DECIZIE nr. 631/2018

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment“ din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 342/2/2017 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.069D/2017.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 iulie 2018, în prezența reprezentanților Societății UNIQA - S.A. din București și, respectiv, ai Societății ASTRA - S.A. din București și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 27 septembrie 2018. La data de 27 septembrie 2018, pentru aceleași motive, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 9 octombrie 2018, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 19 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 342/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment“ din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, excepție ridicată din oficiu, într-o cauză având ca obiect contestarea deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților de respingere a sumelor pretinse.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească arată că sintagma „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment“ prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 este neconstituțională, dacă plafonează forfetar drepturile asigurătorului care încheie polița de asigurare CASCO (CASualties&COllisions) prin raportare obiectivă la cuantumul întregului său portofoliu de creanțe, și nu prin raportare subiectivă la fiecare creditor de asigurare pentru care au operat subrogații.

5. Instanța judecătorească arată că se încalcă prevederile art. 16 din Constituție. Dacă fiecare creditor de asigurare, în sensul art. 4 din Legea nr. 213/2015 (asigurat/beneficiar/ păgubit), poate obține pentru creanțele sale o despăgubire plafonată pentru fiecare creditor la 450.000 lei, atunci este o greșeală de logică juridică să se refuze acest plafon separat de 450.000 lei pentru fiecare creditor în locul căruia se subrogă asigurătorul CASCO. Toate subrogațiile pe un creditor specific se raportează la un plafon de 450.000 lei.

6. Cu referire la dreptul de proprietate privată, instanța judecătorească apreciază că refuzarea drepturilor asigurătorului CASCO dobândite prin efectele subrogației civile aduce atingere dispozițiilor art. 20 din Constituție prin privarea de proprietate menționată de art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Creanța dobândită prin subrogație este un drept civil cert, pe care interpretarea Fondului de Garantare a Asiguraților asupra plafonului de 450.000 lei îl refuză.

7. De asemenea sunt încălcate și prevederile art. 148 alin. (2) din Constituție. Plafonul de 450.000 lei pe creditor de asigurare contravine Directivei 2009/103/CE care instituie o limită minimă de despăgubire de 1.000.000 de euro pentru o victimă sau de 5.000.000 de euro pentru o cerere de despăgubire, deci contravine art. 148 alin. 2 din Constituție. Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi stabilește sumele minime acoperite de asigurarea obligatorie, însă termenele de transpunere a Directivei au expirat, deci statul nu a transpus directiva.

8. În sfârșit, instanța apreciază că prevederile art. 148 alin. (2) din Constituție sunt încălcate în măsura în care, pe de o parte, în Hotărârea din 24 martie 2011, pronunțată în ISD Polska sp. z o.o. și alții (C-369/09 P, EU:C:2011:175), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că principiul protecției încrederii legitime este un principiu fundamental al dreptului european, iar, pe de altă parte, încrederea legitimă a asigurătorilor CASCO este ca subrogația să își producă efectele legale prevăzute de art. 2210 din Codul civil.

9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În sensul respectării prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție este evocată Decizia Curții Constituționale nr. 578 din 12 iulie 2016, în care s-a reținut că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 a produs și produce efecte juridice exclusiv în domeniul său temporal de acțiune (27 iulie 2015 - prezent), fără a opera modificări cu privire la raporturi juridice consumate/intrate sub autoritatea de lucru judecat anterior datei intrării sale în vigoare.

11. Cu referire la încălcarea dreptului de proprietate privată, arată că dispozițiile criticate reglementează o protecție acordată unei anumite categorii de creditori ai societății de asigurare intrate în faliment, legiuitorul fiind în măsură să stabilească în ce condiții și până la ce plafon se acordă această protecție suplimentară.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de reprezentanții părților, concluziile orale ale acestora, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie sintagma „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment“ din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, dispoziții care au următorul cuprins: „Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.“

15. În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța arată că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 148 alin. (2) privind raportul dintre dreptul intern și european, precum și dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind protecția proprietății.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că instanța judecătorească apreciază că nu se impune constatarea, pur și simplu, a neconstituționalității dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, ci a sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.“ În plus, se observă că instanța judecătorească solicită Curții Constituționale să constate că o anumită interpretare a acesteia este neconstituțională, respectiv interpretarea potrivit căreia sintagma „plafonează forfetar drepturile asigurătorului CASCO prin raportare obiectivă la cuantumul întregului său portofoliu de creanțe și nu prin raportare subiectivă la fiecare creditor de asigurare pentru care au operat subrogații“. Ca atare, problema pe care o ridică prezenta excepție de neconstituționalitate trebuie înțeleasă ca o dispută cu privire la două interpretări care se exclud reciproc ale sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment“ din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

17. Potrivit primei dintre ele, cea pe care instanța judecătorească o consideră neconstituțională, sintagma un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment se referă la un singur creditor, chiar și atunci când acesta se subrogă în drepturile mai multor creditori plătiți. Consecința acestei interpretări în cauza de față este aceea că creditorul de asigurări nu poate solicita Fondului de Garantare a Asiguraților sume mai mari decât plafonul de 450.000 lei, chiar dacă s-a subrogat în drepturile mai multor creditori ai societății aflate în faliment și, mai ales, chiar dacă sumele plătite acestora depășesc plafonul de 450.000 lei prevăzut de prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

18. Potrivit celei de-a doua interpretări, cea pe care instanța judecătorească a reținut-o în soluționarea cauzei, sintagma un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment se referă, în realitate, la fiecare creditor care a încheiat un contract de asigurare cu societatea aflată în faliment. Consecința acestei interpretări în cauza de față este aceea că creditorul de asigurare poate solicita Fondului de Garantare a Asiguraților sume mai mari decât plafonul de 450.000 lei, dacă s-a subrogat în drepturile mai multor creditori ai societății aflate în faliment și sumele plătite acestora depășesc plafonul de 450.000 lei prevăzut de prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

19. Curtea observă că noțiunile-cheie în jurul cărora gravitează disputa interpretativă menționată mai sus sunt cele de creanță de asigurări și creditori de asigurări definite în dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a)-b) din Legea nr. 213/2015, după cum urmează: „ (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) creanța de asigurări - creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare; b) creditorii de asigurări sunt, după caz: (i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare; (ii) beneficiarul asigurării - terța persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat; (iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.“ Ca atare, Curtea Constituțională este chemată, în prezenta cauză, să tranșeze o dispută care vizează, în realitate, interpretarea sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment“ din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.

20. În acest context, Curtea reamintește că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție și în condițiile unei jurisprudențe constante, instanțele judecătorești, și nu Curtea Constituțională, au atribuția de a interpreta normele de drept, atunci când își exercită îndatoririle constituționale. Astfel, potrivit Deciziei nr. 54 din 7 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 6 august 2018, paragraful 29, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că, în temeiul art. 126 din Constituție, aspectele ce vizează interpretarea și aplicarea legii țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești ( Decizia nr. 624 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 13 ianuarie 2015, paragraful 17, sau Decizia nr. 193 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 6 iunie 2017, paragraful 17). Instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuție sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment“ din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 342/2/2017.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 octombrie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae