DECIZIE nr. 636/2019

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) și ale art. 289 din Codul penal, precum și ale art. 285 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valerian Azamfire în Dosarul nr. 691/109/2016/a3 al Tribunalului Argeș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.632D/2017.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepției, asistat de doamna avocat Daniela Andreescu, din cadrul Baroului București, având împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, reiterând motivele formulate în notele scrise aflate la dosar.

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens reține, pe de o parte, că referirea autorului la lipsa de previzibilitate și claritate este una generală, iar, pe de altă parte, aspectele relevate țin de procedura în fața camerei preliminare, de examinarea tipicității infracțiunii, de existența sau nu a acuzației în materie penală. Astfel, reține că în art. 35 din Codul penal se specifică faptul că este vorba de o acțiune/inacțiune care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, cele două expresii fiind clarificate în doctrină și jurisprudență. Referitor la art. 289 din Codul penal, precizează că instanța de control constituțional, examinând textul de lege criticat, a apelat la Dicționarul explicativ al limbii române, la jurisprudența consacrată, având în vedere că expresiile examinate nu au caracter de noutate. Totodată, arată că infracțiunea de luare de mită este o infracțiune de pericol, astfel încât apreciază că susținerile privind reglementarea unui prag valoric au caracter superfluu. În fine, cu privire la dispozițiile art. 285 din Codul de procedură penală, precizează că acestea trebuie avute în vedere în contextul titlului care reglementează desfășurarea urmăririi penale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 18 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 691/109/2016/a3, Tribunalul Argeș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) și ale art. 289 din Codul penal, precum și ale art. 285 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Valerian Azamfire în soluționarea cauzei penale privindu-l pe autorul excepției, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma continuată.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile penale și procesual penale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, în concret, sintagma „acțiuni și inacțiuni“ din cuprinsul art. 35 alin. (1) din Codul penal fiind lipsită de claritate și previzibilitate, în condițiile în care procurorul folosește în rechizitoriu termenul de „acte materiale“ săvârșite prin raportare la persoane neidentificate, totodată, art. 289 din Codul penal fiind neclar, lipsit de accesibilitate și previzibilitate, în condițiile în care sintagma „bani, alte foloase“ și termenul „valori“ nu sunt definite, iar art. 285 din Codul de procedură penală folosește sintagma „identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune“ fără a explica ce presupune, din punct de vedere formal, identificarea persoanelor și ce elemente trebuie să includă aceasta.

7. Tribunalul Argeș - Secția penală opinează că textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale menționate, noțiunile „bani“, „foloase“, „valori“, cuprinse în art. 289 din Codul penal fiind suficient de clare și previzibile. De asemenea consideră că nici sintagma „acțiuni sau inacțiuni“ din cuprinsul art. 35 alin. (1) din Codul penal nu comportă interpretări diferite față de înțelesul său gramatical, astfel încât să poată genera confuzie, iar, în ceea ce privește art. 285 din Codul de procedură penală, apreciază că acest text de lege privește o procedură care nu este contrară normelor constituționale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens reține că termenii „bani“, „alte foloase“ au un înțeles uzual, folosit în limbajul curent, neputându-se identifica probleme de interpretare. În ceea ce privește dispozițiile art. 35 alin. (1) din Codul penal, observă că, deși textul de lege care reglementează unitatea de infracțiuni nu detaliază care sunt acțiunile sau inacțiunile care pot constitui fiecare în parte conținutul unei infracțiuni, acest lucru nefiind posibil, acestea nu pun probleme de înțelegere sau de interpretare. Cât privește dispozițiile art. 285 din Codul de procedură penală, observă că acestea reglementează scopul activității de urmărire penală, fără a conține vreo dispoziție discutabilă cu privire la claritatea și previzibilitatea lor. Totodată, precizează că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că prevederile supuse criticii trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra predictibilității acestora. În concluzie, apreciază că dispozițiile criticate sunt formulate fluent, clar și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, și reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale.

10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. Reține că, deși înțelesul sintagmei „acțiuni și inacțiuni“ din cuprinsul art. 35 alin. (1) din Codul penal nu este dat de norma legală criticată, deoarece sunt noțiuni de esența dreptului penal, conform doctrinei și literaturii de specialitate, acțiunea/inacțiunea reprezintă elementul material al infracțiunii, și anume conduita interzisă prin norma penală de incriminare. Astfel, „acțiunea“ desemnează „atitudinea făptuitorului de a face ceva ce legea penală ordonă să nu facă“, iar „inacțiunea“ este „atitudinea făptuitorului care nu face ceva ce legea penală ordonă să facă“. Precizează că aceleași considerente sunt valabile și față de critica de neconstituționalitate a art. 285 din Codul de procedură penală cu privire la sintagma „identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune“. În plus, menționează că interpretarea și aplicarea normelor juridice se fac prin coroborare cu alte texte de lege incidente, în speță, cu art. 134 din Codul de procedură penală privind identificarea persoanelor. Cu privire la dispozițiile art. 289 din Codul penal, menționează că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate și precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat și reținut în deciziile nr. 184 din 29 martie 2016, respectiv nr. 297 din 4 mai 2017. Referitor la criticile de neconstituționalitate sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, apreciază că acestea sunt inadmisibile, deoarece autorul excepției nu precizează motivele pentru care consideră că normele criticate aduc atingere dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție. În plus, în ceea ce privește art. 35 alin. (1) și art. 289 din Codul penal, amintește că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut, în mod constant, că aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul sancționator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanțial.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 35 alin. (1) și ale art. 289 din Codul penal, precum și ale art. 285 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: – Art. 35 alin. (1) din Codul penal: „Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.“;

– Art. 289 din Codul penal: „(1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.“;

– Art. 285 din Codul de procedură penală: „(1) Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

(2) Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică.“

14. În susținerea neconstituționalității normelor penale criticate, cât privește dispozițiile art. 35 alin. (1) și ale art. 289 din Codul penal, autorul excepției invocă încălcarea atât a prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, ale art. 11 alin. (1)-(2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) potrivit cărora părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, cât și a dispozițiilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În ceea ce privește dispozițiile art. 285 din Codul de procedură penală, invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) privind principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, respectiv principiul legalității, precum și prevederile art. 6 și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, cu privire la criticile autorului excepției potrivit cărora sintagma „acțiuni sau inacțiuni“ din cuprinsul art. 35 alin. (1) din Codul penal este lipsită de claritate și previzibilitate, Curtea observă că, în ipoteza infracțiunii continuate, persoana săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. În acest sens, Curtea a reținut în Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018, paragraful 13, că, „din interpretarea gramaticală a textelor criticate, se poate deduce că aceasta are în vedere acțiuni sau inacțiuni care, în momentul săvârșirii lor, prezintă, fiecare, elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni“. Așadar, pentru existența infracțiunii continuate este necesar ca subiectul activ să săvârșească mai multe acțiuni sau inacțiuni, adică o pluralitate de acte de executare. Prin acțiune/inacțiune se înțelege elementul material al unei infracțiuni, adică activitatea fizică prin care se realizează o infracțiune. Totodată, acțiunile pot îmbrăca forma infracțiunii fapt consumat, dar și a tentativei, ambele realizând, în mod natural, continuitatea juridică a infracțiunii continuate, dacă la baza săvârșirii acestora a stat aceeași hotărâre infracțională. În aceste condiții, Curtea constată că, în ipoteza infracțiunii continuate, astfel cum este reglementată de noul Cod penal, acțiunile/inacțiunile individuale reprezintă, prin ele însele, fiecare în parte toate trăsăturile unei infracțiuni, însă unitatea de hotărâre infracțională primează față de pluralitatea actelor săvârșite și determină considerarea ansamblului lor ca un tot, ca o infracțiune unică.

16. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate ce au ca obiect dispozițiile art. 289 din Codul penal, în sensul că sintagmele „bani sau alte foloase“ și „valori“ sunt lipsite de claritate și previzibilitate, în condițiile în care nu sunt definite de legea penală, Curtea constată că instanța de control constituțional a reținut în Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, paragraful 49, că noțiunea „alte foloase“ are, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, sensul de avantaj, beneficiu, câștig, profit. „Banii“ pot fi efectivi (monede) sau sub formă de valori ori titluri de orice fel echivalând bani, iar prin expresia „alte foloase“ se poate înțelege orice fel de avantaje patrimoniale (de pildă, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, amânarea plății unei datorii, folosința gratuită a unei locuințe, prestații de servicii în mod gratuit, promovarea în serviciu), dar și nepatrimoniale (de pildă, acordarea unui titlu sau a unui grad ori a altei distincții onorifice), toate acestea nefiind legal datorate (foloase necuvenite), deci având caracter de retribuție, de plată (răsplată). Totodată, prin Decizia nr. 297 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 9 octombrie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 289 alin. (1) din Codul penal, reținând, referitor la definirea noțiunii „foloase necuvenite“, că, în jurisprudența sa, a constatat că, în general, un folos necuvenit reprezintă un folos care este „legal nedatorat“ și care are caracter de retribuție, constituind o plată ori răsplată în vederea determinării unui act explicit, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a subiectului activ al unor infracțiuni. În sensul celor reținute de Curte s-a exprimat și doctrina, în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, aceasta arătând că „banii“ sau „foloasele“ sunt necuvenite nu numai atunci când pentru îndeplinirea unui act gratuit se pretinde sau se primește o retribuție, ci și atunci când se primește ceva peste ceea ce legalmente este datorat sau se acceptă o promisiune care depășește ceea ce se datorează. În același timp, banii sau alte foloase trebuie să fie pretinse, primite etc., cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

17. În continuare, Curtea observă că, în motivarea excepției având ca obiect dispozițiile art. 285 din Codul de procedură penală, autorul susține că sintagma „identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune“ este neclară, întrucât nu se explică, din punct de vedere formal, ce presupune identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și ce elemente trebuie să includă aceasta. Raportat la susținerile autorului, Curtea constată că art. 285 din Codul de procedură penală definește obiectul urmăririi penale, prima fază a procesului penal, ce constă în strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. În doctrină au fost analizate sintagmele utilizate în definirea obiectului urmăririi penale, reținându-se că prin „strângerea probelor necesare“ se înțelege operațiile de descoperire, de adunare și de conservare a probelor fără de care nu s-ar putea cunoaște dacă s-a comis sau nu o faptă care ar putea fi o infracțiune și dacă cel presupus că a săvârșit-o este făptuitorul. Prin „existența infracțiunilor“ se înțelege în primul rând existența materială a unei fapte și, în al doilea rând, dacă acea faptă este prevăzută de legea penală și constituie o tentativă pedepsibilă sau o faptă consumată. Totodată, prin expresia „identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune“, criticată în prezenta cauză, se înțelege că probele adunate trebuie să procure și date necesare pentru cunoașterea făptuitorilor (autorilor, coautorilor, instigatorilor, complicilor), atât în privința persoanei lor fizice, cât și cu privire la identitate. De asemenea, prin „stabilirea răspunderii“ se înțelege că probele necesare trebuie să privească nu numai materialitatea faptelor, ci și date suficiente pentru a se putea cunoaște dacă făptuitorii au săvârșit fapta cu intenție, dacă pot fi trași la răspundere penală pentru faptele săvârșite și „dacă este sau nu cazul“ să se dispună trimiterea în judecată.

18. Potrivit jurisprudenței instanței de la Strasbourg, art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).

19. Pornind de la aceste premise și având în vedere cele reținute raportat la susținerile autorului excepției, Curtea constată că normele penale și procesual penale criticate nu au o formulare ambiguă, neclară și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel cum susține autorul excepției, astfel că nu încalcă cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 1 alin. (5) din Constituție. Totodată, Curtea constată că prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt aplicabile prevederilor art. 35 alin. (1) și ale art. 289 din Codul penal, acestea fiind, în esență, drepturi procedurale, în vreme ce prevederile precitate, obiect al excepției de neconstituționalitate, sunt dispoziții de drept penal substanțial.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Valerian Azamfire în Dosarul nr. 691/109/2016/a3 al Tribunalului Argeș - Secția penală și constată că dispozițiile art. 35 alin. (1) și ale art. 289 din Codul penal, precum și ale art. 285 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Argeș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu