DECIZIE nr. 251/2022

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor a rt. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal coroborat cu art. 295 din același act normativ, excepție ridicată de Ioan Silviu Wagner în Dosarul nr. 5.230/2/2017 al Curții de Apel București - Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.569D/2019.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepției personal și asistat de domnul avocat Liviu-Narcis Pîrvu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar, prin care autorul excepției solicită admiterea acesteia și face anumite precizări referitoare la jurisprudența Curții Constituționale.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat Liviu-Narcis Pîrvu, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, apreciind că textul criticat încalcă prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție. A rt. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal este imprevizibil, în condițiile în care societățile cu capital majoritar de stat sunt societăți de drept privat care, prin acte normative sau administrative, își pot modifica structura capitalului social fie prin cumpărarea, fie prin vânzarea de acțiuni. Apreciază că se creează posibilitatea ca autorități administrative ale statului să intervină în structura capitalului social al societăților pe acțiuni astfel încât acestea să se transforme din societăți cu capital minoritar de stat în societăți cu capital majoritar de stat și invers. Susține că statutul de funcționar public, din perspectiva legii penale, este legat de structura capitalului social al unei societăți pe acțiuni, fiind însă imposibil pentru un angajat/funcționar din aceste societăți să împiedice modificări ale structurii capitalului social. Aceasta determină aplicarea unui statut impredictibil angajaților/funcționarilor din aceste societăți, precum și modificarea implicită a limitelor de pedeapsă. Apreciază că în aceste condiții nu se poate susține că legiuitorul este cel care modifică limitele de pedeapsă, ci se conferă această atribuție unui organ administrativ. Din perspectiva încălcării prevederilor art. 44 din Constituție, apreciază că nu există nicio diferență între responsabilitățile unui funcționar al unei societăți al cărei capital social este deținut de stat în proporție de 49% și cele ale unui funcționar al unei societăți al cărei capital social este deținut de stat în proporție de 50,5%.

4. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016 și Decizia nr. 215 din 17 aprilie 2018. Obiectul juridic al infracțiunilor de serviciu nu se referă la protecția penală a relațiilor sociale referitoare la proprietate. Infracțiunile sunt reglementate de legiuitor în considerarea importanței relațiilor sociale referitoare la modul de desfășurare a activităților de serviciu ale funcționarilor publici, care nu se poate realiza, potrivit art. 175 din Codul penal, decât în condițiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea unor principii. Dispozițiile criticate nu încalcă prevederile constituționale ale art. 44.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 4 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.230/2/2017, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a rt. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal coroborat cu art. 295 din același act normativ, excepție ridicată de Ioan Silviu Wagner cu ocazia soluționării unei cauze penale în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia apreciază că dispozițiile a rt. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, legea nefiind predictibilă în cazul persoanelor care exercită atribuții legate de obiectul de activitate în cadrul unor persoane juridice cu capital privat integral sau parțial de stat. Astfel, prin acte administrative sau de drept civil, după caz, statul își poate vinde, majora ori diminua participațiile la capitalul persoanelor juridice. Astfel, cvasitotalității celor care exercită activități în cadrul acestor persoane juridice li se schimbă statutul din punctul de vedere al a rt. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal după cum evoluează cuantumul participațiilor statului și fără ca aceștia să poată participa la luarea deciziilor privind schimbarea statutului propriu.

7. Arată că persoanele juridice care nu îndeplinesc un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, altele decât instituțiile publice și regiile autonome, sunt persoane juridice de drept privat. Bunurile aflate în proprietatea acestora au regimul proprietății private. De asemenea, în cazul în care persoanele juridice de drept privat sunt societăți, societăți cooperative, societăți europene, deși dreptul de proprietate asupra bunurilor lor aparține persoanelor juridice însele (societățile cooperative de drept intern sau societățile cooperative europene folosesc și bunuri care aparțin membrilor), persoanele (fizice sau juridice) care au calitatea de membri sunt proprietarii participațiilor (denumite, după caz, părți de interes, acțiuni, părți sociale). Valoarea participațiilor (conținutul economic al dreptului de proprietate) este în raport direct cu valoarea bunurilor aflate în proprietatea persoanelor juridice respective, iar delapidarea unui asemenea bun determină diminuarea inclusiv a valorii economice a dreptului de proprietate asupra participațiilor membrilor.

8. Apreciază că legiuitorul a instituit măsuri de ocrotire penală diferite, inegale, după cum deținătorul capitalului majoritar (adică al participațiilor majoritare) este sau nu este statul, încălcânduse dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituție. Nu există nicio justificare pentru a conferi unei autorități administrative și unor persoane particulare dreptul de a schimba statutul unei persoane, din punct de vedere penal, din funcționar public în funcționar sau invers, cu consecința directă a modificării limitelor sancțiunii penale pentru una și aceeași faptă. O schimbare atât de importantă a statutului unei persoane trebuie să fie asumată liber de aceasta prin alegerea liberă a regimului de funcționar public în sensul legii penale. Prin mecanismul trecerii de la capital majoritar de stat la capital minoritar de stat și invers prin decizii care aparțin unor persoane particulare și unor autorități administrative se modifică implicit limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de delapidare.

9. Permisiunea acordată implicit de a rt. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal persoanelor particulare și autorităților nonlegislative ca prin stabilirea și modificarea participațiilor la capitalul unor persoane juridice de drept privat să modifice limitele de pedeapsă pentru aceeași faptă săvârșită de aceeași persoană, aflată cu persoana juridică în aceleași raporturi, este neconstituțională, încălcând prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție.

10. Curtea de Apel București - Secția I penală, reluând cele susținute de autorul excepției de neconstituționalitate, apreciază că dispozițiile de lege criticate nu respectă exigențele impuse de Legea fundamentală, excepția invocată fiind întemeiată.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile a rt. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal coroborat cu art. 295 din același act normativ, cu următorul conținut: – Art. 175 alin. (1) lit. c): „(1) Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.“;

– Art. 295:

(1) Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

(2) Tentativa se pedepsește.“

15. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la domeniul de aplicare al legii organice.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 231 din 16 aprilie 201 9, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 25 iulie 2019, și Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 aprilie 2016, a constatat că definițiile prevăzute la art. 175 din Codul penal prezintă importanță sub aspectul faptului că funcționarii publici, în sensul legii penale, sunt potențiali subiecți activi ai infracțiunilor reglementate în cuprinsul titlului V - „Infracțiuni de corupție și de serviciu“ al Părții speciale a Codului penal, în cazul cărora ipoteza normei de incriminare prevede în mod expres această calitate. Din această subcategorie fac parte infracțiunile de luare de mită (art. 289), delapidare (art. 295), abuz în serviciu (art. 297), neglijență în serviciu ( art. 298), folosirea abuzivă a funcției în scop sexual (art. 299), uzurparea funcției (art. 300), conflictul de interese (art. 301), violarea secretului corespondenței [în varianta agravată, prevăzută la art. 302 alin. (3)] și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice ( art. 304). Infracțiunile enumerate fac parte din categoria infracțiunilor de corupție și de serviciu. Așa fiind, obiectul juridic al acestor infracțiuni vizează relațiile sociale ce se formează în legătură cu activitățile profesionale ale funcționarilor publici, relații sociale ce sunt incompatibile cu săvârșirea de către aceștia a faptelor incriminate prin dispozițiile legale anterior enumerate.

17. Curtea a reținut, totodată, că obiectul juridic al infracțiunilor analizate nu constă în protecția penală a relațiilor sociale referitoare la proprietate, premisă de la care, în mod greșit, pleacă și autorul excepției din prezenta cauză în formularea criticii de neconstituționalitate atunci când face trimitere la regimul juridic reglementat, prin textul criticat, în favoarea proprietății private a statului prin raportare la cel al proprietății private aparținând persoanelor juridice de drept privat. Această subcategorie de infracțiuni de corupție și de serviciu a fost reglementată de legiuitor în considerarea importanței relațiilor sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu a funcționarilor publici, definiți la art. 175 din Codul penal, activitate care nu se poate realiza în condițiile îndeplinirii de către aceștia a unor acte cu încălcarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice.

18. Având în vedere cele arătate, Curtea a observat că nici scopul și nici efectul dispozițiilor a rt. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu sunt de ocrotire a relațiilor sociale din domeniul patrimonial, ci de prevenire a săvârșirii, de către persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul persoanelor juridice enumerate în cuprinsul acestuia, a faptelor prevăzute în cuprinsul normelor legale ce incriminează infracțiunile de corupție sau de serviciu al căror subiect activ are calitatea de funcționar public în sensul legii penale. Astfel, legiuitorul a avut în vedere, prin delimitarea sferei funcționarilor publici, nu ocrotirea superioară a unei anumite forme de proprietate privată, ci amplitudinea socială a activității pe care aceștia o desfășoară, utilizând mijloace penale în funcție de aceste criterii. În acest sens este primordial interesul general al societății, interes care se circumscrie în mod evident domeniilor în care statul exercită prerogative de orice natură, în speță fiind vorba despre calitatea acestuia de acționar, majoritar sau exclusiv, în cadrul regiilor autonome, al unor operatori economici sau al altor persoane juridice.

19. Pentru aceste motive Curtea a constatat că nu poate fi susținută încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituție, sub forma asigurării de către legiuitor a unei protecții juridice sporite proprietății private a statului, aparținând persoanelor juridice prevăzute la a rt. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în raport cu cea reglementată în favoarea persoanelor juridice cu capital majoritar sau integral privat.

20. De asemenea, Curtea a constatat că nu poate fi reținută nici încălcarea, prin prevederile a rt. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi. Cu privire la acestea, Curtea Constituțională a stabilit, în jurisprudența sa, că discriminarea presupune acordarea unui regim juridic diferit unor persoane aflate în situații identice. Însă, din punctul de vedere al importanței sociale a activităților desfășurate de către persoanele angajate în cadrul persoanelor juridice enumerate la a rt. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, precum și al importanței sociale a obiectului lor de activitate - aspecte avute în vedere de legiuitor în reglementarea diferitelor categorii de funcționari publici în sensul legii penale, precum și a infracțiunilor de corupție sau de serviciu ce au ca subiect activ persoane având această calitate -, acestea nu se află în situații juridice identice cu persoanele fizice care își desfășoară activitatea în cadrul persoanei juridice cu capital majoritar sau integral privat.

21. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia textul este neconstituțional deoarece permite anumitor autorități administrative sau persoane particulare să modifice unilateral participația statului la capitalul unei entități și, implicit, să stabilească limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de delapidare, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, Curtea observă că operațiunile reclamate de autorul excepției - diminuarea/mărirea participației statului la societățile comerciale - nu sunt operațiuni realizate prin simpla manifestare de voință a vreunei persoane și prin intermediul unei activități secrete, ci procedura aplicabilă este reglementată de diverse acte normative, de exemplu Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 13 august 2020. Astfel, destinatarii normei au reprezentarea aspectelor în funcție de care sunt obligați să își modeleze conduita, fiind capabili să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita.

22. În ceea ce privește dispozițiile art. 295 din Codul penal, Curtea observă că, prin Decizia nr. 219 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 7 iulie 2017, paragrafele 25 și 27, instanța constituțională a reținut că infracțiunea de delapidare are ca obiect juridic special relațiile sociale de serviciu ale căror formare și desfășurare implică o corectă gestionare și administrare a bunurilor mobile din patrimoniul unei persoane juridice, iar, ca obiect material, conform ipotezei normei de incriminare, bani, valori sau alte bunuri. Fiind vorba despre o infracțiune ce are ca subiect activ o persoană care are calitatea de funcționar public în sensul legii penale, Curtea a reținut că persoana juridică ale cărei interese legale sunt ocrotite prin incriminarea faptelor arătate la art. 295 din Codul penal este o autoritate publică, o instituție publică sau o altă persoană juridică ce administrează sau exploatează bunuri proprietate publică. Elementul material al laturii obiective se realizează prin fapta de însușire, folosire sau traficare de bani, valori sau alte bunuri, în interes personal sau pentru altul. Prin „însușire“ se înțelege scoaterea unui bun din posesia sau detenția unei persoane juridice dintre cele mai sus menționate și trecerea acestuia în proprietatea făptuitorului, așa încât acesta să poată dispune de el prin consumare, folosire sau chiar înstrăinare. „Folosirea“ ca modalitate normativă de realizare a obiectului material al infracțiunii analizate constă în scoaterea inițială a unui bun din posesia unei persoane juridice și în utilizarea lui în folosul făptuitorului, urmată de readucerea bunului în patrimoniul din care a fost scos. „Traficarea“, în sensul aceleiași norme de incriminare, constă în scoaterea unui bun din patrimoniul unei persoane juridice și în utilizarea lui de către făptuitor în vederea obținerii unui profit, într-o manieră speculativă. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la activitatea economică a persoanelor juridice avute în vedere, prin scoaterea bunului care formează obiectul material al infracțiunii din sfera patrimonială în care se găsea inițial și folosirea lui în interesul făptuitorului sau al altei persoane. Atingerea scopului săvârșirii faptei, respectiv obținerea unui folos sau satisfacerea unui interes pentru sine sau pentru altul, nu prezintă importanță pentru consumarea infracțiunii de delapidare, însă existența acestuia denotă săvârșirea cu intenție directă a infracțiunii.

23. Având în vedere conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare și pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi realizată îl prezintă pentru relațiile sociale de natură patrimonială ale oricărei persoane juridice, precum și pentru activitățile economice ale oricărei astfel de persoane, Curtea a reținut că o atare reglementare legală nu este contrară caracterului necesar al incriminării astfel realizate și păstrează un just raport de proporționalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării relațiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, și cel individual, circumscris libertății persoanei de a exercita activități economice.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Silviu Wagner în Dosarul nr. 5.230/2/2017 al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal coroborat cu art. 295 din același act normativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 mai 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu