DECIZIE nr. 633/2017

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 181 din Codul penal și ale art. 157 și art. 168 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionel Cherciu și Anișoara Gabriela Cherciu în Dosarul nr. 896/325/2016 al Judecătoriei Timișoara și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.875D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorii excepției au depus note scrise, prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Drept chestiune prealabilă depune o hotărâre judecătorească pronunțată în acest dosar, susținând că majoritatea argumentelor formulate în susținerea excepției nu au legătură cu cauza. Se susține că au legătură cu cauza doar afirmațiile referitoare la percheziționarea unor sisteme informatice. Se apreciază că legea este clară și previzibilă, textele criticate reprezentând transpunerea exactă a prevederilor din Convenția privind criminalitatea informatică, ratificată prin Legea nr. 64/2004. Astfel, termenii de „sistem informatic“ și „date informatice“ sunt definiți de convenția anterior menționată, iar ceilalți termeni folosiți în cuprinsul aceleiași legi, respectiv „automatic“, „prelucrarea automată a datelor“ și „program informatic“, sunt definiți la paragrafele 23 și 25 din Raportul explicativ la aceeași convenție, fiind reluați și în Legea nr. 161/2003. Totodată, cerințele referitoare la efectuarea unei percheziții informatice sunt reglementate în aplicarea art. 19 din Convenția privind criminalitatea informatică. Se conchide că dispozițiile legale criticate sunt clare, neexistând nelămuriri cu privire la aplicarea lor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 21 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 896/325/2016, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 181 din Codul penal și ale art. 157 și art. 168 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionel Cherciu și Anișoara Gabriela Cherciu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorilor excepției sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 181 din Codul penal și ale art. 157 și art. 168 din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, destinatarul legii neputând anticipa efectele faptelor sale și neputându-și adapta conduita la cerințele legii penale. Se susține că, din acest motiv, textele criticate au fost aplicate în mod eronat în cauza dedusă judecății. Se arată că dispozițiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, al căror conținut a fost preluat în cuprinsul prevederilor art. 157 și art. 168 din Codul de procedură penală, nu reglementau, în mod clar, modalitățile de efectuare a percheziției sistemului informatic și nici alte elemente prin care poate fi prevenită alterarea datelor, actul normativ anterior menționat conținând doar, la art. 53 și art. 58, dispoziții referitoare la modalitățile de constatare a infracțiunilor și a contravențiilor. Se mai arată că, deși legiuitorul român a procedat la o transpunere fidelă a definițiilor din cuprinsul Convenției privind criminalitatea informatică, această transpunere nu este suficientă, întrucât nici definițiile reglementate în convenția anterior referită nu sunt suficient de clare, precise și previzibile, pentru asigurarea garanțiilor specifice principiului legalității incriminării și a pedepsei, ele putând fi interpretate de statele semnatare în mod diferit. Acest din urmă aspect face ca aceeași faptă să fie sancționată penal într-un stat și să nu intre sub incidența legii penale în alt stat. Se arată, totodată, că, în doctrină, definițiile analizate au fost amplu criticate și se face trimitere la Codurile penale din Arkansas și Nevada, despre care se afirmă că prevăd definiții ale noțiunilor de „sistem informatic“ și „date informatice“ mult mai clare. Se mai susține că, spre exemplu, potrivit textelor criticate nu se poate stabili dacă operațiunile de navigare pe internet pot fi incluse în noțiunea de „comunicare“, întrucât acestea presupun atât o comunicare, cât și o tranzacție informatică și, de asemenea, că cererile HTTP și hyperlink-urile intră în sfera definiției „datelor de trafic informațional“. Se mai arată că, drept consecință a lipsei de claritate, precizie și previzibilitate a textelor criticate, în mod eronat, în jurisprudență s-a reținut accesul fără drept la un sistem informatic în condițiile în care agentul plasează în fața bancomatului un skimmer, iar victima introduce ulterior un card ale cărui date ajung să fie copiate în memoria internă a skimmer-ului sau transmise prin WiFi sau bluetooth pe un terț sistem informatic sau mediu de stocare. Pentru aceste considerente se apreciază ca fiind necesară modificarea jurisprudenței mai sus menționate, în sensul în care copierea datelor pe un sistem de plată electronic prin intermediul unui skimmer plasat în fața bancomatului nu întrunește per se elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 42 din Legea nr. 161/2003, reglementată, în prezent, la art. 360 din Codul penal. Sunt criticate, în același sens, deciziile penale nr. 2.094/2010 și nr. 5.288/2006 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, despre care se susține că prevăd soluții greșite, ce au la bază o interpretare extensivă a noțiunii de „acces la un sistem informatic“. În continuare, autorii excepției fac trimitere la definițiile date aceleiași noțiuni în dreptul francez și în cel american, arătând că doar în acesta din urmă se procedează la o corectă încadrare a operațiunilor tehnice aferente în sfera „accesului la un sistem informatic“. Se conchide, însă, că indiferent de definiția avută în vedere, utilizarea unui skimmer nu implică și un acces la bancomat. Se susține, de asemenea, că faptul că, în jurisprudența mai sus menționată, atunci când s-a făcut referire la „sisteme informatice“, s-a exemplificat prin mijloace de stocare a datelor precum aparatul foto digital, CD-ul și internetul, denotă că prevederile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 prezintă mari probleme de claritate, precizie și previzibilitate. Se arată, totodată, că, dacă ceea ce caracterizează un sistem informatic este capacitatea acestuia de a prelucra date prin intermediul unui program informatic, orice dispozitiv care conține un Firmware poate fi considerat sistem informatic, putând fi incluse în această noțiune nu doar aparatele foto digitale, ci și cuptoarele cu microunde, televizoarele, ceasurile digitale etc. Prin urmare, trimiterea făcută în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție la aparatele foto nu este consecința unei interpretări gramaticale eronate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, ci reprezintă o interpretare extensivă a noțiunii de „sistem informatic“, de natură a încălca principiul legalității incriminării și al proporționalității.

6. Judecătoria Timișoara opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că textele criticate sunt în deplin acord cu prevederile constituționale invocate, în sensul că aceste dispoziții reglementează în mod clar procedura de efectuare a percheziției informatice și desemnarea organelor competente în acest sens. Referitor la definirea termenilor „sistem informatic“ și „date informatice“ se arată că legiuitorul nu poate oferi o definiție exhaustivă a noțiunilor anterior menționate, având în vedere diversitatea situațiilor care pot apărea în practică.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că dispozițiile art. 157 și art. 168 din Codul de procedură penală, precum și prevederile art. 181 din Codul penal nu sunt de natură a încălca dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție. Se arată, de asemenea, că prevederile constituționale ale art. 23 alin. (12) nu au incidență în cauză. În acest sens se susține că modul de reglementare a percheziției informatice, prin dispozițiile art. 168 din Codul de procedură penală, ce trebuie coroborate cu cele ale art. 157 din același cod, asigură garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 181 din Codul penal și ale art. 157 și art. 168 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Se susține că dispozițiile legale criticate conțin suficient de multe garanții care să înlăture arbitrariul în dispunerea și efectuarea măsurii, percheziția putând fi dispusă, în acord cu dispozițiile art. 53 din Constituție, nu numai pentru apărarea ordinii publice, ci și în scopul desfășurării instrucției penale. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 1.454 din 4 noiembrie 2010 și nr. 489 din 30 iunie 2016.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 181 din Codul penal, precum și ale art. 157 și art. 168 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: – Art. 181 din Codul penal:

(1) Prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.

(2) Prin date informatice se înțelege orice reprezentare a unor fapte, informații sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic“;

– Art. 157 din Codul de procedură penală:

(1) Percheziția domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori la deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune și se presupune că percheziția poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această infracțiune, la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului.

(2) Prin domiciliu se înțelege o locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică.“;

– Art. 168 din Codul de procedură penală:

(1) Prin percheziție în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se înțelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare și strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea.

(2) În cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune efectuarea unei percheziții informatice, la cererea procurorului, atunci când pentru descoperirea și strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice.

(3) Procurorul înaintează cererea prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziției informatice împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi și libertăți.

(4) Cererea se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie.

(5) Judecătorul dispune prin încheiere admiterea cererii, atunci când aceasta este întemeiată, încuviințarea efectuării percheziției informatice și emite de îndată mandatul de percheziție.

(6) Încheierea instanței trebuie să cuprindă:

a) denumirea instanței;

b) data, ora și locul emiterii;

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul;

d) perioada pentru care s-a emis mandatul și în cadrul căreia trebuie efectuată activitatea dispusă;

e) scopul pentru care a fost emis;

f) sistemul informatic sau suportul de stocare a datelor informatice care urmează a fi percheziționat, precum și numele suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut;

g) semnătura judecătorului și ștampila instanței.

(7) Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra cererii de încuviințare a efectuării percheziției informatice nu este supusă căilor de atac.

(8) În cazul în care, cu ocazia efectuării percheziției unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se constată că datele informatice căutate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic ori suport de stocare a datelor informatice și sunt accesibile din sistemul sau suportul inițial, procurorul dispune de îndată conservarea, copierea datelor informatice identificate și va solicita de urgență completarea mandatului, dispozițiile alin. (1)-(7) aplicându-se în mod corespunzător.

(9) În vederea executării percheziției dispuse, pentru asigurarea integrității datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de copii.

(10) Dacă ridicarea obiectelor care conțin datele informatice prevăzute la alin. (1) ar afecta grav desfășurarea activității persoanelor care dețin aceste obiecte, procurorul poate dispune efectuarea de copii, care servesc ca mijloc de probă. Copiile se realizează cu mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea.

(11) Percheziția în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează în prezența suspectului ori a inculpatului, dispozițiile art. 159 alin. (10) și alin. (11) aplicându-se în mod corespunzător.

(12) Percheziția în sistem informatic ori a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează de un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, în prezența procurorului sau a organului de cercetare penală.

(13) Procesul-verbal de percheziție informatică trebuie să cuprindă:

a) numele persoanei de la care a fost ridicat sistemul informatic sau suporturile de stocare a datelor informatice ori numele persoanei al cărei sistem informatic este cercetat;

b) numele persoanei care a efectuat percheziția;

c) numele persoanelor prezente la efectuarea percheziției;

d) descrierea și enumerarea sistemelor informatice ori suporturilor de stocare a datelor informatice față de care s-a dispus percheziția;

e) descrierea și enumerarea activităților desfășurate;

f) descrierea și enumerarea datelor informatice descoperite cu ocazia percheziției;

g) semnătura sau ștampila persoanei care a efectuat percheziția;

h) semnătura persoanelor prezente la efectuarea percheziției.

(14) Organele de urmărire penală trebuie să ia măsuri ca percheziția informatică să fie efectuată fără ca faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se efectuează percheziția să devină, în mod nejustificat, publice.

(15) Datele informatice identificate cu caracter secret se păstrează în condițiile legii.

(16) În cursul judecății, percheziția informatică se dispune de către instanță, din oficiu sau la cererea procurorului, a părților ori a persoanei vătămate, în cazurile prevăzute la alin. (2). Mandatul de efectuare a percheziției informatice dispuse de instanță se comunică procurorului, care procedează potrivit alin. (8)-(15).

13. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, precum și prevederilor art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la legalitatea incriminării.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii excepției critică, pe de o parte, modalitatea de aplicare, în legislația națională, a dispozițiilor Convenției Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001 și ratificată prin Legea nr. 64/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 20 aprilie 2004, iar, pe de altă parte, modul în care dispozițiile art. 181 din Codul penal și ale art. 157 și art. 168 din Codul de procedură penală, dar și alte prevederi legale, spre exemplu, dispozițiile art. 360 din Codul penal, sunt interpretate și aplicate de către instanțele românești, inclusiv prin jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt formulate argumente de ordin tehnic, referitoare la modalitățile concrete de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută la art. 360 din Codul penal.

15. Argumentele anterior arătate nu constituie, însă, veritabile critici de neconstituționalitate, ci o modalitate indirectă de invocare a unor pretinse greșeli de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează domeniul criminalității informatice, în general, și, în mod special, a unor sintagme din cuprinsul textelor criticate. Or, aceste aspecte excedează atribuțiilor instanței de contencios constituțional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“. Așa fiind, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 181 din Codul penal și ale art. 157 și art. 168 din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 181 din Codul penal și ale art. 157 și art. 168 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionel Cherciu și Anișoara Gabriela Cherciu în Dosarul nr. 896/325/2016 al Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Timișoara și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop