DECIZIE nr. 124/2019

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent-șef

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Nicolai Buric în Dosarul nr. 12.788/196/2015/a1 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.158D/2017.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2019, în prezența reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Sorin-Ioan Chiriazi, și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când Curtea a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunțării pentru data de 28 februarie 2019, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Decizia nr. 1.027 din 18 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 12.788/196/2015/a1, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Nicolai Buric în cadrul recursului formulat împotriva Încheierii din 2 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 12.788/196/2015, într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenție, aflată în calea de atac a apelului.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, faptul că suspendarea dreptului de a conduce orice autoturisme pe drumurile publice, timp de 90 de zile, impusă unui conducător auto, reprezintă, prin efectele sale, o restrângere a unui drept, chiar dacă această restrângere este pe o perioadă determinată, care nu se poate face decât prin lege. Or, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu este o lege, în sensul constituțional al art. 73 alin. (1) din Legea fundamentală, ceea ce face ca limitarea/restrângerea dreptului să fie contrară dispozițiilor Constituției. Totodată, întrucât limitarea este reglementată printr-un act normativ emis de puterea executivă, și nu de puterea legiuitoare, care are atributul exclusiv de legiferare, se încalcă și principiul echilibrului și separației puterilor în stat.

5. Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și invocă în acest sens Decizia nr. 210 din 13 martie 2007.

8. Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere reținut de Curtea Constituțională în deciziile nr. 228 din 15 aprilie 2014 și nr. 282 din 23 mai 2013, în sensul constituționalității prevederilor de lege supuse controlului Curții, având în vedere faptul că reglementarea unor sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regulilor cuprinse în ipoteza normelor criticate este pe deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit, iar respectarea regulilor de circulație rutieră constituie o obligație ce revine tuturor conducătorilor de vehicule, indiferent de categoria sau subcategoria de vehicule conduse.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul conținut: „(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

.“

12. În opinia autorului excepției, textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, art. 11 alin. (2) privind tratatele și ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți.

13. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că a mai examinat, în jurisprudența sa, constituționalitatea prevederilor art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin raportare la aceleași texte constituționale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.217 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 228 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 10 iunie 2014).

14. Prin aceste decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că textul de lege criticat este constituțional, prin raportare la critici care, în esență, susțin că restrângerea dreptului de a conduce un autoturism pe drumurile publice ar trebui efectuată prin lege, și nu prin ordonanță de urgență a Guvernului, pentru a fi îndeplinite exigențele de rang constituțional referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, consacrate de art. 53 din Legea fundamentală.

15. În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, Curtea a observat că textul constituțional se referă exclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Constituție, iar normele criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere. Cu alte cuvinte, acestea prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, respectiv „asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“. Așa fiind, reglementarea unor sancțiuni contravenționale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit și nu aduce nicio atingere principiilor constituționale invocate de către autorul excepției. Pe de altă parte, alin. (1) al art. 53 prevede, între alte situații, că exercițiul unor drepturi poate fi restrâns și pentru apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor.

16. În ceea ce privește conceptul de „lege“ prin raportare la ordonanțele de urgență ale Guvernului, într-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. 115 alin. (7) din Constituție, pe de o parte, ordonanța de urgență ar urma să înceteze să mai fie un act normativ de sine stătător și să devină, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, act normativ cu caracter de lege, chiar dacă, din rațiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare conservă și elementele de identificare atribuite la adoptarea sa de către Guvern (a se vedea în acest sens Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014), iar, pe de altă parte, legea astfel adoptată va viza numai obiectul de reglementare al ordonanței de urgență și măsurile conexe, de corelare sau de politică legislativă, ce au legătură cu domeniul astfel determinat. În consecință, o atare lege fie aprobă pur și simplu ordonanța de urgență, fie aprobă ordonanța de urgență, cu modificarea, completarea, abrogarea sau chiar suspendarea unor dispoziții ale acesteia; în ambele cazuri, însă, legiuitorul este competent să adopte măsuri de corelare a soluțiilor legislative preconizate cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației ( Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, paragraful 23).

17. Făcând aplicarea acestor considerente de principiu prin raportare la susținerile autorului excepției din prezenta cauză, Curtea a observat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006, astfel încât a devenit act normativ cu caracter de lege.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentele și soluția reținute în deciziile de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolai Buric în Dosarul nr. 12.788/196/2015/a1 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Claudia-Margareta Krupenschi