DECIZIE nr. 333/2025

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Oravița în Dosarul nr. 760/273/2020 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 998D/2020.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 572 din 22 noiembrie 2022.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 1 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 760/273/2020, Judecătoria Oravița a sesizat, din oficiu, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu într-o cauză penală în care s-a solicitat constatarea intervenirii reabilitării de drept.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, invocată din oficiu, Judecătoria Oravița arată că dispozițiile art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală, aparent o normă de procedură penală aplicabilă tuturor proceselor declanșate după intrarea sa în vigoare [potrivit art. 13 alin. (1) din Codul de procedură penală ], instituie o condiție suplimentară în privința reabilitării judecătorești, constând în aceea ca neexecutarea pedepsei să nu fie imputabilă persoanei condamnate. Opțiunea legiuitorului de a integra textul de lege în cadrul Codului de procedură penală determină aplicabilitatea imediată a acestor dispoziții, indiferent de data la care au fost săvârșite infracțiunile în legătură cu care se solicită constatarea intervenirii reabilitării judecătorești.

6. Din modul de formulare a textului („nu poate depune cerere de reabilitare persoana“) rezultă că s-a instituit o condiție de admisibilitate a cererii de reabilitare, care nu poate fi analizată din prisma legii penale mai favorabile.

7. Dispoziția legală criticată legitimează o situație în care persoana condamnată nu poate obține vreodată reabilitarea, chiar dacă pedeapsa principală este considerată ca fiind executată. Petentul nu are la dispoziție nicio modalitate de a înlătura aplicarea acestui text de lege, consecințele sustragerii sale de la executarea pedepsei având un caracter permanent, indiferent de gravitatea faptei comise, de perioada de timp scursă de la condamnare, de conduita ulterioară a petentului sau de demersurile făcute în vederea reintegrării în societate.

8. Instanța de judecată consideră și că aplicarea art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală este contrară art. 16 din Constituție și prin coroborarea cu art. 165 din Codul penal. Principiul egalității este încălcat, în mod nejustificat, în ceea ce privește diferențele de regim juridic dintre cele două tipuri de reabilitare. Reabilitarea de drept intervine în legătură cu condamnări ușoare, în sensul de pedepse aplicate pentru săvârșirea unor infracțiuni având un pericol social scăzut sau aplicate în privința unor persoane cu un grad scăzut de periculozitate. Reabilitarea de drept operează din oficiu, prin simpla împlinire a termenului de 3 ani, și nu este necesară intervenția instanței.

9. În legătură cu reabilitarea judecătorească, autoarea excepției consideră că este firesc ca legiuitorul să prevadă condiții suplimentare în ceea ce îi privește pe condamnații care au săvârșit o pluralitate de infracțiuni, ignorând avertismentul legii, sau pe cei față de care s-a constatat existența unui pericol social sporit și au fost condamnați la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 2 ani, cu executare. Nu este firesc însă ca în cazul reabilitării judecătorești să intervină o nouă condiție care să împiedice definitiv accesul condamnatului la această instituție de drept, indiferent de conduita ulterioară emiterii mandatelor de executare. Este adevărat că lipsa executării pedepsei este imputabilă petentului, dar este, în același timp, o măsură disproporționată să i se refuze dreptul de reintegrare în societate, indiferent de eforturile depuse, pe o durată nedeterminată.

10. Lipsa justificării diferențelor dintre cele două tipuri de reabilitări este și mai pregnantă atunci când există două condamnări susceptibile de reabilitare de drept, dar în cazul cărora este incidentă reabilitarea judecătorească din cauza întreruperii termenului de reabilitare de 3 ani. Astfel, dacă petentul și-ar fi prelungit activitatea infracțională pe o perioadă de timp suficientă cât să nu se întrerupă termenul de reabilitare de drept, condamnatul ar fi fost considerat reabilitat de drept de atâtea ori câte condamnări a suferit. Așadar, unor situații similare (săvârșirea de infracțiuni la anumite intervale de timp) li se aplică, în mod nejustificat, texte de lege diferite, „încurajând“ condamnatul să își desfășoare activitatea infracțională pe o perioadă mai îndelungată de timp.

11. Este înfrântă, astfel, însăși esența instituției reabilitării, drept cauză care înlătură consecințele condamnării. Persoana condamnată, în eventualitatea aplicării textului legal criticat, poartă stigmatul condamnării penale, indiferent de gravitatea faptelor săvârșite, pentru tot restul vieții, cu toate consecințele juridice, sociale și psihologice ce rezultă din aceasta.

12. Totodată, prescripția executării reprezintă o cauză care înlătură executarea pedepsei și a fost instituită de legiuitor întrucât trecerea timpului anihilează efectul executoriu al unei hotărâri.

13. Dacă societatea (în calitate de subiect pasiv general al oricărei infracțiuni) nu mai are interesul să supună o persoană la executarea efectivă a unei pedepse, după trecerea unui anumit interval de timp, este logic ca aceeași societate să nu mai aibă interesul să păstreze în evidență aceeași persoană după scurgerea unui interval și mai mare de timp. În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Catt împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 24 ianuarie 2019, paragrafele 117 și 119-122.

14. În concluzie, instanța consideră că dispozițiile art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, raportat la art. 16 și 26 din Constituție.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16. Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată.

17. Plecând de la circumstanțele cauzei în care instanța de judecată a ridicat din oficiu excepția, Guvernul susține că trebuie determinată legea penală mai favorabilă pentru a aplica instituția reabilitării și ajunge la concluzia că, prin comparație cu regulile aplicabile în conformitate cu Codul penal din 1969, mai favorabilă în speță este aplicarea instituției reabilitării de drept, consacrată de dispozițiile noului Cod penal, și nu instituția reabilitării judecătorești, prevăzută de textul de lege criticat, concluzie ce justifică respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.

18. Analizând fondul excepției, Guvernul face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 399 din 15 iunie 2016, prin care o excepție de neconstituționalitate cu obiect similar a fost respinsă ca neîntemeiată, argumentele reținute cu acel prilej fiind valabile și în cauza de față.

19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2 ), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: – Art. 532: Respingerea cererii pentru neîndeplinirea condițiilor de formă și fond: „(3) În cazul prescripției executării pedepsei, nu poate depune cerere de reabilitare persoana prevăzută la art. 530 alin. (1), dacă lipsa executării este imputabilă persoanei condamnate.“

22. Dispozițiile art. 530 alin. (1) din Codul de procedură penală, la care textul mai sus redat face trimitere, au următorul cuprins: „(1) Cererea de reabilitare judecătorească se formulează de către condamnat, iar după moartea acestuia, de soț sau de rudele apropiate. Soțul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului.“

23. Prevederile constituționale indicate în motivarea excepției sunt cele ale art. 16 - Egalitatea în drepturi și ale art. 26 - Viața intimă, familială și privată.

24. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține că dispozițiile legale contestate au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare, excepția fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 572 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 7 februarie 2023, sau Decizia nr. 399 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 22 iulie 2016.

25. Realizând o mai amplă analiză a instituției reabilitării, inclusiv din perspectiva dinamicii reglementării sale în timp, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 399 din 15 iunie 2016, precitată, paragrafele 12-17, că reabilitarea reprezintă instituția juridică prin care fostul condamnat este reintegrat în societate, prin înlăturarea consecințelor condamnării suferite, indiferent de gravitatea acesteia. Reabilitarea face să înceteze decăderile, interdicțiile și incapacitățile care rezultă din condamnare, efectele reabilitării producându-se pentru viitor. Astfel, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, nu va fi atrasă starea de recidivă sau persoana va putea să beneficieze, în condițiile legii, de instituția renunțării la aplicarea pedepsei [ art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal ] ori a amânării aplicării pedepsei [ art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal ] sau a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei [ art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal ].

26. Reabilitarea de drept și cea judecătorească sunt reglementate la art. 165 - 171 din titlul IX al Codului penal sub denumirea de „cauze care înlătură consecințele condamnării“. Deși legea folosește formula generică de „consecințe ale condamnării“, iar prima și cea mai importantă dintre urmările atrase de o atare hotărâre judecătorească este obligația de executare a pedepsei aplicate, aceasta nu înseamnă că reabilitarea înlătură executarea pedepsei, acesta fiind rolul stabilit de legiuitor pentru alte instituții de drept penal, și anume grațierea, prescripția executării pedepsei și amnistia postcondamnatorie. Față de aceste cauze de înlăturare a executării pedepsei, reglementate în titluri separate ale Codului penal, efectele reabilitării sunt diferite și mult mai întinse, aceasta fiind o cauză legală și personală de stingere a decăderilor, a interdicțiilor și a incapacităților atrase de o condamnare.

27. În ceea ce privește reabilitarea persoanelor fizice, aceasta are loc de drept în cazurile prevăzute la art. 165 din Codul penal, și anume în cazul condamnării la pedeapsa amenzii ori la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune. Pentru celelalte condamnări, reabilitarea intervine la cerere, fiind acordată de instanța de judecată, cu îndeplinirea anumitor condiții de fond și de formă. Astfel, așa cum reiese din art. 530 alin. (2) din Codul de procedură penală, reabilitarea judecătorească se dispune în cazurile și condițiile prevăzute de Codul penal în art. 166, referitor la termenul de reabilitare, și în art. 168, care stabilește alte două condiții de fond ale reabilitării judecătorești, și anume ca fostul condamnat să aibă o conduită corespunzătoare atât pe latură penală, prin abținerea de la săvârșirea unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de reabilitare, cât și pe latură civilă, prin achitarea integrală a cheltuielilor de judecată și îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri. Condițiile de formă se referă la mențiunile pe care trebuie să le conțină, potrivit art. 530 alin. (3) din Codul de procedură penală, cererea de reabilitare judecătorească. Neîndeplinirea vreuneia dintre condițiile de formă și de fond ale reabilitării judecătorești duce la respingerea cererii de reabilitare, în temeiul art. 532 din Codul de procedură penală.

28. Curtea a mai reținut și că, în plus față de reglementarea cuprinsă în Codul de procedură penală din 1968 (art. 497 ), noul Cod de procedură penală prevede, la art. 532 alin. (3), că, în cazul prescripției executării pedepsei, persoana prevăzută la art. 530 alin. (1) - condamnatul, soțul sau ruda apropiată - nu poate depune cerere de reabilitare, dacă lipsa executării este imputabilă persoanei condamnate. Dispozițiile de lege criticate instituie o condiție de fond specială pentru admiterea cererii de reabilitare judecătorească, și anume aceea ca, în cazul prescripției executării pedepsei, lipsa executării să nu fie imputabilă condamnatului. Așadar, în situația în care instanța învestită cu soluționarea cererii de reabilitare constată că pedeapsa aplicată condamnatului nu a fost executată și a intervenit prescripția executării pedepsei - caz în care termenul de reabilitare se calculează de la împlinirea termenului de prescripție -, va efectua demersuri pentru a stabili dacă neexecutarea pedepsei este sau nu imputabilă condamnatului, pe baza datelor solicitate de la biroul de executări penale al instanței de executare sau prin orice alte mijloace de probă. Dacă instanța constată că neexecutarea pedepsei aplicate este imputabilă persoanei condamnate, care s-a sustras de la executare, cererea este respinsă ca nefondată, pe motivul lipsei capacității procesuale active a solicitantului, fără să existe posibilitatea reiterării ei, astfel că, dacă va fi reintrodusă, indiferent la ce moment, urmează să fie din nou respinsă pe același motiv. Condiția prevăzută de art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală vizează numai reabilitarea judecătorească, iar nu și reabilitarea de drept, aceasta din urmă intervenind, în condițiile stabilite de art. 165 din Codul penal, inclusiv în cazul în care lipsa executării pedepsei amenzii sau a închisorii de cel mult 2 ani, cu privire la care a intervenit prescripția executării, este imputabilă persoanei condamnate. Prin urmare, nu toate persoanele față de care se prescrie executarea pedepsei din motive imputabile lor sunt excluse de la reabilitare, ci doar cele care se sustrag de la executarea pedepsei închisorii de o anumită gravitate, și anume aceea care depășește 2 ani. Prin introducerea condiției de fond prevăzute de art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit descurajarea persoanelor condamnate de a se sustrage de la executarea pedepsei aplicate, întrucât scopul executării pedepselor este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar persoanele care execută pedeapsa beneficiază, în acest mod, de formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate.

29. Prin urmare, Curtea a conchis că această condiție de fond specială instituită prin dispozițiile de lege criticate este pe deplin justificată, prin prisma faptului că reabilitarea judecătorească reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiții, potrivit politicii sale penale.

30. În concluzie, Curtea reține că această condiție specială se aplică în urma examinării de către instanța judecătorească a motivelor pentru care persoana condamnată nu și-a executat pedeapsa și vizează, în egală măsură, toate persoanele aflate în ipoteza normei criticate, fără a se constitui într-o măsură discriminatorie față de persoanele care pot beneficia, în condițiile legii, de reabilitarea de drept, aceasta din urmă fiind, așa cum arată și autoarea excepției de neconstituționalitate, o instituție juridică diferită, cu trăsături specifice proprii.

31. Având în vedere cele statuate în jurisprudența sa în materie, Curtea nu poate reține criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la art. 16 din Constituție, cu referire la principiul egalității în drepturi.

32. Totodată, Curtea observă că în motivarea excepției nu sunt formulate argumente care să expliciteze contrarietatea și față de normele constituționale ale art. 26, de asemenea invocate. Autoarea excepției menționează în sprijinul invocării dreptului la respectarea vieții private Hotărârea din 24 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Catt împotriva Regatului Unit, speță în care instanța de contencios al drepturilor omului a constatat încălcarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pe motiv că autoritățile au colectat și au păstrat informații cu privire la activitățile publice de protest la care a participat reclamantul, care însă nu a fost niciodată condamnat pentru aceste acțiuni, date care, prin conținutul lor sensibil legat de opiniile politice ale acestuia, se încadrează în sfera datelor cu caracter personal ce necesită o protecție sporită din partea statului. Or, față de circumstanțele legale în care instituția reabilitării judecătorești poate fi incidentă potrivit legislației penale românești, și anume cu privire la persoane care au primit condamnări la pedeapsa închisorii de cel puțin 2 ani, care semnifică, prin urmare, săvârșirea unor infracțiuni cu grad de pericol semnificativ, Curtea consideră că nu poate fi reținut același raționament aplicat de instanța de la Strasbourg în cauza mai sus menționată.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Oravița în Dosarul nr. 760/273/2020 și constată că dispozițiile art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Oravița și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru MARIAN ENACHE,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent-șef,

Claudia-Margareta Krupenschi