DECIZIE nr. 96/2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela Negulescu - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, excepție ridicată de societățile Polaris Mediu - S.R.L. din Târgu Jiu și Polaris M Holding - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 95/36/2021 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.258D/2021.

2. Dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 9 decembrie 2025, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, în temeiul art. 57 și al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a amânat succesiv pronunțarea asupra cauzei pentru datele de 22 ianuarie 2026 și 4 februarie 2026. La această din urmă dată, Curtea a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Sentința civilă nr. 63/CA din 26 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 95/36/2021, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. Excepția a fost ridicată de societățile Polaris Mediu - S.R.L. din Târgu Jiu și Polaris M Holding - S.R.L. din Constanța într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva deciziei emise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor privind rezultatul procedurii de atribuire a unui contract de delegare a serviciului public de salubrizare a orașului Năvodari.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul criticat instituie o sancțiune anticipată, constând în excluderea operatorilor economici din procedura de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări și de servicii pentru simplul fapt că fac obiectul unei anchete penale, fără existența unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, ceea ce ar aduce atingere prezumției de nevinovăție. Se arată că, în absența unei hotărâri definitive de condamnare, nu se poate lua măsura arbitrară de restricționare a participării la procedurile de achiziție publică. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, principiul prezumției de nevinovăție a devenit incident și cu privire la entitățile colective cu personalitate juridică ce îndeplinesc condițiile legale în vederea angajării răspunderii penale. De asemenea, se susține că textul criticat încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât acesta împiedică participarea unor operatori economici la procedurile de achiziție publică. Autoarele excepției consideră că dispozițiile de lege criticate instituie o restrângere disproporționată a dreptului de a participa la proceduri de achiziție publică. În acest sens este invocată Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, paragraful 30, prin care Curtea Constituțională a statuat că orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară și proporțională. S-a invocat, totodată, faptul că dispozițiile de lege criticate contravin art. 57 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, care reglementează cazurile în care operatorii economici pot fi excluși din procedurile de achiziție publică, stabilind că excluderea este obligatorie doar în situația unor condamnări definitive.

5. Se susține că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaște existența unei legături între prezumția de nevinovăție și alte drepturi aferente unui proces echitabil, în sensul că încălcarea drepturilor respective periclitează inevitabil și prezumția de nevinovăție. Numai judecătorul, în condițiile legii, poate dispune, cu titlu provizoriu și temporar, instituirea interdicției de participare la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică.

6. Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată, cu atât mai mult cu cât dispoziții identice, cuprinse în art. 167 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, au fost constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 738 din 20 noiembrie 2018, argumentele de neconstituționalitate reținute de instanța de contencios constituțional prin decizia anterior menționată fiind aplicabile, în mod corespunzător, și în prezenta cauză.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 23 mai 2016, care, la data inițierii procedurii de atribuire, aveau următoarea redactare: Dispozițiile alin. (1) lit. c) sunt aplicabile și în situația în care operatorul economic sau una dintre persoanele prevăzute la art. 79 alin. (2) este supusă unei proceduri judiciare de investigație în legătură cu săvârșirea uneia/unora dintre faptele prevăzute la art. 79 alin. (1).

Prevederile la care textul de lege criticat face trimitere au următorul conținut normativ: – Art. 81 alin. (1) lit. c):

(1) Entitățile contractante exclud din procedura de atribuire a contractului de concesiune orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situații:

c) a comis o abatere profesională gravă, care îi pune în discuție integritatea, iar entitatea contractantă poate demonstra acest lucru prin orice mijloc de probă adecvat, cum ar fi o decizie a unei instanțe judecătorești sau a unei autorități administrative;

– Art. 79 alin. (1) și (2):

(1) Autoritățile/Entitățile contractante menționate la art. 10 alin. (1) lit. a) exclud de la participarea la o procedură de atribuire orice operator economic cu privire la care au stabilit, în urma analizei informațiilor și documentelor prezentate de acesta, sau despre care au luat cunoștință în orice alt mod că a fost condamnat prin hotărâre definitivă a unei instanțe judecătorești pentru comiterea uneia dintre următoarele infracțiuni:

a) constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, sau de dispozițiile corespunzătoare ale legislației penale a statului în care respectivul operator economic a fost condamnat;

b) infracțiuni de corupție, prevăzute de art. 289 - 294 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, și infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție prevăzute de art. 10 - 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, sau de dispozițiile corespunzătoare ale legislației penale a statului în care respectivul operator economic a fost condamnat;

c) infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevăzute de art. 18^1 - 18^5 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, sau de dispozițiile corespunzătoare ale legislației penale a statului în care respectivul operator economic a fost condamnat;

d) acte de terorism prevăzute de art. 32 - 35, art. 37 și 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare, sau de dispozițiile corespunzătoare ale legislației penale a statului în care respectivul operator economic a fost condamnat;

e) spălarea banilor, prevăzută de art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, sau finanțarea terorismului, prevăzută de art. 36 din Legea nr. 535/2004, cu modificările și completările ulterioare, sau de dispozițiile corespunzătoare ale legislației penale a statului în care respectivul operator economic a fost condamnat;

f) traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, prevăzute de art. 209 - 217 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, sau de dispozițiile corespunzătoare ale legislației penale a statului în care respectivul operator economic a fost condamnat;

g) fraudă, în sensul art. 1 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene - combaterea fraudei.

(2) Obligația de a exclude din procedura de atribuire un operator economic, potrivit prevederilor alin. (1), se aplică și în cazul în care persoana condamnată printr-o hotărâre definitivă este membru al organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau are putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia.“

11. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016, criticat în cauza de față, a fost abrogat expres prin art. III pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 iulie 2020. Însă, având în vedere că data inițierii procedurii de atribuire a fost 12 noiembrie 2019 și ținând cont de cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016.

12. În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, precum și dispozițiilor art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, astfel cum acestea sunt interpretate potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma exigențelor art. 11 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului referitoare la prezumția de nevinovăție, art. 14 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice privind prezumția de nevinovăție, art. 20 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind egalitatea în fața legii și prezumția de nevinovăție, art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind prezumția de nevinovăție, precum și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, sunt invocate și prevederile art. 57 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 94 din 28 martie 2014.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 79 - 84 din Legea nr. 100/2016 reglementează motivele de excludere a unui operator economic de la participarea la procedura de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări și a contractelor de concesiune de servicii. Aceste dispoziții legale reprezintă o transpunere în legislația națională a Directivei 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 94 din 28 martie 2014.

14. În acest cadru normativ, Curtea reține că textul de lege supus controlului reglementează ipoteza în care operatorul sau una dintre persoanele prevăzute la art. 79 alin. (2) din Legea nr. 100/2016 este supusă unei proceduri judiciare de investigație în legătură cu săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 79 alin. (1) din aceeași lege. Într-o asemenea situație, dispozițiile criticate permit excluderea operatorului economic din procedura de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări sau de servicii anterior existenței unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare. Prin urmare, Curtea va examina dacă instituirea unei asemenea cauze de excludere, întemeiată pe existența unei proceduri judiciare de investigație în curs, este compatibilă cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la prezumția de nevinovăție.

15. Astfel, art. 81 din Legea nr. 100/2016 prevede ca motiv de excludere condamnarea operatorului economic, prin hotărâre definitivă a unei instanțe judecătorești, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, infracțiuni de corupție, infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, acte de terorism, spălarea banilor, traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, fraudă, în sensul art. 1 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 27 noiembrie 1995. În ceea ce privește motivele de excludere, potrivit art. 81 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 100/2016, autoritatea contractantă, având în vedere o decizie a unei instanțe judecătorești sau a unei autorități administrative, exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/ acordului-cadru orice operator economic care a comis o abatere profesională gravă care îi pune în discuție integritatea. În înțelesul legii [ art. 81 alin. (3) din Legea nr. 100/2016 ], abatere profesională gravă reprezintă orice abatere comisă de operatorul economic care afectează reputația profesională a acestuia, cum ar fi încălcări ale regulilor de concurență de tip cartel care vizează trucarea licitațiilor sau încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală, săvârșită cu intenție sau din culpă gravă. Din conținutul normativ al art. 81 alin. (1) lit. c) și al art. 81 alin. (3) din Legea nr. 100/2016 rezultă că, indiferent de înțelesul dat de lege, abaterea profesională gravă trebuie stabilită în mod definitiv de o instanță judecătorească sau de o autoritate administrativă competentă în domeniul respectiv. Așadar, în ambele ipoteze, operatorul economic va fi exclus din procedura de atribuire numai în temeiul unei hotărâri judecătorești, respectiv al unei decizii emise de o autoritate administrativă.

16. Curtea reține, totodată, că printre motivele de excludere a operatorului economic de la procedura de atribuire a contractului se regăsește, astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 79 cu cele ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, și situația în care există în curs de derulare o procedură judiciară de investigație a săvârșirii unei infracțiuni, pe motivul că aceasta reprezintă o abatere profesională gravă, care pune în discuție integritatea operatorului economic.

17. Astfel, autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului orice operator economic și în situația în care acesta sau orice membru al organului de administrare, de conducere sau de supraveghere sau care are putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia este supus unei proceduri judiciare de investigație în legătură cu săvârșirea unor fapte dintre cele expres prevăzute de art. 79 alin. (1) din lege, și nu doar atunci când există o condamnare definitivă. Totodată, prin trimiterea făcută la art. 81 alin. (1) lit. c) din lege, textul califică situația operatorului economic ca fiind o abatere profesională gravă ce poate pune în discuție integritatea și reputația acestuia. Cu alte cuvinte, potrivit art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016, criticat în cauza de față, existența în curs de derulare a unei proceduri judiciare de investigație a săvârșirii unei infracțiuni constituie temei de excludere a operatorului economic, pe motivul că aceasta reprezintă o abatere profesională gravă.

18. Din analiza conținutului normativ al art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016 Curtea constată că acest motiv de excludere a operatorului economic reprezintă o prevedere suplimentară față de art. 38 alin. (7) din Directiva 2014/23/UE, potrivit căruia „Autoritățile contractante sau entitățile contractante pot exclude sau statul membru le poate solicita acestora să excludă de la participarea la atribuirea concesiunilor orice operator economic aflat în oricare din următoarele situații: [

] (c) dacă autoritatea contractantă poate demonstra prin mijloace adecvate că operatorul economic se face vinovat de o abatere profesională gravă, care pune sub semnul întrebării integritatea sa“.

19. Prin prisma unor susțineri similare celor formulate în cauza de față, Curtea a mai examinat, în jurisprudența sa, prevederi legale cuprinse într-un alt act normativ al căror conținut normativ era identic cu cel al textului de lege ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate. Este vorba despre dispozițiile art. 167 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016, care instituiau aceeași cauză de excludere de la procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice ca prevederile art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016, care vizează procedura de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări sau de servicii.

20. Astfel, prin Decizia nr. 738 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 4 aprilie 2019, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat încălcarea prezumției de nevinovăție în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice.

21. În prezenta cauză sunt pe deplin aplicabile, mutatis mutandis, considerentele dezvoltate de Curtea Constituțională în decizia menționată. Sub acest aspect, având în vedere critica formulată prin raportare la încălcarea principiului prezumției de nevinovăție și la calitatea de persoană juridică a autoarelor excepției de neconstituționalitate, precum și în considerarea celor statuate prin Decizia nr. 738 din 20 noiembrie 2018, precitată, paragraful 20, Curtea observă că sunt incidente dispozițiile titlului VI din Codul penal care reglementează răspunderea penală a persoanei juridice. Pentru a putea fi angajată răspunderea penală a acesteia, entitatea trebuie să aibă personalitate juridică, să nu facă parte din categoria celor excluse (statul și autoritățile publice), iar infracțiunea să fie săvârșită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Vinovăția persoanei juridice se raportează la organele și organizarea acesteia, respectiv la conduita unor persoane fizice din cadrul persoanei juridice. Corelativ răspunderii penale a persoanei juridice devin aplicabile în privința acesteia, chiar dacă fac referire la noțiunea generică de „persoană“, dispozițiile art. 4 din Codul de procedură penală potrivit cărora „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că din analiza acestui text de lege rezultă fără echivoc că, în absența unei hotărâri de condamnare, persoana în cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție. De altfel, prezumția consacrată nu are în vedere existența sau inexistența unor proceduri preliminare în funcție de care aceasta operează, ci are în vedere, pe de o parte, un termen până la care este activă, respectiv până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive, și, pe de altă parte, vizează dreptul suspectului de a nu fi obligat să își probeze nevinovăția. Altfel spus, până la dovedirea vinovăției de către organele judiciare, suspectul este presupus a fi nevinovat. Prezumția are deci caracter procesual, așa încât, atunci când sunt indicii sau chiar probe temeinice de vinovăție, persoana în cauză continuă să beneficieze de această prezumție până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre definitivă de condamnare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 225 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 27 aprilie 2012).

22. Prin Decizia nr. 738 din 20 noiembrie 2018, paragraful 21, Curtea Constituțională a făcut referire și la jurisprudența prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a aplicat garanțiile dreptului la apărare prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind prezumția de nevinovăție și persoanelor juridice, considerând că acesta se aplică în același mod ca și persoanelor fizice și că o societate poate fi „acuzată de o infracțiune“, în sensul autonom al expresiei respective, în temeiul art. 6 (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 12 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Fortum Oil & Gas Oy împotriva Finlandei, Hotărârea din 10 decembrie 1982, pronunțată în Cauza Corigliano împotriva Italiei, paragraful 34, Hotărârea din 25 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Aannemersbedrijf Gebroeders Van Leeuwen B.V. împotriva Țărilor de Jos). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai statuat că prezumția de nevinovăție figurează printre elementele procesului penal echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenție și garantează dreptul oricărei persoane de a nu fi considerată sau tratată ca fiind vinovată de săvârșirea unei infracțiuni înainte ca o instanță să decidă cu privire la vinovăția sa (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 25 martie 1983, pronunțată în Cauza Minelli împotriva Elveției, paragraful 27, Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunțată în Cauza Allenet de Ribemont împotriva Franței, paragraful 35, Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Pandy împotriva Belgiei, paragraful 42, sau Hotărârea din 13 martie 2012, pronunțată în Cauza Societe Bouygues Telecom împotriva Franței, paragraful 53).

23. Curtea Constituțională a arătat (paragraful 22 din Decizia nr. 738 din 20 noiembrie 2018 ) că garantarea dreptului la prezumția de nevinovăție incumbă nu numai autorităților judiciare, ci și oricărei persoane sau autorități publice. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a extins sfera de aplicare a art. 6 paragraful 2 din Convenție la diferite proceduri administrative care au avut loc în același timp cu procedurile penale împotriva unei persoane sau după încheierea acestor proceduri, fără ca o decizie privind stabilirea vinovăției penale să fie emisă, atât timp cât există o legătură între cele două proceduri (Hotărârea din 27 septembrie 2007, pronunțată în Cauza Vassilios Stavropoulos împotriva Greciei, paragrafele 31 și 32).

24. Și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene sa statuat că persoanele juridice beneficiază de prezumția de nevinovăție și de dreptul la apărare, acest principiu presupunând că orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până în momentul în care vinovăția ei a fost legal stabilită. Astfel, ea se opune oricărei constatări formale și chiar oricărei aluzii referitoare la răspunderea unei persoane acuzate de o încălcare, formulată într-o decizie care pune capăt procedurii, fără ca această persoană să fi putut beneficia de toate garanțiile care trebuie să însoțească exercitarea dreptului la apărare în cadrul unei proceduri care își urmează cursul normal și care se finalizează printr-o decizie privind caracterul întemeiat al contestației (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 26 noiembrie 2013, pronunțată în Cauza C-58/12P, Groupe Gascogne împotriva Comisiei, paragraful 32, Hotărârea din 6 octombrie 2015, pronunțată în Cauza T22/02, Sumitomo Chemical și Sumika Fine Chemicals împotriva Comisiei, paragraful 106, Hotărârea din 12 octombrie 2007, pronunțată în Cauza T-474/04, Pergan Hilfsstoffe fur industrielle Prozesse împotriva Comisiei, paragraful 76, și Hotărârea din 16 septembrie 2013, pronunțată în Cauza T-373/10, Villeroy & Boch Austria împotriva Comisiei, paragraful 158).

25. În ceea ce privește art. 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție, Curtea Constituțională a observat, prin Decizia nr. 738 din 20 noiembrie 2018, paragraful 24, că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a statuat că aceste drepturi trebuie să fie respectate în toate procedurile cu privire la încălcări ale normelor de concurență susceptibile să conducă la aplicarea unor sancțiuni, cum ar fi amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu, chiar dacă este vorba despre o procedură care are un caracter administrativ. În această privință, Curtea s-a întemeiat în mod expres pe natura încălcărilor în cauză, precum și pe natura și pe gradul de severitate ale sancțiunilor aferente. Curtea a mai reținut, de asemenea, că respectarea acestor garanții este de o importanță cu atât mai mare, cu cât ne aflăm în cadrul unei proceduri cu caracter cvasipenal, în care Comisia Europeană exercită funcții de investigație, de cercetare și de decizie și dispune, în această privință, de o largă putere de apreciere (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunțată în Cauza Huls împotriva Comisiei, paragrafele 149 și 150, și Hotărârea din 21 noiembrie 1991, pronunțată în Cauza Technische Universitat Munchen, paragraful 14).

26. În acest context, raportat la cauza de față, Curtea Constituțională constată că sancțiunea excluderii unui operator economic din procedura de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări și de servicii intervine atunci când autoritatea contractantă stabilește că acesta a fost condamnat prin hotărâre definitivă a unei instanțe judecătorești pentru una dintre infracțiunile enumerate strict și limitativ la art. 79 alin. (1) din Legea nr. 100/2016. De asemenea, potrivit art. 81 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, autoritatea contractantă, având în vedere o decizie a unei instanțe judecătorești sau a unei autorități administrative, exclude din procedura de atribuire a contractului de concesiune orice operator economic care a comis o abatere profesională gravă care îi pune în discuție integritatea. Așadar, în ambele ipoteze operatorul economic va fi exclus din procedura de achiziție numai în temeiul unei hotărâri judecătorești, respectiv al unei decizii a unei autorități administrative.

27. În schimb, în ipoteza art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016, excluderea poate fi dispusă pentru simplul fapt că operatorul economic este subiectul unei investigații în derulare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 79 din aceeași lege, fără ca existența infracțiunii ori vinovăția acestuia să fi fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Astfel, potrivit dispoziției legale criticate, autoritatea contractantă dispune de o marjă largă de apreciere cu privire la condițiile săvârșirii unei presupuse infracțiuni, precum și la integritatea și reputația operatorului economic determinate prin raportare la circumstanțele faptei penale, putând decide cu privire la aceste elemente înainte ca vinovăția acestuia să fi fost stabilită în mod definitiv de o instanță judecătorească.

28. Prin urmare, în condițiile în care instanța judecătorească nu a pronunțat o hotărâre definitivă în sensul condamnării operatorului economic pentru săvârșirea unei infracțiuni, Curtea Constituțională constată că autoritatea contractantă restricționează participarea acestuia la procedura de atribuire a contractului de concesiune de lucrări sau de servicii prin încălcarea prezumției sale de nevinovăție, fiind astfel nesocotit art. 23 alin. (11) din Constituție, astfel cum acesta se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin prisma exigențelor art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

29. Or, prin Decizia nr. 738 din 20 noiembrie 2018, Curtea a constatat că încălcarea prezumției de nevinovăție a operatorului economic îl defavorizează pe acesta față de alte persoane juridice participante la procedură și care se bucură de prezumția de nevinovăție. Sub acest aspect, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului și că discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept ( Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se definește ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituționalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Așadar, sintagma „fără privilegii și fără discriminări“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituție privește două ipoteze normative distincte, iar incidența uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancțiuni de drept constituțional diferite.

30. În cauza soluționată prin Decizia nr. 738 din 20 noiembrie 2018, Curtea a constatat existența unei discriminări, remediul constituțional specific fiind acordarea sau accesul la beneficiul dreptului, respectiv a dreptului operatorului economic de a participa la procedură. Pentru identitate de rațiune, o soluție similară se impune și în prezenta cauză.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de către societățile Polaris Mediu - S.R.L. din Târgu Jiu și Polaris M Holding - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 95/36/2021 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 81 alin. (4) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii sunt neconstituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 februarie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Negulescu