DECIZIE nr. 613/2017

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Atilla - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) și (8), art. 24 alin. (2) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ilie Bogdan-Petre în Dosarul nr. 18.277/3/2014** al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 242D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul și în următoarele dosare: Dosarul nr. 689D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Ion Gh. Popescu, Ion F. Popescu și Elisabeta Burnel în Dosarul nr. 19.993/3/2015 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă; Dosarul nr. 2.280D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Denis Group - S.R.L. din București în Dosarul nr. 28.808/3/2015** al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă; Dosarul nr. 3.053D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Nicolae Cocoși în Dosarul nr. 28.102/3/2015 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă; Dosarul nr. 3.327D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Mirel Gheorghe-Movilaru, Ionuț-Cosmin Carașca și Mircea-George Gherasim în Dosarul nr. 23.628/3/2014 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă; Dosarul nr. 210D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Cristian Romulus Mureșan în Dosarul nr. 16.267/3/2016 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă; Dosarul nr. 386D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Carmen Mărgărit în Dosarul nr. 30.106/3/2015 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă; Dosarul nr. 796D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) și (7) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Cristian Emil Alexandrescu în Dosarul nr. 1.100/3/2016 al Tribunalului București - Secția a IVa civilă și Dosarul nr. 797D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (1) și (8) și art. 41 alin. (5) din aceeași lege, ridicată de Jan Roman în Dosarul nr. 11.252/3/2016 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

4. La apelul nominal răspund: doamna avocat Monica Livescu, din cadrul Baroului Vâlcea, în calitate de apărător ales al autorilor excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 689D/2016 și al autorului excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 3.053D/2016, precum și al părților Elena Doina Coșneanu și Valeriu Popescu din același dosar, partea Elena Doina Coșneanu, personal, și domnul avocat Alexandru Mihnea Găină, din cadrul Baroului Dolj, în calitate de apărător ales al autorului excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 797D/2017. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în toate aceste dosare, partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate, apreciind că aceasta este neîntemeiată, iar partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a transmis punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul dosarelor nr. 3.327D/2016 și nr. 210D/2017, considerând că sunt neîntemeiate. De asemenea, precizează că autorii excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul dosarelor nr. 210D/2017 și nr. 386D/2017 au transmis concluzii scrise prin care solicită, în esență, admiterea excepției de neconstituționalitate.

6. Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 689D/2016, nr. 2.280D/2016, nr. 3.053D/2016, nr. 3.327D/2016, nr. 210D/2017, nr. 386D/2017, nr. 796D/2017, nr. 797D/2017 la Dosarul nr. 242D/2016. Apărătorii autorilor excepției, ai părților reprezentate și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 689D/2016, nr. 2.280D/2016, nr. 3.053D/2016, nr. 3.327D/2016, nr. 210D/2017, nr. 386D/2017, nr. 796D/2017, nr. 797D/2017 la Dosarul nr. 242D/2016, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentatului autorilor excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 689D/2016 și al autorului excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 3.053D/2016, precum și al părților Elena Doina Coșneanu și Valeriu Popescu din același dosar, care, în esență, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, prezentând argumentele expuse pe larg în motivarea scrisă a acesteia, aflată la dosarul cauzei.

8. În continuare, având cuvântul, apărătorul ales al autorului excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 797D/2017 solicită, de asemenea, admiterea excepției, pentru motivele reținute în motivarea scrisă a acesteia.

9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că își mențin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

10. Prin încheierile din 12 februarie 2016, 11 aprilie 2016, 14 septembrie 2016, 19 septembrie 2016, 28 septembrie 2016, 7 decembrie 2016, 16 decembrie 2016 și 20 ianuarie 2017 și prin Sentința civilă nr. 744 din 27 mai 2016, pronunțate în dosarele nr. 18.277/3/2014**, nr. 19.993/3/2015, nr. 28.808/3/2015**, nr. 28.102/3/2015, nr. 23.628/3/2014, nr. 16.267/3/2016, nr. 30.106/3/2015, nr. 1.100/3/2016 și nr. 11.252/3/2016 Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, Tribunalul București - Secția a III-a civilă, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă și Tribunalul București - Secția a V-a civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5)-(8), art. 24 alin. (1)-(4) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost ridicată de Ilie Bogdan-Petre, Ion Gh. Popescu, Ion F. Popescu și Elisabeta Burnel, Denis Group - S.R.L. din București, Nicolae Cocoși, Mirel Gheorghe-Movilaru, Ionuț-Cosmin Carașca și Mircea-George Gherasim, Cristian Romulus Mureșan, Carmen Mărgărit, Cristian Emil Alexandrescu și Jan Roman în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri de anulare a unor decizii de invalidare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în Dosarul nr. 242D/2016, în esență, că prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) și (8) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale, fiind contrare dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, având în vedere faptul că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, autorul excepției era titularul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligată să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru un imobil preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist, iar instituția menționată ar fi trebuit să soluționeze dosarul de despăgubire în conformitate cu normele legale în vigoare la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, adică dispozițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Autorul excepției apreciază că soluționarea dosarului său de despăgubire în temeiul Legii nr. 165/2013 determină o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, arătând că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor era începută procedura executării silite, astfel încât nu i se mai putea aplica legea nouă. Cât privește prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, susține că sunt contrare dispozițiilor art. 16 din Constituție, întrucât creează un cadru discriminatoriu față de persoane diferite aflate în situații juridice similare, de vreme ce, pentru subiecți de drept titulari ai unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prevederile legale criticate stabilesc soluționări diferite, deși din punct de vedere al efectelor, hotărârile judecătorești prezintă aceeași putere de lucru judecat. Din această perspectivă, autorul se referă la cei pentru care instanțele au stabilit obligația emiterii titlurilor de despăgubire într-un anumit cuantum și pentru care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor urmează să emită titluri de plată care se achită în termen de 5 ani, pe de o parte, și cei care sunt titulari ai unei hotărâri definitive și irevocabile prin care instanțele au stabilit obligația emiterii titlului de despăgubire, pentru care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor urmează să soluționeze dosarele în temeiul art. 21 din lege, adică prin compensare în puncte, pe de altă parte.

12. În Dosarul nr. 689D/2016 se susține, în esență, că există o inegalitate în drepturi între situația reclamanților, față de care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis o decizie de invalidare prin care le-a desființat dreptul deja recunoscut, și cea a persoanelor care au avut cereri de reconstituire similare soluționate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin hotărâre de validare emisă de Comisia județeană de fond funciar. A permite statului să emită un act normativ, ulterior unei proceduri administrative finalizate cu emiterea unui act de validare a drepturilor conferite de Legea fondului funciar nr. 18/1991, prin care să retracteze un act administrativ intrat în circuitul civil, reprezintă o formă de încălcare a echilibrului procesual și a egalității între persoane aflate în aceeași situație juridică. De asemenea, autorii excepției susțin că, a decide că legea nouă ar putea desființa sau modifica situații juridice anterioare, existente ca o consecință a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul neretroactivității legii civile. În opinia autorilor excepției, raționamentul Curții Constituționale cuprins în Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 poate fi invocat mutatis mutandis și în cauza de față, întrucât, chiar dacă, în speță, hotărârea de validare nu a fost pronunțată în urma unei hotărâri judecătorești, raționamentul Curții este același și în ce privește drepturile născute legal în raport cu regimul juridic născut sub imperiul legii vechi - Legea nr. 18/1991. Mai arată că, potrivit art. 16 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor proceda la analizarea dosarului în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, fără să aibă posibilitatea legală de a invalida o decizie a comisiei județene de fond funciar. Mai arată că aplicarea Legii nr. 165/2013, sub aspectul posibilității invalidării unui drept stabilit în baza unei proceduri inițiate în 1998 și născut în 2003, ar conduce și la înlăturarea caracterului previzibil și accesibil al legii. Autorii excepției mai susțin că se încalcă dreptul la un proces echitabil sub aspectul condiției asigurării independenței instanței, prin faptul că Parlamentul adoptă o lege cu aplicare retroactivă care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului prin lege promovarea unei soluții în favoarea statului.

13. În Dosarul nr. 2.280D/2016 se susține, în esență, că impunerea măsurii compensării plafonate, instituite prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, este de natură să genereze instabilitatea raporturilor juridice reglementate de Legea nr. 10/2001. Textul de lege criticat introduce o inegalitate de tratament, prin plafonarea măsurilor compensatorii acordate cesionarilor care nu și-au putut valorifica drepturile la despăgubire potrivit Legii nr. 10/2001, față de cei care au realizat acest lucru, întrucât procedura emiterii titlurilor de despăgubire în ceea ce îi privește s-a finalizat înainte intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.

14. În Dosarul nr. 3.327D/2016 se susține, în esență, că prevederile de lege criticate încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție prin plafonarea drastică a cuantumului măsurilor compensatorii ce se acordă persoanelor care nu au calitatea de foști proprietari ai imobilelor preluate abuziv sau de moștenitori legali sau testamentari ai acestora, ci de dobânditori cu titlu particular ai drepturilor la măsuri compensatorii. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, nu este permis să se facă o distincție între persoanele care au dobândit prin moștenire legală sau testamentară drepturi de la adevărații proprietari ai imobilelor preluate abuziv de către stat, pe de o parte, și persoanele care au dobândit asemenea drepturi prin acte cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, pe de altă parte. Susțin că distincția realizată de textul de lege criticat este cu atât mai injustă cu cât aceasta operează și între cei care dobândesc prin legat dreptul la măsuri compensatorii acordate în condițiile Legii nr. 10/2001 și cei care dobândesc același drept pe calea unei donații. Or, atât legatul, cât și donația se încadrează în categoria liberalităților, fiind inechitabil ca persoane aparținând acestor două categorii să fie tratate total diferit: donatarul să primească un cuantum al măsurilor compensatorii stabilit la nivelul de 15% din valoarea bunurilor preluate în mod abuziv, pe când legatarul, beneficiar de asemenea al unei liberalități, diferită doar prin faptul că aceasta este încheiată mortis causa, să primească valoarea integrală a acelorași bunuri. Diferențierea apare cu atât mai injustă cu cât adevăratul proprietar poate transmite aceleiași persoane dreptul său la măsuri compensatorii fie prin donație, fie prin legat, intenția sa fiind aceeași - cea de a gratifica -, fiind diferit doar momentul la care se încheie actul juridic respectiv și momentul la care acesta își produce efectele. Se mai arată că reglementarea unui regim special de determinare a valorii măsurilor reparatorii constituie, în esență, o impozitare indirectă absolut împovărătoare, care încalcă regulile constituționale privind sistemul taxelor și impozitelor și rațiunea instituirii acestora. Totodată, aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 produce efecte identice cu cele ale exproprierii pentru partea din valoarea măsurilor compensatorii ce depășește valoarea obținută prin însumarea prețului plătit cu 15% din diferența dintre valoarea bunului și prețul amintit, adică pentru 85% din această diferență.

15. În Dosarul nr. 210D/2017, se susține, în esență, că prevederile de lege criticate încalcă principiul separației puterilor în stat, întrucât Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are competența de a cenzura toate actele care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii emise de entitățile învestite, fără ca legiuitorul să fi prevăzut vreo distincție în sensul exceptării de la această verificare a actelor la baza emiterii cărora a stat o hotărâre judecătorească sau care au făcut deja obiectul controlului judecătoresc sau/și al controlului de legalitate și au fost menținute. Se ajunge, astfel, ca un organ fără activitate jurisdicțională, ce nu face parte dintre instanțele judecătorești, să cenzureze conținutul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Invocă cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, precizând că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra prevederilor de lege menționate cu raportare la situația deciziilor emise de entitățile competente care au făcut obiectul controlului judiciar și/sau al controlului de legalitate exercitat de Prefect, fiind menținute, dar care au fost ulterior invalidate de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

16. În Dosarul nr. 386D/2017 se susține, în esență, că prevederile art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul securității juridice, arătându-se, în acest sens, că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în cauză că dispoziția primarului de restituire a unui bun imobil preluat de statul român în mod abuziv în perioada comunistă nu poate fi revocată de acesta, fiind un act de drept privat, de dispoziție asupra unui bun din patrimoniu, motiv pentru care autorul excepției susține că nicio altă autoritate a statului nu o poate revoca. Nu se poate acorda unui organ nou format dreptul de a revoca un act administrativ despre care o hotărâre judecătorească a stabilit deja că este irevocabil, întrucât s-ar încălca și autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești. În speță, însă, prin acordarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor a posibilității de a invalida dispoziția primarului, este lipsită de efecte juridice decizia pronunțată în cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție, încălcându-se, astfel, și prevederile art. 126 și art. 129 din Legea fundamentală întrucât se admite înfăptuirea justiției de către o autoritate administrativă, peste cele statuate de către instanța judecătorească printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă. Se mai susține că se încalcă drepturile dobândite în patrimoniul notificatorului în momentul emiterii dispoziției primarului prin care s-au dispus măsuri reparatorii în echivalent pentru un imobil-teren revendicat în condițiile Legii nr. 10/2001, evocându-se cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la noțiunea de „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sub protecția căruia intră orice drept cu valoare patrimonială. Se susține că se încalcă și principiul autonomiei locale, fiind admisă posibilitatea unei alte autorități de a interveni în atribuțiile primarilor.

17. În Dosarul nr. 796D/2017 se arată, în esență, că, în evoluția legislativă, măsurile pentru restituirea imobilelor preluate în perioada regimului comunist au fost reglementate prin mai multe legi, modificate fiecare de mai multe ori, aspect care a dus la lipsa de coerență și de previzibilitate a normelor, afectându-se principiul securității raporturilor juridice, precum și cel al egalității în fața legii și a autorităților publice, existând o diferență de tratament între persoanele care au făcut aceleași demersuri în fața organelor abilitate, dar nesoluționarea acestora în același timp a dus la aplicarea unor alte legi. Susține că, prin prevederile art. 21 alin. (6) și (7) din Legea nr. 165/2013, se creează o inechitate între stat și cetățean, întrucât statul nu mai este obligat la restituirea valorii de piață, ci la o valoare stabilită după criterii impuse de grilele notarilor publici la nivelul anului 2013, valoare afectată de gradul de uzură al imobilului ce s-a aflat în permanență în proprietatea și posesia statului, în schimb, cetățeanul este obligat să restituie valoarea despăgubirilor încasate, actualizată cu indicele de inflație la zi. De asemenea, inegalitatea rezultă și din faptul că sumele cuvenite vor fi achitate ca despăgubiri în termen de 7 ani, începând cu 1 ianuarie 2017 dar statul nu va suporta reactualizarea, așa cum era prevăzut în Legea nr. 112/1995.

18. În Dosarul nr. 797D/2017 se susține, în esență, că, prin reglementarea în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor a competenței de reexaminare a existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și, în consecință, de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii și în cazul în care aceste aspecte au fost deja stabilite printr-o hotărâre judecătorească echivalează cu instituirea unei noi căi de atac și, implicit, a unui sistem concurent cu sistemul instanțelor judecătorești în ceea ce privește înfăptuirea justiției.

19. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază, în dosarele nr. 242D/2016 și nr. 386D/2017, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) și (8), art. 24 alin. (2) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată.

20. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă consideră, în Dosarul nr. 689D/2016, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 ar fi întemeiată în măsura în care ar fi analizată împreună cu dispozițiile art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, care de asemenea se referă la a valida sau invalida măsurile anterior dispuse. Aceasta deoarece s-ar pune problema caracterului neprevizibil al normelor indicate, raportat la efectele acestora. Posibilitatea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a invalida dispozițiile anterioare, fără a fi trasate criterii certe de limitare a verificărilor pe care le poate face Comisia, poate aduce atingere garanțiilor prevăzute de Constituție, mai ales sub aspectul procedurii. Reclamanții susțin deseori că verificarea la care este îndreptățită Comisia ar trebui să fie una formală, care să nu repună în discuție însăși existența dreptului decât sub aspectul modalității de despăgubire, în timp ce instituția menționată extinde aplicarea acestor texte la verificarea tuturor aspectelor dosarului. Din acest motiv, instanța consideră că textele de lege arătate constituie o normă insuficient de previzibilă.

21. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază, în dosarele nr. 2.280D/2016, nr. 3.053D/2016, nr. 796D/2017 și nr. 797D/2017, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (1), (6)-(8), art. 24 alin. (2) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată.

22. Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază, în Dosarul nr. 3.327D/2016, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată.

23. Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază, în Dosarul nr. 210D/2017, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată, pentru argumentele ce se regăsesc în jurisprudența Curții Constituționale.

24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

25. Guvernul apreciază, în punctele de vedere transmise în dosarele nr. 242D/2016, nr. 689D/2016, nr. 2.280D/2016, nr. 3.053D/2016, nr. 3.327D/2016, nr. 210D/2017 și nr. 797D/2017, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

26. Avocatul Poporului consideră, în punctele de vedere transmise în dosarele nr. 242D/2016, nr. 689D/2016, nr. 3.053D/2016, nr. 3.327D/2016, nr. 210D/2017, nr. 386D/2017 nr. 796D/2017 și nr. 797D/2017 că textele de lege criticate sunt constituționale.

27. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile reprezentanților părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

28. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

29. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, astfel cum rezultă din actele de sesizare a Curții Constituționale, prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (1), (5)-(8), art. 24 alin. (1)-(4) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Întrucât acțiunile introductive din toate dosarele cauzelor în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate au fost formulate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea reține, în ceea ce privește art. 4 din Legea nr. 165/2013, doar prevederile tezei întâi, aceasta fiind aplicabilă litigiilor aflate pe rolul instanțelor învestite cu soluționarea proceselor în cursul cărora au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate. Textele de lege criticate au următorul conținut normativ: – Art. 4 teza întâi: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 16: „Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).“;

– Art. 17 alin. (1) lit. a):

(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;

– Art. 21 alin. (1), (5)-(8):

(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. […]

(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. […]

(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).“;

– Art. 24 alin. (1)-(4):

(1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.

(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).

– Art. 41 alin. (5): „(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.“

30. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) care enumeră caracteristicile statului român, art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii, art. 16 care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 78 privitor la intrarea în vigoare a legii, art. 120 referitor la principiile de bază ale administrației publice locale, art. 121 referitor la autoritățile comunale și orășenești, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, art. 126 referitor la instanțele judecătorești și art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. Prin raportare la art. 20 din Constituție, se invocă și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași Convenție. De asemenea, se invocă, în Dosarul nr. 2.280D/2016, și prevederile art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană potrivit cărora Uniunea Europeană recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cu referire la art. 20 care prevede egalitatea în fața legii și art. 21 care consacră principiul nediscriminării din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

31. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, astfel cum rezultă din actele aflate la dosarele cauzelor, deciziile emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu sunt consecința unor hotărâri judecătorești prin care instanțele să se fi pronunțat definitiv/irevocabil asupra calității de persoană îndreptățită și asupra întinderii propriu-zise a dreptului de proprietate al autorilor excepției. Prin urmare, Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015 - prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora -, nu este incidentă în cauză, așa încât urmează a se analiza pe fond criticile de neconstituționalitate aduse în prezenta cauză.

32. Cu privire la dispozițiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (1) și (5)-(8) din Legea nr. 165/2013, autorii excepției susțin, în esență, că aplicarea noii Legi nr. 165/2013, în vederea stabilirii și acordării măsurilor reparatorii, acelor situații în care era deja pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care instanța obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, contravine art. 15 alin. (2) din Constituție. Cu privire la această critică, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragrafele 17 și 18, sau Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragrafele 17-19, reținând că, în acord cu jurisprudența sa constantă, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Curtea a constatat că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanță cu principiul tempus regit actum și al aplicării imediate a legii noi, este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operațiuni, iar nu prin raportare la dispoziții legale abrogate, așa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite.

33. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 din Constituție, prin aceleași decizii, Curtea a arătat că, potrivit jurisprudenței sale, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu este de natură să creeze o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia: „Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective“ ( Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluționate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiași principiu mai sus amintit tempus regit actum [ Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, paragraful 19, și Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, paragraful 18].

34. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza întâi raportate la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 224 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, paragraful 23, și prin Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, mai sus citată, paragraful 20, Curtea, invocând jurisprudența sa, a constatat că singura derogare de la principiul prevalenței restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietății. Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că, în situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condițiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, la care se adaugă și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

35. În ceea ce privește pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reținut, de exemplu, prin Decizia nr. 564 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 19 august 2015, paragraful 19, că acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcție de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, dar care nu constituie o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale referitoare la interzicerea discriminării. Astfel, față de obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, având în vedere că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Aceasta, deoarece legislația cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moștenitorii acestuia. Mai mult, întrucât legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, Curtea a reținut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului.

36. De asemenea, Curtea a apreciat, de exemplu, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragraful 27, că nu echivalează cu o expropriere împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum și faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății. Curtea a reținut, sub acest aspect, că această reglementare se încadrează în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.

37. În ce privește critica referitoare la faptul că apare o diferențiere nejustificată între cei care au dobândit dreptul de a obține măsurile compensatorii prin donație și cei care l-au obținut prin intermediul unui testament, deși ambele sunt liberalități, acte juridice cu titlu gratuit prin care autorul dispune de bunurile sale în mod liber, Curtea reține că, între donație și testament există o deosebire de esență constând în natura lor și momentul la care își produc efectele. Dacă în cazul testamentului, fiind un act încheiat mortis causa, transferul dreptului de proprietate are loc la momentul decesului testatorului, în cazul donației - act juridic inter vivos - trecerea din patrimoniul donatorului în cel al donatarului se realizează în momentul încheierii donației. Așadar, în prima ipoteză, transferul dreptului de proprietate în patrimoniul legatarului depinde de un eveniment pur aleator, constând în decesul testatorului, pe când donația are ca efect ieșirea dreptului din patrimoniul proprietarului originar încă din timpul vieții acestuia, la un moment cert determinat în timp, acela al încheierii contractului de donație, care este individualizat prin voința părților. Or, ținând cont de aceste realități juridice, legiuitorul a ales să lase donatarii în afara sferei persoanelor care se bucură de despăgubire integrală, incluzând aici doar foștii proprietari și moștenitorii acestuia, legali sau testamentari. Această soluție legislativă se justifică prin intenția de a evita crearea, prin chiar prevederile cuprinse în lege, a unui mecanism care să faciliteze eludarea scopului legii, acela de reparație pentru măsurile abuzive aplicate în timpul regimului comunist, ale căror consecințe negative le-au suportat direct foștii proprietari și moștenitorii legali ai acestora, aceștia din urmă fiind ab initio purtătorii unei vocații succesorale a cărei satisfacere a fost zădărnicită prin privările nelegale de proprietate pe care statul român le-a realizat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În ceea ce privește moștenitorii testamentari, recunoașterea dreptului lor de a obține despăgubiri în aceleași condiții ca și foștii proprietari și moștenitorii lor legali este justificată de faptul că gratificarea acestora reprezintă actul de ultimă voință al titularului dreptului, dreptul litigios urmând să se transmită în patrimoniul moștenitorului testamentar la momentul decesului testatorului. Până atunci, acesta din urmă, în calitate de titular al dreptului, își păstrează intactă aptitudinea de a-i fi recunoscută, potrivit legii, calitatea de proprietar și, implicit, de persoană îndreptățită la restituirea bunului sau obținerea de despăgubiri în echivalent. În schimb, încheierea unei donații având ca obiect dreptul litigios a cărui recunoaștere a fost inițiată prin depunerea notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, de persoana care se consideră îndreptățită, fost proprietar al bunului imobil din al cărei patrimoniu acesta a fost preluat în mod abuziv de statul român în perioada menționată, ar putea prezenta riscul pervertirii intenției legiuitorului - acela de a acorda despăgubiri integrale doar celor în al căror patrimoniu sa aflat bunul. Aceasta, deoarece bunul va ieși din patrimoniul donatorului încă din timpul vieții acestuia, or, într-o asemenea ipoteză, neacceptată de lege, donatarul ar avea posibilitatea de a se substitui integral în dreptul adevăratului proprietar încă din timpul vieții acestuia, ceea ce ar echivala cu o denaturare a scopului legii, de a acorda reparații doar foștilor proprietari și moștenitorilor acestora. Situația donatarilor este analoagă, din această perspectivă, cu a subdobânditorilor, astfel că este pe deplin justificată opțiunea legiuitorului de despăgubire parțială.

38. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza întâi raportate la art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, paragraful 26, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale invocate și în prezenta cauză și cu o motivare similară, reținând că este firesc ca obligația emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condițiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum și a principiului aplicării imediate a legii noi. Situația autorilor excepției, care au calitatea de beneficiari ai unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care se stabilește în sarcina autorității publice pârâte o obligație de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competența sa legală, este net diferită de cea potrivit căreia prin aceeași sentință judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condițiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce privește modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite. Prin urmare, dacă evaluarea asupra valorii imobilului nu a fost efectuată și nici nu a fost stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este firesc, fără a fi discriminatoriu, ca aceste operațiuni să se raporteze la actul în vigoare la momentul în care au loc. Curtea a arătat, în jurisprudența sa, că respectarea principiului egalității în drepturi, stabilit prin prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare.

39. În ce privește critica potrivit căreia s-ar încălca dreptul la un proces echitabil sub aspectul condiției asigurării independenței instanței prin faptul că Parlamentul a adoptat o lege care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului promovarea unei soluții în favoarea statului, Curtea constată că este neîntemeiată. Astfel, textele de lege supuse controlului de constituționalitate nu impietează asupra posibilității exercitării actului de justiție în condiții de deplină independență, neimpunând instanțelor judecătorești învestite cu soluționarea litigiilor generate de aplicarea Legii nr. 165/2013 niciun fel de constrângere în sensul pronunțării unei anumite soluții.

40. Curtea constată, de asemenea, că nu poate fi reținută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului autonomiei locale înscris în art. 120 din Legea fundamentală, întrucât acesta nu este incompatibil cu instituirea, prin lege, a unui control suplimentar al legalității și temeiniciei actelor emise de primari. Or, posibilitatea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor - autoritate administrativă care, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru - de a invalida dispozițiile primarilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 nu echivalează cu o nesocotire a principiului constituțional menționat.

41. De asemenea, nu poate fi reținută critica referitoare la nesocotirea garanțiilor dreptului de proprietate privată conferite prin Legea fundamentală și prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 34, Curtea a constatat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită [a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2014]. În plus, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile instituite prin Legea nr. 165/2013, și anume regulile de procedură clare și previzibile, însoțite de termene constrângătoare și de un control judecătoresc efectiv, că legea menționată oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeași cauză, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plății creanțelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătorești definitive, cum ar fi eșalonarea plății acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile și încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică și găseau un just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent și prin grija pe care autoritățile au demonstrat-o în executarea acestuia.

42. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a apreciat că, prin faptul că legiuitorul nu a prevăzut, în cuprinsul Legii nr. 165/2013, posibilitatea ca sumele cuvenite cu titlu de despăgubire să fie actualizate cu indicele prețului de consum constituie o limitare a dreptului de proprietate privată, dar a concluzionat că această limitare este justificată. Astfel, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, paragraful 33, Curtea a reținut că măsura criticată urmărește un scop legitim, și anume executarea obligațiilor statului rezultate din legislația adoptată în materia restituirilor bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, obligații afectate de problemele sistemice constatate chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În continuare, Curtea a apreciat că este o măsură adecvată, fiind capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit, este necesară, statul dispunând de resurse financiare ce apar ca fiind limitate în raport cu numărul și valoarea cererilor ce intră sub incidența Legii nr. 165/2013 și, totodată, păstrează un just echilibru între cerințele de interes general referitoare la funcționalitatea sistemului de despăgubire și protecția dreptului de proprietate privată a individului, acesta beneficiind de despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului imobil preluat abuziv; așadar, dispoziția legală criticată nu consacră un dezechilibru între cele două interese concurente, dimpotrivă, reconciliază cele două interese, grav afectate în perioada anterioară adoptării Legii nr. 165/2013.

43. În legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a observat că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege ( Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din data de 19 iunie 2013).

44. Totodată, referitor la art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida decizia entității învestite de lege care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii și, după caz, de a aproba punctajul cuvenit, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, paragrafele 46 și 47, că nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalității dreptului recunoscut. Curtea a observat, sub acest aspect, că invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări. Astfel, aceasta poate fi rezultatul constatării că imobilul poate fi restituit în natură, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepția Legii nr. 165/2013, conform principiului enunțat în art. 2 lit. a) din aceasta. Invalidarea poate fi, de asemenea, consecința constatării că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat. Scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiași imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv ori recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranței legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanție a recunoașterii acestuia în mod just.

45. Curtea a apreciat, de altfel, prin aceeași Decizie nr. 269 din 7 mai 2014, paragraful 48, că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.

46. În plus, Curtea a reținut ( Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, paragraful 49) că deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura care este competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.

47. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluțiile, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ilie Bogdan-Petre în Dosarul nr. 18.277/3/2014** al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, de Ion Gh. Popescu, Ion F. Popescu și Elisabeta Burnel în Dosarul nr. 19.993/3/2015 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, de Denis Group - S.R.L. din București în Dosarul nr. 28.808/3/2015** al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, de Nicolae Cocoși în Dosarul nr. 28.102/3/2013 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, de Mirel Gheorghe-Movilaru, Ionuț-Cosmin Carașca și Mircea-George Gherasim în Dosarul nr. 23.628/3/2014 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă, de Cristian Romulus Mureșan în Dosarul nr. 16.267/3/2016 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă, de Carmen Mărgărit în Dosarul nr. 30.106/3/2015 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, de Cristian Emil Alexandrescu în Dosarul nr. 1.100/3/2016 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și de Jan Roman în Dosarul nr. 11.252/3/2016 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile art. 4 teza întâi, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (1), (5)-(8), art. 24 alin. (1)-(4) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, Tribunalului București - Secția a III-a civilă, Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și Tribunalului București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 octombrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu