DECIZIE nr. 395/2022

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Raluca-Alexandra Buterez-Fășie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea în Dosarul nr. 2.705/90/2018 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.275D/2019.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Referitor la critica privind art. 76 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006, reprezentantul Ministerului Public apreciază că textul criticat nu încalcă accesul liber la justiție și nici nu afectează drepturile creditorilor de bună-credință și diligenți. În ceea ce privește dispozițiile art. 76 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, reprezentantul Ministerului Public arată că este un mijloc de apărare al debitorului, care nu încalcă nicio dispoziție constituțională.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 15 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.705/90/2018, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de atragere a răspunderii civile delictuale formulată de autoare împotriva debitoarei Societatea Uzina Mecanică Băbeni - S.A. din Băbeni.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că accesul liber la justiție trebuie să fie un drept concret și efectiv, iar nu unul teoretic și iluzoriu. Cu alte cuvinte, justițiabilul trebuie să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act care aduce atingere drepturilor sale.

6. În situația în care accesul liber la justiție este deja supus unor condiții legale, instanțele de judecată trebuie să evite un formalism excesiv atunci când aplică regulile de procedură, pentru a nu aduce atingere caracterului echitabil al procesului.

7. De asemenea, autoarea susține că este încălcat dreptul de acces la o instanță în situația în care cauza sa este examinată exclusiv de către un complet de judecată specializat.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 76 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:

(1) El (titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut în acest sens - s.n.) nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată al persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.

(2) Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție.

12. Curtea reține că Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziții tranzitorii și finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, ținând cont de prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, precum și de Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor criticate.

13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, ale art. 31 alin. (1) și (2) privind dreptul la informație, ale art. 53 alin. (1) și (2) teza întâi și teza a doua formularea finală privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți și ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum și ale art. 6 paragraful 1 teza întâi privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv, ale art. 17 privind interzicerea abuzului de drept și ale art. 18 privind limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, autoarea consideră că reglementările criticate contravin și prevederilor art. 8, ale art. 10 teza întâi, ale art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și celor ale art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea susține că i-ar fi îngrădit accesul la justiție în cazul în care dispozițiile criticate nu i-ar mai permite să solicite, pe calea dreptului comun, plata unor creanțe anterioare deschiderii procedurii de insolvență după ce debitoarea sa a reintrat în circuitul comercial, ca urmare a finalizării cu succes a etapei de reorganizare.

15. Astfel, pentru a stabili dacă, în cauza dedusă controlului, textele criticate aduc atingere accesului liber la justiție, Curtea va verifica dacă a existat o eventuală restrângere a acestui drept, precum și condițiile în care această eventuală restrângere ar fi intervenit.

16. Pornind chiar de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pe care autoarea o citează, respectiv Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, Curtea Constituțională observă că instanța europeană a statuat că dreptul de acces la justiție nu este absolut; el poate permite restricții admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat. Elaborând o astfel de reglementare, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Totuși, restricțiile aplicate nu pot limita accesul persoanei într-o asemenea manieră sau până într-acolo încât dreptul să fie atins în însăși substanța sa.

17. În acord cu jurisprudența instanței europene, Curtea Constituțională a reținut că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, a căror stabilire este de competența exclusivă a legiuitorului, așa cum reiese din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 110 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 22 martie 2005, Decizia nr. 400 din 5 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1012 din 3 noiembrie 2004).

18. Mai mult, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene, accesul liber la justiție nu este un drept absolut, el putând fi configurat de legiuitor dacă nu este afectată substanța dreptului. În fapt, legiuitorului îi revine obligația pozitivă de a adopta reguli de procedură, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale. Astfel, stabilirea unor condiții pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție.

19. Referitor la sancțiunea decăderii aplicabilă în speța dedusă controlului, Curtea a reținut în Decizia nr. 1.022 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 22 septembrie 2011, că instituția decăderii se fundamentează pe însuși scopul termenelor de procedură. Astfel, ea este destinată să garanteze celeritatea procedurii judiciare, să contribuie la apărarea intereselor legitime ale părților și să garanteze securitatea raporturilor juridice. Instituția decăderii, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură a îngrădi dreptul la un proces echitabil, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității securității raporturilor juridice civile.

20. Transpunând aceste considerente la situația concretă a speței deduse controlului, Curtea constată că nu există nicio încălcare a accesului liber la justiție sau a dreptului la un proces echitabil deoarece autoarea a avut acces efectiv la o instanță de judecată competentă, care a examinat argumentele sale, precum și mijloacele de probă prezentate în susținerea punctului său de vedere, în condiții de contradictorialitate, publicitate și egalitate de arme.

21. Faptul că, în speța de față, cauza a fost examinată de un complet specializat nu a adus atingere dreptului autoarei de acces la instanță, așa cum susține aceasta. Specializarea completului de judecată are rolul de a asigura în mod eficient accesul la justiție, întrucât garantează că judecătorul cauzei are cunoștințe aprofundate în domeniul în care este chemat să se pronunțe.

22. Nici faptul că autoarea nu are acces la o instanță de judecată nespecializată pentru a obține examinarea pretențiilor sale în afara cadrului instituit de legea care reglementează procedura insolvenței nu conduce la încălcarea drepturilor constituționale invocate de autoare. Accesul liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și dreptul la un proces echitabil reglementat de actele normative europene nu garantează dreptul justițiabilului de a avea acces la toate instanțele de judecată și la toate căile de atac reglementate de legislația națională.

23. De altfel, în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o singură dată unei instanțe naționale.

24. Împrejurarea că legiuitorul a stabilit că recuperarea creanțelor deținute împotriva unui debitor supus procedurii de insolvență se va realiza în cadrul prevăzut de legea specială, cu respectarea strictă a regulilor de procedură prevăzute de acest act normativ, nu aduce atingere substanței dreptului de acces liber la justiție, ci urmărește să creeze un cadru procesual clar, previzibil și accesibil, care să permită oricărei persoane interesate să își apere drepturile și interesele legitime.

25. În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de autoare, Curtea Constituțională constată că, în speța dedusă controlului, autoarea excepției se află într-o situație distinctă de cea existentă în cauzele citate de aceasta, astfel încât considerentele instanței europene nu sunt aplicabile în speță.

26. Referitor la modalitatea de aplicare a regulilor de procedură de către instanțele de judecată, Curtea reține că aceste aspecte excedează competenței sale. Așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14), instanțele judecătorești au competența exclusivă de a soluționa probleme care țin de aplicarea legii.

27. În ceea ce privește dispozițiile art. 53 din Constituție, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau a vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

28. Nu în ultimul rând, Curtea constată că susținerea generală a autoarei referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 11, 20, 31 și 148 din Constituție nu poate fi primită, deoarece autoarea nu motivează în ce anume constă pretinsa contrarietate a reglementărilor criticate cu normele de referință invocate.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea în Dosarul nr. 2.705/90/2018 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 76 alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 septembrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Raluca-Alexandra Buterez-Fășie