DECIZIE nr. 725/2019

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Andrei Gheorghe Beiușan, Gheorghe Beiușan și Livia Mitrică în Dosarul nr. 273/35/2017/a1 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 422D/2018.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, domnul avocat Răzvan Doseanu, cu delegație depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorilor excepției de neconstituționalitate, care depune la dosar înscrisuri. În continuare, precizează elemente de fapt ale cauzei. Organele de securitate națională întocmesc un proces-verbal de constatare, potrivit art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, înaintând și o notă de informații clasificate. Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod de procedură penală reglementează patru modalități de sesizare, dintre care noutatea este constituită de procesele-verbale de constatare, care nu constituie mijloc de probă. Organele de securitate naționale, prin mijloacele avute la dispoziție, constată săvârșirea unor infracțiuni de drept comun și declanșează procesul penal prin sesizarea directă a organului de urmărire penală. Textul este neconstituțional deoarece nu precizează că organele de securitate națională întocmesc procese-verbale de constatare doar în cazul constatării săvârșirii unor infracțiuni în legătură cu atribuțiile lor de serviciu, ci precizează că acestea întocmesc procese-verbale în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. În continuare, face referire la dispozițiile art. 21 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României. De asemenea, arată că pot fi audiate ca martori persoanele care întocmesc procesele-verbale de constatare, potrivit art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, inclusiv persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul organelor de stat cu atribuții în domeniul securității naționale. Astfel, se încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la viață privată.

4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției, ca neîntemeiată, arătând că dispoziția criticată a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare. Legiuitorul a prevăzut obligativitatea organelor enumerate de text de a întocmi procese-verbale de constatare pe care să le înainteze organului de urmărire penală în toate acele ipoteze în care aceștia au suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Apreciază că, prin această dispoziție legală, legiuitorul a înțeles să mărească sfera situațiilor în care organul de urmărire penală este sesizat, alăturând denunțului, plângerii și sesizării din oficiu și aceste procese-verbale de constatare întocmite în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală. Prin posibilitatea audierii persoanelor care întocmesc aceste procese-verbale, legiuitorul a dorit să confere o garanție persoanei vizate de un asemenea proces-verbal pentru a putea contracara aspectele reținute într-un astfel de act, cu atât mai mult cu cât acesta poate fi catalogat ca o acuzație în materie penală. Astfel, această dispoziție reprezintă o respectare a prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental e. Întocmirea procesului-verbal reprezintă doar momentul declanșator al unei eventuale investigații penale, neconducând automat la o soluție de condamnare. Cele sesizate într-un astfel de document sunt supuse examinării organului judiciar care va exercita sau nu urmărirea penală, va pune în mișcare acțiunea penală, va sesiza sau nu instanța judecătorească, iar aceasta va pronunța o hotărâre pe baza probatoriului administrat și nu doar pe baza procesului-verbal, care constituie un act de sesizare a organului de urmărire penală. Așa fiind, solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie și respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea penală nr. 31/CP/2017 din 25 august 2017, pronunțată în Dosarul nr. 273/35/2017/a1, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Andrei Gheorghe Beiușan, Gheorghe Beiușan și Livia Mitrică în procedura camerei preliminare.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că dosarul în care au calitatea de inculpați a fost deschis ca urmare a transmiterii către parchet a unui proces-verbal întocmit în temeiul art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală de către Serviciul Român de Informații. Făcând referire la reglementarea de la lit. a) și b) ale alin. (1) al art. 61 din Codul de procedură penală, autorii excepției apreciază că aceasta stabilește o regulă de competență funcțională a organelor de constatare, care au obligativitatea de a întocmi procesul-verbal de constatare. Deși lit. a) și b) ale alin. (1) al art. 61 din Codul de procedură penală prevăd că procesele-verbale se întocmesc în situația constatării săvârșirii unor infracțiuni în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea organelor de constatare ori pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează potrivit legii, lit. c) a aceluiași articol reglementează o situație care se abate de la aceste reguli. Astfel, dispoziția criticată prevede că organele de ordine publică și siguranță națională sunt obligate să întocmească un proces-verbal pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege.

7. Sintagma „infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege“ permite acestor organe să întocmească procese-verbale de constatare dincolo de competența lor funcțională și materială și reprezintă un factor neconstituțional și derogator de la scopul pentru care au fost concepute acestea, prin intruziunea nejustificată în viața privată.

8. Apreciază că folosirea sintagmei „în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu“ în detrimentul sintagmei „în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu“ ale organelor de siguranță națională permite acestora din urmă realizarea unor acțiuni intruzive în viața particulară și de familie a oricărui cetățean, aspect neconstituțional și împotriva ordinii de drept și ordinii constituționale garantate într-un stat democratic.

9. Autorii excepției susțin că, potrivit art. 9 din Legea nr. 14/1992, atribuțiile Serviciului Român de Informații trebuie orientate către securitatea națională a României, iar, potrivit art. 10 din același act normativ, acest organ de securitate națională are obligația de a interveni prin efectuarea de verificări atunci când există situații care aduc amenințări la adresa securității naționale. Așa fiind, este evident că infracțiunea de conflict de interese nu face parte din sfera acelor infracțiuni care aduc atingere securității naționale, întrucât această infracțiune este prin excelență una ce produce consecințe juridice în plan privat.

10. În concluzie, arată că „împotriva unui cetățean au fost efectuate activități de verificare și analiză de către Serviciul Român de Informații, chiar dacă faptele nu reclamă nici măcar tangențial vreo atingere adusă siguranței naționale (domeniu exclusiv de intervenție a acestui serviciu, conform legii de funcționare, nr. 14/1992 ), situația intruzivă fiind motivată în temeiul art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală.“

11. Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Avocatul Poporului arată că procesele-verbale încheiate de alte organe decât cele de urmărire penală sau instanța de judecată pot constitui mijloace de probă, aspect care nu este de natură să aducă atingere dreptului părților la un proces echitabil, câtă vreme în vederea aflării adevărului aceste acte pot fi combătute cu orice alte probe propuse de părți. În plus, art. 99 din Codul de procedură penală reglementează în mod expres dreptul învinuitului sau inculpatului ca atunci când există probe de vinovăție să probeze lipsa de temeinicie a acestora. Mai mult, împotriva înscrisurilor menționate de textele din Codul de procedură penală enunțate se poate formula contestație ce se soluționează de către o instanță de judecată independentă și imparțială, instituită de lege, iar persoana care se consideră lezată în drepturile sale beneficiază de două grade de jurisdicție. De asemenea, în procesul deliberării, judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, și nu prin raportarea exclusivă la procesele-verbale și actele de constatare întocmite de alte organe, cu competență specială. Așadar, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând și coroborând probele, astfel că informațiile culese imediat după săvârșirea faptei reclamate, în măsura obținerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură. În concluzie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „(1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: [

] c) organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege.“

17. Autorii excepției susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în fața legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3), potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 61 alin. (1) din Codul de procedură penală, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: organele inspecțiilor de stat, ale altor organe de stat, precum și ale autorităților publice, instituțiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor; organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. Astfel, dispozițiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligația de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

19. În ceea ce privește dispozițiile criticate, Curtea observă că acestea trebuie coroborate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, care reglementează organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, acestea fiind Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, precum și Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției, prin structuri interne specializate. Astfel, obligația prevăzută de dispozițiile criticate incumbă oricăruia dintre organele anterior menționate, care, potrivit legii, au competențe în domeniul securității naționale, iar nu doar Serviciului Român de Informații.

20. În continuare, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată și susținerea potrivit căreia se ajunge la o încălcare a competenței funcționale a organelor de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, prin reglementarea în art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală a sintagmei „în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege“, spre deosebire de lit. a) și b) ale aceluiași articol care se referă la „infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii“, respectiv „infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor“.

21. Curtea constată că, în principiu, noțiunea de competență funcțională este utilizată în legătură cu organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară. Curtea observă că în doctrină s-a precizat că aceasta este acea formă de competență prin raportare la care este stabilită activitatea de judecată sau de urmărire penală pe care o poate efectua instanța, respectiv organele de urmărire penală, fiind deopotrivă forma de competență prin raportare la care este stabilită activitatea judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară. Spre exemplu, competența funcțională stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe, și anume judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs.

22. Extrapolând la domeniul securității naționale, rezultă că, în ceea ce privește competența funcțională a organelor de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, aceasta este dată de art. 2 din Legea nr. 51/1991 și presupune realizarea securității naționale prin cunoașterea, prevenirea și înlăturarea amenințărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în art. 1 al aceluiași act normativ. Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, care reglementează în sarcina organelor de ordine publică și siguranță națională obligația de a întocmi procese-verbale despre împrejurările constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege, în cazul existenței unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, nu reprezintă un aspect al competenței funcționale atribuite organelor de stat cu atribuții în domeniul securității naționale.

23. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 20 aprilie 2018, Curtea a constatat că scopul în care sunt utilizate activitățile întreprinse în domeniul securității naționale este diferit de cel al activității procesual penale. Primele se axează pe cunoașterea, prevenirea și înlăturarea amenințărilor interne sau externe cu scopul realizării securității naționale, iar celelalte au ca scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Astfel, într-o interpretare sistematică și teleologică, rezultă că Legea nr. 51/1991 și Codul de procedură penală au finalități diferite, care se reflectă și în scopul pentru care este dispusă autorizarea unor activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului/măsura supravegherii tehnice.

24. Cu alte cuvinte, existența unei situații care constituie amenințare la adresa securității naționale nu presupune în mod automat și necesar pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, mijloacele de preîntâmpinare a amenințărilor la adresa securității naționale neputându-se rezuma la combaterea infracțiunilor. Or, o atare limitare ar însemna, în realitate, imposibilitatea acestor organe de a-și exercita competențele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.

25. Într-o succesiune logică, premisa este reprezentată de exercitarea de către organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale a atribuțiilor lor, în cadrul competențelor și limitelor prevăzute de legislația în vigoare, iar nu de constatarea existenței unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, care să determine exercitarea acestor atribuții.

26. Astfel, potrivit art. 198 alin. (2) și art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală, „procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală și nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal“, respectiv „organul de urmărire penală este sesizat [

] prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege [

]“. Procesul-verbal întocmit potrivit art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală de către organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale constituie, așadar, un act de sesizare a organului de urmărire penală, iar nu o exercitare a atribuțiilor ce se circumscriu competenței lor funcționale.

27. Obligația instituită în sarcina acestor organe reprezintă, în fapt, o reglementare particulară a obligației de a încunoștința organele judiciare competente atunci când se constată săvârșirea unor infracțiuni, obligație ce incumbă unui număr mare de persoane/organe. Spre exemplu, art. 291 din Codul de procedură penală reglementează obligația oricărei persoane cu funcție de conducere în cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum și a oricărei persoane cu atribuții de control, care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, de a sesiza de îndată organul de urmărire penală și de a lua măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară.

28. Referitor la critica, potrivit căreia folosirea sintagmei „în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu“ în detrimentul sintagmei „în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu“ ar permite organelor de siguranță națională să realizeze acțiuni intruzive în viața particulară și de familie a oricărui cetățean, aspect considerat neconstituțional și împotriva ordinii de drept într-un stat democratic, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, întrucât autorii excepției de neconstituționalitate pleacă de la o premisă greșită, aceea potrivit căreia obligația prevăzută de dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală ar sta la baza desfășurării activității organelor de stat în domeniul securității naționale.

29. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că niciuna dintre criticile autorilor excepției nu poate fi reținută, dispozițiile criticate neîncălcând prevederile constituționale invocate de aceștia.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andrei Gheorghe Beiușan, Gheorghe Beiușan și Livia Mitrică în Dosarul nr. 273/35/2017/a1 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară și constată că dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu