HOTĂRÂRE nr. 14/2026

HOTĂRÂRE nr. 14 din 30 iunie 2026 privind aplicarea procedurii de înștiințare prin afișare în unele dosare ale Curții Constituționale

Intrare în vigoare 30 iunie 2026

În temeiul dispozițiilor art. 6, art. 9 alin. (1), art. 14 și ale art. 50 și 51 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 4 alin. (1) lit. r), art. 4 alin. (2) și ale art. 11 alin. (6) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 5/2025,

reținând ca situație premisă numărul mare al dosarelor înregistrate pe rolul Curții Constituționale, având ca obiect excepții de neconstituționalitate referitoare la dispoziții din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau din Legea nr. 14/2025 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare,

văzând Decizia Curții Constituționale nr. 493 din 19 mai 2026, nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, decizie prin care Curtea a dat o dezlegare de principiu problematicilor de ordin constituțional invocate în motivarea acestora,

observând caracterul repetitiv și similitudinea naturii și a conținutului criticilor de neconstituționalitate formulate prin excepțiile de neconstituționalitate având acest obiect,

ținând seama, pe de o parte, de imperativul asigurării tuturor garanțiilor procesuale specifice procedurii în fața Curții Constituționale - oralitate, publicitate, contradictorialitate, exercitarea dreptului la apărare și a dreptului la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil -, precum și, pe de altă parte, de necesitatea bunei administrări a activității Curții Constituționale,

făcând aplicarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și observând dispozițiile art. 11 alin. (6) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 5/2025, coroborate cu cele ale art. 168 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

constatând că, potrivit art. 30 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională are obligația de a realiza procedura de înștiințare a părților în vederea luării la cunoștință a termenului de judecată la care se judecă excepția de neconstituționalitate,

Plenul Curții Constituționale adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Înștiințarea autorilor excepției de neconstituționalitate din dosarele Curții Constituționale care au ca obiect dispoziții din Legea nr. 14/2025 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative și din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care vizează aspecte de principiu soluționate prin Decizia Curții Constituționale nr. 493 din 19 mai 2026, se îndeplinește direct prin afișarea pe pagina de internet a Curții Constituționale a termenelor de judecată stabilite în respectivele dosare.

(2) Afișarea listei de ședință prevăzute la alin. (1), cuprinzând autorii excepției de neconstituționalitate, precum și celelalte părți, se realizează cu cel puțin 15 zile înainte de termenul de judecată.

Articolul 2

Prezenta hotărâre privește atribuția Curții Constituționale prevăzută de art. 146 lit. d) teza întâi din Constituția României, republicată, circumscriindu-se exclusiv acesteia.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prezenta hotărâre a fost adoptată de Plenul Curții Constituționale cu unanimitate de voturi, în ședința din data de 30 iunie 2026, cu participarea doamnei Elena-Simina Tănăsescu - președinte al Curții Constituționale, Asztalos Csaba Ferenc, Mihai Busuioc, Mihaela Ciochină, Cristian Deliorga, Dacian Cosmin Dragoș, Dimitrie-Bogdan Licu și Gheorghe Stan - judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

București, 30 iunie 2026.

Nr. 14.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 iunie 2026

HOTĂRÂRE nr. 479 din 18 iunie 2026

HOTĂRÂRE nr. 479 din 18 iunie 2026 privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.327/2023 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitat...

HOTĂRÂRE nr. 480 din 18 iunie 2026

HOTĂRÂRE nr. 480 din 18 iunie 2026 privind modificarea descrierii tehnice, codului de clasificație, adresei și actualizarea valorii de inventar ale unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Spitalului Clinic Căi Ferate Constanța, unitat...

HOTĂRÂRE nr. 482 din 18 iunie 2026

HOTĂRÂRE nr. 482 din 18 iunie 2026 privind actualizarea valorilor de inventar și descrierii tehnice pentru bunurile imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale "Mihai Cristea" Suceava, din subordinea Ac...

HOTĂRÂRE nr. 483 din 18 iunie 2026

HOTĂRÂRE nr. 483 din 18 iunie 2026 privind trecerea unui bun imobil, aflat în administrarea Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Cluj, din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și, după caz,...

HOTĂRÂRE nr. 484 din 18 iunie 2026

HOTĂRÂRE nr. 484 din 18 iunie 2026 privind actualizarea valorii de inventar a unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgășani...