DECIZIE nr. 208/2021

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin. (1) lit. b), c) și d), ale art. 103 alin. (2)-(6) și ale art. 104 alin. (1)-(4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Alexandru Cadar în Dosarul nr. 80/296/2019 al Judecătoriei Satu Mare - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 250D/2019.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepției prin care se solicită judecarea în lipsă.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Referitor la sancțiunile disciplinare reglementate de textele criticate, se arată că acestea urmăresc asigurarea scopului avut în vedere de legiuitor, și anume păstrarea unei conduite adecvate în mediul carceral. Totodată, acestea se pot aplica pe o perioadă scurtă, proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite. Referitor la compunerea comisiei de disciplină, apreciază că sunt neîntemeiate criticile formulate de autorul excepției. Arată că împotriva hotărârii luate de comisia de disciplină deținutul se poate plânge la judecătorul de supraveghere a privării de libertate și, ulterior, poate face contestație la instanța judecătorească competentă, asigurându-se, astfel, accesul la un magistrat. În ceea ce privește caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de instanța judecătorească în această materie, apreciază că, fiind o fază ulterioară stabilirii vinovăției persoanei, textul criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate. Prin reglementarea posibilității formulării plângerii și a contestației, legiuitorul asigură accesul persoanei condamnate la o instanță judecătorească.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 22 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 80/296/2019, Judecătoria Satu Mare - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin. (1) lit. b), c) și d), ale art. 103 alin. (2)-(6) și ale art. 104 alin. (1)-(4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Alexandru Cadar cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că în situația în care un deținut săvârșește o abatere disciplinară, acesta trebuie inclus în programe de reeducare mai intense și nicidecum nu trebuie să i se interzică să participe la acestea. De asemenea, în cazul în care un deținut săvârșește o abatere disciplinară care nu are legătură cu munca, prin aplicarea sancțiunii disciplinare a suspendării dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună, se ajunge ca persoana condamnată să creadă că în stare de libertate nu are rost să muncească, pentru că în cazul în care greșește cu ceva își va pierde locul de muncă. De asemenea, prin aplicarea sancțiunii disciplinare a suspendării dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală, pe o perioadă de cel mult două luni, se ajunge ca persoana condamnată să fie supusă torturii și tratamentelor degradante.

6. În ceea ce privește dispozițiile art. 103 și art. 104 din Legea nr. 254/2013, se susține că acestea sunt neconstituționale, deoarece nu permit deținutului acuzat de săvârșirea unei abateri disciplinare să fie asistat de un avocat nici în fața comisiei de disciplină, nici în fața instanței judecătorești. Pe de altă parte, apreciază că este încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece hotărârea pronunțată de instanța judecătorească cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate este definitivă, neputând fi introdusă nicio cale de atac împotriva acesteia.

7. Judecătoria Satu Mare - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, prin instituirea unor reguli de urmat în penitenciar, persoanele încarcerate își cresc șansele de reintegrare socială, după liberare. În situația încălcării acestor reguli, în Legea nr. 254/2013 sunt prevăzute atât abaterile disciplinare care pot fi comise de condamnați, cât și sancțiunile aplicabile acestora. Scopul acestor sancțiuni este de a determina persoana condamnată să adopte o conduită adecvată mediului carceral și nicidecum de a o supune unor tratamente inumane sau torturii. Arată că susținerile autorului excepției în sensul că prin aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 101 alin. (1) lit. b), c) și d) din Legea nr. 254/2013 nu se respectă dispozițiile art.

(3) alin. (2) din același act normativ referitoare la scopul pedepsei, acela ca deținutul să-și formeze o atitudine corectă față de lege, de regulile de conviețuire socială și de muncă, nu sunt fondate. În acest sens arată că, în cazul în care acesta nu ar fi sancționat pentru comiterea unei abateri și nu s-ar încerca responsabilizarea sa, executarea pedepsei în penitenciar nu ar însemna decât o simplă trecere a timpului, în condiții similare cu cele din libertate, fără îngrădiri de niciun fel, ceea ce ar lăsa impresia opiniei publice că statul nu sancționează comportamentele infracționale. De asemenea, faptul că unui deținut i se suspendă dreptul de a munci pe o perioadă limitată de timp, în condițiile în care este cunoscut faptul că zilele câștigate ca urmare a prestării de munci în penitenciar se scad din pedeapsa de executat, este de natură să îl determine să adopte o conduită exemplară, tocmai pentru a putea fi selectat la muncă și a-și scurta perioada executată în penitenciar.

8. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 și art. 104 din Legea nr. 254/2013, instanța judecătorească susține că cercetarea disciplinară a deținuților, pentru comiterea unor abateri în penitenciar, se efectuează de comisiile de disciplină constituite în fiecare loc de deținere, în componența acestora fiind desemnate persoane care efectuează cercetări prealabile, audiază persoana cercetată, martori, administrează probe, iar rezultatul cercetărilor este consemnat în hotărârea finală a comisiei de disciplină. Conform dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 254/2013, persoana care a fost sancționată disciplinar poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii, aceasta fiind prima cale de atac permisă de lege. Așadar, dacă judecătorul delegat la penitenciar ar face parte din comisia de disciplină, s-ar ajunge în situația în care acesta să nu mai poată soluționa plângerile formulate de persoanele nemulțumite de sancțiunile aplicate. Procedura în fața judecătorului de supraveghere delegat la penitenciar este specificată în Legea nr. 254/2013, acesta soluționând plângerea prin încheiere. Persoana condamnată poate formula contestație împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în termen de 5 zile de la comunicare, aceasta fiind a doua cale de atac permisă de lege.

9. Instanța apreciază ca fiind neîntemeiată critica referitoare la caracterul definitiv al încheierii prin care se soluționează contestația. Legea îi permite condamnatului să uzeze de două căi de atac, ambele fiind supuse analizei unui judecător, chiar dacă judecătorul de supraveghere a privării de libertate din penitenciar nu este considerat instanță în sensul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, acesta fiind un magistrat care funcționează în cadrul judecătoriei, delegat la penitenciar în condițiile art. 8 din Legea nr. 254/2013.

10. În ceea ce privește susținerile contestatorului referitoare la faptul că nu îi este garantat dreptul la apărare, întrucât asistența juridică nu este obligatorie, instanța arată că, deși Legea nr. 254/2013 prevede că asistența juridică nu este obligatorie în etapa soluționării contestației formulate de condamnat împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, nimic nu împiedică instanțele de judecată să dea eficiență dispozițiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală și să desemneze apărători din oficiu în asemenea cauze, în situația în care apreciază că deținutul nu și-ar putea face singur apărarea.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 101 alin. (1) lit. b), c) și d), ale art. 103 alin. (2)-(6) și ale art. 104 alin. (1)-(4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Dispozițiile criticate au următorul conținut: – Art. 101 alin. (1) lit. b), c) și d):

(1) Sancțiunile care pot fi aplicate în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare sunt: [

] b)

suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;

c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;

d) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală, pe o perioadă de cel mult două luni.“;

– Art. 103 alin. (2)-(6):

(2) Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în calitate de președinte, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și un ofițer desemnat de directorul penitenciarului, în calitate de membri. Secretariatul comisiei este asigurat de persoana numită în acest sens de directorul penitenciarului.

(3) Directorul penitenciarului desemnează una sau mai multe persoane din cadrul personalului penitenciarului, altele decât supraveghetorii, să efectueze cercetarea prealabilă. Persoana desemnată sau persoanele desemnate aduc la cunoștința deținutului motivul declanșării procedurii disciplinare și faptul că acesta poate propune administrarea de probe. Dispozițiile art. 61 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(4) În termen de 10 zile de la sesizarea comisiei de disciplină, persoana desemnată prezintă acesteia rezultatele cercetării prealabile. Cercetarea prealabilă are ca scop lămurirea incidentului sub toate aspectele și presupune audierea persoanei condamnate cercetate și verificarea apărărilor acesteia.

(5) În termen de 10 zile de la primirea rezultatelor cercetării prealabile, comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate și a oricărei altei persoane care are cunoștință despre împrejurările în care a fost săvârșită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancțiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.

(6) La stabilirea sancțiunii disciplinare se ține seama de natura și modul de comitere a abaterii, de persoana și starea de sănătate a condamnatului, de abaterile disciplinare săvârșite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârșirea abaterii și în timpul procedurii disciplinare.“;

– Art. 104 alin. (1)-(4):

(1) Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii.

(2) Plângerea formulată conform alin. (1) suspendă executarea sancțiunilor disciplinare.

(3) Persoana condamnată este ascultată la locul de deținere, în mod obligatoriu.

(4) Competența de soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancțiunea disciplinară.“

15. Autorul excepției apreciază că dispoziția criticată contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (1) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (2) și (3) referitor la accesul liber la justiție, art. 22 alin. (1) și (2) referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 24 alin. (1) și (2) referitor la dreptul la apărare, art. 34 alin. (1) referitor la dreptul la ocrotirea sănătății, art. 41 alin. (1) referitor la munca și protecția socială a muncii, art. 124 alin. (1) și (2) referitor la înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (1), (2) și (5) referitor la instanțele judecătorești și art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin. (1) lit. b), c) și d) din Legea nr. 254/2013, Curtea observă că, potrivit încheierii prin care a fost sesizată, pe rolul instanței de trimitere se află judecarea contestației formulate, conform art. 104 din Legea nr. 254/2013, împotriva Încheierii nr. 157 din 13 decembrie 2018, pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, prin care acesta a soluționat plângerea persoanei condamnate care solicita anularea, pentru lipsa vinovăției, a sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 101 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 254/2013. Sancțiunea fusese aplicată de Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Satu Mare, prin Hotărârea nr. 442 din 16 noiembrie 2018, pentru comiterea abaterii disciplinare ușoare, prevăzută de art. 81 lit. l) raportat la art. 100 alin. (3) din Legea nr. 254/2013.

17. În aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin. (1) lit. b), c) și d) din Legea nr. 254/2013 este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, atât timp cât o eventuală soluție de admitere nu ar avea nicio înrâurire asupra soluționării procesului în care a fost invocată. În acord cu jurisprudența Curții Constituționale, „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19).

18. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2)-(6) și ale art. 104 alin. (1)-(4) din Legea nr. 254/2013, Curtea constată că se critică lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Curtea sesizează că dispozițiile criticate nu conțin soluția legislativă criticată, aceasta regăsindu-se în alin. (14) al art. 104 din Legea nr. 254/2013, potrivit căruia „hotărârea judecătoriei este definitivă“.

19. Referitor la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 632 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 1 februarie 2018, a reținut că procedura reglementată de dispozițiile art. 104 din Legea nr. 254/2013 constituie garanții ale dreptului de acces liber la justiție, respectiv o aplicare de către legiuitor a dispozițiilor constituționale ale art. 21. Referitor la dreptul fundamental mai sus referit, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puțin o dată, unei instanțe naționale (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). Însă, prin aceeași jurisprudență, s-a arătat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, inclusiv în privința căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009) și, totodată, că dreptul de acces liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite, în considerarea unor situații diferite (a se vedea Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).

20. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale instituie asigurarea unei căi de atac interne care să trateze fondul unei „plângeri admisibile“ și să ofere o soluție adecvată (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunțată în Cauza Ališić și alții împotriva Bosniei și Herzegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, procedura de soluționare a contestației, formulată conform dispozițiilor art. 104 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, este precedată de soluționarea, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, a unei alte plângeri, cu privire la decizia administrativă a comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului în care petentul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, aspecte care, coroborate cu dreptul de a formula contestație împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, satisfac exigențele dreptului la un recurs efectiv.

21. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la imposibilitatea deținutului acuzat de săvârșirea unei abateri disciplinare de a fi asistat de un avocat în fața comisiei de disciplină și în fața instanței judecătorești, Curtea reține că o critică asemănătoare a fost soluționată de către instanța de contencios constituțional atunci când a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 74 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, și Decizia nr. 1.204 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 28 octombrie 2009, a statuat că „prevederile legale contestate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, și anume fazei de executare, și reglementează cu privire la regimul de executare a pedepsei privative de libertate, la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate și la plângerea împotriva comisiei de disciplină. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit deja existența vinovăției în materie penală. Așa fiind, aspectele criticate de autorul excepției excedează procedurii penale speciale care guvernează numai fazele de urmărire penală și de judecată, deoarece situația juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului. Așa fiind, prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfințit de art. 24 din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu îl oprește pe condamnat să își angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie“.

22. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin. (1) lit. b), c) și d) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Alexandru Cadar în Dosarul nr. 80/296/2019 al Judecătoriei Satu Mare - Secția penală.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 103 alin. (2)-(6) și ale art. 104 alin. (1)-(4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 martie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu