DECIZIE nr. 542/2021

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, excepție ridicată de Elena Bădeanu în Dosarul nr. 235/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 547D/2018.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Banca Națională a României, doamna consilier juridic Luiza Dolofan, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsește autoarea excepției de neconstituționalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 583D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 275 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, excepție ridicată de Gabriels Johan Patrick Gerard în Dosarul nr. 298/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Banca Națională a României, doamna consilier juridic Luiza Dolofan, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsește autorul excepției de neconstituționalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării dosarelor.

6. Reprezentantul Băncii Naționale a României, precum și cel al Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.

7. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 583D/2018 la Dosarul nr. 547D/2018, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantei Băncii Naționale a României, care arată că dispozițiile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, împrejurare față de care, în cauză, ar putea avea aplicabilitate excepția puterii de lucru judecat a deciziilor instanței de contencios constituțional. De asemenea, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, pentru considerentele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 197 din 18 martie 2021. Depune concluzii scrise.

9. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care arată că în materie există jurisprudență a Curții Constituționale și nu au intervenit elemente noi care să conducă la schimbarea acesteia. În acest context, face precizarea că excepția puterii de lucru judecat nu are înrâurire asupra deciziilor instanței de contencios constituțional, această instituție putând fi invocată în fața instanțelor civile.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

10. Prin Decizia nr. 3.779 din 23 noiembrie 2017 și prin Încheierea din 7 februarie 2018, pronunțate în dosarele nr. 235/1/2017 și nr. 298/1/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, excepție ridicată de Elena Bădeanu și de Gabriels Johan Patrick Gerard în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații întemeiate pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 275 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 îngrădesc analizarea de către instanța judecătorească a temeiniciei actului administrativ emis de Banca Națională a României. Astfel, dacă actul administrativ este injust, acțiunea în justiție este inutilă și nu își atinge scopul, iar proporționalitatea sancțiunii aplicate prin respectivul act nu poate fi analizată sau modificată pe calea controlului judiciar, instanța judecătorească putând analiza doar aspectele privind nelegalitatea/legalitatea acestor acte administrative, nu și pe cele cu privire la temeinicia sancțiunii aplicate unei persoane fizice. Prin urmare, dispozițiile criticate instituie un cadru procesual discriminatoriu întrucât suprimă pentru o categorie de justițiabili posibilitatea de a formula o cale de atac (recurs) efectivă. Deși se are în vedere un asemenea demers, contestatorului îi este impusă hotărârea organului emitent, în speță a Băncii Naționale a României, indiferent de temeinicia sau netemeinicia acesteia, ceea ce este contrar art. 124 alin. (2) din Constituție. În contextul criticilor de neconstituționalitate este menționată jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un recurs efectiv.

12. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

13. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 275 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, care au următorul cuprins:

(3) Banca Națională a României este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.

(4) În cazul contestării în instanță a actelor Băncii Naționale a României, instanța judecătorească se pronunță asupra legalității acestor acte.

18. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 4 alin. (2) cu privire la criteriile de nediscriminare, ale art. 15 referitor la principiul neretroactivității legii civile, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiție, ale art. 24 alin. (1) - Dreptul la apărare, ale art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, ale art. 129 - Folosirea căilor de atac și ale art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt menționate prevederile art. 14, ale art. 24 și ale art. 26 în componenta privind egalitatea și nediscriminarea din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv și ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin prisma art. 11 și art. 20 din Legea fundamentală.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate și jurisprudența Curții Constituționale în materie, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate în raport cu prevederi constituționale și critici parțial similare, sens în care sunt Decizia nr. 197 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 23 august 2021, și Decizia nr. 743 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

20. Cu acele prilejuri, Curtea a observat că, potrivit alin. (2) al art. 275, hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României se poate ataca, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât partea interesată are la îndemână mijloacele necesare pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Totodată, dispozițiile criticate fac parte din partea I capitolul IX al titlului III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, capitol intitulat „Căi de contestare“, iar limitarea prevăzută de alin. (3) al art. 275 se referă strict la evaluările și analizele calitative care au stat la baza emiterii actului administrativ și este o limitare firească având în vedere statutul legal al Băncii Naționale a României, de bancă centrală (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 743 din 13 septembrie 2007, precitată).

21. Astfel, prin Decizia nr. 197 din 18 martie 2021, precitată, paragraful 24, Curtea a reținut că accesul liber la justiție este asigurat chiar dacă este supus unor condiționări legale, instanța judecătorească de la cel mai înalt grad de jurisdicție având posibilitatea să se pronunțe asupra legalității actelor adoptate de Banca Națională a României, conform dispozițiilor legale criticate și ale Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, context în care părțile interesate își pot formula apărările pe care le consideră necesare în virtutea dreptului la apărare.

22. De asemenea, Curtea învederează faptul că principiul egalității în drepturi nu are semnificația omogenității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999). În consecință, având în vedere că prevederile legale criticate sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, se constată că dispozițiile constituționale ale art. 4 alin. (2) cu privire la criteriile de nediscriminare, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, ale art. 148 c u privire la aplicabilitatea dreptului european în dreptul național, precum și cele convenționale menționate prin prisma art. 11 și art. 20 din Legea fundamentală nu sunt afectate de normele supuse controlului de constituționalitate.

23. Referitor la argumentele de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 52 din Constituție, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate este, de asemenea, neîntemeiată. Prin critica de neconstituționalitate se acreditează ideea că ar trebui să existe un control judecătoresc atât asupra legalității, cât și asupra oportunității actului administrativ. Or, prevederile legale criticate nu fac decât să dea expresie procedurii de drept comun reglementate de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Practic, ceea ce se poate pune în discuție este legalitatea, și nu oportunitatea adoptării actului administrativ (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 197 din 18 martie 2021, precitată, paragraful 27 și următoarele).

24. De principiu, competența cercetării legalității actelor administrative aparține instanței de contencios administrativ, neexistând vreun mecanism de control al oportunității emiterii actului administrativ. Prin urmare, dacă legea permite realizarea unei anumite operațiuni administrative în sensul în care o lasă în marja de apreciere a organului administrativ, nu poate fi pusă în discuție cenzurarea oportunității aprecierii acestuia din urmă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 757 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2018, paragraful 81).

25. Dacă însă organul administrativ acționează cu exces de putere, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conferă persoanei vătămate dreptul de a contesta în justiție actul astfel emis, art. 2 lit. n) din legea menționată definind excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

26. De altfel, Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că exigențele statului de drept privesc scopurile majore ale activității statale, prefigurate în ceea ce îndeobște este numit ca fiind domnia legii, sintagmă ce implică subordonarea statului față de drept, asigurarea acelor mijloace care să permită dreptului să cenzureze opțiunile politice și, în acest cadru, să pondereze eventualele tendințe abuzive, discreționare ale structurilor etatice. Statul de drept asigură supremația Constituției, corelarea legilor și a tuturor actelor normative cu aceasta, existența regimului de separație a puterilor publice, care trebuie să acționeze în limitele legii, și anume în limitele unei legi ce exprimă voința generală (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 70 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000).

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

28. În ceea ce privește dispozițiile art. 15 din Constituție, Curtea observă că, în prezenta cauză, acestea sunt menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate fără a se arăta însă în ce mod sunt afectate prin prevederile criticate, neputându-se deduce în mod rezonabil ce au în vedere autorii excepției, iar Curtea nu poate formula propriile critici, la care, ulterior, să și răspundă. Prin urmare, nu sunt îndeplinite cerințele privind motivarea excepției de neconstituționalitate prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și dezvoltate pe cale jurisprudențială, spre exemplu, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.

29. Referitor la dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale în sensul prevăzut de Constituție.

30. În aceste condiții, Curtea constată că prevederile art. 275 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 nu încalcă dispozițiile constituționale și convenționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate și, prin urmare, aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Bădeanu și de Gabriels Johan Patrick Gerard în dosarele nr. 235/1/2017 și nr. 298/1/2017/a1 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 275 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 septembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu