DECIZIE nr. 522/2017

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Expert Insolvență S.P.R.L. din Deva, în calitate de lichidator judiciar al Societății „Meridian Construct“ - S.R.L. din Alba Iulia, în Dosarul nr. 7.270/107/2008/a6 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 561D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Cristina Raluca Velea, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dosarul a avut stabilit primul termen de judecată la data de 4 iulie 2017, când, având în vedere cererea autoarei excepției de neconstituționalitate cu privire la acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 11 iulie 2017.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care, mai întâi, depune concluzii scrise. În continuare, în esență arată că prevederile art. 53 teza a doua din Legea nr. 85/2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013, sunt neconstituționale și contrare art. 15 alin. (2),

art. 16 alin. (1),

art. 21 alin. (3),

art. 44,

art. 53 alin. (2) și art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală. În acest context consideră că este încălcat principiul neretroactivității legii deoarece, pe lângă faptul că expunerea de motive a legii modificatoare nu conține niciun fel de considerente cu privire la justificarea instituirii acestor măsuri, aceste prevederi se aplică și litigiului de față, deși deschiderea procedurii de insolvență a avut loc înainte de operarea acestor modificări, astfel că se aplică unei situații născute anterior datei intrării în vigoare a prevederilor care modifică art. 53 din Legea nr. 85/2006. Precizează că hotărârile pronunțate în primă instanță în materia insolvenței sunt definitive și executorii, prin raportare la prevederile legale privind procedura insolvenței coroborate cu cele ale Codului de procedură civilă; totodată, prezintă un istoric al reglementărilor în materia efectelor înstrăinării bunurilor puse sub sechestru asigurător și arată că, deși prevederile criticate nu mai sunt în vigoare, acestea pot constitui obiect al excepției de neconstituționalitate.

5. De asemenea menționează că sunt încălcate prevederile art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituție din mai multe perspective, astfel: este afectat atât dreptul de proprietate al creditorului garantat, cât și al adjudecatarului, prin menținerea tuturor măsurilor asigurătorii; se încalcă dreptul de proprietate prin imposibilitatea executării unei hotărâri judecătorești prin care creditorul are dreptul să-și realizeze creanța; în acest context, menționează art. 1 din Primul Protocol la Convenție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; bunurile afectate de măsuri asigurătorii sunt greu de valorificat, acestea nefiind atractive.

6. Totodată, susține pretinsa încălcare a principiului egalității în fața legii din mai multe perspective, astfel: se instituie o preferință a creanțelor părții civile din procesul penal față de un creditor garantat și, totodată, o poziție de inferioritate a creditorului care trebuie să își valorifice creanța în procedura insolvenței față de cel care ar urma procedura dreptului comun, fiind creat un regim diferit; în acest context menționează jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane fizice sau juridice; se creează o poziție de inferioritate și raportat la noile prevederi legale în materie, respectiv Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, care nu mai menține interdicția criticată, ci prevede că bunurile se pot înstrăina libere de orice sarcini, cu excepția celor supuse măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse.

7. În final apreciază că este încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, executarea silită face parte din proces, astfel că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect, nefiind întrunite nici condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi.

8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că prevederile criticate nu aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16. Bunurile indisponibilizate în cadrul unei proceduri penale au un regim juridic diferit, impus de procedura specială, derogatorie de la dreptul comun în materia insolvenței și fără de care ar fi golit de conținut art. 249 din Codul de procedură penală. De altfel, prevederile criticate nu încalcă dreptul de proprietate al adjudecatarului, deoarece acesta cunoaște situația bunului dobândit; art. 53 din Legea nr. 85/2006 nu interzice înstrăinarea bunurilor asupra cărora sau instituit măsuri procesuale în cadrul unui proces penal, ci prevede condiția ca, în cazul unei astfel de înstrăinări, măsurile instituite asupra bunurilor să se mențină, tocmai pentru realizarea scopului pentru care acesta au fost instituite. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului neretroactivității, critica formulată este din perspectiva aplicării textului la speța de față, aspect ce ține de competența instanțelor de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

9. Prin Încheierea din 29 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 7.270/107/2008/a6, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Expert Insolvență S.P.R.L din Deva, în calitate de lichidator judiciar al Societății „Meridian Construct“ - S.R.L. din Alba Iulia, într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține în esență că, prin prevederile criticate, în situația vânzării unui bun în procedura insolvenței, se creează o discriminare nejustificată între creditorii care au avut sarcini de natura ipotecilor asupra bunului vândut (persoane juridice sau statul român - pentru creanțe bugetare) și persoanele în folosul cărora s-au instituit măsurile asigurătorii în procesul penal. Astfel, de cele mai multe ori, unii dintre acești creditori, care au dat dovadă de diligență, au preconstituit garanții asupra bunurilor și au înscris drepturile în registrele de publicitate imobiliară sau mobiliară. În condițiile art. 53 din Legea nr. 85/2006, sarcinile reprezentând garanții aparținând acestor creditori se radiază, în eventualitatea vânzării bunului, chiar și în situația în care creditorul nu beneficiază de nicio sumă rezultată din vânzare, în timp ce măsurile asigurătorii sau măsurile preventive specifice instituite în cursul procesului penal rămân valabile, devenind sarcini de prim rang asupra bunurilor. Ca atare, în mod discriminatoriu și nejustificat se acordă o poziție privilegiată dreptului de creanță al persoanelor în folosul cărora s-au instituit, în cursul procesului penal, măsuri asigurătorii sau măsuri preventive specifice, ceea ce contravine art. 16 alin. (1), în componenta referitoare la interzicerea privilegiilor, raportat la art. 44 alin. (2) din Constituție, teza referitoare la garantarea și ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată.

11. De asemenea consideră că se limitează nejustificat dreptul de proprietate al adjudecatarului bunului, bun asupra căruia se păstrează sarcina instituită, deși, de cele mai multe ori, nu există nicio legătură între bunul în discuție și infracțiune, în afară de faptul că aparține inculpatului sau părții responsabile civilmente. În acest context apreciază că neconstituționalitatea textului criticat derivă și din situația discriminatorie a adjudecatarului din procedura insolvenței față de adjudecatarul din procedura privind executarea silită reglementată de Codul de procedură civilă, acesta din urmă dobândind bunul adjudecat liber de sarcini. Mai mult, chiar art. 581 din Codul de procedură penală prevede că dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile.

12. Ca atare, scopul insolvenței nu poate fi realizat, respectiv maximizarea averii debitorului, deoarece nimeni nu dorește să cumpere un bun afectat de o sarcină care nu poate fi radiată, iar persoanele în favoarea cărora a fost menținută măsura asiguratorie, în speță părțile civile, nu sunt în măsură să folosească mijloacele legale de recuperare a prejudiciului civil, raportat la starea de faliment în care se găsesc debitoarele supuse procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, mai ales că, în virtutea art. 36 din aceeași lege, împotriva societății în faliment nu pot fi demarate proceduri de executare silită, singura modalitate de recuperare a creanțelor fiind prin vânzarea bunului în procedura de faliment și distribuirea sumelor rezultate, în ordinea de prioritate stabilită de art. 121, 123 și 125 din lege.

13. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, într-adevăr, sechestrul instituit în procesul penal în contextul art. 53 din Legea nr. 85/2006, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 255/2013, potrivit căreia este interzisă ridicarea acestuia odată cu vânzarea în procedură a bunului sechestrat, se impune a fi interpretat în sensul în care textul nu interzice înstrăinarea unor astfel de bunuri, aflate sub sechestru aplicat în procesul penal, ci doar a nu se afecta realizarea scopului pentru care sechestrul a fost instituit, respectiv satisfacerea laturii civile în procesul penal, fără a exclude, în mod evident, un eventual concurs între acești creditori și eventuali creditori constituiți în procesul civil, respectiv în procedura insolvenței. Textul nu instituie perpetuarea sechestrului aplicat în procesul penal dincolo de momentul vânzării bunului, fiind o măsură de asigurare a executării sentinței penale sub aspectul laturii civile care, în mod firesc, se epuizează odată cu vânzarea bunului ipotecat și distribuirea sumelor potrivit drepturilor asigurate, indiferent dacă acestea au fost asigurate în procesul penal ori în procesul civil. Totodată, menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie.

14. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Guvernul arată că dispozițiile criticate sunt abrogate, însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, acestea se aplică în continuare. De asemenea, menționează că și noul cadru legislativ reglementează procedura prevăzută de textele criticate în prezenta cauză.

16. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate apreciază că aceasta este neîntemeiată, deoarece toate părțile aflate în situații similare au aceleași drepturi și obligații, iar legea nu restrânge în mod nejustificat dreptul de proprietate. Dispozițiile criticate stabilesc faptul că, de regulă, în procedura insolvenței, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar/ lichidator sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, măsuri asigurătorii. Legiuitorul a prevăzut excepții de la dobândirea bunului liber de sarcini raportat la importanța valorilor sociale ocrotite prin procesul penal. Bunurile indisponibilizate prin măsuri procesuale penale au un regim legal diferit, impus de existența unei proceduri speciale penale, din acest motiv se derogă de la dreptul comun al procedurii insolvenței, respectiv înstrăinarea liberă de orice sarcini. Cu privire la adjudecatar este adevărat că acesta achiziționează bunul cu sarcinile respective, dar își asumă acest risc, cunoscând situația bunului, astfel că nu i se încalcă dreptul de proprietate; această problemă s-ar putea pune doar în cazul în care adjudecatarul nu este informat că bunul cumpărat este afectat de măsuri asigurătorii sau măsuri preventive specifice.

17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale a rt. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispozițiile criticate au următorul cuprins: „Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, cu excepția măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal“. Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziții tranzitorii și finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

20. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate privată și art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private în condițiile legii.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea, având în vedere dinamica legislativă în materia insolvenței, observă că prevederile art. 53 din Legea nr. 85/2006, în forma criticată în prezenta cauză, au fost completate prin art. 81 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, prin reglementarea situațiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum și prin punerea de acord a legislației cu dispozițiile acesteia [ art. 1 din Legea nr. 255/2013 ].

22. În acest context legislativ, dispozițiile art. 53 din Legea nr. 85/2006, statuează că, în procedura insolvenței, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, cu excepția măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal. Totodată, cu același prilej, au fost modificate și dispozițiile legale care reglementează anumite aspecte cu privire la măsurile asigurătorii și la măsurile preventive specifice prevăzute de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

23. Potrivit art. 493 cu denumirea marginală Măsurile preventive din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. 102 pct. 296 din Legea nr. 255/2013, judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară ori instanța poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și numai pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

a) interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice; b) interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale; c) interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența persoanei juridice; d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar; e) interzicerea desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea [ art. 493 alin. (1) din Codul de procedură penală ]. Pentru a asigura respectarea măsurilor prevăzute la alin. (1), persoana juridică poate fi obligată la depunerea unei cauțiuni constând într-o sumă de bani care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Cauțiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronunțate în cauză, dacă persoana juridică a respectat măsura sau măsurile preventive, precum și în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei juridice [ art. 493 alin. (2) din Codul de procedură penală ]. Aceste măsuri preventive prevăzute pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale și a menținerii în cursul procedurii de cameră preliminară și al judecății, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile.

24. În virtutea art. 494 cu denumirea marginală Măsurile asigurătorii din Codul de procedură penală, față de persoana juridică se pot lua măsuri asigurătorii, dispozițiile art. 249-256 și ale art. 549^1 aplicându-se în mod corespunzător. Potrivit alin. (1) și (2) ale art. 249 cu denumirea marginală Condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii din Legea nr. 135/2010, astfel cum au fost modificate prin art. 102 pct. 166 din Legea nr. 255/2013, procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Aceste măsuri asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

25. În acest context, Curtea observă că măsurile asigurătorii sau măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal sunt, prin natura lor, măsuri cu caracter provizoriu, ce presupun indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile, în vederea garantării executării unei eventuale creanțe, repararea unui prejudiciu cauzat prin infracțiune și cu scopul de a asigura îndestularea părții civile/creditor, în cazul în care instanța judecătorească pronunță o hotărâre definitivă prin care stabilește existența unei creanțe în favoarea acesteia.

26. Ca atare, bunurile indisponibilizate prin măsuri procesuale penale au un regim legal diferit, impus de existența unei proceduri speciale penale, ca urmare a importanței valorilor sociale ocrotite de lege, rațiune pentru care se derogă de la dreptul comun al procedurii insolvenței, potrivit căruia regula este că bunurile înstrăinate sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, iar excepția fiind măsurile asigurătorii sau măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal. Astfel, legiuitorul a prevăzut excepții de la dobândirea bunului liber de sarcini raportat la importanța valorilor sociale ocrotite prin procesul penal, respectiv au fost exceptate măsurile asigurătorii și măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul de proprietate al celorlalți creditori, care este ocrotit în mod egal pentru toate persoanele ce cad sub incidența normelor criticate. Mai mult, prin prevederile criticate se asigură egalitatea tuturor creditorilor, inclusiv a celor în favoarea cărora instanța judecătorească pronunță o hotărâre definitivă prin care stabilește existența unei creanțe rezultate, spre exemplu, în urma producerii unui prejudiciu cauzat prin infracțiune, în raport cu ceilalți creditori ai aceluiași debitor, fiind o aplicare a prevederilor constituționale privind dreptul de proprietate, care statuează că „proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular“, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului fiind garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege, astfel că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 523 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017). Ca atare, prin prevederile criticate este garantat, în mod egal, dreptul de proprietate pentru toți creditorii debitorului în faliment, în sensul că toți creditorii se pot îndestula din averea debitorului, prin distribuirea sumelor rezultate din vânzarea bunului în procedura falimentului, în funcție de ordinea de prioritate stabilită de prevederile Legii nr. 85/2006, fiind în consonanță cu sensul noțiunii de procedură a falimentului, respectiv acea procedură de insolvență concursuală colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului [ art. 3 pct. 23 din Legea nr. 85/2006 ].

27. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al adjudecatarului, Curtea nu poate reține această critică, întrucât textul precizează clar cum pot fi bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau de lichidator, iar dacă bunul se află în ipoteza normelor criticate, respectiv bunul în discuție nu este liber de sarcini și sunt instituite asupra acestuia măsuri asigurătorii sau măsuri preventive specifice, adjudecatarul are cunoștință de acest aspect, fiind opțiunea sa de a dobândi un asemenea bun, având în vedere faptul că dreptul de proprietate se exercită condițiile și în limitele stabilite de lege, potrivit prevederilor constituționale. Mai mult, din evaluarea actelor dosarului cauzei, Curtea observă că pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al adjudecatarului nu este invocată de un adjudecatar, care ar fi dobândit bunul cu sarcinile prevăzute de textul criticat, ci chiar de către lichidatorul judiciar. Or, problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012).

28. De altfel, în continuarea celor mai sus arătate, Curtea observă că prevederile art. 53 din Legea nr. 85/2006 trebuie interpretate și aplicate în coroborare cu celelalte norme în materia insolvenței, cu cele ale Codului de procedură penală, în ceea ce privește măsurile asigurătorii și măsurile preventive, în funcție de evoluția și de stadiul acestor proceduri, aspecte ce țin de resortul instanței de judecată și al autorităților îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste acte normative.

29. Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006, în raport cu prevederile constituționale cu privire la egalitate coroborate cu cele referitoare la garantarea și ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată este neîntemeiată.

30. Distinct de acestea, în ceea ce privește menționarea, în ședința publică, respectiv adăugarea și a altor temeiuri constituționale în susținerea excepției de neconstituționalitate direct în fața instanței de contencios constituțional, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale constante, spre exemplu Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 7 septembrie 2011, litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți. Prin urmare, invocarea în fața Curții și a altor temeiuri de neconstituționalitate decât cele arătate prin ridicarea excepției de neconstituționalitate în fața instanței de judecată, temeiuri care nu au fost reținute în încheierea de sesizare pronunțată de instanța judecătorească, este inadmisibilă.

31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Expert Insolvență S.P.R.L din Deva, în calitate de lichidator judiciar al Societății „Meridian Construct“ S.R.L. din Alba Iulia, în Dosarul nr. 7.270/107/2008/a6 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 iulie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu