DECIZIE nr. 331/2025

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Mario Octav Tapangea în Dosarul nr. 6.963/118/2019 al Tribunalului Constanța - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 925D/2020.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece pretinsa neconstituționalitate este dedusă din compararea dispozițiilor art. 80 alin. (2) din Codul penal cu cele ale art. 318 din Codul de procedură penală, ceea ce nu reprezintă însă o veritabilă critică de neconstituționalitate a textului atacat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 3 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 6.963/118/2019, Tribunalul Constanța - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 80 alin. (2) din Codul penal. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Mario Octav Tapangea într-o cauză penală privind cercetarea comiterii de către acesta a infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia critică dispozițiile art. 80 alin. (2) din Codul penal sub aspectul necorelării acestora cu dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală. Analizând instituțiile renunțării la aplicarea pedepsei și renunțării la urmărirea penală, autorul apreciază că între acestea există similitudine, cum ar fi un scop comun, respectiv soluționarea unor cauze fără aplicarea de pedepse de natură penală unor persoane care comit infracțiuni de o gravitate redusă și cu consecințe minore. Problematica ce generează, din punctul de vedere al autorului excepției, critica de neconstituționalitate constă în modalitatea în care este reglementată posibilitatea de a se da eficiență acestor instituții, care sunt succesoarele prevederilor art. 181 din Codul penal anterior, care, de asemenea, acordau posibilitatea atât procurorului, cât și instanței de judecată să nu aplice sancțiuni de natură penală anumitor infractori. În opinia autorului, dacă în vechea reglementare nu existau diferențe în ceea ce privește aplicabilitatea art. 181 din Codul penal anterior atât în faza de urmărire penală, cât și în faza judecății, în prezent, instituția renunțării la urmărirea penală este reglementată diferit față de cea a renunțării la aplicarea unei pedepse, deși ambele urmăresc același scop și, în consecință, ar trebui să nu existe diferențieri din perspectiva condițiilor de aplicabilitate. Invocă unele considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, apreciind că au aplicabilitate și în ceea ce privește dispozițiile art. 80 alin. (2) din Codul penal. Susține, totodată, că prerogativele instanțelor judecătorești stabilite de art. 126 alin. (1) din Constituție - jurisdictio și imperium - sunt limitate de modalitatea în care este reglementată instituția renunțării la aplicarea pedepsei, procurorul având aceste prerogative potrivit art. 318 din Codul de procedură penală.

6. Tribunalul Constanța - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât prin critica formulată autorul acesteia compară dispozițiile art. 80 alin. (2) din Codul penal cu cele ale art. 318 din Codul de procedură penală. Potrivit jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, astfel de critici nu relevă o reală problemă de neconstituționalitate, însă aprecierea privind inadmisibilitatea unei excepții astfel motivate aparține în exclusivitate Curții Constituționale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât autorul critică cerințele prevăzute de Codul penal în vederea dispunerii unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei prin raportare la condițiile prevăzute de Codul de procedură penală în vederea dispunerii, de către procuror, a unei soluții de renunțare la urmărirea penală. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, controlul de constituționalitate presupune raportarea normei contestate la dispozițiile Constituției, și nu o analiză comparativă a unor dispoziții din legi sau instituții diferite și raportarea concluziei la dispozițiile Constituției ( Decizia nr. 701 din 27 octombrie 2015 și Decizia nr. 262 din 23 aprilie 2015 ).

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, dispozițiile art. 80 alin. (2) din Codul penal (și nu din Codul de procedură penală, cum în mod eronat se menționează în unele documente din dosar), care au următorul cuprins: – Art. 80 - Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei:

(2) Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.

12. Prevederile constituționale indicate în motivarea excepției sunt cele ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 126 alin. (1) privind înfăptuirea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 507 din 17 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 7 februarie 2025, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. a) și d) din Codul penal, prin raportare la critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.

14. Cu acel prilej, Curtea a observat că motivele aduse în sprijinul tezei neconstituționalității prevederilor art. 80 alin. (2) lit. a) și d) din Codul penal nu sunt formulate prin raportarea acestora la dispozițiile Legii fundamentale, ci pretinsa lor neconstituționalitate este dedusă în urma comparării acestora cu prevederile art. 318 din Codul de procedură penală, autoarea din acea cauză solicitând, în esență, ca judecătorul să aibă posibilitatea să realizeze un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, în caz contrar textul de lege criticat fiind neconstituțional.

15. În considerarea prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată

“, Curtea a reținut că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestuia cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

16. În concluzie, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. a) și d) din Codul penal, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, soluție în acord cu jurisprudența sa în materie (de exemplu, Decizia nr. 422 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 3 august 2020, Decizia nr. 485 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 15 noiembrie 2021, și Decizia nr. 614 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 aprilie 2024).

17. Având în vedere similitudinea motivării excepției de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză cu aceea formulată în cauza soluționată prin Decizia nr. 507 din 17 octombrie 2024, se impune ca, pentru aceleași considerente, să fie menținută aceeași soluție de respingere ca, inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) din Codul penal.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Mario Octav Tapangea în Dosarul nr. 6.963/118/2019 al Tribunalului Constanța - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanța - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru MARIAN ENACHE,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent-șef,

Claudia-Margareta Krupenschi