DECIZIE nr. 115/2020

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 289 alin. (1) și ale art. 290 alin. (1) din Codul penal, în ceea ce privește sintagma „în legătură cu“, excepție ridicată de Diana Liliana Velicu în Dosarul nr. 6.385/62/2017 al Tribunalului Brașov - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.829D/2018.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate și menținerea jurisprudenței în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 24 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.385/62/2017, Tribunalul Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 289 alin. (1) și ale art. 290 alin. (1) din Codul penal în ceea ce privește sintagma „în legătură cu“. Excepția a fost ridicată de Diana Liliana Velicu în soluționarea unei cauze penale. Autoarea excepției a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în forma continuată, comisă în legătură cu membrii comisiei de concurs pentru angajarea în postul de medic.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia reține că, în reglementarea anterioară, în cuprinsul art. 254 și art. 255 din Codul penal din 1969, exista condiția ca oferirea sau darea, respectiv pretinderea sau primirea de bani sau bunuri să fie făcută „în scopul“ de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act, astfel încât trebuia să fie demonstrată o legătură indubitabilă, cauzală, între faptele care compun latura obiectivă a celor două infracțiuni și scopul urmărit, în timp ce, în actuala reglementare, sintagma „în legătură cu“ este lipsită de precizie și claritate și lărgește nepermis de mult sfera de interpretare și aplicare a prevederilor art. 289 și art. 290 din Codul penal, până la imposibilitatea de a anticipa dacă o anumită promisiune, oferire sau dare de bani sau bunuri ar putea să fie pusă în legătură cu îndeplinirea unui act, ca îndatorire de serviciu. Susține că sintagma „în legătură cu“, prin ambiguitatea ei, face posibilă o interpretare a fortiori extinsă, nepermisă în interpretarea și aplicarea normelor de drept penal, cu ignorarea unor realități care, în cauză, sunt legate de relațiile de colegialitate și prietenie, precum și de ospitalitatea absolut firească, lipsită de orice conotație penală. Susține, de asemenea, că inculpații nu au putut anticipa o astfel de interpretare și aplicare a textului incriminator din partea organului de urmărire penală.

6. Tribunalul Brașov - Secția penală opinează că prevederile criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate. Constată că una dintre modificările aduse prin noul Cod penal, referitor la elementele constitutive ale infracțiunilor de luare și dare de mită, privește condiția atașată elementului material ca fapta să se realizeze în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea etc. a actului de serviciu, și nu în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii etc. a actului de serviciu, cum se prevedea în legislația anterioară. Această modificare extinde sfera infracțiunii și la faptele care, sub incidența Codului penal din 1969, reprezentau infracțiunea de primire de foloase necuvenite. Reține că sintagma „în legătură cu“, folosită pentru impunerea unei cerințe esențiale ce intră în latura obiectivă a infracțiunilor de dare de mită și luare de mită, este suficient de clară și previzibilă și nu afectează echitatea procedurii în cauzele în care inculpații sunt acuzați de comiterea acestor infracțiuni. Consideră că motivele formulate de inculpați vizează interpretarea situației de fapt cu care este învestită instanța de judecată și aplicarea normei de incriminare la situația de fapt cu care este învestită instanța de judecată, fiind atributul instanței să stabilească, pe bază de probe, dacă au fost date și, respectiv, primite bunurile menționate în rechizitoriu și dacă darea și, respectiv, primirea acestor bunuri au fost în legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpaților. Apreciază că sintagma este suficient de clară și previzibilă și nu afectează echitatea procedurilor, întrucât problema raportului dintre acțiunile sau inacțiunile ce constituie atribuții de serviciu și banii sau foloasele pretinse ori primite, respectiv promise, oferite sau date nu este una nouă, aspectul fiind analizat și dezbătut și sub imperiul legii vechi. Reține că legiuitorul este cel care stabilește elementele constitutive ale unei infracțiuni, iar, în speță, s-a optat pentru reglementarea cerinței esențiale, respectiv impunerea condiției ca banii sau foloasele să fie „în legătură“ cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ori „în legătură“ cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, și nu „în scopul“ de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau „în scopul“ de a face un act contrar acestor îndatoriri, tocmai pentru a se extinde sfera actelor ce intră sub incidența acestor texte de lege, urmărindu-se interesul public legat de prestigiul unor instituții, onestitatea și probitatea funcționarilor publici.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 289 alin. (1) și ale art. 290 alin. (1) din Codul penal în ceea ce privește sintagma „în legătură cu“. Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 289 alin. (1) și art. 290 alin. (1) din Codul penal, având următorul cuprins: – Art. 289 alin. (1): „(1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta. […]“;

– Art. 290 alin. (1): „Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.“

11. În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autoarea excepției invocă încălcarea atât a prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul român, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 alin. (1) și (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și potrivit cărora părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, cât și a dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că în Decizia nr. 297 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 9 octombrie 2017, a examinat critici de neconstituționalitate similare, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În considerentele deciziei precitate, paragrafele 24-32, Curtea a reținut că infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 din Codul penal, are corespondent în incriminarea cu aceeași denumire marginală prevăzută la art. 254 din Codul penal din 1969. Curtea a constatat că forma propusă în noua reglementare este mai largă, acoperind toate situațiile în care o persoană ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Curtea a constatat, totodată, că modificarea s-a realizat pentru a permite renunțarea la distincția anterioară între luarea de mită și primirea de foloase necuvenite, distincție care nu făcea decât să creeze dificultăți în plan probator atunci când înțelegerea a avut loc înainte de efectuarea actului, dar bunurile s-au remis ulterior, art. 289 din Codul penal conținând deci reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită) și cea regăsită în art. 256 (primirea de foloase necuvenite) din Codul penal anterior.

13. Curtea a observat, totodată, că, sub aspectul momentului la care faptele care realizează elementul material al infracțiunii de luare de mită trebuie să aibă loc, vechea reglementare realiza o distincție. Astfel, dacă primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase avea loc după ce acesta îndeplinea un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, fără să fi existat anterior pretinderea sau acceptarea promisiunii, ne aflam în prezența infracțiunii de primire de foloase necuvenite, iar nu a celei de luare de mită, care impunea ca faptele care realizează elementul material al infracțiunii să aibă loc anterior sau cel mai târziu concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea în îndeplinirea actului privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului public sau cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

14. Spre deosebire de vechea reglementare, în actuala reglementare nu mai există această distincție, fiind suficient ca fapta să se săvârșească „în legătură cu“ atribuțiile de serviciu ale celui mituit, indiferent de momentul intervenției înțelegerii de mituire. Astfel, făptuitorul poate să pretindă, să primească sau să accepte promisiunea banilor sau a foloaselor înaintea înfăptuirii actului, în timpul înfăptuirii sau după realizarea acestuia, fapta constituind în toate cazurile infracțiunea de luare de mită.

15. În ceea ce privește elementul material al infracțiunii, Curtea a constatat că fapta de luare de mită se realizează prin una dintre următoarele activități: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii unor bani sau foloase necuvenite, „în legătură cu“ îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau „în legătură cu“ îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Referitor la aceste activități, Curtea a reținut că, în doctrină, s-a arătat că pretinderea presupune solicitarea direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor bani sau foloase necuvenite. Aceasta trebuie să fie neechivocă, fiind suficient și necesar ca, în raport cu împrejurările și mijloacele folosite, să fie înțeleasă de cel căruia i se adresează. Primirea de bani sau foloase reprezintă intrarea în posesia bunului oferit drept mită, iar acceptarea promisiunii de bani sau foloase reprezintă a consimți, a fi de acord cu această promisiune. Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul material al laturii obiective să fie întrunit, trebuie îndeplinite anumite condiții esențiale, astfel: să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase, să se situeze anterior, în timpul sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act, iar actul să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, să fie de competența sa.

16. În ceea ce privește modalitatea de acceptare a promisiunii, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 289 alin. (1) din Codul penal sancționează orice fel de acceptare a unei sume de bani sau de alte foloase, indiferent dacă aceasta este tacită sau expresă. De altfel, doctrina este unitară în a aprecia că acceptarea promisiunii reprezintă încuviințarea neechivocă privind primirea folosului injust, aceasta putând fi explicită sau implicită, tacită. Referitor la definirea noțiunii de foloase necuvenite, Curtea a reținut că banii sau alte foloase trebuie să fie pretinse, primite etc. cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

17. Așadar, Curtea a constatat că elementul material, în cazul infracțiunii de luare de mită, se realizează printr-o acțiune de pretindere sau primire de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin subiectului activ ori de acceptare a promisiunii unor astfel de foloase. Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită să fie întrunit trebuie să fie îndeplinite anumite condiții esențiale. Una dintre aceste condiții este cea potrivit căreia actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare sau întârziere se pretinde, se primește sau se acceptă promisiunea unor bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri. În ceea ce privește urmarea imediată a infracțiunii de luare de mită, aceasta constă într-o stare de pericol pentru desfășurarea cu probitate a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici.

18. În completarea celor reținute prin Decizia nr. 297 din 4 mai 2017, precitată, Curtea reține că, față de Codul penal din 1969, care cerea făptuitorului să acționeze cu un scop special - în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri - forma de vinovăție cu care se săvârșea fapta de luare de mită fiind, în aceste condiții, doar intenția directă, noua lege penală cere doar ca banii sau celelalte foloase pretinse sau primite ori a căror promisiune a fost acceptată să fie „în legătură cu“ îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public sau „în legătură cu“ îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, forma de vinovăție cu care se săvârșește fapta de luare de mită constând, în prezent, atât în intenția directă, cât și indirectă.

19. În aceste condiții, Curtea constată că normele penale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și au fost adoptate conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin reglementarea în acest mod a laturii subiective a infracțiunii de luare de mită, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul legalității invocat de autoare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015).

20. În ceea ce privește critica raportată la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, respectiv la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză, întrucât prevederile legale criticate sunt norme de drept substanțial, și nu de drept procedural. Or, garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal (a se vedea în acest sens Decizia nr. 695 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018, paragraful 18).

21. Întrucât în cauza de față nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor precitate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

22. Totodată, considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 290 alin. (1) din Codul penal, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în cazul infracțiunii de dare de mită având loc, potrivit normei penale criticate, „în condițiile arătate în art. 289“ din același act normativ.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Diana Liliana Velicu în Dosarul nr. 6.385/62/2017 al Tribunalului Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile art. 289 alin. (1) și ale art. 290 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu