DECIZIE nr. 452/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) și ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu Ioan Olimpiu în Dosarul nr. 1.839/102/2020 al Tribunalului Mureș - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.664D/2021.

2. La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.665D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) și ale art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de același autor în Dosarul nr. 428/102/2021/a2 al Tribunalului Mureș - Secția penală.

4. La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Autorul excepției și reprezentanta Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.665D/2021 la Dosarul nr. 1.664D/2021, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care susține că dispozițiile criticate încalcă prevederile Constituției și pe cele ale dreptului european. Modalitatea de reglementare dă naștere la abuzuri din partea instanțelor judecătorești. Apreciază că, raportat la particularitățile acestor dosare, jurisprudența Curții Constituționale nu este aplicabilă în acest caz. Totodată, arată că sesizările repetate ale instanței de contencios constituțional cu excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate și în prezentele cauze semnifică existența unei probleme de constituționalitate.

7. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Susține că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și a regulilor de desfășurare a unui proces, inclusiv reglementarea căilor de atac, intră în competența legiuitorului. Invocă Decizia nr. 427 din 24 septembrie 2024 și Decizia nr. 71 din 1 februarie 2024.

8. Având cuvântul în replică, autorul excepției susține că cele menționate de reprezentanta Ministerului Public sunt chestiuni teoretice, fără legătură cu obiectul cauzei. Arată că legile trebuie emise în concordanță cu dispozițiile constituționale, fără a le încălca.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9. Prin Încheierea penală nr. 4/CC din 7 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.839/102/2020, Tribunalul Mureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) și ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu Ioan Olimpiu într-o cauză având ca obiect soluționarea admisibilității în principiu a unei contestații în anulare.

10. Prin Încheierea din 5 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 428/102/2021/a2, Tribunalul Mureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) și ale art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu Ioan Olimpiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, autorul acesteia arată, în esență, că interzicerea suspendării cauzei penale în momentul ridicării unei excepții de neconstituționalitate îl pune pe autorul acesteia în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții Constituționale.

12. În ceea ce privește dispozițiile art. 426 lit. a) și d) din Codul de procedură penală, autorul excepției apreciază, în esență, că acestea sunt neconstituționale deoarece, deși hotărârile pronunțate potrivit art. 318 alin. (16) și art. 341 alin. (8) din același act normativ sunt definitive, împotriva acestora nu pot fi formulate contestații în anulare întrucât prevederile criticate reglementează posibilitatea formulării contestației în anulare doar în ceea ce privește hotărârile pronunțate în apel, ceea ce aduce o atingere gravă dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.

13. Tribunalul Mureș - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Făcând referire la Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2019 și la Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, arată că dispozițiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale. De asemenea, apreciază că dispozițiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală stabilesc categoriile de hotărâri judecătorești definitive împotriva cărora poate fi formulată contestație în anulare, fără ca prin aceasta să se încalce dispozițiile constituționale invocate de contestator, întrucât dreptul de acces liber la justiție nu presupune accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Invocă Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015.

14. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală arată că aceasta este neîntemeiată, dispozițiile criticate asigurând soluționarea cu celeritate a cauzelor penale prin evitarea tergiversării nejustificate a judecății. Invocă Decizia nr. 296 din 9 iunie 2020 și Decizia nr. 21 din 19 ianuarie 2021.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16. Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul nr. 1.665D/2021, susține că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, autorul acesteia solicitând modificarea dispozițiilor de lege criticate. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual-penale. Din perspectiva cazurilor care constituie temei pentru formularea unei contestații în anulare, acestea sunt strict și limitativ prevăzute de lege. Toate aceste condiții privitoare la hotărârile susceptibile de exercitarea unei asemenea căi de atac, precum și cele privitoare la cazurile și termenele de contestație în anulare nu fac decât să exprime intenția legiuitorului de a proteja autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive, precum și respectarea principiului securității raporturilor juridice (principiu care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de instanțele de judecată).

17. În continuare, apreciază că și excepția de neconstituționalitate a art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, scopul acestei reglementări fiind acela de a limita abuzul de drept și tergiversarea soluționării cauzei penale, aspect în deplină concordanță cu dreptul la un proces echitabil.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 367 alin. (9) și ale art. 426 lit. a) și d) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: – art. 367 alin. (9 ): „Ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei.“;

– art. 426 lit. a) și d):

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

21. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) referitor la criteriile de calitate a legii, art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (3) referitor la instanțele judecătorești și în art. 147 privind deciziile Curții Constituționale.

22. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, de exemplu, prin Decizia nr. 71 din 1 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 21 august 2024, paragraful 21, Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018, paragrafele 14-22, și Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017, paragrafele 32-35, analizând critici de neconstituționalitate identice cu cele formulate în prezenta cauză, a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

23. Curtea a constatat, în esență, că dispozițiile criticate reglementează o soluție similară prevederilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, prin care dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care prevedeau suspendarea, de drept, a judecării cauzelor până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, au fost abrogate. Dispozițiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, Curtea pronunțând în acest sens mai multe decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, se rețin Decizia nr. 297 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015, și Decizia nr. 222 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 15 mai 2012, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

24. Prin Decizia nr. 297 din 28 aprilie 2015, precitată, Curtea a reținut, în esență, că opțiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către părți este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condițiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecății cauzelor la instanțele de fond a fost acela de a asigura părților o garanție procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, prin eliminarea posibilității judecării cauzei în temeiul unei dispoziții legale considerate a fi neconstituțională, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual și arbitrarul într-o formă care nu poate fi sancționată, atâta vreme cât suspendarea procesului este privită ca o consecință imediată și necesară a exercitării accesului liber la justiție. Astfel, scopul primordial al controlului de constituționalitate - interesul general al societății de a asana legislația în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituționalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal al unor părți litigante, care au folosit excepția de neconstituționalitate drept pretext pentru amânarea soluției pronunțate de instanța în fața căreia a fost dedus litigiul. Or, Curtea a reținut că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voința legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepției de neconstituționalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituție și lege, preîntâmpinând pentru viitor exercitarea abuzivă de către părți a acestui drept procesual. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. Având în vedere similitudinea reglementării, Curtea a reținut că jurisprudența anterior invocată este aplicabilă și în privința prevederilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală.

25. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) și d) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorul acesteia este nemulțumit, în esență, de faptul că încheierile reglementate de dispozițiile art. 318 alin. (16) și ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu pot face obiectul contestației în anulare.

26. Curtea, prin Decizia nr. 427 din 24 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2025, paragraful 19, a reținut că contestația în anulare poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 și în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. De asemenea, Curtea a reținut că această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efecte. Totodată, în Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reținut că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei.

27. Totodată, prin Decizia nr. 240 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 10 august 2023, paragrafele 21 și 22, Curtea a constatat că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură ce nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426 - 432 din Codul de procedură penală. Curtea a reținut, totodată, că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“.

28. Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același fel, astfel cum dispune art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. În aceste condiții, având în vedere caracterul contestației în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte și ținând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituțională, fiind competentă să cenzureze norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Instanța constituțională a reținut că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.

29. Totodată, în Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 29-37, Curtea a reținut că art. 21 alin. (3) din Constituție garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime.

30. Dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenție prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenție.

31. Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituție, conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror alte drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.

32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior menționate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Radu Ioan Olimpiu în dosarele nr. 1.839/102/2020 și nr. 428/102/2021/a2 ale Tribunalului Mureș - Secția penală și constată că dispozițiile art. 367 alin. (9) și ale art. 426 lit. a) și d) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mureș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu