DECIZIE nr. 62/2022

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) și alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cabinetul individual de avocat „Beleca Laura“ în Dosarul nr. 40.575/299/2017 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.367 D/2018.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală ca inadmisibilă, iar a celor ale art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală ca neîntemeiată. În privința prevederilor art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, se arată că acestea nu sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, întrucât în această cauză nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Referitor la prevederile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, se arată că verificarea tuturor actelor existente la dosarul cauzei realizată de către judecătorul de cameră preliminară, reglementată prin textul criticat, este justificată de natura plângerii pe care o soluționează și de soluțiile ce pot fi pronunțate în această fază procesuală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 4/R din 17 august 2018, pronunțată în Dosarul nr. 40.575/299/2017, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) și alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cabinetul individual de avocat „Beleca Laura“ într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate de autorul excepției împotriva unei ordonanțe a procurorului prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea penală formulată de același petent sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorului, prevăzută de art. 239 din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 341 alin. (2) și alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât în cauzele în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, soluția de clasare nu poate fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară decât în ceea ce privește temeinicia acesteia, verificarea soluției atacate realizându-se pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, conform dispozițiilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală. Astfel, se susține că legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale poate fi supusă controlului judecătoresc prin formularea de cereri și prin ridicarea de excepții, exclusiv în situația în care în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală. De asemenea, conform dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, posibilitatea excluderii probelor nelegal administrate și, după caz, a sancționării, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii este recunoscută judecătorului de cameră preliminară numai în cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

6. Se susține că această diferențiere între cauzele în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și cele în care nu a fost luată o astfel de măsură, sub aspectul posibilității verificării de către judecătorul de cameră preliminară a legalității efectuării urmăririi penale ori a administrării probelor, este artificială și încalcă principiile constituționale menționate. Se arată că nu există nicio rațiune pentru a exclude posibilitatea ca și în cauzele din cea de-a doua categorie analizată urmărirea penală ori administrarea probelor să se fi efectuat în mod nelegal, iar soluția de clasare să fie determinată tocmai de incidența unor astfel de situații.

7. Mai mult, se arată că textele criticate instituie, fără niciun temei, o discriminare între petenții și intimații din cauze în care se contestă soluția de clasare, exclusiv în funcție de criteriul punerii în mișcare a acțiunii penale în cauzele respective, cu toate că, în ambele situații, judecătorul de cameră preliminară trebuie să aibă posibilitatea de a analiza plângerea în mod exhaustiv, și sub aspectul temeiniciei, dar și sub cel al legalității soluției contestate, și de a dispune măsuri în consecință.

8. Se arată că legiuitorul, pe lângă obligația de a oferi oricărei persoane posibilitatea efectivă de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, trebuie să imprime acestei posibilități un caracter echitabil, care să confere plenitudine exercitării acestui drept prin atingerea finalității urmărite; aceasta se poate realiza prin instituirea unei proceduri care să respecte cerințele de echitate instituite de art. 21 alin. (3) din Constituție, în absența cărora orice formă de cenzură a soluțiilor de clasare dispuse de procuror este golită de conținut.

9. Se susține că exigența mai sus arătată este cu atât mai evidentă cu cât ordonanța procurorului, punând capăt conflictului de drept penal, intră în categoria actelor prin care se înfăptuiește justiția, a căror verificare de către judecătorul de cameră preliminară trebuie să fie efectivă. Se arată că simplul drept al persoanei interesate de a se adresa justiției capătă caracter formal atâta vreme cât garanțiile specifice procesului echitabil nu sunt respectate.

10. Totodată, se arată că regula stabilită de art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau niciun grup social.

11. Tribunalul București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale art. 21 din Constituție. Se arată că, din ansamblul reglementării instituției plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, nu poate fi identificat niciun motiv care să stea la baza restrângerii dreptului persoanelor interesate de a critica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, în situația în care în cauză procurorul nu a pus în mișcare acțiunea penală. În acest context, se menționează că dreptul la un proces echitabil și egalitatea în drepturi a cetățenilor presupun și recunoașterea dreptului acestora ca, în situații similare, să beneficieze de tratament nediferențiat. Astfel, în condițiile în care, potrivit art. 340 din Codul de procedură penală, se recunoaște dreptul oricărei persoane, ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o soluție de clasare dispusă de procuror, de a critica această soluție, limitarea sferei titularilor dreptului de a invoca excepții privind nelegalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală doar la persoanele vizate de cauzele în care s-a pus în mișcare acțiunea penală constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil al persoanelor interesate din cauzele în care soluția de clasare s-a dispus fără ca acțiunea penală să fie pusă în mișcare. Se susține că aceste soluții ar putea fi, de asemenea, criticabile prin prisma modului de desfășurare a urmăririi penale sau a modalității de administrare a probelor.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Avocatul Poporului opinează că dispozițiile art. 341 alin. (2) și alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale, arătând că prevederile legale criticate au mai constituit obiectul controlului de constituționalitate și că își menține punctele de vedere transmise și reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 788 din 15 decembrie 2016, nr. 529 din 11 iulie 2017 și nr. 530 din 11 iulie 2017. Astfel, se susține că dispozițiile criticate nu aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, întrucât textul constituțional care le consacră nu prevede obligativitatea reglementării dreptului de a exercita o cale de atac în orice fel de cauză, iar, conform art. 129 din Constituție, căile de atac se exercită în condițiile legii.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 341 alin. (2) și alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: – Art. 341 alin. (2) și alin. (7) pct. 2:

(2) Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare și dispune citarea petentului și a intimaților și încunoștințarea procurorului, cu mențiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală, petentul și intimații pot formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. [

]

(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: [

] 2. verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și: [

].

17. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi și ale art. 21 cu privire la accesul la justiție.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 341 alin. (2) și alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală au mai format obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens, mai multe decizii, printre care Decizia nr. 793 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 2 februarie 2021, și Decizia nr. 119 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 11 mai 2021, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepțiile astfel invocate.

19. Prin Decizia nr. 793 din 4 noiembrie 2020, precitată, paragrafele 13-17, Curtea a reținut că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluționa plângerea formulată împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanței procurorului, atacată sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluționării plângerii, instanța să verifice, pe baza materialului și a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost sau nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale. Așa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiție, plângerea reglementată de dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăși, o garanție a realizării acestui drept. Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanței procurorului de neurmărire/ netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale și nu încalcă accesul liber la justiție. Potrivit jurisprudenței Curții, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

20. Totodată, instanța de control constituțional a reținut că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, se menționează că aceasta a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituți e, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală și până în prezent, Curtea Constituțională a pronunțat un număr mare de decizii care au produs un impact semnificativ asupra codului și care necesită intervenție legislativă asupra unor instituții importante. În acest sens, este menționată procedura soluționării plângerii împotriva soluțiilor procurorului, fiind citate: Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților este neconstituțională; Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță fără participarea procurorului și a inculpatului, este neconstituțională; Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. c) și, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală. Astfel, Curtea a reținut că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanței de control constituțional anterior citate, viciile de neconstituționalitate constatate au fost acoperite.

21. De asemenea, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, paragraful 23, Curtea a constatat că textul criticat nu contravine nici prevederilor constituționale ale art. 24, petentul și intimații beneficiind de garanțiile realizării unei apărări eficiente, în condițiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin dispozițiile de lege criticate. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigențele dreptului fundamental la apărare.

22. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispozițiile de lege criticate, a prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), Curtea - prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, citată anterior, paragraful 24 - a reținut că persoanele care formulează plângeri împotriva soluțiilor de clasare pronunțate în cauze în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală se află într-o situație diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privința acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluționării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior, și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). În același sens este și Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017.

23. Referitor la aceeași soluție legislativă care nu permite judecătorului de cameră preliminară să verifice legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale și să excludă probele nelegal administrate sau să sancționeze actele de urmărire penală conform art. 280-282 din Codul de procedură penală, în cauzele în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, prin Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, precitată, paragrafele 29-32, Curtea a reținut că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, așa cum este acesta consfințit de prevederile constituționale și de reglementările internaționale invocate, câtă vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în fața instanței de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum și cu posibilitatea formulării de către inculpat a unor cereri sau excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Faptul că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispozițiile legale supuse criticilor de neconstituționalitate rezultă și din reglementarea, prin dispozițiile art. 341 alin. (6) și (7) din Codul de procedură penală, a soluțiilor ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanțelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluția pronunțată, judecătorul de cameră preliminară apreciază și cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluția organului de cercetare penală. Admițând plângerea și desființând soluția atacată, instanța poate să dispună, motivat, fie trimiterea cauzei procurorului pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală [ art. 341 alin. (6) lit. b) și alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală ] ori a schimba temeiul de drept al soluției de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [ art. 341 alin. (6) lit. c) și art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desființarea soluției și începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, trimițând dosarul spre repartizare aleatorie [ art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală ]. În ambele situații, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanțiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, contestație care va fi soluționată, în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, cu participarea părților, subiecților procesuali principali și a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceștia a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului, precum și posibilitatea de a discuta în mod efectiv observațiile depuse în fața instanței. De altfel, Curtea a reținut că împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, putând să excludă probele nelegal administrate ori, după caz, să sancționeze, potrivit art. 280-282, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în așa fel încât, în situația dispunerii începerii judecății, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigențelor dreptului la un proces echitabil.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cabinetul individual de avocat „Beleca Laura“ în Dosarul nr. 40.575/299/2017 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 341 alin. (2) și alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 februarie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop