DECIZIE nr. 627/2024

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Iordan Pencu în Dosarul nr. 2.405/1/2020/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.935D/2020.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Sorin Șușnea, din Baroul București, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.121D/2020, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Iordan Pencu în Dosarul nr. 2.253/1/2020/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă.

4. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Sorin Șușnea, din Baroul București, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul autorului excepțiilor de neconstituționalitate și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.121D/2020 la Dosarul nr. 1.935D/2020, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepțiilor de neconstituționalitate, care solicită admiterea acestora. Arată, în esență, că sintagma „nu este supusă niciunei căi de atac“ din cuprinsul dispozițiilor legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii, având în vedere că se aplică doar pentru o anumită categorie de justițiabili, respectiv pentru cei care formulează cereri cu o valoare mai mare de 200.000 lei, în care recursul se soluționează de instanța supremă cu aplicarea procedurii de filtru în care se pronunță o hotărâre fără cale de atac.

7. De asemenea, susține că se încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, sens în care menționează Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, prin care Curtea a reținut că este lipsit de efect însuși controlul de constituționalitate atunci când împotriva unei hotărâri judecătorești este interzisă exercitarea căii de atac extraordinare a revizuirii întemeiate pe pct. 11 din art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

8. Totodată, se mai arată că se încalcă și dreptul la apărare prin faptul că nu se poate formula decât un punct de vedere la raportul întocmit de judecătorul-raportor, iar completul de filtru poate avea în vedere aspecte care nu au fost cuprinse în raport. În acest sens invocă Decizia nr. 194 din 27 aprilie 2004.

9. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că prin Decizia nr. 533 din 24 octombrie 2023 Curtea a reținut, referitor la caracterul definitiv al hotărârii pronunțării în procedura de filtru, că acesta este justificat prin faptul că în această etapă sunt analizate aspecte pur formale. Totodată, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, Curtea a constatat ca fiind neconstituțională sintagma „vădit nefondat“ din cuprinsul dispozițiilor legale criticate, nemaiexistând posibilitatea ca în procedura de filtru recursul să fie respins ca urmare a analizei pe fond.

10. În replică, având cuvântul, reprezentantul autorului excepției arată că este vorba despre hotărâri care nu sunt supuse niciunei căi de atac, nu despre hotărâri definitive care pot fi supuse revizuirii sau contestației în anulare. În Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015 Curtea a reținut că textul este constituțional doar în măsura în care în procedura de filtru nu s-ar pune în discuție alte aspecte în afara celor evocate în raport cu privire la care se poate formula punct de vedere, însă lucrurile pot sta diferit.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

11. Prin încheierile din 8 octombrie 2020 și 3 noiembrie 2020, pronunțate în dosarele nr. 2.405/1/2020/a1 și nr. 2.253/1/2020/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Iordan Pencu în cauze având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire, respectiv a unei contestații în anulare formulate împotriva unei decizii pronunțate în procedura de filtrare a recursurilor.

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale din perspectiva sintagmei „nu este supusă niciunei căi de atac“.

13. Astfel, se susține, în esență, că excepția instituită de legiuitor de la posibilitatea exercitării contestației în anulare și revizuirii hotărârii prin care recursul a fost anulat/respins ca inadmisibil - în funcție de instanța care soluționează cererea de recurs - este de natură să genereze o situație privilegiată în favoarea persoanelor care au formulat cereri de competența judecătoriei în primă instanță, contrară exigențelor principiului constituțional al egalității în fața legii în componenta sa referitoare la interzicerea privilegiilor.

14. De asemenea, dispozițiile legale criticate încalcă accesul liber la justiție, deoarece teza care prevede că decizia nu este supusă niciunei căi de atac interzice exercitarea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, aspect care împiedică restabilirea adevărului în cauză și îndreptarea unor vicii de procedură.

15. Se mai arată că, în contextul pronunțării Deciziei nr. 866 din 10 decembrie 2015, Curtea Constituțională a reținut, la paragraful 31, că, prin excluderea de la posibilitatea revizuirii pentru motivul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, este lipsit de eficiență însuși controlul de constituționalitate. Astfel, autorul excepției apreciază că aceste considerente se impun a fi menținute și în raport cu textul legal criticat, deoarece există identitate de rațiune, iar prin limitarea dreptului părții de a solicita revizuirea ar fi negat efectul unei excepții de neconstituționalitate admise cu privire la un text pe care s-a bazat decizia completului de filtru, fiind încălcat accesul liber la justiție.

16. Având în vedere că procedura criticată nu prezintă nicio altă garanție procesuală în afară de posibilitatea formulării unui punct de vedere la raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului (anterior discutării admisibilității în complet de filtru), dreptul constituțional și principiul fundamental privind dreptul la apărare pot fi încălcate cu ușurință. Lipsa oricărei garanții procesuale care să permită remedierea unor vicii de procedură reprezintă o încălcare adusă dreptului la apărare, mai ales, întrucât ulterior prezentării punctului de vedere la raport pot surveni erori materiale, cum ar fi menținerea concluziilor judecătorului-raportor ca urmare a neobservării unor înscrisuri la dosar sau încălcarea unor considerente care beneficiază de autoritate de lucru judecat. În raport cu reglementarea aplicabilă procedurii de filtru, se consideră că este absolut necesară deschiderea unor căi de atac de retractare (contestație în anulare și revizuire) care să permită asigurarea pârghiilor legale pentru garantarea dreptului la apărare.

17. Se mai apreciază că procedura reglementată de art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă este absolut lipsită de echitate, având în vedere că în ipoteza în care survine un viciu la nivelul deciziei pronunțate de completul de filtru al instanței supreme părțile se află în imposibilitatea de a corecta această inechitate. Procedura reglementată de art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă încalcă grav dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu are la bază norme legale precise, nu are o aplicare previzibilă și nu permite corectarea unor inechități într-o etapă ulterioară sau de către un organism judiciar independent.

18. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

20. Guvernul, în punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 1.935D/2020, apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepțiilor de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

22. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, care aveau următoarea redactare: „În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților.“

24. Prevederile legale criticate au fost abrogate prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018. Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate, care continuă să își producă efectele în cauza dedusă judecății.

25. Totodată, în legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea mai reține că, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă și a constatat că sintagma „sau că recursul este vădit nefondat“ din cuprinsul acestora este neconstituțională.

26. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiție astfel cum se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și a art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 124 - Înfăptuirea justiției și ale art. 129 - Folosirea căilor de atac.

27. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză.

28. Prin Decizia nr. 278 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 9 noiembrie 2017, paragrafele 41-48, Curtea a reținut că prevederile art. 493 din Codul de procedură civilă reglementează procedura de filtrare a recursurilor, care este aplicabilă, astfel cum rezultă din alin. (1) al acestei dispoziții legale, numai în cazul în care calea extraordinară de atac este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 493 alin. (1) din Codul de procedură civilă, filtrarea recursurilor se face de către un complet de 3 judecători, desemnați în mod aleatoriu, care va pregăti dosarul de recurs și va decide asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin aceeași decizie, la paragraful 17, Curtea a statuat că procedura de filtrare, astfel cum a fost configurată de legiuitor prin art. 493 din Codul de procedură civilă, este o procedură scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialității și al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părți a actelor de procedură și a raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Curtea a apreciat că această opțiune a legiuitorului este în acord cu esența procedurii de filtrare a recursurilor, care constă în statuarea asupra admisibilității în principiu a recursului de către completul de 3 judecători stabilit în acest sens, scop care rezultă din chiar primul alineat al art. 493 din Codul de procedură civilă.

29. În continuare, referitor la procedura de judecată a recursului, atunci când acesta este de competența altor instanțe, Curtea a observat că, din coroborarea dispozițiilor art. XVII cu cele ale art. XV alin. (2 )-( 5) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, rezultă că, în cazul în care competența de judecare a recursului revenea tribunalului sau curții de apel, completul căruia i s-a repartizat dosarul, după regularizarea cererii de recurs, procedează la comunicarea acesteia către intimat, care are obligația depunerii la dosar a întâmpinării ce va fi comunicată recurentului, iar intimatul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei. Când recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele instanței sau președintele de secție ori, după caz, persoana desemnată de aceștia, primind dosarul de la instanța a cărei hotărâre se atacă, va lua, prin rezoluție, măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet format din 3 judecători, care va pregăti dosarul de recurs și va decide asupra admisibilității în principiu a recursului.

30. Așadar, Curtea a reținut că există o diferență între modul în care debutează judecata căii de atac a recursului în funcție de instanța la care este depusă cererea, respectiv o procedură de regularizare a cererii de recurs, atunci când judecata acestuia este de competența tribunalului sau a curții de apel, și procedura de filtrare, atunci când competența revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă aceasta nu este singura diferență, întrucât și în ceea ce privește soluțiile pronunțate de instanțele de recurs există deosebiri, Codul de procedură civilă instituind reguli distincte și sub acest aspect. În acest sens, Curtea a observat că, în cazul în care este competentă Înalta Curte de Casație și Justiție, legiuitorul, sub aspectul soluțiilor pronunțate, a instituit regula casării cu trimitere spre rejudecare, potrivit art. 497 din Codul de procedură civilă, iar atunci când competența de a judeca recursul aparține tribunalului sau curții de apel, prin art. 498 din Codul de procedură civilă, a instituit regula reținerii spre rejudecare.

31. Totodată, Curtea a mai observat că, potrivit art. 494 din Codul de procedură civilă, sub aspectul regulilor privind judecata recursului, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în secțiunea referitoare la recurs.

32. Din coroborarea prevederilor art. 95 pct. 3, ale art. 96 pct. 3, ale art. 97 pct. 1 și ale art. 483 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut că, de principiu, competența de soluționare a recursurilor revenea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, prin excepție, această competență revenea instanței ierarhic superioare aceleia care a pronunțat hotărârea atacată. În acest sens, Curtea a constatat că recursul de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, alături de recursul în interesul legii și procedura hotărârilor prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept controversate, întărește îndeplinirea rolului constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție, conferit de art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, respectiv acela al asigurării interpretării și aplicării unitare a legii. Procedura de filtrare a recursurilor este stabilită de legiuitor, în baza prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, numai pentru ipoteza în care recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu și atunci când intră în competența tribunalului sau curții de apel. Curtea a reținut că, atunci când criteriul în funcție de care își găsește aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv și rezonabil, și nu subiectiv și arbitrar, fiind constituit de o anumită situație prevăzută de ipoteza normei, și nu de o calitate a persoanei, privitor la care își găsește aplicare, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie, deci contrară normei constituționale de referință. Principiul egalității nu interzice reguli specifice în cazul unei diferențe de situații. Egalitatea formală ar conduce la aceeași regulă, în ciuda diferenței de situații. De altfel, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că principiul egalității armelor constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, care urmărește crearea unui just echilibru procesual între părțile aflate într-un litigiu, însă acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părților, ci o egalitate materială, în sensul ca prin procedurile chiar diferit reglementate să se ajungă la echitate procesuală între părți, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 19).

33. Prin instituirea procedurii de filtrare a recursurilor la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a celei de regularizare a cererii de recurs la nivelul tribunalului sau al curții de apel s-a urmărit o bună administrare a justiției. Diferența de tratament juridic, ce se reflectă asupra persoanelor fizice sau juridice care accesează serviciul public al justiției, rezultă, astfel cum a arătat Curtea la paragrafele anterioare, din rolul pe care instanțele învestite cu soluționarea recursurilor îl au în cadrul sistemului judiciar, legiuitorul putând reglementa o anumită procedură care ține cont de unicitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție în sistemul instanțelor judecătorești. Însă, în ansamblu, finalitatea acestor două proceduri nu este, esențialmente, diferită. De aceea, o egalitate materială de rezultat, a persoanelor care accesează serviciul public al justiției, este de preferat față de o egalitate formală, care poate crea dezavantaje rezultate din organizarea sistemului judecătoresc, în privința asigurării dreptului la un proces echitabil.

34. Prin urmare, Curtea a reținut că soluțiile legislative adoptate de legiuitor nu relevă un tratament juridic discriminatoriu, reglementările criticate constituind temeiul de drept al exercitării controlului judiciar exercitat pe calea recursului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

35. Curtea a mai apreciat că nu poate fi reținută critica formulată prin raportare la art. 16 din Constituție având în vedere interesul procesual al autorului excepției de neconstituționalitate, care se află în etapa procesuală a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar dispozițiile legale criticate se aplică tuturor celor care se află în ipoteza normei. Or, Curtea Constituțională a statuat că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor ( Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015).

36. În continuare, prin Decizia nr. 278 din 4 mai 2017, anterior citată, paragrafele 58-64, Curtea a reținut că în procedura de filtrare a recursurilor se efectuează, într-o primă etapă, exclusiv verificări ale unor aspecte strict formale, care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului. Prin îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 493 din Codul de procedură civilă, respectiv comunicarea raportului asupra admisibilității recursului tuturor părților, astfel încât acestea să își poată formula apărările pe care le consideră de cuviință, inclusiv sub aspectul unei posibile erori materiale, iar instanța de recurs, cu unanimitate, se pronunță în limitele raportului, nu sunt încălcate dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției de neconstituționalitate.

37. În aceste condiții, instituirea unei anumite limitări la nivelul căii de atac a recursului nu poate fi considerată ca aducând atingere dreptului părții de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, precum și dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

38. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Levages Prestations Services împotriva Franței, paragrafele 44-48, a statuat că, în ceea ce privește formalismul, condițiile de admisibilitate ale unui recurs ar putea fi mai stricte decât pentru un apel. Având în vedere specificitatea instanței de recurs, se poate admite că un formalism mai mare poate însoți procedura prezentată în fața sa, în special atunci când procedura recursului urmează examinării cauzei de către o instanță de prim grad, apoi de către o instanță de apel, ambele beneficiind de deplină jurisdicție. Curtea a mai arătat că modul în care se aplică art. 6 paragraful 1 din Convenție pentru curțile de apel sau de recurs trebuie să depindă în mod clar de trăsăturile speciale ale procedurii în cauză și trebuie să se țină seama de ansamblul procedurilor desfășurate în ordinea juridică internă și de rolul instanței de recurs.

39. Referitor la critica potrivit căreia nu există nicio cale de atac ce poate fi formulată împotriva deciziei de recurs pronunțate în procedura de filtru, Curtea a reținut că, în condițiile art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, completul de filtru analizează nulitatea recursului pentru lipsa condițiilor sale de formă intrinseci sau extrinseci și, ulterior, verifică temeinicia recursului, atunci când el este admisibil.

40. Specificul hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește inadmisibilitatea în principiu a recursurilor, prin intermediul procedurii de filtrare, îl constituie tocmai faptul că exclude analiza fondului litigiului, limitându-se strict la analiza legalității hotărârii atacate cu recurs. În consecință, ținând cont de prevederile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, revizuirea apare ca o cale de atac ce nu poate fi formulată împotriva unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura filtrului, care, prin ipoteză, nu antamează fondul pricinii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 140 din 16 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 639 din 28 iunie 2022, paragrafele 15 și 18). Pe de altă parte, autorul excepției nu se găsește nici în situația de a fi beneficiarul unei decizii de constatare a neconstituționalității sau a unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate, care să constituie motiv de revizuire conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.

41. Referitor la contestația în anulare, aceasta privește o citare a părților care nu a respectat regulile privind corecta citare a acestora. Or, potrivit textului legal criticat, decizia asupra admisibilității recursului se dă fără citarea părților și nu este supusă niciunei căi de atac, soluție legislativă a cărei constituționalitate a fost constatată prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, precitată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 620 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 7 ianuarie 2022, paragraful 16).

42. În fine, Curtea reține că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege; potrivit art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În virtutea acestui mandat, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate în anumite situații, în mod egal pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 369 din 29 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 13 octombrie 2023, paragraful 170).

43. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 21 din Constituție, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale, referitoare la posibilitatea exercitării unei căi de atac, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iordan Pencu în dosarele nr. 2.405/1/2020/a1 și nr. 2.253/1/2020/a1 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial a României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Andreea Costin