DECIZIE nr. 169/2017

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioana Sfîrăială în Dosarul nr. 100.730/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 551 D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepției de neconstituționalitate a depus note scrise, prin care solicită admiterea acesteia.

4. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 578 D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vladimir Doicaru, Adriana Felicia Doicaru și Vlad Nicolae Doicaru în Dosarul nr. 5.444/2/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

5. La apelul nominal răspund autorii excepției Vladimir Doicaru și Vlad Nicolae Doicaru, prezenți personal și asistați de domnii avocați Toma-Adrian Oprescu și Nicolae Trăistaru din cadrul Baroului București, cu delegație depusă la dosar, și, de asemenea, autoarea excepției Adriana Felicia Doicaru, reprezentată de către aceiași avocați. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepției de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 578 D/2016 la Dosarul nr. 551 D/2016. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 578 D/2016 la Dosarul nr. 551 D/2016, care este primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul domnului avocat Nicolae Trăistaru care, în prealabil, cere permisiunea de a depune, la dosarul cauzei, un memoriu formulat de autorii excepției, împreună cu o carte, despre care susține că dezleagă, în mare parte, fondul dosarului. Se arată, totodată, că autorii excepției au fost deposedați de bunuri și că nu au beneficiat de dreptul la un proces echitabil, întrucât ancheta nu a fost desfășurată în mod corect, din cauza influențelor politice manifestate în dosar. Pe fondul excepției se arată că textul criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți, precum și prevederilor art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ce reglementează dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale având ca obiect dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală și se susține că au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea acesteia, întrucât atât soluția, cât și considerentele deciziilor pronunțate de instanța de contencios constituțional cu privire la aceste dispoziții legale nu mai sunt actuale. Se face, de asemenea, trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 486 din 2 decembrie 1997, prin care art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 a fost constatat ca fiind neconstituțional, soluție care a avut ca efect dreptul de a ataca cu recurs soluțiile de neurmărire penală date de procuror. Se mai arată că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art. 142 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției, iar conform celor reținute prin Decizia nr. 766/2011, dreptul este viu, așa încât acesta se adaptează, odată cu societatea, la modificările survenite. În acest context este invocată Hotărârea din 21 februarie 1975 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 34, prin care instanța europeană a precizat că poate fi, cu greu, acceptat că există stat de drept acolo unde nu există acces la instanțele judecătorești. Se arată că, în prezenta cauză, au fost pronunțate soluții de neurmărire penală după 17 ani de la începerea cercetării penale, atât de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cât și de către Direcția Națională Anticorupție, precum și soluții de declinare a competenței în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, de către celelalte unități de parchet, din același motiv al implicării politicului, aspect ce a determinat procurorii să se teamă să instrumenteze prezentul dosar. Se arată că, în aceste condiții, dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu permit atacarea încheierii de respingere a plângerii formulate împotriva soluției de neurmărire penală, aspect ce încalcă prevederile constituționale și convenționale invocate.

8. În continuare, președintele acordă cuvântul domnului avocat Toma-Adrian Oprescu, care prezintă fondul cauzei și susține că textul criticat este neconstituțional, atâta vreme cât nu există o cale de atac împotriva încheierii de soluționare a plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire penală. Sunt depuse note scrise, în susținerea excepției.

9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că procedura reglementată la art. 341 din Codul de procedură penală nu are caracter de noutate, ci reia, aproape identic, conținutul art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 și că alin. (8) al art. 341 anterior menționat preia soluția legislativă de la alin. (10) al art. 278^1 anterior referit, dispoziții legale care au făcut, de nenumărate ori, obiectul controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, ocazii cu care Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate astfel invocate. Se arată că art. 341 din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, reprezintă o materializare a acestui principiu și că încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, este o încheiere pronunțată de un judecător independent și imparțial, așa încât nu se poate susține, după efectuarea unui astfel de control, că actul procurorului, care a fost atacat, este unul discreționar. Se mai susține că nu există nicio dispoziție constituțională sau convențională care să impună legiuitorului, într-o astfel de situație procesuală, asigurarea dublului grad de jurisdicție în materie penală, întrucât prin procedura criticată nu este examinată o acuzație în materie penală. Se solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materia analizată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

10. Prin Încheierea din 16 martie 2016 și Încheierea nr. 377 din 17 martie 2016, pronunțate în dosarele nr. 100.730/299/2015 și nr. 5.444/2/2015, Judecătoria Sectorului 1 București și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioana Sfîrăială, Vladimir Doicaru, Adriana Felicia Doicaru și Vlad Nicolae Doicaru în cauze având ca obiect soluționarea unor plângeri formulate conform dispozițiilor art. 340 din Codul de procedură penală.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că lipsa unei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează plângerea împotriva soluției de neurmărire sau de netrimitere în judecată este de natură a încălca dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2),

art. 20, art. 21 alin. (3), art. 53, art. 125, art. 126 alin. (1),

art. 129 și art. 134 alin. (3), precum și dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

12. Judecătoria Sectorului 1 București și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că stabilirea gradelor de jurisdicție a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului și, prin urmare, acestuia îi revine opțiunea reglementării soluției legislative conform căreia încheierea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată să poată fi atacată. Se susține că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure, astfel, celeritatea acestei proceduri și obținerea, în mod rapid, a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. Se arată că procedura reglementată prin textul criticat nu are ca obiect soluționarea cauzei penale în sensul stabilirii vinovăției inculpatului, motiv pentru care nu este obligatorie asigurarea dublului grad de jurisdicție în materie penală. Se susține, de asemenea, că dispozițiile criticate nu contravin celorlalte dispoziții constituționale și convenționale invocate, pentru că acestea nu obligă la asigurarea tuturor căilor de atac în toate cauzele. Se arată că prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt similare dispozițiilor art. 278^1 alin. (10) din Codul de procedură penală din 1968, făcându-se trimitere la soluția și la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 125 din 1 februarie 2011 și nr. 1.131 din 13 septembrie 2011. Se face, totodată, referire la deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 663 din 11 noiembrie 2014 și nr. 58 din 24 februarie 2015, prin care instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, aceeași excepție de neconstituționalitate.

13. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

14. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituție, legiuitorul are prerogativa de a stabili căile de atac ce pot fi exercitate împotriva diferitelor hotărâri judecătorești, neexistând dispoziții constituționale care să oblige la asigurarea exercitării tuturor căilor de atac în toate categoriile de cauze. Se mai arată că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea, în mod rapid, a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. Se susține că principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală nu este aplicabil în prezenta cauză, întrucât aceasta nu are ca obiect soluționarea unui raport penal de conflict. Se arată că textul criticat nu încalcă dreptul la un recurs efectiv sub aspectul lipsei căii de atac invocate de autorii excepției, deoarece Convenția nu obligă la asigurarea tuturor căilor de atac în toate cauzele. În fine, se susține că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de acestea, motiv pentru care nu poate fi reținută încălcarea, prin textul criticat, a principiului egalității.

15. Avocatul Poporului opinează că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, arătând că își menține punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 524 D/2014, nr. 802 D/2014 și nr. 538 D/2014 și reținute în deciziile Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 58 din 24 februarie 2015 și nr. 139 din 12 martie 2015. Se susține, în esență, că dispozițiile constituționale și convenționale invocate nu obligă la asigurarea tuturor căilor de atac în toate cauzele penale și că, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac se exercită în condițiile legii. Se arată, de asemenea, că eliminarea căilor de atac în situația procesuală analizată este determinată de nevoia de asigurare a celerității procesului penal. Se face referire la Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care, la data invocării excepției de neconstituționalitate, aveau următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a),

b) și d) este definitivă.“.

19. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, având, în prezent, următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6),

alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă“.

20. Având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în forma în vigoare de la data sesizării instanței de contencios constituțional.

21. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 125 referitor la statutul judecătorilor, art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești, art. 129 referitor la folosirea căilor de atac și art. 134 alin. (3) referitor la atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, precum și dispozițiilor art. 6 și art. 13 din Convenție referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv și art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție referitor la asigurarea a două grade de jurisdicție în materie penală.

22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens, numeroase decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, Decizia nr. 274 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 22 iulie 2016, și Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

23. Astfel, prin Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, paragraful 18, Curtea a reținut că faptul că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a),

b) și d) este definitivă nu este de natură a afecta constituționalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează folosirea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. S-a constatat, de asemenea, că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. În acest sens, Curtea a constatat că nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile art. 13 din Convenție nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioana Sfîrăială în Dosarul nr. 100.730/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București și de Vladimir Doicaru, Adriana Felicia Doicaru și Vlad Nicolae Doicaru în Dosarul nr. 5.444/2/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 martie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop