DECIZIE nr. 778/2020

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 470 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marius Alexandru Pițigoi în Dosarul nr. 25.604/301/2015 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.257D/2017.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 3 noiembrie 2020, în prezența autorului excepției de neconstituționalitate, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 4 noiembrie 2020, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 10 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 25.604/301/2015, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 470 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marius Alexandru Pițigoi într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 470 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă este neconstituțional, deoarece accesul la justiție este condiționat de obligația de a face dovada în fața instanței de judecată a achitării taxei judiciare de timbru. Or, acest aspect contravine art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât colectarea taxelor este o atribuție a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, și nu a instanțelor de judecată.

5. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

6. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 470 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

(2) La cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru.

(3) Cerințele de la alin. (1) lit. b) și e) și cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la alin. (1) lit. c) și d), sub sancțiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condițiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) cu privire la accesul liber la justiție.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în ceea ce privește accesul la justiție, în mod constant, în jurisprudența sa, a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, iar competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești îi revine legiuitorului, în virtutea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2) (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005, sau Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

14. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale privind accesul liber la justiție prin impunerea unor taxe judiciare de timbru, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, spre exemplu, prin Decizia nr. 75 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2014, prin Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, arătând că, potrivit dispozițiilor constituționale, accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru.

15. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind, astfel, justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Astfel, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii, iar impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, fiind, așadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe ori impozite sau, dimpotrivă, să instituie asemenea taxe, astfel cum este cea criticată în prezenta cauză.

16. În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o caracteristică a principiului accesului liber la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

17. De altfel, în anumite situații [ art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 ], persoanele fizice pot obține scutiri, reduceri, amânări sau eșalonări de la plata taxelor judiciare de timbru, în condițiile prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008.

18. Obligația plății taxelor judiciare de timbru, ca una dintre condițiile sesizării legale a instanțelor judecătorești, este prevăzută de norme procedurale a căror adoptare, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența exclusivă a legiuitorului, care are opțiunea liberă în determinarea cererilor pentru care trebuie plătite taxe judiciare de timbru, a cuantumului acestora, precum și a părților care au obligația să le plătească, cu condiția să nu instituie un tratament juridic diferit pentru situații identice. În raport cu obiectul acțiunilor sau al cererilor, cuantumul taxelor judiciare de timbru este stabilit în mod diferit, prin sume fixe, în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, și prin cote procentuale aplicate la valoarea obiectului cererii, când acesta este evaluabil în bani (a se vedea Decizia nr. 168 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 28 aprilie 2005).

19. Curtea, în jurisprudența sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 127 din 27 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003, a arătat că stabilirea cuantumului și verificarea plății taxelor judiciare de timbru nu sunt acte propriu-zise de înfăptuire a justiției, însă acestea sunt strâns legate de actul de justiție, fiind chestiuni prejudiciale care țin pe loc ori chiar împiedică înfăptuirea actului de justiție. Soluționarea unei eventuale contestații privind modul de stabilire de către instanța judecătorească a obligației de plată și a cuantumului taxei judiciare de timbru constituie fără îndoială un act de înfăptuire a justiției. Prin urmare, darea în competența organelor Ministerului Finanțelor Publice a soluționării contestațiilor împotriva modului de stabilire, de către instanța judecătorească, a taxei judiciare de timbru este contrară principiului separației puterilor în stat și, în mod direct, dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție.

20. Față de această împrejurare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prin critica formulată sunt aduse în discuție două chestiuni diferite: pe de o parte, stabilirea cuantumului și verificarea plății taxelor judiciare de timbru, acte legate de actul de justiție care se desfășoară sub imperiul Codului de procedură civilă din care fac parte și normele criticate în cauza de față; pe de altă parte, colectarea propriu-zisă a taxelor, respectiv a creanțelor fiscale, care se realizează în temeiul titlului VII - Colectarea creanțelor fiscale din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, în virtutea căruia această operațiune reprezintă totalitatea activităților care au ca scop stingerea creanțelor fiscale și se realizează în temeiul unui titlu de creanță fiscală sau al unui titlu executoriu, după caz.

21. Ca atare, Curtea constată că dispozițiile criticate sunt o aplicare coroborată a prevederilor art. 21 și ale art. 126 din Legea fundamentală, astfel că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 470 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, în raport cu dispozițiile constituționale privind accesul liber la justiție urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Alexandru Pițigoi în Dosarul nr. 25.604/301/2015 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 470 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu