DECIZIE nr. 282/2019

Valer Dorneanu - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihail-Dorin Nicolae, prin reprezentanți legali Cecilia Stancu și Dumitru Stancu, Toma Ciobanu, Cecilia Stancu, Dumitru Stancu, Maria Pușcașu și Marian Pușcașu în Dosarul nr. 7.863/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.326D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudența Curții Constituționale ( Decizia nr. 124 din 9 martie 2017 și Decizia nr. 741 din 13 decembrie 2016 ), pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 16 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 7.863/3/2014, Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Mihail-Dorin Nicolae, prin reprezentanți legali Cecilia Stancu și Dumitru Stancu, Toma Ciobanu, Cecilia Stancu, Dumitru Stancu, Maria Pușcașu și Marian Pușcașu, apelanți reclamanți într-o cauză civilă având ca obiect obligarea apelantei pârâte Societatea City Insurance - S.A. la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale și materiale, suferite ca urmare a producerii unui accident rutier, soldat cu trei decese, cauzat de intimatul intervenient Florin Cergan, asigurat al societății de asigurări.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii au expus situația de fapt, temeiul juridic al acțiunii acestora fiind răspunderea asiguratorului Societatea City Insurance - S.A. pentru fapta ilicită a asiguratului său Cergan Florin, responsabil pentru producerea unui accident, soldat cu trei decese, în urma căruia reclamanții au fost prejudiciați, solicitând daune materiale și morale prin cererea ce face obiectul dosarului civil în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

6. Astfel, în urma cercetărilor penale efectuate, a fost întocmit rechizitoriul și trimis în judecată numitul Cergan Florin, fiind constituit pe rolul Judecătoriei Târgoviște Dosarul nr. 728/315/2014, în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 493 din 11 decembrie 2014. Soluția dispusă prin această sentință în ceea ce privește acțiunea civilă a fost aceea prin care instanța a luat act de faptul că părțile civile, Mihail-Dorin Nicolae, Toma Ciobanu, Cecilia Stancu, Dumitru Stancu, Maria Pușcașu și Marian Pușcașu, au renunțat la judecarea acțiunii civile în procesul penal, dorind să urmeze calea procesului civil, și au fost lăsate astfel nesoluționate acțiunile civile formulate de acestea în temeiul art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală. Părțile civile din cauză au promovat acțiune civilă în fața instanței civile, formându-se Dosarul nr. 7.863/3/2014 pe rolul Tribunalului București, în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 557 din 2 februarie 2016, împotriva căreia au fost formulate apelurile, care constituie cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

7. Însă, în urma exercitării apelurilor împotriva Sentinței penale nr. 493 din 11 decembrie 2014, prin Decizia penală nr. 425 din 22 aprilie 2015, Curtea de Apel Ploiești a înlăturat dispozițiile referitoare la renunțarea părții civile, minorul Mihail-Dorin Nicolae, prin reprezentanții săi legali Cecilia Stancu și Dumitru Stancu, la exercitarea acțiunii civile în procesul penal și a fost trimisă cauza spre rejudecarea acestei acțiuni civile la prima instanță, conform art. 19 alin. (3) din Codul de procedură penală. În rejudecare, a fost pronunțată de către Judecătoria Târgoviște Sentința penală nr. 191 din 25 mai 2016 în Dosarul penal nr. 728/315/2014*, prin care a fost soluționată acțiunea civilă exercitată de procuror în numele persoanei vătămate Mihail-Dorin Nicolae. Împotriva acestei sentințe a fost formulat apel, prin Decizia penală nr. 1.496 din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, schimbându-se în parte această sentință în sensul că a fost redus cuantumul despăgubirilor pentru daune morale acordate părții civile Mihail-Dorin Nicolae de la 400.000 euro la 300.000 euro, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.

8. Având în vedere manifestarea de voință a părților exprimată în fața instanței penale de a promova separat acțiunea civilă, precum și faptul că, prin apelul promovat, Societatea City Insurance - S.A. a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală pentru a invoca inadmisibilitatea acțiunii civile formulate în fața instanței civile, apelanții reclamanți au apreciat că dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, care prevăd că „(3) Partea civilă nu poate reveni asupra renunțării și nu poate introduce acțiune la instanța civilă pentru aceleași pretenții“, sunt neconstituționale.

9. În opinia autorilor excepției, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat, aspecte reținute și în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Or, textul de lege care face obiectul excepției de neconstituționalitate încalcă principiul liberului acces la justiție, consacrat de prevederile art. 21 din Constituție, prin împiedicarea părții care a participat ca parte civilă în procesul penal de a se adresa instanței civile, în condițiile în care drepturile sale nu au fost acoperite/îndestulate de instanța penală. Accesul la justiție al persoanei care a avut calitatea de parte vătămată/civilă nu este unul efectiv, din moment ce i se îngrădește acest drept. Astfel, interesele legitime ale părții vătămate prin infracțiune nu pot fi apărate în justiție în mod efectiv, întrucât soluția poate fi de inadmisibilitate a acțiunii civile. Or, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, principiul accesului liber la justiție, consacrat de Constituție la art. 21, înseamnă posibilitatea juridică de a avea acces, pe de o parte, la structurile judecătorești, iar, pe de altă parte, la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, având în vedere că prin justiție se înțelege atât sistemul instanțelor judecătorești, cât și activitatea de soluționare a cauzelor civile, administrative, penale etc., în vederea aplicării de sancțiuni și restabilirii drepturilor și intereselor legitime încălcate. Accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală, reprezintă o valorificare a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

10. În consecință, autorii excepției apreciază că dispozițiile art. 22 alin. (3) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 din Constituție, prin împiedicarea unui acces efectiv la justiție în cazul în care partea a renunțat la a se judeca în fața instanței penale, aceasta neechivalând cu renunțarea la drept, ci însemnând doar că partea a ales calea instanței civile.

11. Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă, cu titlu prealabil, reține că, deși autorii excepției de neconstituționalitate au invocat neconformitatea prevederilor art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală în raport cu dispoziții cuprinse în mai multe acte normative, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor sau dispozițiilor legale, nu și al conformității acestora cu alte prevederi legale, precum cele din Codul de procedură penală sau civilă, sau cu alte prevederi din cuprinsul tratatelor internaționale la care România este parte, astfel încât sesizarea urmează a fi limitată la analiza textului criticat exclusiv cu privire la dispozițiile constituționale invocate.

12. În opinia instanței, dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 15, art. 16 și art. 21 din Constituție. Capitolul II din Codul de procedură penală reglementează dreptul persoanei vătămate de a formula acțiune civilă în fața instanței penale, constituirea ca parte civilă urmând a fi adusă la cunoștința persoanei vătămate de către organele judiciare, potrivit art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală. Opțiunea persoanelor vătămate de a alătura acțiunea civilă celei penale, cu consecința soluționării acțiunii civile de către instanța penală, este una personală, fiind de preferat urmarea unei astfel de căi procesuale din considerente ce vizează celeritatea desfășurării procesului, regimul probator, aspectele litigioase rezolvate de instanța penală cu influență asupra acțiunii civile, precum persoana care a săvârșit fapta și vinovăția acesteia. Prin urmare, deși alăturarea acțiunii civile celei penale conferă unele avantaje din punct de vedere procesual, cu toate acestea, opțiunea persoanelor vătămate este una care le aparține acestora, astfel încât, în măsura în care cel interesat consideră necesar, se poate adresa direct instanței civile, fără a fi obligat ca anterior să fi sesizat instanța penală cu o astfel de cerere.

13. În măsura în care persoana vătămată alege însă să sesizeze instanța penală cu soluționarea acțiunii civile, manifestarea sa de voință în sensul de a renunța la pretențiile civile atrage inadmisibilitatea sesizării instanței civile cu judecarea acelorași pretenții, conform art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală. O astfel de situație nu este însă de natură a încălca dreptul reclamanților de acces la justiție conform art. 21 din Constituție, dispozițiile legale criticate reprezentând o aplicație a principiului electa una via non datur recursus ad alteram, principiu care cunoaște, de altfel, diverse aplicații (inclusiv în cadrul procedurii civile în care reclamantul poate opta în ipoteza competenței teritoriale alternative pentru una dintre instanțele având o astfel de competență, care rămâne însă învestită, neavând posibilitatea de a renunța pentru a se adresa ulterior unei alte instanțe). Împrejurarea că părțile nu pot proceda la schimbarea căilor procesuale în măsura în care apreciază că drepturile acestora nu au fost acoperite suficient de către instanța penală nu este de natură a conduce la concluzia existenței unei neconcordanțe între textul criticat și prevederile art. 21 din Constituție, ci este menită a acorda eficiență principiului menționat anterior, scopul fiind acela de a asigura previzibilitate și securitate actului de justiție prin împiedicarea pronunțării unor soluții contradictorii. În opinia instanței, textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 15 din Constituție, autorii excepției beneficiind de drepturile consacrate de lege, însă fiind ținuți în egală măsură să respecte și obligațiile prevăzute de aceasta, și nici prevederilor art. 16 din Constituție, întrucât nu este de natură a aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii și nu creează vreo discriminare între subiecții procesuali cărora li se adresează, dispozițiile criticate urmând a fi aplicate în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeași situație.

14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că alin. (3) al art. 22 din Codul de procedură penală statuează în mod expres asupra (i) imposibilității de a reveni asupra cererii de renunțare la pretențiile civile (caracterul irevocabil al renunțării la drept) și (ii) imposibilității de a formula o nouă acțiune la instanța civilă, pentru aceleași pretenții. Astfel, întrucât este un act unilateral de voință al părții civile, este firesc ca renunțarea să fie irevocabilă. Pe de altă parte, întrucât este echivalentă renunțării la dreptul pretins, această manifestare de voință a părții civile stinge raportul obligațional având ca obiect pretențiile civile și face imposibilă o nouă acțiune în pretenții, chiar dacă aceasta s-ar introduce la instanța civilă. Câtă vreme dispozițiile art. 22 alin. (3) din Codul de procedură penală se aplică în egală măsură tuturor persoanelor care, având calitatea de parte civilă într-un proces penal, își exprimă voința de a renunța la pretențiile civile din acel proces, Guvernul apreciază că nu se poate susține caracterul discriminatoriu al acestora. În fine, prevederile criticate nu îngrădesc accesul la justiție; persoana vătămată prin infracțiune are la îndemână o acțiune civilă pentru repararea prejudiciului, pe care o poate exercita, la alegerea sa, fie la instanța civilă, fie la instanța penală, însă dacă hotărăște unilateral și voluntar să renunțe la pretențiile civile, actul juridic al renunțării stinge definitiv raportul obligațional și împiedică tragerea la răspundere civilă a inculpatului și părții responsabile civilmente, care, potrivit art. 20 alin. (8) din Codul de procedură penală, constituie chiar obiectul acțiunii civile.

16. Avocatul Poporului arată că, având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, și acțiunea civilă din cadrul procesului penal trebuie să țină cont de același principiu, ea păstrându-și regimul juridic de drept civil, chiar dacă este exercitată în cadrul procesului penal. În acest context, dreptul de a dispune în întregime cu privire la acțiunea civilă îl au atât subiecții activi, cât și subiecții pasivi ai acesteia, cu excepția procurorului, care nu poate dispune de acțiunea civilă atunci când o exercită din oficiu. Însă, în măsura în care partea civilă a uzat de dreptul de a renunța, în tot sau în parte, la pretențiile civile formulate, în condițiile art. 22 din Codul de procedură penală, aceasta nu mai poate introduce acțiunea la instanța civilă pentru aceleași pretenții. O asemenea reglementare este în acord cu prevederile art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi, de vreme ce partea civilă, potrivit textului legal criticat, își poate exercita dreptul de a renunța la despăgubiri printr-o declarație expresă. De asemenea, faptul că partea civilă nu poate reveni asupra renunțării, îndreptându-se spre instanța civilă cu o acțiune având ca obiect aceleași pretenții la care a renunțat în procesul penal, nu aduce nicio atingere substanței dreptului la acces liber la justiție, renunțarea la despăgubiri fiind un act voluntar la care partea civilă a recurs.

17. Totodată, dispozițiile legale criticate nu aduc atingere nici principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că, la situații egale, trebuie să corespundă un tratament egal, iar violarea principiului egalității și nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă. În plus, prin Decizia nr. 741 din 13 decembrie 2016, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, care au următorul cuprins: „Partea civilă nu poate reveni asupra renunțării și nu poate introduce acțiune la instanța civilă pentru aceleași pretenții“.

21. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil din Constituție, precum și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice referitoare la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate în susținerea criticilor dispoziții ale Codului de procedură penală (art. 8,

art. 29, art. 32 și art. 33 ), precum și dispoziții ale Codului de procedură civilă (art. 9).

22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 19 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, persoana vătămată exercită acțiunea civilă în procesul penal prin constituirea ca parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente. Constituirea ca parte civilă poate avea loc până la începerea cercetării judecătorești și presupune, conform art. 20 alin. (1) și (2) din același cod, indicarea naturii și a întinderii pretențiilor. Persoana vătămată are dreptul, iar nu obligația de a exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal, iar, dacă a ales să își obțină astfel repararea prejudiciului produs prin infracțiune, în principiu, nu mai poate reveni asupra alegerii făcute. Astfel, dreptul persoanei vătămate de a alege calea de exercitare a acțiunii civile rezultă implicit din prevederile art. 27 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune“. De asemenea, în temeiul art. 27 alin. (2) și (3) din cod, persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, au dreptul de a abandona calea deschisă în fața instanței penale și de a se adresa pentru despăgubiri instanței civile în două situații: dacă, prin hotărârea definitivă pronunțată, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, respectiv atunci când procesul penal a fost suspendat. În fine, dispozițiile art. 27 alin. (6) din cod recunosc persoanei vătămate sau succesorilor acesteia dreptul de a introduce acțiune la instanța civilă pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă.

23. Având în vedere modalitatea de exercitare a acțiunii civile, în temeiul principiului disponibilității, persoana vătămată are dreptul de a renunța la pretențiile civile, indiferent dacă a optat pentru formularea acțiunii în cadrul procesului penal sau la instanța civilă. Sub acest aspect, instituția reglementată de art. 22 din Codul de procedură penală, intitulată Renunțarea la pretențiile civile, are natura juridică a renunțării la dreptul pretins, consacrată de procedura civilă în art. 408-410 din Codul de procedură civilă.

24. Analizând conținutul normativ al art. 22 din Codul de procedură penală, Curtea constată că, după ce reglementează, în alin. (1) și (2), dreptul părții civile de a renunța la pretențiile formulate și condițiile procedurale în care poate fi exercitat acest drept, respectiv prin cerere scrisă sau oral în fața instanței de judecată, formulată până la terminarea dezbaterilor în apel, în alin. (3) al art. 22, legiuitorul statuează în mod expres caracterul irevocabil al renunțării la pretențiile civile și imposibilitatea de a formula o nouă acțiune la instanța civilă, pentru aceleași pretenții. Cele două consecințe decurg, pe de-o parte, din caracterul unilateral și voluntar al renunțării, iar, pe de altă parte, din conținutul juridic al acesteia. Astfel, întrucât este un act unilateral de voință al părții civile, este firesc ca renunțarea să fie irevocabilă. Pe de altă parte, întrucât este echivalentă renunțării la dreptul pretins, această manifestare de voință a părții civile stinge raportul obligațional având ca obiect pretențiile civile și face imposibilă o nouă acțiune în pretenții, chiar dacă aceasta s-ar introduce la instanța civilă.

25. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, instanța de contencios constituțional pronunțând în acest sens Decizia nr. 741 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, și Decizia nr. 124 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 24 mai 2017.

26. Prin deciziile anterior menționate Curtea a constatat că dreptul procesual român aparține categoriei de sisteme de drept protective pentru persoana vătămată prin săvârșirea unei infracțiuni, care permite exercitarea acțiunii civile în procesul penal, singura condiție ce se cere a fi îndeplinită în acest sens fiind cea a manifestării voinței persoanei vătămate în termenul și în forma prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală. Este consacrat astfel dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal. Cea de-a doua variantă conferă persoanei vătămate avantajul dreptului de a folosi, în mod mai eficient, probele administrate în vederea soluționării acțiunii penale de către organele judiciare, precum și cel al celerității soluționării cauzelor penale. În acest din urmă sens, art. 27 alin. (7) din Codul de procedură penală prevede obligativitatea suspendării judecării acțiunii separate exercitate în fața instanței civile, după punerea în mișcare a acțiunii penale și până la soluționarea cauzei penale în primă instanță, dar nu mai mult de un an.

27. Cu toate acestea, odată exprimată opțiunea în favoarea uneia dintre căile procesuale anterior analizate, ea dobândește un caracter irevocabil, persoana vătămată, constituită parte civilă în procesul penal, nemaiputând renunța la această cale de obținere a reparării prejudiciilor suferite prin săvârșirea infracțiunii, pentru a formula o acțiune civilă distinctă la instanța civilă competentă, cu excepția cazului suspendării procesului penal, reglementat la art. 27 alin. (3) din Codul de procedură penală. Chiar și în această situație, în cazul reluării procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspendă, potrivit celei de-a doua teze a alin. (3) al art. 27 anterior menționat. În schimb, conform art. 27 alin. (6) din Codul de procedură penală, persoana vătămată sau succesorii săi se pot adresa instanței civile, pentru repararea prejudiciului născut sau descoperit ulterior momentului constituirii ca parte civilă.

28. Exprimarea opțiunii reparării prejudiciilor pe calea acțiunii civile promovate în procesul penal nu exclude însă dreptul titularului de a renunța la pretențiile formulate. Astfel, conform art. 22 alin. (1) din Codul de procedură penală, partea civilă poate renunța, în tot sau în parte, la pretențiile sale civile, până la terminarea dezbaterilor în apel. Dar, ulterior momentului procesual al renunțării la pretențiile civile în cadrul procesului penal, conform alin. (3) al aceluiași art. 22, persoana vătămată nu poate introduce la instanța civilă o acțiune având ca obiect aceleași pretenții.

29. Această manieră de reglementare a dreptului de a solicita repararea prejudiciilor produse prin săvârșirea unei infracțiuni constituie o aplicare de către legiuitor a principiului securității raporturilor juridice, ce are ca scop evitarea prelungirii stărilor de incertitudine în care se află părțile procesului penal și bunurile din patrimoniul acestora dincolo de limite rezonabile de timp. În acest fel, prin textul criticat, legiuitorul a acordat prioritate principiului anterior menționat în raport cu dreptul persoanei vătămate de a proceda la schimbarea căilor procesuale alese, în orice condiții, atunci când apreciază că acestea nu mai sunt de natură a-i satisface interese procesuale, soluție consacrată de principiul electa una via non datur recursus ad alteram. După ce a ales calea procesuală de valorificare a pretențiilor civile, persoana vătămată poate renunța la aceste pretenții, cu consecința că această renunțare are caracter definitiv atât cu privire la calea aleasă [„partea civilă nu poate reveni asupra renunțării“, conform art. 22 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală ], cât și cu privire la valorificarea pe calea unui proces civil [„partea civilă nu poate introduce acțiune la instanța civilă“, conform art. 22 alin. (3) teza a doua din cod].

30. Nu în ultimul rând, soluția juridică criticată reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, exprimată conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acestea.

31. Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că actul renunțării de către partea civilă la pretențiile civile formulate în cadrul procesului penal constituie rezultatul exprimării, în mod liber, a voinței titularului acțiunii civile astfel promovate, Curtea a reținut că textul criticat nu încalcă dispozițiile constituționale referitoare la neretroactivitatea legii și nici normele constituționale și europene ce reglementează dreptul la un proces echitabil invocate de autorii excepției.

32. Pentru aceleași motive, Curtea a constatat că dispozițiile art. 22 alin. (1) din Codul de procedură penală nu sunt de natură a crea discriminare între partea civilă care renunță la pretențiile civile formulate în procesul penal, exprimându-și voința în acest sens, și ceilalți participanți la procesul penal sau alte persoane aflate în situații juridice similare, neputând fi reținută încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 16 din Constituție.

33. Întrucât textul criticat nu contravine dispozițiilor art. 16 și art. 21 din Constituție, Curtea nu a putut reține nici încălcarea, prin art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, a dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (1).

34. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziei invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

35. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihail-Dorin Nicolae, prin reprezentanți legali Cecilia Stancu și Dumitru Stancu, Toma Ciobanu, Cecilia Stancu, Dumitru Stancu, Maria Pușcașu și Marian Pușcașu în Dosarul nr. 7.863/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și constată că prevederile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 mai 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Mihaela Senia Costinescu