DECIZIE nr. 479/2018

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Mihăiță Vasile, Maria Grigoraș și Costel Tărîță în Dosarul nr. 1.583/103/2016 al Tribunalului Neamț - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 610D/2017.

2. La apelul nominal se prezintă, personal, autorii excepției Mihăiță Vasile și Costel Tărîță și asistați de apărătorul ales cu delegație la dosar, domnul avocat Ionuț Iablonschi, din cadrul Baroului București, precum și partea Radu Bălău personal și asistată de apărătorul ales, domnul avocat Alexandru Ioniță, din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 804D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Nuțica Gîdea în Dosarul nr. 3.553/101/2016 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală.

4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

6. Reprezentanții legali ai autorilor excepției și ai părții prezente sunt de acord cu conexarea dosarelor.

7. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.

8. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 804D/2017 la Dosarul nr. 610D/2017, care a fost primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului legal al autorilor excepției Mihăiță Vasile și Costel Tărîță. Cu titlu preliminar, acesta arată că autoarea excepției Maria Grigoraș a decedat și depune certificatul de deces, precum și dovada moștenitorilor introduși în cauză. În ce privește excepția de neconstituționalitate, solicită admiterea acesteia. Astfel, dacă în ce privește termenul de „fals“, din conținutul reglementării contestate, nu există niciun fel de dubii cu privire la înțelesul său, Codul penal lămurindu-l în titlul VI, nu aceeași este situația în ce privește noțiunile de „inexact“ și „incomplet“, întrucât nu sunt definite nici în Legea nr. 78/2000, nici într-o altă lege. Prin urmare, sensul juridic și incidența de aplicare ale acestora nu pot fi determinate din analiza concretă a dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Așa fiind, oricât de diligentă ar fi o anumită persoană, aceasta nu are cum să cunoască care sunt limitele în care acțiunea sau inacțiunea sa ar putea intra sub incidența legii. De altfel, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, paragraful 36, însăși Curtea Constituțională a statuat că art. 1 alin. (5) din Constituție consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de claritate, precizie și previzibilitate, astfel încât acești destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 ) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. Or, în cauza de față, dispozițiile legale criticate sunt prea generale și nu permit cunoașterea limitelor aplicării lor. Această modalitate greșită de edictare a normei legale conduce în mod direct și la afectarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căreia o lege trebuie să fie accesibilă justițiabilului și să nu fie arbitrară sau discreționară. De aceea, atâta vreme cât textul legal criticat nu permite posibilitatea încadrării în mod exact în limita celor două noțiuni contestate, se ajunge tocmai într-o astfel de situație arbitrară și discreționară care dă naștere la o situație prejudiciabilă pentru destinatarii săi.

10. Totodată, se mai face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015, prin care s-a statuat că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita.

11. Nu este constituțional ca această modalitate de edictare a unei norme legale să conducă practic la imposibilitatea în a încadra o anumită acțiune sau inacțiune ca fiind o infracțiune sau o faptă care să conducă la o răspundere contractuală. Se mai arată că este absurd ca orice omisiune de ordin formal să poată conduce la încadrarea faptei în infracțiunea contestată.

12. În consecință, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum aceasta fost formulată.

13. Domnul avocat Alexandru Ioniță pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate și, în plus, din perspectiva accesibilității unei legi, face trimitere la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 a Curții Constituționale, unde art. 6 din Legea nr. 241/2005 a fost constatat ca fiind neconstituțional, decizie în care s-a făcut trimitere la exigențele Legii nr. 24/2000. În continuare, expune succint cele statuate în decizia mai sus menționată. Totodată, dacă se analizează dispozițiile legale criticate se poate constata că nu există nicio normă de trimitere pentru clarificarea termenilor contestați. De asemenea, face trimitere la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora prin care sunt definiți o serie de termeni, dar nu se clarifică și înțelesul noțiunilor de „inexact“ sau „incomplet“.

14. Așa fiind, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și depune concluzii scrise.

15. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Nu se poate susține încălcarea dispozițiilor referitoare la principiul legalității câtă vreme dispoziția legală criticată este cuprinsă într-un normativ. Așa fiind, acest principiu este asigurat, iar obligativitatea reglementării intervine din transpunerea Convenției privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene de către România.

16. Se mai susține în motivarea excepției că textul criticat ar fi neconstituțional, întrucât înțelesul noțiunilor de „incomplet“ sau „inexact“ nu este definit. Or, legiuitorului național nu-i revine obligația de a atașa părții generale a Codului penal un dicționar explicativ al limbii române. Textul nu pedepsește orice declarație incompletă/inexactă sau folosirea oricărui document incomplet/inexact, ci doar pe acelea care sunt folosite cu rea-credință și au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Totodată, împrejurarea că legiuitorul nu a definit orice cuvânt care are același înțeles cu cel utilizat în limbajul obișnuit va putea fi dezlegată de instanța de judecată.

17. În sfârșit, se mai arată că, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, legile trebuie să aibă un caracter general, că nu este recomandată elaborarea unor liste exhaustive și că utilizarea unor expresii generale este de dorit, după cum destinatarul normei poate recurge la cunoștințele unui specialist.

18. Având cuvântul în replică, domnul avocat Ionuț Iablonschi arată că nu s-a pus problema anexării dicționarului la Codul penal. Își pune retoric întrebarea dacă un document din care lipsește o virgulă sau un cuvânt poate fi asimilat documentelor la care face referire textul legal criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

19. Prin încheierile din 10 februarie 2017 și 1 martie 2017, pronunțate în dosarele nr. 1.583/103/2016 și nr. 3.553/101/2016, Tribunalul Neamț - Secția penală și Tribunalul Mehedinți - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

20. Excepția a fost ridicată de Mihăiță Vasile, Maria Grigoraș și Costel Tărîță și, respectiv, de Nuțica Gîdea, în dosarele de mai sus în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000.

21. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece noțiunile de „inexact“ și „incomplet“ nu se regăsesc definite nici în cuprinsul Legii nr. 78/2000 și nici în alte acte normative. Sensul juridic și, mai ales, sfera de incidență a celor doi termeni (limita de la care sau în care justițiabilul se plasează sub ilicitul penal) nu pot fi determinate din analiza art. 18^1 din lege, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 78/2000 nu cuprinde nici măcar o trimitere la alte dispoziții legale care ar putea fi considerate incidente. Termenii sunt folosiți într-o manieră nepermis de generală, așa încât autorii opinează că o persoană, oricât de diligentă ar fi, nu poate aprecia dacă o anumită acțiune sau inacțiune a sa intră sub incidența normei contestate.

22. În cazul de față, noțiunile de „inexact“ și „incomplet“ care dau conținut elementului material al infracțiunii sunt folosite într-o manieră atât de generală încât nu permit nici chiar unui specialist să distingă ce inexactități sau ce omisiuni în completarea sau prezentarea documentelor necesare în procedurile de achiziții ar putea atrage ilicitul penal și care nu. Posibilitatea stabilirii unei sfere clare de aplicare a celor două noțiuni se impune cu atât mai mult cu cât formalitățile accesării fondurilor europene sunt extrem de complexe, dacă se ia în considerare și volumul foarte mare al documentelor ce trebuie completate și a documentelor ce trebuie prezentate. Exprimarea din textul de lege invocat poate plasa în sfera penală orice persoană care aplică pentru obținerea de fonduri europene sau instrumentează un astfel de dosar în care se poate strecura o omisiune, a unei date de exemplu, sau menționează o cantitate greșită, printr-o simplă eroare materială. Susține că în cauză sunt aplicabile argumentele avute în vedere de Curtea Constituțională cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 363 din 7 mai 2015 cu privire la neconstituționalitatea art. 6 din Legea nr. 241/2005. De asemenea, se mai face trimitere la dispozițiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

23. De aceea, nu se poate admite că orice completare sau orice omisiune de a completa poate fi arbitrar și discreționar considerată ca incompletă sau inexactă, fără a exista un reper care să ajute la delimitarea unei eventuale răspunderi contractuale de o posibilă răspundere penală.

24. Așa fiind, apreciază autorii excepției, legiuitorul și-a respectat doar formal competența de a legifera conferită de Constituție, fără ca prin conținutul legal al infracțiunii ce face obiectul cauzei pendinte să stabilească cu claritate și precizie obiectul material al infracțiunii, aspect care echivalează cu lipsa de previzibilitate a acestuia.

25. Tribunalul Neamț - Secția penală opinează că textul are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 869 din 23 iunie 2011 a Curții Constituționale, pronunțată cu privire la același text de lege.

26. Tribunalul Mehedinți - Secția penală opinează că textul de lege criticat în redactarea actuală are un înțeles clar, întrucât nu orice acțiune de folosire sau prezentare de documente sau declarații inexacte sau incomplete a persoanei care accesează fonduri europene este pasibilă de a intra sub incidența normei de incriminare, ci doar „folosirea sau prezentarea cu rea-credință“, rea-credință care nu se prezumă, deoarece trebuie dovedită.

27. În ce privește textul de lege criticat, în redactarea în vigoare în perioada 2009-2013, indicată în rechizitoriu ca fiind perioada săvârșirii faptelor cercetate, instanța consideră că, față de împrejurarea că textul nu conține și sintagma „rea-credință“ se poate aprecia că acesta nu este suficient de clar și previzibil.

28. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

29. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens face trimitere la argumentele avute în vedere de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 897 din 17 decembrie 2015.

30. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, texul criticat descrie toate elementele de natură să caracterizeze actul ilicit. Noțiunile de „documente ori declarații false, inexacte sau incomplete“ nu necesită o clarificare suplimentară din partea legiuitorului, acestea urmând să fie interpretate în concret de instanța de judecată.

31. În ceea ce privește incriminarea unei fapte, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a statuat că dispozițiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, precum și a celor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, care reglementează competența legiuitorului de a stabili infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În temeiul dispozițiilor constituționale menționate, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru acea faptă (a se vedea Decizia nr. 1.205 din 20 septembrie 2011 ). Dacă prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție indică autoritatea competentă să reglementeze infracțiunile - Parlamentul, respectiv Guvernul pe calea delegării legislative constituționale, relațiile sociale reglementate, procedura și majoritatea de vot necesare incriminării, dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție implică exigența ca infracțiunile și pedepsele să fie stabilite numai printr-un act normativ cu forță de lege - „în temeiul legii“, iar prin trimiterea la „condițiile legii“ trebuie realizată coroborarea cu art. 1 alin. (5) din Constituție care consacră principiul legalității și care impune obligația ca normele adoptate să fie clare și previzibile. Așadar, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut de art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere în incriminarea faptei.

32. Astfel, cu privire la critica referitoare la absența din conținutul reglementării a exigențelor de claritate, precizie și previzibilitate, Avocatul Poporului face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 869 din 23 iunie 2011, în considerentele căreia s-a reținut că textul are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. În plus, în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă pertinentă trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, circumstanțele care pot rezulta dintr-un act determinat.

33. În concluzie, sintagma criticată nu lipsește de previzibilitate norma de incriminare, deoarece, din analiza sa, se poate desprinde cu ușurință înțelesul contestat care presupune că documentele în cauză sunt eronate/greșite ori le lipsește una sau mai multe părți care compun un întreg, au lipsuri, prezentând într-un mod denaturat situația de fapt reală/existentă. Prin urmare, nu pot fi identificate deficiențe de claritate, textul fiind redactat într-un limbaj care permite destinatarului său să prevadă consecințele care decurg din nerespectarea lor.

34. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

35. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

36. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul conținut:

(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

37. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor, art. 11 referitor la Dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității pedepsei, precum și dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege, ambele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

38. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curții Constituționale, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 897 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 28 martie 2016, paragrafele 21-27, pronunțându-se asupra criticii referitoare la faptul că sintagma referitoare la „documente [

], inexacte sau incomplete“ nu este definită în mod clar prin lege, Curtea Constituțională a statuat că art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 reglementează una dintre modalitățile de săvârșire a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a fost instituit de legiuitor în vederea ocrotirii relațiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente necesare obținerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. Aceasta reprezintă o opțiune de politică legislativă și nu aduce în niciun fel atingere dispozițiilor constituționale invocate în cauză.

39. Cu privire la critica referitoare la absența din conținutul reglementării a exigențelor de claritate, precizie și previzibilitate, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 869 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 7 septembrie 2011, că textul are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. De altfel, în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă pertinentă trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, circumstanțele care pot rezulta dintr-un act determinat.

40. În concluzie, sintagma criticată nu lipsește de previzibilitate norma de incriminare, deoarece, din analiza sa, se poate desprinde cu ușurință înțelesul contestat, care presupune că documentele în cauză sunt eronate/greșite ori le lipsește una sau mai multe părți care compun un întreg, au lipsuri, prezentând într-un mod denaturat situația de fapt reală/existentă. Prin urmare, Curtea nu a identificat deficiențe de claritate, textul fiind redactat într-un limbaj care permite destinatarului normei să prevadă consecințele care decurg din nerespectarea lui.

41. Distinct de argumentele deciziilor mai sus menționate, care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, Curtea mai constată că noțiunile de „inexact“ sau „incomplet“ nu sunt definite de legea penală și nici de textul legal criticat, deoarece legiuitorul infraconstituțional utilizează într-un act normativ o definiție legală a unui termen sau a unei sintagme numai atunci când acestea sunt susceptibile de mai multe înțelesuri ori dacă sunt folosite cu alt înțeles decât cel obișnuit. Or, noțiunile criticate au valențele conferite în limbajul obișnuit, respectiv, neadevărat, eronat, greșit, incorect. În acest fel, un document „inexact/incomplet“ este acela care nu exprimă fidel realitatea, fără însă să se ridice la nivelul unui document fals.

42. Atunci când un document care consemnează un act juridic civil este supus analizei pe tărâmul art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, pentru a se stabili caracterul fals sau inexact/incomplet al acestuia, instanța se va raporta și la semnificația dată actelor juridice civile și înscrisurilor în legislația civilă.

43. În legislație și doctrină, actul juridic civil are două înțelesuri. Unul vizează manifestarea de voință a uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice cu intenția de a produce efecte juridice civile, respectiv de a da naștere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret (negotium juris). Celălalt vizează înscrisul constatator al manifestării de voință, mai precis suportul material care consemnează sau redă manifestarea de voință exprimată (instrumentum probationis). Cu toate că simpla manifestare de voință este necesară și suficientă pentru ca actul juridic să ia naștere, în mod valabil, în anumite situații această manifestare de voință trebuie să îmbrace o anumită formă cerută ad validitatem (când pentru valabilitatea actului juridic trebuie îndeplinită o anumită formă, de regulă solemnă), ad probationem (când pentru probarea actului juridic trebuie întocmit un înscris) sau pentru opozabilitatea față de terți (când - pentru ca actul juridic să fie opozabil și persoanelor care nu au participat la încheierea lui - trebuie întocmit un înscris).

44. Așa fiind, caracterul „inexact“ sau „incomplet“ al documentelor la care se referă art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 constă fie în ajustarea acestora pentru a întruni criteriile de eligibilitate, fie în omiterea anumitor date/informații care ar putea descalifica persoana respectivă în inițiativa de a obține fondurile, cu condiția ca toate aceste ajustări/omisiuni să fie săvârșite cu intenție și să ducă la obținerea de fonduri. Dată fiind multitudinea situațiilor în care o persoană poate fi descalificată sau multitudinea criteriilor de eligibilitate în funcție de destinația fondurilor, este evident că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996 pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

45. Așa fiind, pentru toate aceste argumente, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate afectează prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5). Totodată, prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală și cele ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt încălcate, întrucât dispozițiile legale contestate instituie cu suficientă precizie cadrul sancționator.

46. În ce privește critica raportată la art. 11, art. 20 și art. 21 din Constituție, precum și la dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că, pe de o parte, autorii nu au arătat în ce constă, în mod concret, contrarietatea reclamată, și, pe de altă parte, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil nu au incidență în cauză, întrucât prevederile legale criticate sunt norme de drept substanțial și nu de drept procedural (a se vedea Decizia nr. 695 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018, paragraful 18).

47. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihăiță Vasile, Maria Grigoraș și Costel Tărîță în Dosarul nr. 1.583/103/2016 al Tribunalului Neamț - Secția penală și de Nuțica Gîdea în Dosarul nr. 3.553/101/2016 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală și constată că dispozițiile art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Neamț - Secția penală și Tribunalului Mehedinți - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru