DECIZIE nr. 529/2020

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Atilla - judecător

Simina Popescu-Marin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Corina Frățilă, Carmen Pâslaru, Ioan Mitricel Sîrbu, Călin Ion Mondea, Ramiro Jurcone, Nicolae Lupșa, Petru Lucian Bența, Călin Ivașcu, Adina Bura, Traian Dorin Vârvara, Traian Vasile Mărginean, Adrian Ianoș, Adrian Vasile Dobrin, Gheorghe Bărbat, Ioan Bogdan Sassu și de Ion Cosmin Stătescu în Dosarul nr. 9.408/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 131D/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 208D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Ioan Filimon și Iulian-Gabriel Gomboș în Dosarul nr. 340/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul similar al excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 208D/2019 la Dosarul nr. 131D/2019, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că stabilirea regulilor privind salarizarea categoriilor de personal plătite din fonduri publice reprezintă opțiunea legiuitorului, fără a fi încălcate prevederile din Constituție invocate. Invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

7. Prin Încheierea din 19 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.408/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Corina Frățilă, Carmen Pâslaru, Ioan Mitricel Sîrbu, Călin Ion Mondea, Ramiro Jurcone, Nicolae Lupșa, Petru Lucian Bența, Călin Ivașcu, Adina Bura, Traian Dorin Vârvara, Traian Vasile Mărginean, Adrian Ianoș, Adrian Vasile Dobrin, Gheorghe Bărbat, Ioan Bogdan Sassu și de Ion Cosmin Stătescu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

8. Prin Încheierea din 10 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 340/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Ioan Filimon și Iulian-Gabriel Gomboș într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece instituie diferențe, sub aspectul salarizării, între specialiștii IT/informaticieni șefi, în categoria cărora se află autorii excepției, și ceilalți specialiști din instanțe și parchete, respectiv alte categorii de bugetari. Astfel, autorii consideră că, pentru a evita crearea unei discriminări, specialiștii IT/informaticieni șefi ar fi trebuit menționați în art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Nicăieri în cuprinsul legii nu se face distincție între persoanele care intră în categoria specialiștilor prevăzuți la secțiunea a 6-a din capitolul VIII și specialiști IT/informaticieni șefi asimilați personalului auxiliar al instanțelor și al parchetelor. În asemenea condiții, diferențierea salarială dintre cele două categorii de specialiști este pur arbitrară. Or, conform reglementărilor anterioare (spre exemplu, Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice), salariile specialiștilor IT, la fel ca salariile celorlalți specialiști, erau egale, ambele fiind raportate la categoria magistraților. De asemenea nu existau diferențe nici sub aspectul statutului profesional, atât specialiștii IT, cât și ceilalți specialiști din cadrul instanțelor și al parchetelor beneficiind de aceleași salarii de bază. Cu toate acestea, Legea-cadru nr. 153/2017 (secțiunea a 6-a, art. 22) nu mai recunoaște, de o manieră vădit discriminatorie și nemotivată, specialiștilor IT și informaticienilor șefi aceleași drepturi salariale ca specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție (D.N.A) și al Direcției de Investigare a Criminalității Organizate și Terorism (D.I.I.C.O.T.) și al celorlalte parchete. Dimpotrivă, deși specialiștilor din cadrul D.N.A., D.I.I.C.O.T. și din cadrul celorlalte parchete li se acordă drepturi salariale echivalente procurorilor cu grad de judecătorie, specialiștilor IT nu li se mai recunoaște nici măcar statutul de specialiști din cadrul instanțelor și al parchetelor, rămânând astfel încadrați în grila de salarizare aferentă personalului auxiliar de specialitate. Nu există nicio rațiune obiectivă care să justifice un nivel salarial egal cu cel al grefierilor, în condițiile în care complexitatea funcției, precum și toate celelalte criterii de ierahizare și funcționare diferă în ambele situații. Activitatea pe care o desfășoară specialiștii IT și informaticienii șefi din cadrul instanțelor judecătorești este una extrem de complexă, aceștia acordând în mod constant asistență, spre exemplu, atât în aspecte legate de administrarea bazelor de date ale instanțelor, cât și în probleme care țin de derularea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, referitoare la probleme ce țin de domeniul informatic, activitate similară cu a celorlalți specialiști, motiv pentru care se încalcă grav principiul nediscriminării. În susținerea încălcării principiului nediscriminării prin prevederile legale criticate, se invocă propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 304/2004, potrivit căreia legiuitorul a revenit asupra reglementărilor privind salarizarea specialiștilor IT, recunoscând egalitatea între specialiștii IT și ceilalți specialiști din sistemul judiciar.

10. Se mai susține că normele legale contestate sub aspectul constituționalității încalcă principiul egalității, prin prisma tratamentului egal care li se aplică specialiștilor IT și informaticienilor șefi, pe de o parte, și grefierilor, pe de altă parte, deși situația relevantă diferă esențial. Or, principiul nediscriminării presupune și dreptul la diferențiere. Astfel, ideea de uniformizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor, în atare condiții, nu este susținută de un scop legitim, care să justifice mijloacele folosite. Sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului și se susține că, prin instituirea unei situații vădit discriminatorii în raport cu o categorie de bugetari, fără a se oferi vreo justificare obiectivă, însăși esența statului de drept este negată.

11. De asemenea se arată că din expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017 nu rezultă care este rațiunea excluderii specialiștilor IT și a informaticienilor șefi din grila de salarizare specifică specialiștilor, iar din modalitatea de redactare a dispozițiilor legii nu se poate determina cu certitudine care sunt consecințele aplicării legii în cazul specialiștilor IT și al informaticienilor șefi, ceea ce contravine principiului securității juridice și exigențelor de previzibilitate și claritate care trebuie să caracterizeze actele normative într-un stat de drept. Se arată că, în opoziție cu rațiunea legii, aceea de majorare a salariilor de bază pentru toate categoriile de personal bugetar, valoarea nominală a salariului de bază prevăzut de legea-cadru pentru specialiștii IT și informaticienii șefi, aferentă anului 2022, este inferioară nivelului de salarizare din anul 2017, cu cel puțin 1/3. Se încalcă astfel și dispozițiile art. 41 și 53 din Constituție, în condițiile în care categoria specialiștilor IT și a informaticienilor șefi este singura din sistemul judiciar care nu doar că nu beneficiază de o creștere salarială, dar este și pusă în situația de a suporta înjumătățirea veniturilor, fără vreo justificare. Este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010.

12. Referitor la dispozițiile art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, se susține că aceste norme încalcă principiul previzibilității, deoarece în cazul indemnizației pentru titlul științific de doctor nu se poate stabili cu certitudine care este data aplicării legii. Se arată că aplicarea legii se realizează, în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, în 3 etape distincte, și anume: 1 iulie 2017-31 decembrie 2017, când se mențin în plată indemnizațiile de încadrare, inclusiv sporurile, 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2018, când se majorează indemnizațiile de încadrare, inclusiv sporurile cu 25% din nivelul acordat în luna decembrie 2017, respectiv perioada 2019-2022 când se majorează succesiv indemnizațiile de încadrare, nu și sporurile. Se arată că prevederile legale criticate încalcă și principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, deoarece modificările referitoare la aplicabilitatea sporului pentru titlul științific de doctor nu sunt previzibile, în condițiile în care nu se poate stabili cu certitudine dacă este vorba despre prima etapă de aplicare a legii, de la data de 1 iulie 2017, a doua etapă de aplicare a legii, de la data de 1 august 2018 sau ultima etapă de aplicare a legii, respectiv începând cu anul 2019. În atare condiții, maniera echivocă în care legiuitorul reglementează momentul aplicării indemnizației pentru titlul de doctor nu respectă cerințele constituționale de previzibilitate și claritate ale legii, în condițiile în care nu se poate determina data de la care se acordă indemnizația. Se invocă, în sprijinul criticilor de neconstituționalitate, aspecte din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului privind exigențele de previzibilitate și precizie a legii.

13. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 131D/2019, apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 20, 41 și 53 din Constituție. În Dosarul nr. 208D/2019, instanța judecătorească nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, rezumându-se la analiza condițiilor de admisibilitate a excepției.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul cuprins: – Art. 17 alin. (2): „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II și III.“;

– Art. 22:

(1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4.

(2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.

(3) Salariul de bază se stabilește potrivit prezentei anexe, cap. I lit. A nr. crt. 6 pentru agenții de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și cap. I lit. B nr. crt. 4 pentru ofițerii de poliție judiciară. Șefii de birou din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar șefii de serviciu de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie. Ofițerii și agenții de poliție judiciară din Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de drepturile prevăzute în prezenta anexă. Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de prevederile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Indemnizațiile de încadrare sau salariile de bază, precum și alte drepturi salariale ale personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se stabilesc de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, potrivit legii.

– Art. 14 alin. (1): „Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25 “.;

– Art. 39 alin. (5): „Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.“

18. În opinia autorilor excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind trăsăturile statului român, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

19. De asemenea sunt invocate prevederile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării și Protocolul nr. 12 adițional la Convenție, art. 4 din Carta Socială Europeană, revizuită.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că în jurisprudența sa a mai analizat critici de neconstituționalitate similare referitoare la salarizarea specialiștilor IT din cadrul instanțelor și al parchetelor (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020, și Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020).

21. Astfel, Curtea a reținut, în esență, că prevederile de lege criticate instituie reguli privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor, inclusiv pentru specialiștii IT [( art. 17 alin. (1) ], respectiv pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete [ art. 22 alin. (1) ].

22. Referitor la critica de neconstituționalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar, Curtea a reținut că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Totodată, este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, la diferite autorități sau instituții publice, și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată.

23. De asemenea, Curtea a reținut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și prin Decizia nr. 408 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 26 octombrie 2017, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.

24. În plus, opțiunea legiuitorului în materia salarizării specialiștilor IT este justificată având în vedere și prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, potrivit cărora „Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT“.

25. Totodată, Curtea a reținut că acceptarea susținerilor autorilor excepției ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferențe față de sistemul anterior de salarizare. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010, a stabilit că neconstituționalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate. Această soluție de principiu se regăsește, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008.

26. În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, Curtea a precizat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale. Constituția prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. În raport cu cele enunțate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.

27. Curtea a constatat, totodată, că pretinsa neconstituționalitate este dedusă și din compararea soluțiilor legislative consacrate prin prevederile legale ale art. 17 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, pe de o parte, și art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, pe de altă parte. Or, așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale (exemplu fiind Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. În consecință, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor din Constituție și din actele juridice internaționale invocate.

28. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea observă că aceste dispoziții de lege au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, și Decizia nr. 689 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate.

29. Astfel, Curtea a reținut, în esență, că Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează în art. 14 dreptul la indemnizația pentru titlul științific de doctor. Potrivit aceluiași text de lege, coroborat cu dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, acest drept urmează a se acorda de la intrarea în vigoare a legii tuturor persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de aceasta, respectiv își desfășoară activitatea profesională de bază în domeniul de activitate în care dețin titlul de doctor, indiferent de data obținerii acestuia. Cuantumul acestui drept este unul fix, respectiv 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, și diferă față de cuantumul sporului pentru titlul științific de doctor acordat potrivit legislației anterioare.

30. Curtea a mai reținut că indemnizația acordată pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că este de competența exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanță constituțională. Așa fiind, Curtea a apreciat că modificarea condițiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept dintr-un spor într-o indemnizație cu un cuantum fix, nu este condiționată de respectarea condițiilor referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, prevăzute de art. 53 din Constituție.

31. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, aceasta revenind autorităților publice responsabile, iar, în caz de litigiu, instanțelor judecătorești.

32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.

33. Distinct de acestea, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate referitoare la indemnizația pentru titlu științific de doctor sunt formulate cu suficientă claritate și precizie pentru a fi aplicate destinatarilor normei începând cu intrarea în vigoare a legii. În consecință, criticile de neconstituționalitate formulate prin raportate la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție sunt neîntemeiate.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Corina Frățilă, Carmen Pâslaru, Ioan Mitricel Sîrbu, Călin Ion Mondea, Ramiro Jurcone, Nicolae Lupșa, Petru Lucian Bența, Călin Ivașcu, Adina Bura, Traian Dorin Vârvara, Traian Vasile Mărginean, Adrian Ianoș, Adrian Vasile Dobrin, Gheorghe Bărbat, Ioan Bogdan Sassu și de Ion Cosmin Stătescu în Dosarul nr. 9.408/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de Ioan Filimon și Iulian-Gabriel Gomboș în Dosarul nr. 340/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin