DECIZIE nr. 482/2020

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Silviu Georgel Ștefan în Dosarul nr. 2.720/93/2013/a1.1 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.602D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, context în care arată că în materie există precedent constituțional și nu au intervenit elemente noi care să conducă la schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea civilă nr. 225 din 6 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.720/93/2013/a1.1, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Silviu Georgel Ștefan într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține, în esență, că instituirea unei prezumții de solidaritate între administratorii societății care s-au succedat până la intrarea în insolvență a societății este neconstituțională, deoarece creează o discriminare între cei care au condus la starea de insolvență și cei care au preluat conducerea societății ulterior. În acest context, se apreciază că este afectat și dreptul de proprietate și prezumția de nevinovăție. Prin urmare, se consideră că ar trebui ca răspunderea patrimonială să opereze numai pentru administratorul care a provocat starea de insolvență sau pentru cel care agravat-o.

6. Tribunalul Ilfov - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.

7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: „(4) În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvența sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvența și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii.“

12. Dispozițiile criticate au fost abrogate, însă având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra acestora, astfel cum au produs efecte juridice în cauză.

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată și ale art. 45 referitor la libertatea economică. De asemenea, este invocat art. 6 privind prezumția de nevinovăție și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 referitor la protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție și ale art. 1 cu privire la exercitarea drepturilor fără discriminare din Protocolul nr. 7 la Convenție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că soluția legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituționalitate în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 1.065 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 22 septembrie 2011, Decizia nr. 402 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 1 iunie 2010, Decizia nr. 1.372 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009, și Decizia nr. 82 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007.

15. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum și căile legale de atac.

16. Totodată, cu privire la dispozițiile art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, prin Decizia nr. 1.134 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 24 noiembrie 2008, Curtea a statuat că acestea instituie răspunderea solidară a membrilor organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului. Această răspundere solidară este condiționată de împrejurarea ca starea de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care persoanele respective și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența.

17. Prin urmare, în măsura în care conducerea debitorului este constituită dintr-un organ colegial, în ale cărui atribuții intră adoptarea deciziilor referitoare la activitatea financiară a societății comerciale, inclusiv a deciziilor ce țin de operațiunile contabile și evidența în documente a acestora, instituirea prin lege a răspunderii solidare a membrilor acestui organ apare ca firească și pe deplin justificată. Astfel, date fiind consecințele grave ale faptelor ce se impută organului colegial, dacă prin dispozițiile criticate nu s-ar fi instituit prezumția de solidaritate și nu s-ar fi consacrat răspunderea tuturor persoanelor ce au participat la adoptarea deciziilor care au cauzat starea de insolvență, legea ar fi fost susceptibilă de a crea situații arbitrare, contrare principiilor constituționale. Nimic nu împiedică însă persoana împotriva căreia a fost promovată acțiunea în răspundere ca, în cadrul procesului în fața instanței, să utilizeze toate garanțiile procesuale prevăzute de lege pentru a-și prezenta apărările pe care le consideră necesare pentru a dovedi lipsa culpei. Astfel, art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 nu conține nicio dispoziție care să constituie o restrângere a dreptului la apărare și la un proces echitabil.

18. Pe de altă parte, angajarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere nu are loc în orice condiții. Prezumția de solidaritate este inoperantă dacă persoanele în cauză, diligente fiind, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvență sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvență și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii. Prin urmare, adoptarea unei poziții contrare deciziei majoritare, formulate neechivoc, exonerează persoana în cauză de consecințele grave prevăzute de lege, astfel încât aceasta nu va mai putea fi obligată la suportarea unei părți din pasivul debitorului.

19. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale care consacră dreptul de proprietate privată și inviolabilitatea acesteia, Curtea a constatat că, deși membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și persoanele care au cauzat starea de insolvență a societății debitoare suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate, având în vedere că, pe această cale, se asigură acoperirea pasivului debitorului insolvabil și valorificarea drepturilor creditorilor și, întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituție, stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală în sine nu relevă nicio contradicție cu textele constituționale de referință.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția pronunțată în deciziile mai sus menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

21. În ceea ce privește dispozițiile art. 45 din Legea fundamentală, se observă că, în virtutea acestora, este garantat accesul liber al persoanelor la o activitate economică, în condițiile legii. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul are competența să stabilească sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora ( Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, sau Decizia nr. 328 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010). Față de această împrejurare, se reține că dispozițiile criticate sunt o consecință firească a transpunerii la nivel infraconstituțional a prevederilor art. 45 din Legea fundamentală.

22. Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a normelor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, în raport cu prevederile constituționale și convenționale privind egalitatea în drepturi și nediscriminarea, privind dreptul de proprietate privată, precum și cele referitoare la libertatea economică apare ca neîntemeiată.

23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Silviu Georgel Ștefan în Dosarul nr. 2.720/93/2013/a1.1 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu