DECIZIE nr. 903/2021

Valer Dorneanu - președinte

Cristian Deliorga - judecător

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Cosmin-Marian Văduva - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, excepție ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 7.006/109/2018 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.445D/2019.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de înștiințare fiind legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent menționează că autorul excepției a depus note scrise în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, nefiind încălcate dispozițiile din Legea fundamentală invocate de către autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.006/109/2018, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, excepție ridicată de Narcis-Adrian Oprea, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de constatare a inexistenței dreptului de creanță reprezentând contribuția obligatorie la fondul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că art. 19 alin. (1) și art. 20 alin. (1) coroborate cu art. 20 alin. (2) din Legea nr. 72/2016 sunt neconstituționale dacă se interpretează în sensul că obligația de plată este impusă lunar, fără excepție, chiar și pentru lunile în care avocatul nu realizează venituri sau acestea sunt mai mici decât valoarea coșului lunar de consum pentru un adult, de 797 lei (nivel de trai rezonabil în anul 2019), sau sunt sub nivelul unui salariu minim pe economie, chiar și sub nivelul contribuției minime obligatorii. Art. 20 alin. (2) din Legea nr. 72/2016 este neconstituțional dacă se interpretează în sensul că este obligatorie contribuția la care se referă în situația nerealizării de venituri din profesie, precum și atunci când poate fi, în mod real, mai mare decât cota procentuală (11%) și nu poate fi mai mică decât cota minimă de 300 lei, stabilite potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 72/2016.

7. Mai departe, autorul susține că sintagma „nevoile curente și de perspectivă ale sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților“ din cuprinsul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 72/2016 este neclară și deci contrară standardelor de claritate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât elementele de referință nu pot fi anticipate de către destinatarii normei juridice. În plus, acest text legal este contrar art. 73 și 115 din Constituție, întrucât conferă atribuții de legiferare Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România cu referire la cuantumul contribuțiilor obligatorii, fără a se determina limitele acestora.

8. Mai arată autorul că prevederile legale criticate fac posibilă situația în care, pentru lunile în care avocatul nu realizează venituri, contribuțiile să se plătească din venituri (i) realizate anterior, astfel încât se ajunge la o dublă/triplă taxare sau la o expropriere a veniturilor anterioare, sau (ii) obținute din alte surse, de exemplu, vânzarea forțată a unor bunuri anterior dobândite. În ambele cazuri se ajunge la diminuarea injustă a patrimoniului avocatului care nu a realizat venituri.

9. Se încalcă, susține autorul, și art. 44 alin. (1) din Constituție, dar fără a dezvolta această critică, precum și art. 47 din Constituție privind dreptul la un nivel de trai decent al cetățeanului avocat care, temporar, nu realizează venituri.

10. În continuare, autorul arată că, deși nu se varsă la bugetul de stat, prelevările la fondul de asigurări al avocaților se supun art. 56 din Constituție, deoarece servesc un interes public, prin degrevarea corespunzătoare a sistemului public de asigurări sociale. Întrucât prevederile criticate instituie în mod injust și contrar logicii contribuțiile menționate, se încalcă art. 56 alin. (1) și (2) din Constituție.

11. Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, care au următorul cuprins: – Art. 19 alin. (1): „Avocatul înscris în barou, cu drept de exercitare a profesiei, este obligat să contribuie lunar la constituirea fondurilor sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, din momentul primirii acestuia în profesie.“;

– Art. 20:

(1) În vederea constituirii și utilizării fondurilor sistemului, avocatul va plăti lunar, cu titlul de contribuție individuală obligatorie, o cotă procentuală din venitul brut lunar realizat din profesie.

(2) Contribuția individuală obligatorie reprezintă o sumă echivalentă cu o cotă minimă, în cazul nerealizării de venituri din profesie, respectiv o sumă echivalentă cu o cotă maximă, în cazul realizării unor venituri din profesie ce depășesc un plafon stabilit.

(3) Cota procentuală prevăzută la alin. (1), precum și sumele reprezentând cotele minimă și maximă de contribuție obligatorie prevăzute la alin. (2) se stabilesc, prin hotărâre, de Consiliul U.N.B.R., la propunerea Consiliului de administrație al C.A.A., în funcție de nevoile curente și de perspectivă ale sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.

16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 56 alin. (1) și (2) privind contribuțiile financiare, art. 73 referitor la categoriile de legi și art. 115 referitor la delegarea legislativă.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia arată că art. 19 alin. (1) și art. 20 alin. (1) coroborate cu art. 20 alin. (2) din Legea nr. 72/2016 sunt neconstituționale dacă se interpretează în sensul că obligația de plată este impusă lunar, fără excepție, chiar și pentru lunile în care avocatul nu realizează venituri sau acestea sunt mai mici decât valoarea coșului lunar de consum pentru un adult, de 797 lei (nivel de trai rezonabil în anul 2019), sau sunt sub nivelul unui salariu minim pe economie, chiar și sub nivelul contribuției minime obligatorii. Art. 20 alin. (2) din Legea nr. 72/2016 este neconstituțional dacă se interpretează în sensul că este obligatorie contribuția la care se referă în situația nerealizării de venituri din profesie, precum și atunci când poate fi, în mod real, mai mare decât cota procentuală (11%) și nu poate fi mai mică decât cota minimă de 300 lei, stabilite potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 72/2016.

18. Cu referire la această critică, se observă că, prin Decizia nr. 770 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 martie 2021, paragraful 35, Curtea a reținut că simpla instituire a obligativității plății, de către avocatul care nu realizează venituri, a unei cote minime nu pune probleme de constituționalitate câtă vreme principiile contributivității și obligativității sunt fundamentale pentru întregul sistem al asigurărilor sociale ale avocaților a cărui constituționalitate a fost constatată de către Curtea Constituțională prin numeroase decizii. În acest sens, Curtea a indicat propriile sale decizii, respectiv nr. 472 din 28 iunie 2016, paragraful 25, nr. 237 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 27 aprilie 2012, făcând trimitere și la jurisprudența sa anterioară, respectiv Decizia nr. 406 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 6 septembrie 2005, și Decizia nr. 242 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 16 martie 2009. Astfel, potrivit acestei jurisprudențe, instituirea prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat a unor obligații pentru cei în cauză, precum și a unor măsuri sancționatorii față de cei care încalcă regulile prevăzute este întru totul legitimă.

19. Mai departe, autorul susține că sintagma „nevoile curente și de perspectivă ale sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților“ din cuprinsul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 72/2016 este neclară și deci contrară standardelor de claritate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât elementele de referință nu pot fi anticipate de către destinatarii normei juridice.

20. Cu referire la această critică, Curtea reamintește că, deși este îndreptățită să verifice în ce măsură dreptul primar îndeplinește exigențele de claritate și predictibilitate, atribuție care derivă din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, care consacră calitatea de stat de drept a României, și ale art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, care impune obligația respectării legilor, dispozițiile art. 126 alin. (1), potrivit căruia „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, îi interzic să clarifice până în cele mai mici detalii conținutul normei de drept supuse controlului de constituționalitate. Or, în cauza de față, autorul excepției solicită jurisdicției constituționale să stabilească ea însăși, în absența unui demers al legiuitorului și independent de pronunțarea unei instanțe judecătorești, conținutul normativ al noțiunii „nevoi curente“. Evident, această noțiune are un caracter flexibil; dar tocmai în considerarea acestei trăsături legiuitorul a folosit-o atunci când a delegat Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.) atribuția de a stabili nivelul contribuțiilor obligatorii datorate de către avocați sistemului propriu de asigurări. Întrucât orice sistem de asigurări sociale este caracterizat, prin natura lui, de un dinamism accentuat, generat de variabile economice și sociale care nu pot fi anticipate și determinate cu mare precizie, cuantumul contribuțiilor sociale trebuie, la rândul său, să reflecte aceste variabile. Tocmai din acest motiv legiuitorul nu a stabilit el însuși, prin dispozițiile criticate, nivelul acestor contribuții, ci a delegat autorității administrative relevante competența de a le stabili. Astfel, Consiliul U.N.B.R. are posibilitatea de a cunoaște mai bine decât legiuitorul evoluția, dinamica nevoilor sistemului de asigurări al avocaților, precum și posibilitatea de a acționa mai prompt, adecvat și flexibil (prin hotărâre, cum precizează textul legal criticat) decât ar putea-o face legiuitorul prin procedura legislativă standard. O claritate mai pronunțată a sintagmei „nevoi curente“, așa cum solicită autorul excepției, ar fi fost obținută cu prețul unei rigidități pe care legiuitorul a apreciat-o ca fiind inoportună în contextul reglementării sistemului de asigurări sociale al avocaților.

21. Mai departe, autorul susține că se încalcă art. 73 și 115 din Constituție, întrucât conferă atribuții de legiferare Consiliului U.N.B.R. cu referire la cuantumul contribuțiilor obligatorii, fără a se determina limitele acestora. Această critică nu distinge între, pe de o parte, noțiunea de „legiferare“, așa cum se desprinde din conținutul art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit căruia „Parlamentul este

unica autoritate legiuitoare a țării“, și, pe de altă parte, noțiunea de „reglementare cu caracter general“. În niciun sistem juridic adunarea reprezentativă supremă nu deține prerogativa absolută de a emite norme cu caracter general. Dincolo de faptul că Parlamentul se află în imposibilitatea obiectivă de a emite toate normele cu caracter general dintr-un sistem juridic, este necesar ca și alte autorități să aibă posibilitatea de a emite reglementări generale, în condițiile și limitele stabilite prin actul de reglementare primară în temeiul căruia sunt adoptate. De altfel, adoptând Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, legiuitorul a acceptat posibilitatea ca autoritățile administrative să emită reglementări generale care, în terminologia Legii nr. 554/2004, poartă denumirea de acte administrative cu caracter normativ [a se vedea, în acest sens, definiția oferită de art. 2 alin. (1) lit. c) din această lege]. Ca atare, este neîntemeiată critica raportată la art. 73 și 115 din Constituție.

22. Mai arată autorul că prevederile legale criticate fac posibilă situația în care, pentru lunile în care avocatul nu realizează venituri, contribuțiile să se efectueze din venituri (i) realizate anterior, astfel încât se ajunge la o dublă/triplă taxare sau la o expropriere a veniturilor anterioare, sau (ii) obținute din alte surse, de exemplu, vânzarea forțată a unor bunuri anterior dobândite. În ambele cazuri se ajunge la diminuarea injustă a patrimoniului avocatului care nu a realizat venituri.

23. În ceea ce privește această critică, se observă că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, „Profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei“. Din perspectiva legislației fiscale, activitatea desfășurată de avocat se încadrează în definiția dată de aceasta noțiunii de activitate independentă. Astfel, potrivit art. 7 pct. 3 din Codul fiscal, „În înțelesul prezentului cod, cu excepția titlurilor VII și VIII, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

3. activitate independentă - orice activitate desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii de venituri, care îndeplinește cel puțin 4 dintre următoarele criterii: 3.1. persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru; 3.2. persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți; 3.3. riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea; 3.4. activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară; 3.5. activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității; 3.6. persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective; 3.7. persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii;“.

24. Ca atare, eventualitatea realizării de venituri fluctuante și chiar nerealizarea de venituri din activitatea de avocat este inerentă acesteia. În schimb, rațiunea instituirii prin lege a sistemului de pensii al avocaților și, în general, a oricărui sistem de asigurări sociale constă în asigurarea unor riscuri, de exemplu, bătrânețea, boala, invaliditatea etc., care, prin natura lor, implică realizarea cu titlu permanent de prestații către beneficiarii acestora. Astfel, dacă este de conceput ca un avocat să nu realizeze venituri într-un anumit interval, nu se poate admite ca beneficiarului prestațiilor sistemului de pensii să i se suspende plata dreptului la pensie, eventual pe o durată proporțională cu cea în care avocații activi nu au realizat venituri. Într-adevăr, potrivit unuia dintre principiile fundamentale de organizare a sistemului de pensie al avocaților, cel al repartiției, „fondul de pensii și cel destinat altor drepturi de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligațiilor ce revin sistemului de pensii și altor drepturi de asigurări sociale ale avocaților, conform prezentei legi“ [a se vedea art. 2 lit. i) din Legea nr. 72/2016 ]. De aceea este cu totul îndreptățită soluția legislativă criticată de către autorul excepției, nefiind încălcate art. 44 alin. (1) și art. 47 din Constituție.

25. În sfârșit, autorul mai arată că, deși nu se varsă la bugetul de stat, prelevările la fondul de asigurări al avocaților se supun art. 56 din Constituție, deoarece servesc un interes public, prin degrevarea corespunzătoare a sistemului public de asigurări sociale. Întrucât prevederile criticate instituie în mod injust și contrar logicii contribuțiile menționate, se încalcă art. 56 alin. (1) și (2) din Constituție. Cu privire la acest aspect, se observă că și în cauza soluționată prin Decizia nr. 770 din 22 octombrie 2020, paragraful 37, anterior menționată, s-a invocat art. 56 alin. (2) din Constituție. În acel context, Curtea a statuat că unul dintre principiile constituționale care legitimează sistemul fiscal național este principiul contributivității, prevăzut de art. 56 alin. (1) din Constituție, care presupune obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice (a se vedea Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, paragraful 94). În cauză, Curtea a reținut că sunt respectate prevederile art. 56 din Constituție, atâta vreme cât opțiunea legiuitorului de a nu stabili el însuși cuantumul taxelor și al contribuțiilor datorate pentru formarea bugetului baroului și de a o delega organelor de conducere ale profesiei de avocat nu permite acestuia să acționeze în mod arbitrar, ci, dimpotrivă, potrivit legii. Aceste considerente sunt relevante și în soluționarea prezentei cauze, astfel încât critica raportată la art. 56 din Constituție este, de asemenea, neîntemeiată.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 7.006/109/2018 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 19 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cosmin-Marian Văduva