DECIZIE nr. 543/2019

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 36 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Mircea Munteanu în Dosarul nr. 2.508/175/2017 al Judecătoriei Aiud, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.243D/2017.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se susține că dispozițiile legale criticate oferă suficiente garanții persoanelor încarcerate, pe parcursul executării pedepsei, date fiind termenele prevăzute de Legea nr. 254/2013, și că obligația impusă comisiei de supraveghere de a examina la intervale precis determinate situația persoanei condamnate îi conferă acesteia din urmă posibilitatea de a trece dintr-un regim de executare a pedepsei mai restrictiv în unul ușor, așa încât aceasta să poată beneficia, la un moment dat, de liberarea condiționată. Se arată că aceeași lege oferă garanții și persoanei condamnate, care execută pedeapsa cu închisoarea într-un regim mai ușor de detenție, de a-și păstra acest regim de detenție, în ambele ipoteze anterior menționate schimbarea regimului de încarcerare depinzând, în mod exclusiv, de conduita persoanei încarcerate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 12 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.508/175/2017, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 36 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Mircea Munteanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de liberare condiționată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că nicio persoană privată de libertate, care execută pedeapsa privativă de libertate în regim închis sau de maximă siguranță, nu va putea beneficia vreodată de instituția liberării condiționate, deși, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii. Se susține că prevederile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt neconstituționale întrucât acestea lasă la latitudinea instanței de judecată acordarea liberării condiționate și că regimul deschis sau semideschis la care face trimitere textul criticat nu constituie o condiție imperativă pentru pronunțarea acestei soluții. Se arată, totodată, că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituționale întrucât, dacă liberarea condiționată este amânată pentru 12 luni, astfel cum a propus Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Aiud în prezentul dosar, persoana condamnată va executa pedeapsa integral sau chiar va depăși termenul de executare al acesteia.

6. Judecătoria Aiud apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, atâta vreme cât Legea nr. 254/2013 oferă condamnaților încadrați inițial în regim închis sau de maximă siguranță garanțiile necesare pentru a ajunge, în cazul unui comportament adecvat în cadrul penitenciarului, înainte de executarea fracției minime obligatorii de pedeapsă pentru a putea fi liberați condiționat, la un regim semideschis sau deschis, iar celor încadrați inițial în unul dintre aceste două ultime regimuri de executare a pedepsei posibilitatea de a menține regimul de încarcerare în cauză până la analizarea cererii de liberare condiționată, impunerea de către legiuitor a condiției prevăzute la art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu aduce atingere principiului constituțional al egalității în drepturi. Referitor la prevederile art. 36 din Legea nr. 254/2013, se arată că acestea sunt în acord cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, atât timp cât toate persoanele care execută pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani, vor fi incluse inițial în regimul închis de executare a pedepsei, cu excepțiile prevăzute la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 254/2013.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 540 din 12 iulie 2016, paragraful 21. Se arată că, dacă, după efectuarea fracției minime de pedeapsă pentru a putea solicita liberarea condiționată, persoana condamnată se află într-un regim închis de detenție, rezultă că aceasta nu a dat dovezi de îndreptare. Se arată că principiul egalității în fața legii presupune aplicarea unui regim juridic diferit unor persoane aflate în situații diferite. Se susține însă că dispozițiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, motiv pentru care acestea nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție, și, de asemenea, că textele criticate nu înlătură posibilitatea persoanei împotriva căreia s-a formulat o acuzație în materie penală de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială, stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 36 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conținut: – Art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal: „(1) Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: [

] b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;“;

– Art. 36 din Legea nr. 254/2013:

(1) Regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani.

(2) În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

(4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca și pot desfășura activități educative și culturale în afara penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.

(5) Măsurile de siguranță specifice regimului închis se aplică persoanelor condamnate, altele decât cele din regimul de maximă siguranță, transferate temporar într-un alt penitenciar, pentru prezentarea în fața organelor judiciare.

(6) Măsurile de siguranță specifice regimului închis se aplică deținuților internați în penitenciare-spital și în infirmeria penitenciarului.

12. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal au mai fost suspuse controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, fiind pronunțată în acest sens Decizia nr. 239 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 5 iulie 2019, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

14. Prin Decizia nr. 239 din 16 aprilie 2019, paragrafele 14-20, Curtea a reținut că prevederile art. 100 din Codul penal reglementează condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii. Liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării pedepsei, dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. În acest sens, prin Decizia nr. 238 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013, Curtea a reținut că liberarea condiționată nu este un drept fundamental, ci doar o posibilitate care se aplică facultativ, dacă sunt îndeplinite și constatate de către instanță condițiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat.

15. Sub aspectul condițiilor de acordare a liberării condiționate, prin aceeași decizie, Curtea a constatat că noile dispoziții relative la liberarea condiționată în cazul pedepsei închisorii prevăd că aceasta poate fi dispusă dacă, pe lângă celelalte condiții impuse de legiuitor, cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis. În aceste condiții, Curtea a reținut că regimul inițial de executare a pedepsei închisorii se stabilește potrivit dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la prima întrunire a acesteia, după terminarea perioadei de carantină și observare sau după aplicarea regimului provizoriu. La stabilirea regimului de executare se au în vedere durata pedepsei privative de libertate, gradul de risc al persoanei condamnate, antecedentele penale, vârsta și starea de sănătate ale persoanei condamnate, conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenție anterioare, nevoile identificate și abilitățile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială, respectiv disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă și de a participa la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională. Regimul de maximă siguranță se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, precum și celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului [ art. 34 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 ], iar regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani [ art. 36 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 ].

16. Tot prin Decizia nr. 239 din 16 aprilie 2019, Curtea a constatat că, potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate are obligația ca, după executarea a 6 ani și 6 luni, în cazul pedepselor cu detențiunea pe viață, și a unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita persoanei condamnate și eforturile pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoștința persoanei condamnate, sub semnătură, putând dispune trecerea în regimul imediat inferior ca grad de severitate. Aceeași comisie poate dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracțiune sau a fost sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave [ art. 40 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 ], iar dacă persoana condamnată a fost inclusă în categoria celor cu grad de risc pentru siguranța penitenciarului se dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul de maximă siguranță [ art. 40 alin. (7)]. Totodată, comisia are obligația de a analiza periodic situația persoanei condamnate, în acest caz termenul neputând fi mai mare de un an de la ultima analiză, pentru a dispune referitor la menținerea sau schimbarea regimului de executare a pedepsei. În acest context, Curtea observă că deciziile Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate sunt supuse controlului judecătoresc, împotriva hotărârii comisiei condamnatul putând formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate delegat la penitenciar, în temeiul art. 40 alin. (11) din Legea nr. 254/2013, iar împotriva încheierii prin care se soluționează plângerea se poate formula contestație la judecătoria în circumscripția căreia se află unitatea de penitenciar, în condițiile art. 40 alin. (13) din Legea nr. 254/2013, cu respectarea dreptului la un proces echitabil al persoanei condamnate.

17. Curtea a reținut, totodată, că, potrivit art. 100 alin. (1) lit. a) din Codul penal, liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă dacă, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții, cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

18. Față de cele reținute anterior, Curtea a constatat că îndeplinirea condiției reglementate la art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal, referitoare la executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, pentru a se putea dispune liberarea condiționată în cazul pedepsei închisorii, depinde de conduita persoanei condamnate, din momentul încarcerării și până la executarea porțiunii din pedeapsă ce reprezintă fracția minimă obligatorie. Cu alte cuvinte, persoanelor care execută pedeapsa închisorii în regim de maximă siguranță li se poate schimba regimul de executare a pedepsei închisorii, în urma unui comportament adecvat în penitenciar și a eforturilor depuse pentru reintegrare socială, în mod succesiv, până la regimul semideschis, după executarea unei cincimi din pedeapsă în regim închis și, maximum, a încă unui an de închisoare, așadar, anterior executării efective a trei pătrimi din durata pedepsei. Totodată, condamnații incluși inițial în regimul de executare a pedepsei închisorii închis pot ajunge, prin hotărârea comisiei, la regim semideschis după executarea unei cincimi din pedeapsă, anterior executării efective a două treimi din pedeapsă. În mod corelativ, în cazul celor ce execută pedeapsa închisorii în regim semideschis sau deschis, în ipoteza pedepselor cu închisoarea de până la trei ani, regimul de executare se poate schimba într-unul superior ca grad de severitate în cazul comiterii unei infracțiuni, a unei abateri disciplinare grave sau a mai multor abateri disciplinare grave.

19. Așadar, cadrul normativ relativ la executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal reglementează suficiente garanții pentru ca, în situația unei conduite adecvate în penitenciar, condamnații să poată ajunge la regim semideschis și deschis pentru a putea beneficia de liberarea condiționată, anterior executării fracției minime obligatorii din pedeapsă. În aceste condiții, Curtea nu a putut reține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor ( Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015).

20. De altfel, în jurisprudența sa, prin Decizia nr. 145 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, Curtea a statuat că este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condițiile în care poate fi acordată liberarea condiționată și mijloacele de stimulare a condamnaților în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiționată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocație pe care o au, prin voința legiuitorului.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența mai sus invocată, atât soluția, cât și considerentele din decizia analizată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

22. Referitor la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 254/2013, Curtea constată că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci invocă o situație de fapt referitoare la amânarea soluționării cererii pe care a formulat-o, potrivit art. 36 din Legea nr. 254/2013, în vederea schimbării regimului său de detenție, în vederea liberării condiționate. Aceasta este însă o problemă de aplicare a dispozițiilor legale criticate, ce excedează competenței instanței de contencios constituțional, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Mircea Munteanu în Dosarul nr. 2.508/175/2017 al Judecătoriei Aiud.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că prevederile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Aiud și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 septembrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop