DECIZIE nr. 506/2020

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 479, art. 480 alin. (2), art. 482 lit. h), art. 484 alin. (2), art. 485 alin. (1) lit. b) și art. 487 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dobrică Dumitru în Dosarul nr. 4.453/114/2017 al Tribunalului Buzău - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 446 D/2018.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra compatibilității instituției acordului de recunoaștere a vinovăției cu dispozițiile Constituției, prin Decizia nr. 483 din 30 iunie 2016. Se susține, totodată, că încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției nu încalcă prezumția de nevinovăție a inculpatului, întrucât aceasta reprezintă exprimarea propriei sale voințe. De asemenea, se susține că, având în vedere obiectul său, acordul de recunoaștere a vinovăției nu este suspus controlului judecătorului de cameră preliminară, nefiind incidentă în cauză nici Decizia Curții Constituționale nr. 802 din 5 decembrie 2017, întrucât este vorba despre instituții procesual penale diferite.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.453/114/2017, Tribunalul Buzău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 479, art. 480 alin. (2), art. 482 lit. h), art. 484 alin. (2), art. 485 alin. (1) lit. b) și art. 487 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dobrică Dumitru într-o cauză având ca obiect un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de autorul excepției de neconstituționalitate.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că instituția acordului de recunoaștere a vinovăției este defectuos reglementată în legislația românească, întrucât încalcă prezumția de nevinovăție și lipsește inculpatul de etapa camerei preliminare. Se susține că, în lipsa verificărilor ce fac obiectul camerei preliminare, judecătorul are, în cadrul instituției acordului de recunoaștere a vinovăției, un rol decorativ, formal, care se rezumă la confirmarea urmăririi penale. Se arată că judecătorul implicat în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției nu poate interveni în soluționarea acțiunii penale și nu poate cenzura sau suplimenta obligațiile stabilite de procuror în sarcina inculpatului, aspect ce contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 802 din 5 decembrie 2017, paragrafele 42-46.

6. Tribunalul Buzău - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 893 din 17 decembrie 2015 și nr. 350 din 24 mai 2016 și se susține că procedura acordului de recunoaștere a vinovăției conține garanții care asigură negocierea de către inculpat a clauzelor acordului de recunoaștere a vinovăției în condiții pe care le consideră avantajoase. Se arată că la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției inculpatul este asistat de un avocat, așa încât imposibilitatea administrării de noi probe ulterior încheierii acordului nu afectează interesele procesuale ale acestuia.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 479, art. 480 alin. (2), art. 482 lit. h), art. 484 alin. (2), art. 485 alin. (1) lit. b) și art. 487 din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autorul critică, în realitate, instituția acordului de recunoaștere a vinovăției, în ansamblul său, motiv pentru care Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate prevederile art. 478-488 din Codul de procedură penală.

11. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) și (2) cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum și prevederilor art. 6 paragraful 3 și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la principiul legalității incriminării și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție cu privire la interzicerea generală a discriminării.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 478-488 din Codul de procedură penală au mai fost suspuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituțională pronunțând Decizia nr. 829 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 29 aprilie 2020, și Decizia nr. 690 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2017.

13. Prin Decizia nr. 829 din 12 decembrie 2019, paragrafele 18-23, Curtea a reținut că acordul de recunoaștere a vinovăției, reglementat la art. 478-488 din Codul de procedură penală, reprezintă una dintre instituțiile procesual penale specifice sistemului procesual adversial, introdusă de legiuitor în Codul de procedură penală în vigoare. Acordul de recunoaștere a vinovăției constituie o excepție de la principiul aflării adevărului, specific sistemului continental de drept, care obligă organele judiciare ca, în toate cauzele, să facă toate demersurile pentru stabilirea corectă a situației de fapt. Această excepție a fost instituită de legiuitor, care, în acest fel, a acordat prioritate în aplicare principiului oportunității, caracteristic sistemului de drept anglo-saxon, care, prin abordarea pragmatică a înfăptuirii justiției, conduce, în unele cazuri, întrun mod mai eficient, la același rezultat, respectiv la aplicarea unor pedepse persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Aceleași aspecte au fost reținute de legiuitor în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, conform căreia introducerea acordului de recunoaștere a vinovăției în legislația românească presupune o schimbare radicală a procesului penal român ce are ca scop reducerea duratei judecării cauzelor și simplificarea activității organelor de urmărire penală, cu consecința reducerii costurilor actului de justiție pentru toate părțile, dar, în mod special, pentru stat, care, prin justiția negociată, economisește resurse bănești și umane esențiale. Prin urmare, acordul de recunoaștere a vinovăției este prezentat, în cuprinsul expunerii de motive anterior menționate, ca aparținând unei viziuni legislative inovatoare, ce asigură soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil, fiind, totodată, un remediu pentru înlăturarea deficienței constând în durata mare a soluționării cauzelor în România.

14. Curtea a reținut, totodată, că instituția procesual penală analizată a fost însă adaptată de legiuitor la cerințele dreptului continental. Astfel, Curtea a reținut prin aceeași decizie că acordul de recunoaștere a vinovăției putea fi încheiat, conform prevederilor art. 478 alin. (1) și art. 480 din Codul de procedură penală, după punerea în mișcare a acțiunii penale, cu privire la infracțiunile pentru care legea prevedea pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani (limită extinsă, ulterior, la 15 ani), atunci când din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției asistența juridică este obligatorie. Ca efect al încheierii sale, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Conform art. 478 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii acordului de recunoaștere a vinovăției sunt inculpatul și procurorul, acordul putând fi inițiat, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, de oricare dintre aceștia, limitele încheierii sale fiind stabilite prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior, conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 479 din același cod, obiectul acordului îl constituie recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală; acesta privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Potrivit art. 481 și 483 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie în formă scrisă și constituie act de sesizare a instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Conform art. 485 din Codul de procedură penală, aceasta admite sau respinge acordul de recunoaștere a vinovăției printr-o procedură publică la care sunt citați inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată, procedură în urma căreia, după ascultarea procurorului, a inculpatului și a avocatului acestuia, precum și, dacă sunt prezente, a celorlalte părți și a persoanei vătămate, instanța se pronunță prin sentință, potrivit art. 484 din Codul de procedură penală. Sentința astfel pronunțată poate fi atacată cu apel, conform art. 488 din Codul de procedură penală, în termen de 10 zile de la comunicare, de către procuror, inculpat, celelalte părți și persoana vătămată. Mai mult, în cazul respingerii de către instanță a acordului de recunoaștere a vinovăției, soluționarea cauzei se face potrivit normelor procesual penale cu caracter general, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Prin art. II pct. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, limita de 7 ani a pedepsei închisorii, prevăzută la art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost extinsă la 15 ani.

15. Curtea a constatat că, astfel reglementat, acordul de recunoaștere a vinovăției constituie o instituție de drept procesual penal ce asigură toate garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, chiar și în situația prevederii de către legiuitor, în contextul acestei instituții, a dreptului procurorului de a iniția acest acord, cu avizul procurorului ierarhic superior, potrivit art. 478 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, precum și a dreptului acestuia de a stabili felul, cuantumul și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, potrivit art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală. Aceasta întrucât acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpat, în condițiile arătate de autorul excepției, este supus controlului instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, care poate să îl admită sau să îl respingă, conform procedurii analizate, iar împotriva sentinței astfel pronunțate părțile interesate pot formula apel.

16. Referitor la norma constituțională de la art. 21 alin. (3), invocată de autorul excepției, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că aceasta garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. S-a statuat, în același sens, că dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului, ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile, și, totodată, că dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 29 și 30).

17. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenție.

18. Pentru aceleași motive, Curtea a constatat că nu este încălcat nici principiul separației puterilor în stat și nici principiul separației funcțiilor judiciare, întrucât înfăptuirea actului de justiție, chiar și în urma încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, are loc cu controlul instanței judecătorești, care, printre altele, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cazul respingerii acordului dispune judecarea cauzei potrivit dispozițiilor procesual penale cu caracter general.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței anterior invocate, atât soluția, cât și considerentele reținute în decizia mai sus analizată sunt aplicabile și în prezenta cauză.

20. Distinct de cele reținute prin jurisprudența mai sus invocată, Curtea constată că obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției îl constituie recunoașterea de către inculpat a comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar scopul acestuia este cel de soluționare cu celeritate a cauzelor penale, prin nesupunerea acelor cauze în care sunt încheiate astfel de acorduri procedurii de judecată. Având în vedere aceste aspecte, este firesc ca asupra încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției să nu fie incident controlul judecătorului de cameră preliminară, întrucât procedura camerei preliminare este premergătoare judecății, obiectul său constituindu-l verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dobrică Dumitru în Dosarul nr. 4.453/114/2017 al Tribunalului Buzău - Secția penală și constată că dispozițiile art. 478-488 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop