DECIZIE nr. 889/2020

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Simina Popescu-Marin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Carmen Angelica Stan în Dosarul nr. 7.398/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.713D/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că aceasta este parțial întemeiată în raport cu dispozițiile art. 16 din Constituție. Precizează că dispozițiile legale criticate creează o discriminare în cadrul categoriei asistenților judiciari, deoarece la stabilirea salarizării acestora sunt avute în vedere doar perioadele aferente unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Or, această blocare la pragul de 5 ani creează discriminări pentru asistenții judiciari cu o vechime în funcție mai mare. Arată că, în cauza de față, criticile de neconstituționalitate sunt formulate diferit de cele analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020 *), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data soluționării prezentei excepții de neconstituționalitate. *) Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 4 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.398/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Carmen Angelica Stan într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece instituie discriminări sub aspectul recunoașterii vechimii în specialitate între asistenții judiciari aflați în exercitarea unui singur mandat, pe de o parte, și cei care exercită consecutiv mai multe mandate. Astfel, legiferarea doar a unei situații existente în prima fază și nelegiferarea posibilității obiective a derulării funcției de asistent judiciar pentru o perioadă mai mare de 5 ani dă naștere unei discriminări în cadrul aceleiași categorii de beneficiari ai legii, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv situația asistenților judiciari deja în funcție de 10 ani prin mandate succesive neîntrerupte. Se arată că prin dispozițiile legale criticate a fost legiferată doar situația limitativă a asistenților judiciari care au fost numiți în funcție în condițiile Legii nr. 303/2004 doar pentru un prim și unic mandat, fără însă a lua în calcul și situația existenței mandatelor multiple obținute de aceeași persoană în aceeași funcție de asistent judiciar fără întrerupere în timp, la același angajator, cum este și cazul autoarei excepției, care ocupă această funcție de la data de 1 iulie 2008 și până în prezent, respectiv 3 mandate consecutive, acumulând astfel o vechime în funcție efectivă de peste 10 ani. Sunt invocate dispozițiile art. 85 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2007, și se arată că pe durata de funcționare a instituției asistentului judiciar (de peste 18 ani), unele instanțe au interpretat dispozițiile legale privind „vechimea efectivă în funcție“ plecând de la efectele ei benefice sistemului de justiție și coroborând aceasta cu identitatea dispozițiilor privind salarizarea asistenților judiciari și a judecătorilor și, acționând în consecință, au pus în plată acest spor și pentru asistenții judiciari, privind aceasta ca pe o „împlinire a dreptului natural“ al sporului de fidelitate privit la modul general (Sentința civilă nr. 864 din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1.025/117/2008, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.001/R din 16 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj). Se arată că modalitatea de intrare în sistem sub forma mandatului de 5 ani ce poate fi succesiv, cu posibilitatea reînvestirii în funcție, nu împiedică acumularea vechimii în funcția judiciară. Or, în aceeași situație sunt și judecătorii care pun capăt exercitării funcției și revin apoi în sistemul judiciar și totuși beneficiază în continuare de indemnizație de încadrare față de vechimea efectivă în funcție. Toate acestea mai sus arătate sunt coroborate cu hotărârile judecătorești definitive și/sau irevocabile prin care o parte dintre asistenții judiciari în funcție din țară au câștigat în instanță beneficiul vechimii efective în funcție transpus prin majorarea indemnizației de încadrare brută lunară.

6. Se arată că este contrar Constituției și Convenției Europene a Drepturilor Omului să se creeze o discriminare între aceleași categorii de persoane în cazul asistenților judiciari aflați la primul mandat, unde se aplică art. 16 din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, și cei care prin reînvestire ajung să fie beneficiarii mandatelor multiple, pe care legea îi eludează, legiferându-se doar o situație parțială existentă în realitatea obiectivă a numirii în funcție a asistentului judiciar, doar pentru o perioadă de 5 ani, uitând să se legifereze sub aspect salarial posibilitatea reînvestirii aceleiași persoane în această funcție, situație ce ar determina acumularea unei vechimi în funcția respectivă ce depășește treapta 3-5 ani, fără a avea la bază criterii obiective și fără a explica această măsură legislativă discriminatorie.

7. Se susține, totodată, că atât timp cât niciun text legislativ nu interzice sau limitează exercitarea acestei funcții doar pe perioada derulării unui singur mandat (situație în care art. 16 din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 ar prevedea un criteriu obiectiv al stabilirii indemnizației lunare raportat la maximul vechimii pe care ar putea-o obține un asistent judiciar la finalizarea mandatului de 5 ani pentru care a fost numit), cu atât mai mult o dispoziție dintr-o lege a salarizării nu poate suprima dreptul de a exercita mai multe mandate ce dau posibilitatea beneficierii de vechimea reală în aceeași funcție, prin limitarea raportării calculului indemnizației la o vechime de doar 5 ani, eludând astfel situația mandatelor multiple.

8. Discriminarea se produce și față de categoria similară, respectiv judecătorul de judecătorie, la care se raportează stabilirea drepturilor salariale ale instituției asistentului judiciar.

9. În cazul de față, nu există nicio justificare ca o categorie de beneficiari ai funcției de asistenți judiciari numiți și reînvestiți prin mandate multiple, fără întrerupere între ele, de natură să determine acumularea unei vechimi efective în funcție și în magistratură de 10 ani, să aibă un tratament diferențiat și discriminatoriu, prin eludare, ca urmare a nelegiferării și fără a exista o justificare adecvată, față de categoria asistenților judiciari beneficiari ai unui mandat unic. Singurul criteriu de asemănare îl poate constitui momentul nașterii dreptului la indemnizație, în speță, numirea în funcție, iar derularea ulterioară în timp ar trebui să fie legiferată prin includerea fiecărei situații distincte. Astfel, Legea-cadru nr. 153/2017, prin art. 16 din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V, stabilește fără discriminare cum se calculează indemnizația cuvenită, însă creează un tratament discriminatoriu prin eludarea categoriei de asistenți judiciari ce au fost numiți și reînvestiți în mod succesiv în această funcție, fără a exista o justificare obiectivă sau rezonabilă. Or, unde legiuitorul limitează, neacoperind legislativ o situație existentă în realitatea obiectivă a societății civile (posibilitatea exercitării funcției de asistent judiciar pe o perioadă mai mare de 5 ani), situația respectivă poate fi complinită ulterior prin interpretare sistematică.

10. Se mai arată că prin calculul drepturilor salariale cuvenite, ce se raportează la indemnizația de încadrare aferentă anului 2022, față de o vechime efectivă în funcție de 3-5 ani, și nu de 10-15 ani, se produce o diminuare considerabilă a drepturilor salariale cuvenite autoarei excepției pentru munca depusă. În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 435/1/2018.

11. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate poate fi considerată ca întemeiată prin prisma prevederilor art. 41 coroborate cu art. 16 din Constituție, interpretate prin raportare la art. 53 din Constituție privind restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, în sensul că această categorie profesională a asistenților judiciari nu ar putea să beneficieze de un drept de care beneficiază în mod curent orice categorie de angajați, conform legislației muncii, adică vechimea în muncă cu varietatea vechimea în specialitate. Această ipoteză conduce la concluzia că legea criticată prin excepția de neconstituționalitate restrânge pentru categoria asistenților judiciari un drept/spor salarial de care beneficiază orice categorie de salariați bugetari (nu numai cei din sectorul autorității judecătorești), adică dreptul de a beneficia de spor pentru vechimea în specialitatea muncii de asistent judiciar, fiind diferite în mod vizibil situațiile unor asistenți judiciari aflați la primul mandat profesional în această funcție, în comparație cu cei aflați la un al doilea mandat sau mai mult decât atât. În această privință se poate observa că mandatul de asistent judiciar nu se poate asimila ca regim juridic de salarizare cu cel al aleșilor din legislativ ori din consiliile județene ori consiliile locale, unde se plătește o singură indemnizație fixă, profilul funcției/profesiei de asistent judiciar și regimul juridic al acesteia fiind complet diferite față de cele ale aleșilor menționați mai sus. Pentru aceste considerente, instanța judecătorească apreciază că textele de lege criticate pot fi considerate ca fiind neconstituționale, deoarece legea nu este suficient de clară și de previzibilă, aceasta nu acoperă toate ipotezele din viața reală și astfel creează discriminări sub aspectul exercitării dreptului la muncă, prin „elementul component salarizare cu contabilizarea vechimii în muncă“.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul actului de sesizare, îl constituie prevederile art. 16 din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Din examinarea considerentelor actului de sesizare și a notelor scrise ale autoarei excepției, se observă că, în realitate, sunt criticate prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, având următorul cuprins: „Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.“

16. În opinia autoarei excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea sunt invocate prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea generală a discriminării.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020 *), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate. *) Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021.

18. Curtea reține că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în materia salarizării asistenților judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție.

19. În același timp, diferența de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată și de faptul că asistenții judiciari, deși participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiție, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfășurată de aceștia și cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanța activității desfășurate de asistenții judiciari și ținând cont și de obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile ce le revin acestora, legiuitorul a înțeles să stabilească un nivel al indemnizației corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalității în drepturi, care nu are semnificația omogenității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999).

20. În consecință, prevederile de lege criticate nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

21. De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenților judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcție ar echivala cu transformarea Curții Constituționale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.

22. Totodată, legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, și Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragraful 15.

23. În raport cu cele enunțate, rezultă că, prin conținutul lor normativ, prevederile de lege criticate nu pun în discuție o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și, prin urmare, dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză.

24. De asemenea, invocarea unor considerente reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa referitoare la salarizarea unor categorii de personal plătit din fonduri publice nu are incidență în cauză, deoarece vizează ipoteze juridice diferite.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Carmen Angelica Stan în Dosarul nr. 7.398/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin