DECIZIE nr. 416/2020

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în Dosarul nr. 792/54/2016 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 414D/2018.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 11 iunie 2020, apoi, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, pentru data de 18 iunie 2020, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 14 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 792/54/2016, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece limitează motivele pentru care poate fi exercitată contestația în anulare, prejudiciind accesul liber la justiție al celor interesați de a obține un control al hotărârilor judecătorești, inclusiv cu privire la motivele asupra cărora instanța de judecată a omis a se pronunța. Se apreciază că se încalcă și egalitatea în drepturi a cetățenilor, deoarece numai persoana nemulțumită de o hotărâre a instanței de recurs are posibilitatea de a promova o cale extraordinară de atac a contestației în anulare pentru motivele prevăzute în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, în timp ce altor părți care sunt interesate de analizarea tuturor motivelor ce vizează modificarea hotărârilor judecătorești nu li se recunoaște dreptul de a contesta respectivele hotărâri. Astfel, se consideră că este generată o inechitate între părțile unui proces, deoarece prevederile legale permit numai recurentului să introducă contestația în anulare, iar nu și intimatei, ceea ce determină încălcarea dreptului la un proces echitabil. În concluzie, este necesar ca dispozițiile criticate să vizeze nu numai deciziile pronunțate de instanțele de recurs în soluționarea acestei căi de atac, ci și hotărârile judecătorești împotriva cărora se poate promova doar calea de atac a apelului.

5. Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

6. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [

]

3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;“.

10. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție.

11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează contestația în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs. Motivul contestației în anulare specială prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv omisiunea cercetării unui motiv de casare, privește exclusiv hotărârile instanțelor de recurs, cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare expres și limitativ prevăzute la art. 488 din Codul de procedură civilă.

12. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată cu privire la faptul că numai reclamantul poate formula contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea, având în vedere jurisprudența sa în materie, reține faptul că dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situații diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiție, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuție este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiție, are caracter de excepție și deci poate fi valorificată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilității și securității raporturilor juridice [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 925 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 22 septembrie 2011].

13. Prin urmare, stabilitatea hotărârilor judecătorești este condiționată de pronunțarea lor în condițiile legii, iar finalitatea contestației în anulare este tocmai aceea de a se remedia neregularitățile privind competența și procedura de judecată prevăzute de lege [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 584 din 8 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 27 ianuarie 2020].

14. Cu privire la susținerea potrivit căreia textul de lege criticat nu îi permite unei părți să atace cu contestație în anulare hotărârea instanței de recurs, întrucât nu a avut calitatea de recurent, Curtea a reținut că recurentul este singurul care are interesul de a ataca pe calea contestației în anulare specială hotărârea pronunțată în recurs, pentru motivul că instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate. Altfel s-ar ajunge în situația în care intimatul ar susține, contrar propriilor interese, motivele invocate de recurent în cererea sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 572 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008 sau Decizia nr. 646 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 31 iulie 2012). De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum și art. 129, care prevede că „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.

15. În ceea ce privește critica prin care se susține că este necesar ca dispozițiile criticate să vizeze și hotărârile judecătorești împotriva cărora se poate promova doar calea de atac a apelului, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor legale, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 495 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 4 noiembrie 2019, Decizia nr. 57 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 31 mai 2018, sau Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 20 august 2015, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.

16. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut, în esență, că apelul este o cale de atac ordinară și devolutivă - prin care se rejudecă în fond cauza - spre deosebire de recurs, care are caracter nedevolutiv în configurația actualului Cod de procedură civilă. Totodată, apelul poate fi formulat pentru orice motiv de fapt și de drept. Fiind o cale de atac ordinară, legea nu stabilește în mod expres motivele pentru exercitarea apelului și, prin urmare, acesta poate fi formulat pentru orice motiv de netemeinicie sau de nelegalitate a hotărârii atacate, precum și pentru oricare dintre motivele pe care legea le prevede pentru exercitarea căilor extraordinare de atac. Ca atare, lipsa posibilității de a exercita contestația în anulare pentru omisiunea instanței de apel de a cerceta «un motiv de casare» este o consecință firească a caracterului ordinar și devolutiv al apelului, fără a aduce atingere principiului egalității în fața legii și accesului liber la justiție (a se vedea Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015, precitată, paragraful 16).

17. De altfel, Curtea, prin Decizia nr. 828 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 5 aprilie 2019, paragraful 18, a statuat că, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele asemenea de același gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanța sa ori principiilor și textelor constituționale de referință.

18. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 12 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Bělěs și alții împotriva Cehiei, paragraful 61, prin care instanța de la Strasbourg a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere.

19. În acest context, Curtea observă că, ulterior sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul acestei cauze, dispozițiile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă au fost modificate și completate prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, astfel că, în prezent, enumerarea de la art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă include și pct. 3 al art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Față de această împrejurare, Curtea constată că, în virtutea art. 126 alin. (2) din Constituție, dispozițiile criticate intră în marja de apreciere de care legiuitorul primar se bucură în reglementarea contestației în anulare, cale extraordinară de atac, în particular a hotărârilor împotriva cărora poate fi exercitată, precum și a motivelor pentru care poate fi formulată (a se vedea Decizia nr. 495 din 17 septembrie 2019, precitată, paragraful 20).

20. Prin urmare, Curtea constată că reglementarea legală criticată constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces, nefiind de natură a îngrădi drepturi consacrate constituțional, respectiv dreptul la un proces echitabil prin prisma egalității armelor sau egalitatea în drepturi a cetățenilor, astfel că excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în Dosarul nr. 792/54/2016 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu