DECIZIE nr. 675/2022

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Patricia-Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale anexei nr. VIII capitolul I lit. A pct. I - „Salarii pentru administrația publică centrală“, ale pct. II - „Salarii pentru personalul din unitățile teritoriale“ și ale capitolului II lit. A - „Salarizarea personalului contractual din administrația publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii județene, municipii, administrația publică locală - consilii, primării și servicii publice din subordinea acestora“ la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Viorel Căpățână în Dosarul nr. 1.643/105/2018 al Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.342D/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, de exemplu, Decizia nr. 81 din 18 februarie 2020.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 8 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.643/105/2018, Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale anexei nr. VIII capitolul I lit. A pct. I - „Salarii pentru administrația publică centrală“, ale pct. II - „Salarii pentru personalul din unitățile teritoriale“ și ale capitolului II lit. A - „Salarizarea personalului contractual din administrația publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii județene, municipii, administrația publică locală - consilii, primării și servicii publice din subordinea acestora“ la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Viorel Căpățână într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, privind drepturi salariale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că încadrarea conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017

capitolul I lit. A pct. I și capitolul II subcapitolul IA, este specifică pentru funcții publice de stat, stabilite și avizate potrivit legii în cadrul aparatului Administrației Prezidențiale, al Parlamentului, al Guvernului, al ministerelor, al Academiei Române, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, al Consiliului Național al Audiovizualului, al Consiliului Legislativ, al Casei Naționale de Pensii Publice, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, al Inspecției Muncii, al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și structurilor subordonate, al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului și structurilor subordonate, al Autorității pentru Reformă Feroviară, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și unităților subordonate, al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, al organismelor intermediare pentru programele operaționale, precum și pentru funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici din cadrul instituției prefectului.

6. Totodată, sub aceeași încadrare, legiuitorul a specificat în nota 3 la capitolul I lit. A pct. I că funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției, precum și funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului, cu excepția celor prevăzuți la pct. 2, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

7. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (denumită în continuare CNAS) a dat o interpretare greșită dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 referitoare la încadrarea în una dintre grilele de salarizare, menționând că, atâta vreme cât în dreptul specificării categoriilor cărora li se aplică „Salarii pentru personalul din administrația publică centrală“ nu este specificată sintagma „și instituțiilor aflate în subordine“, ca în cazul sporului pentru complexitate în muncă, atunci încadrarea trebuia să fie făcută pentru „Salarii prevăzute pentru unități teritoriale“.

8. Interpretarea normei pe care CNAS a dat-o, încadrând astfel personalul în altă grilă de salarizare, a condus la diminuarea salariilor de bază ale personalului bugetar din cadrul caselor județene de asigurări de sănătate și a creat disfuncționalități salariale majore în sistemul public de salarizare, fiind încălcat scopul urmărit de legiuitor, și a dus la crearea unei evidente discriminări directe în rândul funcționarilor publici cu aceleași atribuții.

9. Interpretând sistematic norma care privește încadrarea în grilele de salarizare prin coroborarea cu dispozițiile art. 276, 277 și 279 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, ale art. 7 și 8 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și ale art. 116 din Constituție și plecând de la justificarea necesității înființării organelor de specialitate de către administrația publică centrală, în speță Guvernul, înființarea acestora fiind determinată în principal de complexitatea activității administrației publice la nivel central, rezultă concluzia conform căreia casele județene de asigurări de sănătate sunt organe de specialitate ale administrației publice centrale (Guvernul), care au drept scop executarea legii în județele țării și nu fac parte din serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

10. Cu privire la regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, și la funcționare, invocă dispozițiile art. 4 și 8 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului.

11. Potrivit art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, sistemul de salarizare reglementat prin această lege are la bază următoarele principii: principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală. Conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici - „Funcțiile publice de stat sunt funcțiile publice stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul autorităților administrative autonome“. Prin urmare, atât funcțiile publice din cadrul CNAS, cât și cele din cadrul caselor de asigurări de sănătate, în calitate de instituții publice autonome de interes național, sunt funcții publice de stat, și nu funcții teritoriale.

12. Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege, precum și a dispozițiilor art. 38 și 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, rezultă că funcțiile publice din cadrul caselor de asigurări de sănătate devin funcții publice de stat, astfel că, la reîncadrarea angajaților conform prevederilor noii legi, acestora trebuia să li se acorde nivelul de salarizare corespunzător funcțiilor din administrația publică centrală, și nu teritorială.

13. Autorul excepției arată că prin încadrarea eronată nu s-au aplicat în concret nici prevederile art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, a căror emitere a avut ca obiectiv să nu fie afectate drepturile de natură salarială de întoarcere a sarcinii fiscale reglementate de Codul fiscal. Pe lângă micșorarea drepturilor salariale prin aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, venitul net este afectat și de întoarcerea sarcinii fiscale, fapt discriminatoriu raportat la principiile care au stat la baza adoptării Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prin care salariul minim brut pe țară a crescut tocmai pentru ca „Salariile Românilor să nu fie afectate de întoarcerea sarcinii fiscale“.

14. În acest context, prin Actul adițional nr. LM U034/19.12.2017 - 15/19.12.2017 la Acordul colectiv privind raporturile de serviciu la nivelul grupului de unități din Sistemul de asigurări sociale de sănătate nr. P/459/29.11.2016 și FSCAS/nr. 8/28.01.2016, încheiat între CNAS și Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, s-a stipulat faptul că, începând cu 1 ianuarie 2018, unitățile vor prevedea în bugetele de venituri și cheltuieli, în limita fondurilor aprobate cu această destinație, sumele necesare ce privesc eliminarea din sarcina angajatorului a plății contribuțiilor sociale obligatorii și trecerea acesteia în sarcina salariaților, așa cum este prevăzut în art. VII alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative.

15. Actul adițional a fost încheiat tocmai în scopul asigurării unui tratament nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar, după cum se menționează în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2017. Acest document nu și-a atins scopul în condițiile în care s-a creat o discriminare evidentă între salariații caselor de asigurări de sănătate, cei ai CNAS, precum și alte categorii de bugetari, neproducându-se majorarea drepturilor salariale cu 25%, începând cu data de 1 ianuarie 2018, pentru întreg personalul plătit din fonduri publice.

16. Autorul excepției consideră că singurul criteriu după care s-a făcut distincția încadrării în grila de salarizare este locul de muncă (loc de muncă în afara municipiului București), criteriu injust de diferențiere a personalului salarizat în baza aceleiași legi. Susține că CNAS este organ de specialitate a administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, iar, potrivit art. 277 din Legea nr. 95/2006, casele județene de asigurări de sănătate sunt organe de specialitate ale administrației publice centrale, în subordinea CNAS. Acestea din urmă nu sunt înființate ca unități administrativ-teritoriale de către CNAS, ci sunt înființate ca organe de specialitate ale administrației publice centrale, prin lege, respectiv Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 95/2006, având buget propriu, personalitate juridică și putând înființa oficii teritoriale.

17. Amplasarea organelor de specialitate ale administrației publice centrale în județe nu se poate constitui în clasificarea acestora în unități administrativ-teritoriale, de vreme ce acestea reprezintă organe de specialitate ale administrației publice centrale, care au drept scop executarea legii în județele țării, nefiind încadrate ca servicii publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale (nu se regăsesc enumerate în lege), și nu fac parte din structurile teritoriale ale Academiei Române.

18. Or, din moment ce situația juridică a personalului bugetar de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii este identică, atunci și tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizația de încadrare - trebuie să fie același, nefiind permis, spre exemplu, ca funcția de consilier grad profesional superior, gradația 5, la Compartimentul juridic din cele două instituții publice, respectiv CNAS și casa județeană de asigurări de sănătate, să aibă încadrări diferite.

19. Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal observă că legiuitorul a operat o distincție între funcționarii care își desfășoară activitatea în cadrul CNAS și cei care își desfășoară activitatea în cadrul unităților subordonate acesteia. În contextul în care casele de asigurări de sănătate județene își desfășoară activitatea în subordonarea CNAS, astfel cum rezultă din art. 276 alin. (3) din Legea nr. 95/200 6, apreciază că funcționarii publici care își desfășoară activitatea în casele de asigurări de sănătate județene nu pot fi salarizați în conformitate cu anexa nr. VIII care prevede salarizarea pentru personalul din administrația publică centrală la Legea-cadru nr. 153/2017.

20. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/199 2, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

22. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile cuprinse în anexa nr. VIII - „Familia ocupațională de funcții bugetare «Administrație»“ la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv cele ale capitolului I lit. A pct. I - „Salarii pentru administrația publică centrală“ și pct. II - „Salarii pentru personalul din unitățile teritoriale“, precum și cele ale capitolului II lit. A - „Salarizarea personalului contractual din administrația publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii județene, municipii, administrația publică locală - consilii, primării și servicii publice din subordinea acestora“. Din examinarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia a invocat și neconstituționalitatea dispozițiilor cuprinse în pct. 3 din nota la capitolul I lit. A pct. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziții asupra cărora instanța de judecată a omis să se pronunțe în sensul sesizării Curții Constituționale ori respingerii excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

24. În jurisprudența sa, prin Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, și Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, Curtea a statuat că, în cazul în care instanța de judecată sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a anumitor dispoziții din legi sau ordonanțe fără a se pronunța asupra altora, criticate în cadrul aceleiași excepții de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional va analiza excepția de neconstituționalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Doar în ipoteza în care instanța judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepția referitoare la una sau unele dintre dispozițiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, și respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituțională nu se va pronunța cu privire la această excepție. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, a soluției de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.

25. Față de cele expuse, având în vedere și notele scrise ale autorilor excepției în prezenta cauză, se reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și cele ale capitolului I lit. A pct. I - Salarii pentru administrația publică centrală, ale pct. 3 din nota la acest capitol, ale pct. II - Salarii pentru personalul din unitățile teritoriale și ale capitolului II lit. A - Salarizarea personalului contractual din administrația publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii județene, municipii, administrația publică locală - consilii, primării și servicii publice din subordinea acestora din anexa nr. VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“ la Legea-cadru nr. 153/2017. Prevederile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: „Începând cu data de 1 iulie 2017:

a) se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“ Prevederile din anexa nr. VIII „ Familia ocupațională de funcții bugetare «Administrație»“ capitolul I lit. A pct. I reglementează salarizarea funcționarilor publici din administrația publică centrală; pct. 3 din nota la acest capitol prevede că „Funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcționarii publici din cadrul aparatului Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției, precum și funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului, cu excepția celor prevăzuți la pct. 1 și 2, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%“; pct. II reglementează salariile pentru personalul din unitățile teritoriale, iar capitolul II lit. A reglementează salarizarea personalului contractual din administrația publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii județene, municipii, administrația publică locală - consilii, primării și servicii publice din subordinea acestora.

26. Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 11 alin. (2) privind dreptul internațional și dreptul intern și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. De asemenea, invocă prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la proprietate.

27. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în esență, autorul excepției critică faptul că din conținutul dispozițiilor de lege criticate reiese că salarizarea personalului caselor județene de asigurări de sănătate se încadrează în grilele aplicabile personalului din unitățile teritoriale, și nu în grilele aplicabile personalului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, respectiv cele corespunzătoare administrației publice centrale, deși casele județene de asigurări de sănătate fac parte din administrația publică centrală.

28. Examinând dispozițiile de lege criticate prin prisma acestor critici, Curtea reține că art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu face nicio diferență între drepturile salariale ale funcționarilor publici din administrația centrală în raport cu cele ale personalului din unitățile teritoriale și cu atât mai puțin o distincție între salarizarea personalului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în raport cu salarizarea personalului din casele județene de asigurări de sănătate. Prin urmare, critica autorului excepției este lipsită de susținere în raport cu acest text de lege.

29. Cât privește dispozițiile criticate cuprinse în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea constată că acestea reglementează, în mod distinct, salarizarea funcționarilor publici din administrația publică centrală, din unitățile teritoriale și salarizarea personalului contractual din administrația publică centrală de specialitate.

30. Prin Decizia nr. 850 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020, Curtea a reținut că: (i) stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului; (ii) legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În același sens, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat; (iii) principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalității și nediscriminării existând doar atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite și (iv) principiul egalității justifică dreptul la diferențiere, tocmai pentru că egalitatea nu înseamnă uniformitate, iar situațiile diferite sub aspect obiectiv și rezonabil impun diferențe de tratament juridic.

31. În aplicarea acestor considerente, Curtea a reținut că instituirea prin prevederile de lege criticate a unor reguli diferite aplicabile diferitelor categorii de personal plătit din fonduri publice nu constituie o discriminare. Opțiunea legiuitorului pentru stabilirea unui tratament juridic diferențiat sub aspectul salarizării între funcționarii publici din administrația publică centrală și cei din unitățile teritoriale este justificată, având în vedere că atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare. Prin urmare, existența unor diferențe în ceea ce privește salarizarea este în mod obiectiv justificată, legiuitorul urmărind eliminarea dezechilibrelor și a disfuncționalităților existente în sistemul public de salarizare. Astfel, a arătat Curtea, prevederile art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, iar cele ale art. 6 lit. h) din legea-cadru consacră principiul sustenabilității financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat.

32. În concluzie, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice, justificată în raport cu situația diferită a celor două categorii de personal vizate de ipotezele normelor juridice, fără a încălca principiul egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituție.

33. Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că autorul excepției are în vedere încălcarea speranței legitime de a obține o remunerare egală cu cea a funcționarilor publici din administrația centrală.

34. Față de aceste critici, reține că, potrivit celor statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru ca o „așteptare“ să fie „legitimă“, aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranță și să se bazeze pe o prevedere legală sau pe un act juridic, precum o hotărâre judecătorească, care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei).

35. În jurisprudența Curții Constituționale, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că dreptul de proprietate al angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și exigibile, dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale neimplicând un drept la dobândirea proprietății. De asemenea, nu pot fi considerate un bun, în sensul Convenției, câștigurile viitoare, decât la momentul la care sunt percepute ori există deja o creanță executorie (în acest sens, sunt, spre exemplu, deciziile Curții Constituționale nr. 1.144 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 12 octombrie 2011, și nr. 816 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Maggio și alții împotriva Italiei, și din 26 septembrie 2020, pronunțată în Cauza King și alții împotriva Regatului Unit).

36. Prin urmare, Curtea constată că așteptările autorului excepției nu pot fi apreciate ca reprezentând o „speranță legitimă“ în sensul art. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale decât în măsura în care acestea sunt întemeiate pe existența unei dispoziții legale, a unei hotărâri judecătorești ori a unui alt temei juridic.

37. Cât privește modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 și încadrarea funcționarilor publici care își exercită raporturile de serviciu în casele județene de asigurări de sănătate în categoria funcționarilor publici din administrația publică centrală sau din unitățile teritoriale, în vederea stabilirii salariilor lunare, Curtea apreciază că aceasta reprezintă o operațiune de interpretare și aplicare a legii, ce revine autorității publice care are calitatea de angajator, iar, în caz de litigiu, instanței judecătorești, fără a fi de resortul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.

38. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorel Căpățână în Dosarul nr. 1.643/105/2018 al Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și cele ale capitolului I lit. A pct. I, ale pct. 3 din nota la acest capitol, ale pct. II și ale capitolului II lit. A din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Patricia-Marilena Ionea