicarea actelor din dosar.

3. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui nou termen.

4. Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen, întrucât încheierea de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate este din data de 9 iunie 2016 și, prin urmare, autorul excepției a avut la dispoziție suficient de mult timp pentru pregătirea apărării.

5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că, în cazul în care procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată, acesta nu formulează o acuzație în materie penală, neimpunându-se asigurarea dublului grad de jurisdicție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea nr. 22 din 9 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.849/229/2015, Judecătoria Fetești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (5) și alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caraș întro cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate de autorul excepției împotriva unei ordonanțe de clasare.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât reglementează soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată printr-o procedură lipsită de contradictorialitate, fără participarea părților. Se susține, totodată, că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale și neconvenționale, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțe în soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, încălcând, în acest fel, condiția dublului grad de jurisdicție în materie penală.

8. Judecătoria Fetești opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată că textul criticat reglementează o procedură de soluționare a plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată ale procurorului pe baza unor susțineri scrise ale părților, în condiții de contradictorialitate, cu asigurarea garanțiilor procesuale specifice drepturilor fundamentale invocate de autorul excepției. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se susține că reglementarea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului, conform dispozițiilor art. 126 și art. 129 din Constituție. Se invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, care este aplicabilă și în prezenta cauză.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate analizată, despre care se susține că sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză.

11. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că își menține punctele de vedere care au fost reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 139 din 12 martie 2015, nr. 58 din 24 februarie 2015 și nr. 599 din 21 octombrie 2014.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (5) și alin. (8) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

(5) Plângerea se soluționează în camera de consiliu, cu participarea procurorului, prin încheiere motivată, pronunțată în camera de consiliu. Neprezentarea persoanelor citate conform alin. (2) nu împiedică soluționarea plângerii. [

]

(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă.

15. Se susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum și art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dublul grad de jurisdicție în materie penală.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, fiind pronunțate, în acest sens, numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, sunt reținute Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016, Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, și Decizia nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

17. Prin Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, Curtea a reținut că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la art. 341 alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) din Codul de procedură penală este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituționalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a constatat că atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. S-a reținut, totodată, că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. De asemenea, Curtea a constatat că nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autoarele excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, Curtea a reținut că art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, s-a constatat că, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

18. Referitor la pretinsa încălcare, prin prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, a dispozițiilor art. 16 din Constituție, prin Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, Curtea a constatat că textul criticat nu este contrar principiului egalității în drepturi, deoarece instituirea prin acesta a unor reguli speciale de procedură, în ceea ce privește căile de atac, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare (a se vedea Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, paragraful 16).

19. Prin aceeași decizie, anterior citată, Curtea a constatat că dispozițiile art. 52 din Constituție nu au incidență în cauză.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

21. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților“ este neconstituțională. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că judecarea plângerii fără participarea părților, subiecților procesuali principali și a procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate și oralitate, întrucât dispozițiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală nu permiteau comunicarea către aceștia a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observațiile depuse în fața instanței. Odată citate, însă, toate părțile, inclusiv petentul, au posibilitatea să ia cunoștință despre desfășurarea procedurii în fața judecătorului de cameră preliminară și au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate în acest fel toate drepturile și garanțiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată.

22. Totodată, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, sa reținut că, așa cum rezultă din art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, un exemplar al plângerii formulate este comunicat procurorului și părților. Or, ținând seama de art. 32 din Codul de procedură penală, persoana vătămată și suspectul, în calitate de subiecți procesuali principali, nu aveau posibilitatea de a-și face apărarea cu privire la susținerile petentului, deoarece acestora nu li se comunică un exemplar al plângerii. De asemenea, în situația în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, subiecții procesuali principali erau privați de dreptul la un proces echitabil prin aceea că, necunoscând conținutul plângerii, nu pot întreprinde niciun fel de demersuri în apărarea intereselor lor legitime. Așa fiind, Curtea a statuat că aceste neajunsuri pot fi acoperite în măsura în care judecătorul de cameră preliminară se va pronunța asupra plângerii în cadrul unei proceduri contradictorii și orale. În acest context, Curtea a constatat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil constă în faptul că urmărirea penală trebuie să aibă un caracter contradictoriu și să existe o egalitate a armelor între acuzare și apărare, sens în care, prin absența dezbaterilor contradictorii, petentul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul sau persoana vătămată nu numai că nu pot, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, să formuleze cereri și să ridice excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dar nu pot contesta în niciun fel aceste cereri sau excepții, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. De aceea, în condițiile în care persoanele interesate ar fi citate, ar avea posibilitatea să se prezinte la dezbateri și, prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-și exprima opiniile și de a răspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar și la eventualele întrebări ale judecătorului de cameră preliminară.

23. Distinct de cele reținute prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea constată că, în urma pronunțării acestei decizii, dar anterior invocării prezentei excepții de neconstituționalitate, prin art. II pct. 91 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost modificat în sensul prevederii, în mod expres, în cuprinsul său, a obligației de citare a petentului și a intimaților și de încunoștințare a procurorului, cu mențiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Prin aceleași dispoziții legale anterior menționate, art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost modificat, în forma supusă controlului de constituționalitate.

24. Având în vedere aceste considerente, precum și aspectul invocării prezentei excepții de neconstituționalitate ulterior pronunțării Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014 și publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că susținerile autorului excepției conform cărora dispozițiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor constituționale invocate, întrucât prevăd soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată printr-o procedură lipsită de contradictorialitate, fără participarea părților, nu pot fi reținute.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Caraș în Dosarul nr. 2.849/229/2015 al Judecătoriei Fetești și constată că dispozițiile art. 341 alin. (5) și alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Fetești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 iunie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop