DECIZIE nr. 354/2021

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141-143 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Piticar în Dosarul nr. 1.249/1/2018 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.169D/2018.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în privința dispozițiilor art. 141 din Codul de procedură civilă, solicită în principal respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, iar în subsidiar solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale, arătând că există jurisprudență a Curții Constituționale în materie. De asemenea, în privința art. 142 și 143 din Codul de procedură civilă arată că instanța constituțională s-a mai pronunțat asupra unor critici similare sau identice cu cele formulate în prezenta cauză, constatând constituționalitatea dispozițiilor legale criticate. Prin urmare, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate și menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 9 iulie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.249/1/2018, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141-143 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Piticar într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de strămutare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 141 din Codul de procedură civilă nu dă posibilitatea unui cetățean să sesizeze direct Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la suspiciunile rezonabile asupra integrității, imparțialității, incoruptibilității și deontologiei magistraților și/sau angajaților instanțelor, ajungându-se la suprimarea accesului la procedura administrativ-judiciară a strămutării.

6. Referitor la art. 142 din Codul de procedură civilă, autorul excepției invocă Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, prin care Curtea a constatat că dispozițiile art. 142 alin. (1) teza întâi și ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituționale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curții de apel în raza căreia funcționează instanța învestită cu judecarea litigiului.

7. Cu privire la art. 143 din Codul de procedură civilă, ce reglementează suspendarea judecării procesului, susține că lipsa de previzibilitate și predictibilitate a legii determină, în privința părții aflate într-un litigiu de muncă și asigurări sociale (materie specială cu legi speciale), încălcarea accesului la procedura administrativ-specială a suspendării procesuale a fondului în procedura strămutării.

8. Față de vechea reglementare procesual civilă, actualele dispoziții legale privind obligarea la depunerea unei cauțiuni „de valoare exagerată“ sunt lipsite total de previzibilitate și precizie privind destinația și utilitatea acesteia. Or, vechiul Cod de procedură civilă stabilea cu precizie destinația și scopul cauțiunii, ceea ce nu se mai prevede în noua lege procesual civilă.

9. În materia specială a asigurărilor sociale și a litigiilor de muncă, raportat la nivelul actual al pensiei minime și al salariului minim, „darea unei cauțiuni în cuantum de 1.000 lei“ devine efectiv imposibilă, afectând grav siguranța financiară lunară a cetățeanului - pensionar/angajat cu salariul minim pe economie - și a familiei sale, consecința fiind forțarea la renunțarea la instituția judiciară a suspendării în cadrul procedurii generale a strămutării. Nici art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă nu acoperă această cauțiune, astfel că este vătămat accesul liber la justiție.

10. Mai mult, art. 143 din Codul de procedură civilă nu precizează mecanismul aplicat cauțiunii, respectiv unde se depune cauțiunea, cum se eliberează, cu ce scop și cine poate beneficia de aceasta și în ce condiții sau dacă este purtătoare de dobândă.

11. Încălcarea exigențelor constituționale referitoare la calitatea legii aduce atingere și prevederilor art. 1 privind dreptul de proprietate din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât suma depusă drept cauțiune este un bun personal.

12. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 141-143 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: – Art. 141: Cererea de strămutare:

(1) Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă sau de siguranță publică se poate cere în orice fază a procesului.

(2) Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă poate fi cerută de către partea interesată, iar cea întemeiată pe motiv de siguranță publică, numai de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

– Art. 142: Instanța competentă:

(1) Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de strămutare se depune la instanța competentă să o soluționeze, care va înștiința de îndată instanța de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.

(2) Cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care va înștiința, de îndată, despre depunerea cererii instanța de la care se cere strămutarea.

(3) La primirea cererii de strămutare, instanța competentă să o soluționeze va putea să solicite dosarul cauzei.

– Art. 143: Suspendarea judecării procesului:

(1) La solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul, suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauțiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în aceleași condiții, fără citarea părților, chiar înainte de primul termen de judecată.

(2) Încheierea asupra suspendării nu se motivează și nu este supusă niciunei căi de atac.

(3) Măsura suspendării judecării procesului va fi comunicată de urgență instanței de la care s-a cerut strămutarea.

17. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 126 alin. (1)-(3) privind instanțele judecătorești și ale art. 133 alin. (1) potrivit căruia „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției“. De asemenea, se invocă art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate reglementează cu privire la subiectele care pot formula cererea de strămutare și momentul până când aceasta poate fi cerută ( art. 141 ), instanța competentă să soluționeze cererea ( art. 142 ) și suspendarea judecării procesului ( art. 143 ). Dispozițiile legale criticate reprezintă norme de procedură care privesc buna administrare a justiției, competența și procedura de judecată a cererilor de strămutare și instanțele la care urmează a fi strămutate pricinile, edictate de legiuitor în temeiul mandatului său constituțional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Strămutarea reprezintă un remediu excepțional pentru situații în care deplina imparțialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparența de imparțialitate în ochii unui observator obiectiv și rezonabil, iar nu insinuant și tendențios - a instanței, în întregul său, nu poate fi asigurată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 98 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 15).

19. În ceea ce privește dispozițiile art. 141 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că acestea prevăd sfera persoanelor care pot solicita strămutarea cauzei, precum și momentul în care aceasta poate fi cerută. Indiferent dacă strămutarea este cerută pentru motiv de bănuială legitimă sau de siguranță publică, cererea poate fi formulată în orice fază a procesului. Textul legal mai prevede că cererea de strămutare pentru motiv de bănuială legitimă poate fi solicitată de orice persoană interesată, iar, în considerarea gravității motivelor de strămutare, cea întemeiată pe motiv de siguranță publică poate fi solicitată doar de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

20. În continuare, Curtea observă că potrivit art. 142 din Codul de procedură civilă instanța supremă are competența de a soluționa numai cererile de strămutare întemeiate pe motive de siguranță publică, precum și pe cele care se referă la strămutarea cauzelor de la curțile de apel. În actuala reglementare procesual civilă, instanța competentă să soluționeze cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța de la care se cere strămutarea procesului.

21. Prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, și Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 142 alin. (1) teza întâi și ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituționale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți, respectiv la calitatea de parte a curții de apel în raza căreia funcționează instanța învestită cu judecarea litigiului. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că bănuiala legitimă fundamentată pe anumite elemente va afecta întotdeauna imparțialitatea obiectivă a tuturor instanțelor judecătorești din circumscripția unei curți de apel.

22. În prezenta cauză excepția de neconstituționalitate nu vizează ipotezele excluse din cadrul constituțional prin deciziile antereferite, ci privește motivul de bănuială legitimă generat de circumstanțele procesului, anume împrejurări de fapt care atrag dubii rezonabile asupra imposibilității obiective a instanței de a soluționa cauza. În aceste condiții nu se poate identifica vreun motiv care să permită constatarea că normele procesual civile criticate contravin dispozițiilor constituționale invocate și pot conduce la înfrângerea principiului înfăptuirii în numele legii și al unicității, imparțialității și al egalității justiției pentru toți, de vreme ce hotărârea asupra strămutării rezolvă un incident procedural cu privire la instanța sesizată, iar nu fondul cauzei (a se vedea în acest sens Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1068 din 18 decembrie 2018, paragraful 25).

23. Astfel, strămutarea este un incident procedural cu privire la instanța sesizată, care urmărește asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea activității de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de părtinirea și lipsa de obiectivitate în soluționarea cauzelor deduse judecății. Ca atare, pronunțarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluționării aspectelor ce privesc drepturile și obligațiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecății, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată. Faptele asupra cărora este chemată să se pronunțe instanța competentă să judece cererea de strămutare nu țin de pricina însăși, ci de asigurarea condițiilor pe care le implică art. 140 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea și obiectivitatea în soluționarea pricinii.

24. Așadar, din perspectiva criticii formulate în prezenta cauză, Curtea reține că dispozițiile legale criticate conțin garanții procesuale și reglementează soluții adecvate care sunt în măsură să asigure imparțialitatea obiectivă a instanței în condițiile în care, în ipoteza admiterii cererii de strămutare pentru motive ce țin de circumstanțele procesului, curtea de apel strămută cauza în circumscripția sa la o instanță de același grad cu cea de la care se cere strămutarea, unde motivele particulare pe care s-a întemeiat cererea de strămutare nu au relevanță pentru locul unde se află instanța astfel învestită.

25. În ceea ce privește dispozițiile art. 143 din Codul de procedură civilă referitor la sintagma „darea unei cauțiuni în cuantum de 1.000 lei“, Curtea observă că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 27, sau Decizia nr. 615 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.048 din 27 decembrie 2016, paragrafele 13-18, Curtea a constatat constituționalitatea acestora.

26. Prin deciziile menționate, Curtea a statuat că, prin instituirea cauțiunii, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, descurajarea cererilor nefundamentate sau a exercitării cu reacredință a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanție destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părții împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condițiile în care cererea celui ce plătește cauțiunea se respinge. Instituirea acestei obligații de consemnare a cauțiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată, necesară și care păstrează un just echilibru între cerințele de interes general protejate de legiuitor - prevenirea exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale și îndestularea părții care a suferit eventualele pagube - și interesul individual al justițiabilului de a avea acces efectiv la instanță în vederea folosirii mijloacelor procedurale puse la dispoziția sa.

27. Prin urmare, instituirea unei cauțiuni nu contravine dispozițiilor constituționale și convenționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Piticar în Dosarul nr. 1.249/1/2018 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 141-143 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 iunie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin