DECIZIE nr. 597/2022

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - doar în ceea ce privește procurorul și ale art. 65 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Bolovan în Dosarul nr. 370/267/2019/a2 al Judecătoriei Novaci, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 788 D/2019.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se susține, în acest sens, că dispozițiile Codului de procedură penală, în cazul trimiterii dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale, precum și în cazul redeschiderii urmăririi penale, prevăd suficient de multe garanții, prin verificarea actelor organelor de urmărire penală de către procurorul ierarhic superior sau de către instanța de judecată. În plus, prin Decizia nr. 11 din 9 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nu există incompatibilitatea procurorului care a efectuat urmărirea penală în ipoteza trimiterii cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale. Redeschiderea urmăririi penale de către procuror, din oficiu, sau la cererea persoanei îndreptățite ori ca urmare a trimiterii dosarului la procuror de către judecătorul de cameră preliminară reprezintă un remediu procesual care nu atrage incompatibilitatea procurorului ale cărui acte de urmărire penală nu trebuie refăcute ca urmare a constatării nulității acestora, ci doar trebuie completate, în situația la care face referire autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 370/267/2019/a2, Judecătoria Novaci a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - doar în ceea ce privește procurorul și ale art. 65 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Bolovan într-o cauză în care autorul excepției, având calitatea de parte civilă, a formulat mai multe cereri de recuzare a procurorului.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale întrucât elementele care stau la baza suspiciunii rezonabile că imparțialitatea procurorului este afectată nu sunt prevăzute, în mod expres, prin dispozițiile legii procesual penale, fiind, astfel, supuse unei aprecieri arbitrare. Se susține că prevederile art. 65 din Codul de procedură penală reglementează în mod diferit motivele de incompatibilitate ale judecătorului și cele ale procurorului și că „un procuror care a pronunțat soluții ce vizează fondul cauzei nu poate fi considerat imparțial în ipoteza trimiterii cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară“. Se arată că faptele de fals intelectual, atestările neadevărate ale înscrisurilor judiciare și omisiunile săvârșite de procuror trebuie să constituie elemente ce conduc la suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea acestuia este afectată. Se susține că, având în vedere obligațiile profesionale ale procurorului și prevederile art. 30 din Codul penal, faptele anterior menționate nu pot constitui erori materiale. Se mai arată că săvârșirea din culpă a unor astfel de fapte de către procuror denotă necunoașterea de către acesta a dosarului, aspect ce trebuie să determine înlocuirea sa cu un alt procuror. Se mai arată că dispozițiile legale criticate nu sunt în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind invocată Hotărârea din 27 septembrie 2007, pronunțată în Cauza Reiner și alții împotriva României, prin care s-a statuat că procurorul nu îndeplinește cerințele de independență ale unui magistrat. Se arată, spre exemplu, că incompatibilitatea absolută a unui judecător care a pronunțat soluții ce antamează fondul cauzei nu privește și procurorii care au exprimat anterior opinii ce vizează fondul cauzei penale. Tot ca exemplu, apreciat de autor ca privind interesul general al societății, se arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, „procurorul a mai pronunțat o soluție de nepedepsire constatată ca fiind nelegală de către instanță și că, ulterior, același procuror, în baza unui alt temei de drept, dar conform acelorași criterii legale, a pronunțat o nouă soluție de nepedepsire“. Altfel spus, cu toate că „s-a antepronunțat în cauză, procurorul a soluționat/finalizat din nou urmărirea penală în același dosar, după declararea ca nelegală a soluției anterioare de nepedepsire“. Se susține că, din punct de vedere logico-juridic, legal și constituțional, la momentul întoarcerii dosarului la parchet, procurorul care anterior și-a exprimat opinia asupra fondului cauzei în faza urmăririi penale nu mai poate fi considerat imparțial, soluționarea cauzei nemaiputând fi considerată echitabilă. Se arată că, „în aceeași cauză, un alt procuror a emis două rechizitorii, iar un alt procuror a emis două soluții de nepedepsire, iar împrejurarea că soluțiile procurorului sunt supuse (doar uneori) controlului instanței nu reprezintă un motiv pentru care procurorul care s-a pronunțat asupra fondului cauzei să efectueze urmărirea penală, în aceeași cauză, în cazul reîntoarcerii dosarului la parchet“. Se arată că, spre deosebire de modalitatea de reglementare a incompatibilității procurorului, soluțiile judecătorului sunt supuse controlului judiciar, dar, cu toate acestea, el nu mai poate să realizeze acte procesuale într-o cauză în care s-a pronunțat asupra fondului. În plus, se apreciază că posibilitatea procurorului de efectuare a urmăririi penale după redeschiderea urmăririi penale, întemeiată pe considerentul că soluția pe care o va pronunța va fi supusă controlului instanței, echivalează practic cu efectuarea urmăririi penale de către un procuror care nu mai poate să fie considerat imparțial, fiind astfel inechitabil. Se arată că „aspectul că soluționarea cauzei va deveni echitabilă ulterior, prin exercitarea de către instanță a controlului asupra soluției pronunțate de procuror, afectează atât legalitatea, cât și calitatea urmăririi penale desfășurate, care sunt esențiale în oricare cauză penală“.

6. Judecătoria Novaci opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - doar în ceea ce privește procurorul și ale art. 65 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține ca obiect al acesteia prevederile art. 65 alin. (1) raportate la cele ale art. 64 alin. (1) lit. f) și ale art. 65 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: – Art. 64 alin. (1) lit. f): „(1) Judecătorul este incompatibil dacă: [

] f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.“;

– Art. 65 alin. (1) și (4):

(1) Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) se aplică procurorului și organului de cercetare penală. [

]

(4) Procurorul care a participat ca judecător într-o cauză nu poate, în aceeași cauză, să exercite funcția de urmărire penală sau să pună concluzii la judecarea acelei cauze în primă instanță și în căile de atac.

11. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil și ale art. 132 alin. (1) cu privire la statutul procurorilor.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, cu privire la criticile de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 65 alin. (1) raportate la cele ale art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, Curtea reține că o critică de neconstituționalitate similară a fost soluționată prin Decizia nr. 139 din 16 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 11 iulie 2022, decizie prin care instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

13. Prin decizia anterior menționată, paragrafele 22-41, Curtea a reținut că art. 65 din Codul de procedură penală reglementează incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală, a magistratului-asistent și a grefierului, arătând, la alin. (1), că dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) din Codul de procedură penală se aplică procurorului și organului de cercetare penală.

14. S-a reținut că dispozițiile art. 64 din Codul de procedură penală prevăd cauzele de incompatibilitate ale judecătorului, arătând, la lit. a)-d) și f), că acesta este incompatibil dacă a fost reprezentant sau avocat al unei părți ori al unui subiect procesual principal, chiar și în altă cauză; este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre părți, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora; a fost expert sau martor, în cauză; este tutore sau curator al unei părți sau al unui subiect procesual principal; există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată. Astfel, legiuitorul a exclus dintre cauzele de incompatibilitate ale procurorului ipoteza, prevăzută la art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, în care acesta a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei instanțe de judecată. În aceste condiții, în cazul restituirii cauzei la parchet de către judecător, nu există, de plano, o interdicție impusă procurorului care a efectuat acte de urmărire penală în respectiva cauză de a completa sau de a continua urmărirea penală.

15. Curtea a reținut că, potrivit art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet în următoarele situații: rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății; a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; procurorul solicită restituirea cauzei, în condițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții legale.

16. Cu toate acestea, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 65 alin. (1) cu cele ale art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, procurorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea sa este afectată.

17. Așa fiind, Curtea a constatat că, în ipoteza restituirii cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară, dacă există suspiciuni în privința imparțialității procurorului, acesta poate fi recuzat, conform art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală.

18. Totodată, actele de cercetare penală efectuate de procuror, ca urmare a restituirii cauzei la parchet, conform art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, vor fi supuse verificării judecătorului de cameră preliminară, care va putea restitui din nou cauza la parchet, atunci când, în urma verificărilor efectuate conform art. 342 din Codul de procedură penală, ar rezulta una dintre ipotezele reglementate la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală. De altfel, Curtea a reținut că, în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, soluția de restituire a cauzei la parchet, conform art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, a mai fost pronunțată anterior definitiv, în vederea refacerii actului de sesizare și ca urmare a neremedierii neregularităților constatate de judecătorul de cameră preliminară conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală.

19. Totodată, Curtea a constatat că, împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, procurorul, părțile și persoana vătămată pot face contestație, potrivit art. 347 din Codul de procedură penală. Or, posibilitatea recuzării procurorului, conform art. 67 alin. (1) coroborat cu art. 65 alin. (1) și art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, verificarea de către judecătorul de cameră preliminară a actelor de urmărire penală după refacerea sau completarea acesteia în urma restituirii cauzei, precum și posibilitatea contestării încheierii pronunțate în urma verificării anterior menționate constituie garanții ale dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție și la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20. De asemenea, Curtea a observat că, într-adevăr, prevederile art. 49 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 reglementau faptul că persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanță. Dar instanța, conform art. 332 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, putea dispune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, când se constata, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, procurorul procedând potrivit art. 268 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, fiind, prin urmare, firească existența unui astfel de caz de incompatibilitate. Cu privire la această soluție legislativă, Curtea reține faptul că ea a fost prevăzută de legiuitor în lipsa cazului de incompatibilitate a procurorului prevăzut în prezent la art. 65 alin. (1) coroborat cu art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, referitor la existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea acestuia este afectată.

21. Pe de altă parte, Curtea a reținut că, prin Codul de procedură penală în vigoare, legiuitorul a schimbat întreaga arhitectură a procesului penal și, totodată, concepția care stă la baza desfășurării acestuia, prin sporirea rolului fazei urmăririi penale în soluționarea cauzelor.

22. Astfel, câtă vreme procurorului îi revine posibilitatea de a aprecia asupra reluării urmăririi penale în propria sa cauză, este firesc ca tot lui să îi revină și efectuarea acesteia din nou, conform motivelor pe care le-a avut în vedere când a decis să procedeze în acest mod; el poate decide să redeschidă urmărirea penală când, după clasare, descoperă probe noi, pe care nu le cunoscuse și în raport cu care apreciază că se impune continuarea investigațiilor [ art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală ], sau în ipoteza în care, anulându-se în camera preliminară acte de urmărire penală și excluzându-se probe din dosarul pe care l-a instrumentat, optează pentru refacerea urmăririi penale și solicită judecătorului să îi restituie cauza [ art. 346 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală ].

23. Curtea a constatat că, în aceste ipoteze, când decide el însuși că urmărirea pe care a efectuat-o sau pe care a supravegheat-o trebuie refăcută sau completată, ar fi fost nefiresc ca el să nu poată proceda la aceasta și să decidă reluarea pentru ca un alt organ de urmărire penală să se conformeze solicitărilor lui.

24. Curtea a reținut că, de altfel, procedura camerei preliminare are o importantă componentă remedială, fiind articulată pe comunicarea dintre judecător și procurorul care a sesizat instanța; acestuia din urmă îi revin nu doar dreptul de a solicita restituirea, ci și alte drepturi și atribuții proprii în faza de cameră preliminară, respectiv dreptul de fi informat asupra excepțiilor admise și obligația de a proceda la remedierea actului de sesizare. În aceste condiții, când rezultatul acestui „dialog“ procesual este restituirea cauzei, este firesc ca responsabilitatea urmăririi penale să aparțină tot procurorului care a continuat să exercite și în etapa camerei preliminare atribuțiile de decizie asupra urmăririi penale pe care el o efectuase și care s-a dovedit finalmente deficitară. Față de această organizare a fazei procesuale a camerei preliminare, soluția continuității la reluarea urmăririi penale apare ca fiind singura firească.

25. Pe de altă parte, Curtea a precizat că dispozițiile Codului de procedură penală actual prevăd cazul de incompatibilitate de la art. 64 lit. f) din Codul de procedură penală menit să răspundă oricăror ipoteze de fapt în care imparțialitatea organului de urmărire penală ar fi afectată. Așadar, cum textul nu limitează, orice motiv de fapt care poate ridica o suspiciune de imparțialitate cu privire la organul de urmărire penală (inclusiv motive precum cele invocate în cauză de autoarea excepției) face deplin aplicabil acest caz de incompatibilitate.

26. Așadar, Curtea a constatat că autoarea excepției de neconstituționalitate dorește reglementarea unui caz de incompatibilitate absolut, expres și explicit care să vizeze procurorul care a efectuat acte de urmărire penală în situația restituirii cauzei la parchet, a completării urmăririi penale sau a refacerii unor acte de procedură declarate nule de către judecător. Curtea reține însă că o reglementare suplă și flexibilă, cum este cea de la art. 64 lit. f) din Codul de procedură penală, este mult mai acoperitoare, asigurând remedierea eventualelor suspiciuni de lipsă de imparțialitate. Or, imparțialitatea procurorului nu poate fi prezumată, aceasta trebuind a fi demonstrată și apreciată, de la caz la caz.

27. Astfel, modificarea în cuprinsul noului Cod de procedură penală a cazurilor de incompatibilitate a procurorului constituie o consecință a noii abordări legislative în domeniul procesual penal, acestea constituind aspecte de politică penală a legiuitorului.

28. Or, câtă vreme soluția legislativă prevăzută de Codul de procedură penală în vigoare în privința incompatibilității procurorului oferă garanțiile necesare asigurării drepturilor procesuale ale inculpatului, simpla invocare a diferențelor specifice dintre cazurile de incompatibilitate a procurorului reglementate prin dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală și cele prevăzute la art. 49 din Codul de procedură penală din 1968, pentru ipoteza restituirii cauzei la parchet, nu este de natură a demonstra neconstituționalitatea celor dintâi.

29. În acest context, Curtea a reținut că prevederile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost reglementate de legiuitor potrivit atribuției sale constituționale prevăzute prin dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție și în limitele ce rezultă din acestea.

30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența mai sus menționată, atât considerentele, cât și soluția pronunțată prin decizia mai sus invocată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

31. Distinct de cele mai sus arătate, în ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât reglementează incompatibilitatea procurorului care a participat ca judecător în aceeași cauză penală. Însă autorul prezentei excepții de neconstituționalitatea invocă ipoteza în care procurorul, care a emis o soluție de netrimitere în judecată, în urma restituirii dosarului la parchet de către judecătorul de cameră preliminară, emite o nouă soluție de netrimitere în judecată.

32. Pentru aceste motive, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (4) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

33. Cu privire la susținerile autorului excepției referitoare la comiterea de către procuror a unor fapte de fals intelectual, a unor atestări neadevărate ale înscrisurilor judiciare și a unor omisiuni, Curtea reține că analiza acestor fapte este de competența organelor judiciare abilitate să interpreteze și să aplice legea procesual penală, aceasta excedând competenței instanței de contencios constituțional care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Bolovan în Dosarul nr. 370/267/2019/a2 al Judecătoriei Novaci.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Bolovan în Dosarul nr. 370/267/2019/a2 al Judecătoriei Novaci și constată că dispozițiile art. 65 alin. (1) raportate la cele ale art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Novaci și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop