DECIZIE nr. 495/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), ale art. 83 lit. a) și ale art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, precum și ale art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Horvath Gyongyi Esbeta în Dosarul nr. 115/83/2020 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.322D/2021.

2. La apelul nominal lipsește autoarea excepției de neconstituționalitate, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.341D/2021, nr. 1.407D/2021, nr. 1.468D/2021, nr. 1.552D/2021, nr. 1.660D/2021, nr. 2.303D/2021, nr. 2.446D/2021, nr. 2.757D/2021 și nr. 3.436D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), ale art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (2) și ale art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, ale art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, ale art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, precum și ale art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepție ridicată de Sergiu Ioan Oșan în Dosarul nr. 10.579/182/2015* al Judecătoriei Baia Mare - Secția penală, de Vasile Iulian Bilcec în Dosarul nr. 541/224/2020/a1 al Tribunalului Maramureș - Secția penală, de Aurel Herman în Dosarul nr. 9.978/337/2015/a6 al Judecătoriei Baia Mare - Secția penală, de Ioan Piticari și de Gabriel-Constantin Șerban în Dosarul nr. 7.497/86/2017/a2 al Tribunalului Suceava - Secția penală, de Nicoleta Tripa și Nicolae Tripa în Dosarul nr. 3.711/111/2019 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, de Costin Gabriel Boarcăș în Dosarul nr. 17.113/3/2020 al Tribunalului București - Secția I penală, de Robert Andrei Olaru în Dosarul nr. 3.703/109/2020 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, de Alexandru Voinea în Dosarul nr. 31.553/3/2019 al Tribunalului București - Secția I penală și de Gheorghiță Anton în Dosarul nr. 1.736/113/2018 al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori.

4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu aceasta. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.341D/2021, nr. 1.407D/2021, nr. 1.468D/2021, nr. 1.552D/2021, nr. 1.660D/2021, nr. 2.303D/2021, nr. 2.446D/2021, nr. 2.757D/2021 și nr. 3.436D/2021 la Dosarul nr. 1.322D/2021, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), ale art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (2) și ale art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, precum și ale art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, invocând, în acest sens, Decizia nr. 126 din 21 martie 2023. Totodată, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât normele criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 6 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 115/83/2020, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), ale art. 83 lit. a) și ale art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, precum și ale art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Horvath Gyongyi Esbeta întro cauză în care aceasta a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducerea în țară de droguri de mare risc.

8. Prin Încheierea din 31 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 10.579/182/2015*, Judecătoria Baia Mare - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), ale art. 83 lit. a) și ale art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, precum și ale art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Sergiu Ioan Oșan într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

9. Prin Încheierea din 14 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 541/224/2020/a1, Tribunalul Maramureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) și (3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), ale art. 83 lit. a) din Codul penal, precum și ale art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Vasile Iulian Bilcec într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

10. Prin Încheierea din 15 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.978/337/2015/a6, Judecătoria Baia Mare - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), ale art. 83 lit. a) și ale art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, precum și ale art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Aurel Herman într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

11. Prin Încheierea din 23 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.497/86/2017/a2, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), ale art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul penal, precum și ale art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ioan Piticari [în ceea ce privește dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, precum și ale art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală ] și de Gabriel-Constantin Șerban [în ceea ce privește dispozițiile art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), ale art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal, precum și ale art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală ] într-o cauză în care aceștia au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, respectiv complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

12. Prin Încheierea din 12 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.711/111/2019, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) și ale art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Nicoleta Tripa și Nicolae Tripa într-o cauză în care aceștia au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. În cauză, instanța de fond a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere.

13. Prin Încheierea din 16 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 17.113/3/2020, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) și (3), ale art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (2) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Costin Gabriel Boarcăș într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

14. Prin Încheierea din 9 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.703/109/2020, Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal, ale art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Excepția a fost ridicată de Robert Andrei Olaru într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

15. Prin Încheierea din 4 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 31.553/3/2019, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) și (3), ale art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Alexandru Voinea într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

16. Prin Încheierea din 9 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.736/113/2018, Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) și (3) și ale art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, precum și ale art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Excepția a fost ridicată de Gheorghiță Anton într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată.

17. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate, care impun aplicarea unor pedepse minime, cu executare în regim de detenție, contravin dispozițiilor art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pedeapsa fiind disproporționată în raport cu faptele comise în mod concret. Astfel, susțin că, prin limitarea la 5 ani a pedepsei maxime prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este incidentă renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv la 2 ani a pedepsei aplicate, inclusiv pentru concursul de infracțiuni, pentru amânarea aplicării pedepsei, în condițiile în care aplicarea sporului de pedeapsă pentru concursul de infracțiuni este obligatorie, legiuitorul se îndepărtează de considerentele din expunerea de motive care a însoțit proiectul noului Cod penal. Susțin că aceeași limitare, având drept criteriu cuantumul pedepsei prevăzute de lege, se constată și cu privire la incidența renunțării la urmărirea penală și a acordului de recunoaștere a vinovăției, cu observația că, în privința acestora, limitele prevăzute de lege pentru actele încheiate de procuror sunt mult superioare celor pentru care judecătorul poate dispune măsuri similare. În concluzie, susțin că modul în care au fost reglementate aceste instituții se îndepărtează de intenția legiuitorului, declarată în expunerea de motive, și, totodată, încalcă dreptul de apreciere al instanțelor judecătorești cu privire la interpretarea și aplicarea legii, în condițiile în care instanțele judecătorești sunt cele care au competența constituțională de a înfăptui justiția. Motivele de neconstituționalitate formulate privesc, în esență, faptul că soluțiile legislative criticate restrâng dreptul magistratului de a individualiza sancțiunea aplicată unei persoane. Totodată, susțin că și prevederile art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală au legătură cu soluționarea cauzei, chiar dacă privesc instituții ce vizează urmărirea penală, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești“, iar, pe de altă parte, dacă nu existau limitările menționate anterior, era posibil ca în cauză să se fi dispus o altă soluție în cursul urmăririi penale, diferită de trimiterea în judecată.

18. În ceea ce privește dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, autorul excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții Constituționale nr. 2.446D/2021 susține că la stabilirea pedepselor pentru infracțiunea de trafic de droguri trebuie să se țină cont de două criterii, respectiv dacă infracțiunea implică cantități mari de droguri, precum și dacă infracțiunea implică drogurile cele mai dăunătoare pentru sănătate sau infracțiunea a produs vătămarea gravă a sănătății mai multor persoane (în acest sens invocă art. 4 din Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispozițiilor minime privind elementele constitutive ale infracțiunilor și sancțiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri).

19. Cât privește dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006, autorul excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții Constituționale nr. 3.436D/2021 susține că, în raport cu infracțiunile săvârșite și periculozitatea sa (a desfășurat activități de colectare, depozitare, preluare, transport, deținere și revânzare a unei cantități de 8010 pachete de țigări provenind din contrabandă), pedeapsa privativă de libertate este excesivă și disproporționată.

20. Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori (în Dosarul nr. 1.322D/2021) apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că, potrivit jurisprudenței instanței de control constituțional, nevoia de protejare a drepturilor și a libertăților fundamentale ale altor persoane, necesitatea asigurării ordinii publice ori necesitatea protejării anumitor categorii de relații sociale justifică în cazul unor fapte a căror gravitate, in abstracto, este ridicată atât incriminarea lor de legea penală prin aplicarea unui regim sancționator mai aspru, cât și limitarea accesului autorilor unor astfel de fapte la anumite instituții de drept penal substanțial ce țin de individualizarea modului de executare a pedepsei (cum este cazul renunțării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere a executării pedepsei etc.), fără ca astfel să se aducă atingere dispozițiilor constituționale invocate sau principiilor rezultate din convențiile internaționale.

21. Judecătoria Baia Mare - Secția penală (în Dosarul nr. 1.341D/2021), Tribunalul Maramureș - Secția penală (în Dosarul nr. 1.407D/2021) și Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori (în Dosarul nr. 1.660D/2021) apreciază că textele de lege criticate încalcă atât prevederile din tratatele internaționale la care România este parte, referitoare la proporționalitatea pedepsei față de infracțiune, cât și normele constituționale referitoare la egalitatea în fața legii, statul de drept, separația și echilibrul puterilor în stat, principiul legalității și înfăptuirea justiției, iar, în plus, dispozițiile art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală aduc atingere prezumției de nevinovăție și dreptului la apărare. Consideră că modul în care au fost reglementate aceste instituții încalcă dreptul de apreciere al instanțelor judecătorești cu privire la interpretarea și aplicarea legii, în condițiile în care limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de contrabandă asimilată, în formă agravată, prevăzută și sancționată conform art. 274 din Codul vamal al României (de la 5 la 15 ani închisoare) interzic judecătorului să dispună altă modalitate de individualizare a executării pedepsei, în afară de executarea acesteia în regim de detenție. Apreciază că sancțiunile trebuie să fie efective, proporționale și convingătoare, iar pedeapsa trebuie să fie justă, echilibrată, să nu aibă un cuantum extrem de ridicat, dar niciunul aproape inexistent din punct de vedere aflictiv, să fie proporțională cu gravitatea faptei și persoana infractorului. Dreptul penal trebuie să fie echitabil și să asigure valorificarea drepturilor victimei și ale acuzatului, respectând demnitatea umană și egalitatea tuturor în fața legii.

22. Judecătoria Baia Mare - Secția penală (în Dosarul nr. 1.468D/2021) apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în condițiile în care renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu reprezintă drepturi constituționale, ci o vocație a inculpatului.

23. Tribunalul Suceava - Secția penală (în Dosarul nr. 1.552D/2021) apreciază că textele de lege criticate nu aduc atingere dispozițiilor constituționale invocate. Reține că inechitatea invocată de autorii excepției de neconstituționalitate nu reflectă o încălcare a dispozițiilor Constituției, ci se constituie, mai degrabă, într-o critică la adresa politicii penale a statului, care este apanajul Parlamentului, iar nu al Curții Constituționale. Arată, totodată, că renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă drepturi constituționale, ci o vocație, iar renunțarea la aplicarea unei pedepse este acordată de legiuitor unei categorii de persoane care săvârșesc fapte prevăzute de legea penală și dacă se constată că nu există un interes public în urmărirea faptei. Or, în cazul unei persoane trimise în judecată, interesul public la care se referă dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală nu mai subzistă. Similar, în ceea ce privește cuantumul cu care se reduc limitele speciale de pedeapsă, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, reține că și acesta reprezintă un element de politică penală și nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate. În ceea ce privește acordul de recunoaștere a vinovăției, apreciază că, prin limitarea accesului la acest tip de justiție negociată numai pentru infracțiuni având o anumită limită specială de pedeapsă, nu se încalcă dispozițiile constituționale invocate. În final, invocă unele considerente ale deciziilor Curții Constituționale nr. 527 din 11 iulie 2017, nr. 774 din 28 noiembrie 2017 și nr. 105 din 25 februarie 2020.

24. Tribunalul București - Secția I penală (în Dosarul nr. 2.303D/2021) apreciază că prevederile art. 76 alin. (1) și (3) și ale art. 83 alin. (2) din Codul penal sunt constituționale, fiind conforme cu dispozițiile din Legea fundamentală invocate, în timp ce prevederile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal sunt neconstituționale, nefiind conforme cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 20, ale art. 24 alin. (1) și ale art. 126 alin. (1) din Constituție. În acest sens, reține, în esență, că legiuitorul Codului penal din 2009 a condiționat posibilitatea instanței de judecată de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei de limita pedepsei de 5 ani închisoare, prevăzută de lege pentru infracțiunea cu judecarea căreia a fost învestită, și de inexistența unei condamnări anterioare, comparativ cu puterea procurorului de a dispune renunțarea la urmărire penală pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani și fără ca textul să prevadă condiția lipsei unei condamnări anterioare. Arată, totodată, că, dincolo de legislația penală specială, Codul penal oferă posibilitatea procurorului de a dispune renunțarea la urmărirea penală pentru un număr de 198 de infracțiuni, iar judecătorului de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei pentru un număr de 151 de infracțiuni, din totalul de 236 de infracțiuni reglementate de acesta. Cu privire la acest aspect, are în vedere că o bună parte dintre infracțiunile prevăzute de Codul penal, pentru care instanța de judecată nu poate realiza o individualizare a sancțiunilor (dar pentru care procurorul are o atare posibilitate), pot avea - în funcție de natura și întinderea urmărilor produse, a mijloacelor folosite, a modulului și împrejurărilor în care au fost comise, a motivului și scopului urmărit - o gravitate redusă, în sensul art. 80 alin. (1) din Codul penal. Așadar, considerând că puterea de apreciere a gravității tuturor faptelor nu poate fi extinsă la limita de pedeapsă de 7 ani închisoare doar pentru procuror, apreciază că pentru fapte cu care sunt învestite în mod obișnuit organele judiciare, de exemplu, infracțiunile de furt calificat, proxenetism, delapidare, cumpărare de influență, instanțele de judecată nu pot efectua un examen propriu de individualizare a sancțiunii penale, fiind obligate, ope legis, să dispună, pentru fapte de o gravitate redusă, condamnarea.

25. Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie (în Dosarul nr. 2.446D/2021) apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că individualizarea legală a pedepsei are reglementare constituțională, astfel că doar autoritatea legislativă poate stabili, prin lege, cadrul general, natura și limitele pedepsei aplicabile pentru o anumită infracțiune, criteriile de individualizare, precum și circumstanțele atenuante sau agravante legale. De asemenea, menționează că nu a fost identificată vreo hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care să se constate că individualizarea legală a condus la aplicarea unei pedepse disproporționate, ci, din contră, modalitatea în care a fost realizată individualizarea judiciară, respectiv pedeapsa efectiv aplicată de instanță, a fost considerată ca fiind disproporționată. Consideră că legea pune la dispoziția judecătorului o multitudine de instrumente juridice menite să asigure o individualizare judiciară a pedepsei și a modalității de executare, în concordanță cu circumstanțele reale în care sunt săvârșite infracțiunile și cu persoanele care le-au săvârșit. Totodată, reține că art. 4 din Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 se referă la valori minimale pe care trebuie să le aibă în vedere legea în ceea ce privește maximul pedepsei, astfel că statele membre au libertatea să prevadă pedepse maxime mai aspre, astfel cum a procedat și legiuitorul român.

26. Tribunalul București - Secția I penală (în Dosarul nr. 2.757D/2021) apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, Curtea Constituțională a reținut că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală, în sensul că revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea Constituțională a subliniat importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental - care face obiectul limitării impuse de sancțiune - și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea. Legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul și maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului. Întrun atare context jurisprudențial, consideră că motivele de neconstituționalitate țin mai degrabă de politica penală a fiecărui stat și sunt expresia suveranității autorității legiuitoare în adoptarea normelor juridice din sfera individualizării pedepselor penale. Cenzurarea acestora de către Curtea Constituțională ar transforma-o pe aceasta din urmă într-un veritabil legiuitor pozitiv, în condițiile în care nu acesta este rolul său, potrivit Constituției și Legii nr. 47/1992.

27. Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori (în Dosarul nr. 3.436D/2021) apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că stabilirea limitelor de pedeapsă pentru fiecare infracțiune, precum și a condițiilor în care un condamnat poate beneficia de modalitățile de executare neprivative de libertate este atributul exclusiv al legiuitorului și ține de politica penală a fiecărui stat, în funcție de condițiile economico-sociale concrete din acel stat. Reține că noul Cod penal a avut ca scop declarat întărirea represiunii, majorarea limitelor de pedeapsă, în scopul combaterii unor fenomene sociale negative și combaterea fenomenului recidivei. De asemenea, s-a renunțat la sistemul cumulului juridic și s-a adoptat sistemul cumulului aritmetic pentru reducerea arbitrarului și introducerea unui sistem de calcul matematic exact. În ceea ce privește trimiterea, prin intermediul art. 20 din Constituție, la art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (intitulat „Interzicerea torturii“), constată că articolele criticate nu prevăd tortura ca pedeapsă principală sau ca mijloc de anchetă. Totodată, apreciază ca superfluă trimiterea la celelalte acte normative ale Uniunii Europene, deoarece, astfel cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 81 din 16 februarie 2021, actele Uniunii Europene se adresează Parlamentului sau Guvernului României, în scopul ca aceste instituții să adapteze legislația națională la cerințele și valorile unui „spațiu comun european de justiție“. Acestea, însă, nu pot interveni direct în legislația națională și nici nu se pot aplica cu precădere față de aceasta și deciziile Curții Constituționale.

28. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

29. Guvernul, exprimând punctul de vedere în dosarele nr. 1.407D/2021 și nr. 1.552D/2021, apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, întrucât autorul solicită modificarea dispozițiilor art. 270 și 274 din Legea nr. 86/2006, în sensul diminuării limitelor speciale de pedeapsă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, având în vedere că stabilirea unui regim sancționator mai sever pentru varianta agravantă a infracțiunii de contrabandă în comparație cu alte forme de ilicit penal reprezintă expresia politicii legislative a statului român în materie penală.

30. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

31. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

32. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), ale art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (2) și ale art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, ale art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, ale art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, precum și ale art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 2 din Legea nr. 143/2000 au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 45/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 2 martie 2023. Însă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în forma în vigoare de la data sesizării instanței de contencios constituțional. Textele de lege criticate au următorul conținut: – Art. 76 alin. (1)-(3) din Codul penal: „(1) În cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime.

(2) Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, în cazul reținerii circumstanțelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor atenuante reținute.“;

– Art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal: „(2) Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: (…) d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.“;

– Art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal: „(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani (…).“;

– Art. 83 alin. (2) din Codul penal: „(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.“;

– Art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal: „(1) Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani. (…)“;

– Art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.“;

– Art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani.“;

– Art. 2 din Legea nr. 143/2000: „(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.“;

– Art. 274 din Legea nr. 86/2006: „Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârșite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.“

33. Autorii excepției susțin că textele de lege criticate sunt contrare atât dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3)-(5) referitor la statul român, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, și prin prisma exigențelor art. 6 paragraful 2 referitor la prezumția de nevinovăție din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit căruia infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, ale art. 124 alin. (1) și (2) referitor la înfăptuirea justiției, ale art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești și ale art. 148 alin. (2)-(4) privind integrarea în Uniunea Europeană, cât și prevederilor art. 3 privind interzicerea torturii, și ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea reține ca normă de referință și dispozițiile art. 22 alin. (2) și ale art. 26 din Constituție, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, prin prisma exigențelor art. 3 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, autorii excepției invocă și dispozițiile art. 49 referitor la principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

34. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin raportare la cadrul procesual în care a fost invocată (instanța de fond), Curtea constată că, în speță, este incidentă una dintre cauzele de inadmisibilitate a excepțiilor de neconstituționalitate, expres consacrate de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv lipsa legăturii excepției de neconstituționalitate cu cauza în care a fost ridicată. Având în vedere dispozițiile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a statuat în mod constant că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepție ( Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015; Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). Legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului ( Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Curtea a mai statuat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat ( Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

35. Față de aceste considerente, Curtea reține că eventualele critici referitoare la o interpretare într-un sens neconstituțional a dispozițiilor art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt susceptibile de analiză pe fond numai în cauze în care acestea sunt incidente, fiind necesar ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepție. Or, câtă vreme în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală nu subzistă o astfel de ipoteză, întrucât aceasta a fost ridicată în soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanței de fond, normele procesual penale criticate fiind incidente doar în faza de urmărire penală a procesului, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată și motivată, nu are legătură cu cauzele în care a fost ridicată și, prin urmare, este inadmisibilă în raport cu art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992.

36. În aceste condiții, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală.

37. Totodată, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost formulată de autorul excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 2.446D/2021, Curtea constată că aceasta ridică o problemă de admisibilitate din punctul de vedere al limitelor de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. Curtea reține că, în motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia sesizează existența unor ipoteze juridice care, în opinia lui, aduc în discuție existența unui vid legislativ, de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate. În acest sens susține că, în ceea ce privește reglementarea infracțiunii de trafic de droguri, la stabilirea pedepselor trebuie să se țină cont de două criterii, respectiv dacă infracțiunea implică cantități mari de droguri, precum și dacă infracțiunea implică drogurile cele mai dăunătoare pentru sănătate sau infracțiunea a produs vătămarea gravă a sănătății mai multor persoane. În aceste condiții, Curtea constată că analiza aspectelor anterior arătate nu este de competența instanței de control constituțional, întrucât implică un act de legiferare, care intră în competența Parlamentului, iar, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de control constituțional „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“. Având în vedere dispozițiile art. 61 din Constituție și ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate să modifice sau să completeze un text de lege, astfel că, din această perspectivă, Curtea respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000.

38. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 76 alin. (1)-(3), ale art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal, examinând critici similare celor formulate în prezenta cauză, Curtea a pronunțat Decizia nr. 629 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 11 aprilie 2024, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

39. În motivarea soluției sale, în paragrafele 19-32 ale deciziei precitate, instanța de control constituțional a reținut că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite prin săvârșirea faptei incriminate -, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancțiune, și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea. De asemenea, Curtea a subliniat că legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul și maximul special al pedepsei -, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului.

40. În aceste condiții, instanța de control constituțional a reținut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracțiuni, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix, intră în atribuțiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancțiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii, printre care și frecvența fenomenului infracțional. Așa fiind, Curtea a constatat că, prin adoptarea noului regim juridic de sancționare a celor două forme de concurs de infracțiuni - real și formal -, cât privește persoana fizică, infractor major, reglementând mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere.

41. De asemenea, Curtea a reținut că, în activitatea de judecată, judecătorii nu sunt independenți față de lege; potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, aceștia „se supun numai legii“. Textul constituțional precitat raportat la dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (2), potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“, și ale art. 124 alin. (1), care stabilesc că „Justiția se înfăptuiește în numele legii“, fixează poziția justiției, a judecătorului față de lege. Potrivit normelor procesual penale ale art. 2, „Procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege“, iar, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii“. Cu alte cuvinte, judecătorul nu creează legea, ci o aplică în speța concretă. Competența judecătorului implică nu numai identificarea normei aplicabile și analiza conținutului său, ci și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Organul legislativ, emitent al normei juridice, poate fi însă mai restrictiv, obligându-l pe judecător să fie mai apropiat de lege, ori poate prefera, ținând seama de diversitatea și complexitatea relațiilor sociale, o redactare generală a legii.

42. Totodată, în ceea ce privește instituția renunțării la aplicarea pedepsei, Curtea a reamintit, în considerentele Deciziei nr. 629 din 21 noiembrie 2023, jurisprudența sa potrivit căreia renunțarea la aplicarea pedepsei este o instituție nouă, care nu are corespondent în Codul penal anterior și care constă în facultatea recunoscută instanței de judecată de a renunța definitiv la stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, pentru resocializarea căreia - ținând seama de gravitatea infracțiunii, de persoana infractorului și de conduita avută de acesta anterior și ulterior comiterii faptei - este suficientă aplicarea unui avertisment. Săvârșirea unor fapte infracționale care au o gravitate redusă justifică renunțarea la aplicarea pedepsei, fiind suficiente constatarea faptelor și atenționarea infractorului cu privire la conduita viitoare. Curtea a observat, totodată, că prevederi similare se regăseau în art. 18^1 din Codul penal din 1969, ce aveau drept rațiune nepedepsirea infractorului pentru lipsa pericolului social concret al faptei, în condițiile atingerii minime a valorilor apărate prin lege. Curtea a observat însă că, pentru a se renunța la aplicarea pedepsei, Codul penal actual reglementează, în art. 80, noi criterii cu privire la faptă și la persoana infractorului. În vechiul Cod penal, fapta care nu prezenta pericolul social al unei infracțiuni nu constituia infracțiune, pe când în noul Cod penal, cu privire la faptă, deși aceasta este infracțiune, s-ar putea renunța la aplicarea pedepsei, această din urmă operațiune fiind la latitudinea instanței de judecată, care va dispune în condițiile prevăzute de art. 80 din Codul penal. Așadar, pentru ca instanța să poată dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, trebuie să fie întrunite condițiile pozitive referitoare la gravitatea redusă a infracțiunii și la conduita infractorului, reglementate în art. 80 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, renunțarea la aplicarea pedepsei nefiind un drept al infractorului, ci o facultate a instanței de judecată, care apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea cu privire la persoana acestuia. Renunțarea la aplicarea pedepsei nu este exclusiv o exprimare a voinței instanței de judecată, actualul Cod penal stabilind, de asemenea, în art. 80 alin. (2), condiții negative cu privire la persoana infractorului sau la limita maximă specială a pedepsei pentru care se poate aplica, față de prevederile art. 18^1 din Codul penal din 1969, care țineau seama doar de gradul de pericol social concret al faptei, așadar, de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care sa săvârșit fapta, de urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, toate aceste din urmă criterii ce țineau de pericolul social al faptei fiind apreciate de instanță. Art. 80 alin. (2) lit. a)-d) din Codul penal reglementează situațiile în prezența cărora instanța nu poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, acestea fiind condiții ce țin de persoana infractorului, precum și de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită. Una dintre condițiile negative referitoare la conduita infractorului anterioară săvârșirii faptei este reglementată în art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, care stabilește că nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) - faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală - și lit. b) - infracțiunile amnistiate sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare. În raport cu cele reținute în motivarea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, Curtea a constatat, în esență, că legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea și sancționarea pluralității de infracțiuni, așa încât norma penală în vigoare răspunde unei puternice exigențe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional, stabilirea condițiilor în care instanța de judecată poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei intrând în atribuțiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării (în sensul celor menționate anterior sunt Decizia nr. 113 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022, și Decizia nr. 233 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 7 august 2023).

43. Cu privire la amânarea aplicării pedepsei, Curtea a reținut, în considerentele Deciziei nr. 629 din 21 noiembrie 2023, că aceasta este o instituție juridică nou-introdusă în legislația penală, constând în prerogativa instanței de judecată ca, în anumite condiții, atunci când apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, să stabilească pedeapsa, dar să dispună amânarea aplicării ei, fixând un termen de supraveghere de 2 ani. Ca și la renunțarea la aplicarea pedepsei, pentru a putea fi amânată aplicarea pedepsei, trebuie întrunite cumulativ mai multe condiții referitoare la pedeapsa stabilită de instanță și persoana infractorului. În ceea ce privește pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, aceasta trebuie să fie amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani. Curtea a reținut însă, în acord cu jurisprudența precitată, că stabilirea condițiilor în care instanța de judecată poate dispune amânarea aplicării pedepsei intră în atribuțiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării.

44. Tot astfel, în ceea ce privește dispozițiile art. 83 alin. (2) din Codul penal, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 292 din 29 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1003 din 31 octombrie 2025, paragrafele 16-18, că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, Parlamentul are competența de a reglementa prin lege organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituționale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru această faptă. Curtea a reținut că Legea fundamentală nu stabilește mijloacele juridice prin care trebuie realizată ocrotirea valorilor sociale, acestea fiind lăsate la aprecierea legiuitorului, având în vedere că politica penală a statului poate avea diverse imperative și priorități în diferite perioade de timp, determinate de frecvența, gravitatea și consecințele faptelor antisociale. În raport cu acestea, legiuitorul alege mijloacele juridice prin care urmărește protecția diferitelor categorii de relații sociale, ceea ce înseamnă că, în funcție de gradul de pericol social, poate considera că anumite fapte trebuie incriminate și combătute prin aplicarea de sancțiuni de drept penal, iar altele nu. Așa fiind, Curtea a constatat că reglementarea condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei, inclusiv cea referitoare la cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, intră în atribuțiile organului legiuitor, reprezentând opțiunea acestuia, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, care apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii, printre care și frecvența fenomenului infracțional.

45. În raport cu cele statuate, în ceea ce privește înfăptuirea justiției și cerința înscrisă în dispozițiile constituționale ale art. 124 alin. (2) - „justiția este egală pentru toți“ -, Curtea a constatat, prin Deciziei nr. 629 din 21 noiembrie 2023, precitată, paragrafele 30-32, că aceasta reflectă dispoziția constituțională înscrisă în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală potrivit căreia „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“. Curtea a reținut că principiul egalității în fața justiției semnifică faptul că toate persoanele au o vocație egală să fie judecate de aceleași instanțe judecătorești și după aceleași dispoziții legale, fie că sunt de fond sau de procedură. Cu alte cuvinte, nu trebuie să existe privilegii de jurisdicție, iar egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice privește deopotrivă caracterul unitar al practicii judiciare în aceeași materie, egalitatea armelor (unul dintre elementele noțiunii mai largi de proces echitabil și componentă importantă a unei apărări efective într-un proces cu caracter judiciar, având semnificația unui tratament egal al părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca una dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces) ori realizarea în fapt a egalității în fața justiției prin asigurarea unui ajutor public judiciar de natură să garanteze accesul egal la actul de justiție. Din această perspectivă, Curtea a constatat că, reglementând condițiile în prezența cărora instanța nu poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, acestea fiind condiții ce țin de persoana infractorului, precum și de pedeapsa prevăzută de lege/stabilită pentru infracțiunea săvârșită (cu referire la limita maximă specială a pedepsei pentru care se pot aplica cele două instituții juridice), dispozițiile criticate nu sunt de natură să înfrângă principiul egalității în fața justiției, ci constituie expresia politicii penale a statului.

46. Cât privește dreptul la un proces echitabil statuat prin dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocat de către autoarea excepției din acea cauză cu referire la normele de drept substanțial criticate, Curtea a constatat, în acord cu jurisprudența sa constantă, că aplicarea cerinței referitoare la procesul echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanțial. Astfel, nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței referitoare la procesul echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanțial.

47. De asemenea, în raport cu motivele formulate în sprijinul excepției de neconstituționalitate, Curtea a constatat că celelalte dispoziții constituționale invocate, referitoare la valorile supreme în statul de drept, principiul separației și echilibrului puterilor, dreptul internațional și dreptul intern, tratatele internaționale privind drepturile omului, prezumția de nevinovăție, precum și prevederile convenționale privind interzicerea torturii și dreptul la respectarea vieții private și de familie nu sunt relevante, nu au vreo concludență pentru soluționarea excepției.

48. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile nr. 629 din 21 noiembrie 2023 și nr. 292 din 29 mai 2025, precitate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

49. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, Curtea reține că acestea reglementează condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere atât în cazul săvârșirii unei infracțiuni unice, cât și în ipoteza concursului de infracțiuni, norma penală stabilind ca pedeapsa aplicată să fie închisoarea de cel mult 3 ani. Prevederi similare, în cazul săvârșirii unui concurs de infracțiuni, se regăseau în art. 86^1 alin. (2) din Codul penal anterior. Curtea reține că suspendarea executării sub supraveghere constituie o măsură de individualizare judiciară a pedepsei închisorii - din punctul de vedere al executării acesteia - care permite instanței de judecată ca, prin hotărârea de condamnare, să suspende executarea efectivă, prin privare de libertate, a pedepsei închisorii aplicate condamnatului, pe durata unui termen de supraveghere, pe parcursul căruia persoana condamnată să fie supusă unui ansamblu de măsuri de supraveghere și obligații. Totodată, în ceea ce privește dispozițiile art. 76 alin. (1)-(3) din Codul penal, Curtea reține că circumstanțele atenuante conduc la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei, dacă aceasta este închisoarea sau amenda, iar atunci când legea prevede pentru o infracțiune pedeapsa detențiunii pe viață, dacă se rețin circumstanțe atenuante, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Reducerea limitelor speciale ale pedepsei poate fi făcută o singură dată, indiferent câte circumstanțe atenuante sunt reținute de către instanță, iar efectul circumstanțelor atenuante este obligatoriu. Cu alte cuvinte, atunci când instanța constată existența unei astfel de împrejurări, ea este obligată să aplice dispozițiile legale precitate. Examinând normele penale precitate, contrar susținerilor autorilor, Curtea constată că, în temeiul art. 76 din Codul penal, în cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime indiferent de gravitatea în abstract a infracțiunii, judecătorul având astfel o mai mare libertate de apreciere în stabilirea concretă a pedepsei.

50. Față de criticile autorilor excepției, examinate anterior în raport cu dispozițiile art. 76 alin. (1)-(3), art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul penal, Curtea constată că cele statuate prin deciziile nr. 629 din 21 noiembrie 2023 și nr. 292 din 29 mai 2025, precitate, se aplică mutatis mutandis și în ceea ce privește normele penale care reglementează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal.

51. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în raport cu criticile formulate de autor în Dosarul nr. 3.436D/2021, Curtea reamintește considerentele Deciziei nr. 239 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 3 august 2023, paragrafele 14-19, potrivit cărora stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuțiile organului legiuitor, reprezentând opțiunea acestuia, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii, printre care și frecvența fenomenului infracțional. Prin adoptarea și menținerea acestor norme în fondul activ, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancționator specific. Totodată, prin decizia precitată Curtea a reținut că stabilirea unor limite de pedeapsă mari în raport cu fapta incriminată, care se încadrează în categoria formei agravate a infracțiunilor, impusă de necesitatea realizării unei politici penale mai ferme, se află în interiorul limitelor proprii ale dreptului la libertatea individuală, așa încât dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză.

52. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

53. Distinct, cât privește critica referitoare la limitele de pedeapsă reglementate de norma criticată, din perspectiva lipsei proporționalității în raport cu fapta incriminată, care se încadrează în categoria formei agravate a infracțiunilor prevăzute la art. 270-273 din Legea nr. 86/2006, Curtea reține că, prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, precitată, a admis, în parte, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 sunt neconstituționale din perspectiva nereglementării, în cuprinsul acestor norme, a unui prag valoric sub care fapta să nu constituie infracțiune, ținând cont și de faptul că, în această ipoteză, instanța nu este în măsură să renunțe la aplicarea pedepsei, având în vedere limitele de pedeapsă stabilite pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în forma asimilată. În context, Curtea a reținut că renunțarea la aplicarea pedepsei ( art. 80 din Codul penal ) este supusă atât unor multiple condiționări referitoare la gravitatea redusă a faptei și conduita infractorului, cât și cerinței ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să nu fie închisoarea mai mare de 5 ani. Or, pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii asimilate celei de contrabandă, în varianta simplă, este închisoarea de la 2 la 7 ani [ art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 ], iar pentru varianta agravată este închisoarea de la 5 la 15 ani [ art. 274 din Legea nr. 86/2006 ]. Astfel că, referitor la dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006, care fac trimitere la prevederile art. 270 alin. (3) din aceeași lege, Curtea reține că, întrucât viciul de neconstituționalitate a prevederilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost înlăturat de instanța de control constituțional, prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, nu mai subzistă critica de neconstituționalitate formulată în privința dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006, prin raportare la dispozițiile declarate neconstituționale. Având în vedere considerentele anterior menționate, Curtea constată că susținerile autorilor formulate cu privire la prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006 sunt neîntemeiate.

54. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, excepție ridicată de Horvath Gyongyi Esbeta în Dosarul nr. 115/83/2020 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, de Sergiu Ioan Oșan în Dosarul nr. 10.579/182/2015* al Judecătoriei Baia Mare - Secția penală, de Vasile Iulian Bilcec în Dosarul nr. 541/224/2020/a1 al Tribunalului Maramureș - Secția penală, de Aurel Herman în Dosarul nr. 9.978/337/2015/a6 al Judecătoriei Baia Mare - Secția penală, de Ioan Piticari și de Gabriel-Constantin Șerban în Dosarul nr. 7.497/86/2017/a2 al Tribunalului Suceava - Secția penală și de Robert Andrei Olaru în Dosarul nr. 3.703/109/2020 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Horvath Gyongyi Esbeta în Dosarul nr. 115/83/2020 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, de Sergiu Ioan Oșan în Dosarul nr. 10.579/182/2015* al Judecătoriei Baia Mare - Secția penală, de Vasile Iulian Bilcec în Dosarul nr. 541/224/2020/a1 al Tribunalului Maramureș - Secția penală, de Aurel Herman în Dosarul nr. 9.978/337/2015/a6 al Judecătoriei Baia Mare - Secția penală, de Ioan Piticari și de Gabriel-Constantin Șerban în Dosarul nr. 7.497/86/2017/a2 al Tribunalului Suceava - Secția penală, de Nicoleta Tripa și Nicolae Tripa în Dosarul nr. 3.711/111/2019 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, de Costin Gabriel Boarcăș în Dosarul nr. 17.113/3/2020 al Tribunalului București - Secția I penală, de Robert Andrei Olaru în Dosarul nr. 3.703/109/2020 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, de Alexandru Voinea în Dosarul nr. 31.553/3/2019 al Tribunalului București - Secția I penală și de Gheorghiță Anton în Dosarul nr. 1.736/113/2018 al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 76 alin. (1) - (3), ale art. 80 alin. (2) lit. d), ale art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (2) și ale art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, precum și ale art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, Judecătoriei Baia Mare - Secția penală, Tribunalului Maramureș - Secția penală, Tribunalului Suceava - Secția penală, Tribunalului București - Secția I penală, Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu