DECIZIE nr. 504/2022

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. e) și f) și ale art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Maria în Dosarul nr. 3.673/109/2019/a1 al Tribunalului Argeș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.806D/2019.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 27 octombrie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 2 noiembrie 2022, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 18 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.673/109/2019/a1, Tribunalul Argeș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. e) și f) și ale art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Florin Maria în faza camerei preliminare în care cererile și excepțiile formulate de autorul excepției - referitoare la lipsa regularității sesizării instanței cu rechizitoriul - au vizat, printre altele, și raportul de control întocmit de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, la solicitarea procurorului, cu încălcarea incompatibilităților ce rezultă din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. De asemenea, autorul excepției a invocat omiterea atașării la dosarul alăturat rechizitoriului a unor acte preluate de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în temeiul ordonanței procurorului, inclusiv a raportului de control menționat anterior.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că normele procesual penale ale art. 97 alin. (2) lit. e) și f) sunt lipsite de previzibilitate și aduc atingere dreptului la apărare, întrucât nu se coroborează cu art. 198 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală și cu regimul incompatibilităților, care rezultă din prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011. Cât privește dispozițiile art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală, autorul susține, în esență, că acestea nu cuprind o definiție a sintagmei „dosarul cauzei“ ce însoțește rechizitoriul, astfel că lipsește orice garanție privind atașarea dosarului cauzei în integralitate, respectarea principiului echității, încrederii legitime, competenței, specialității și legalității. Din această perspectivă, susține că, în practică, sunt situații în care acuzarea depune selectiv acte în dosarul cauzei, încălcându-se astfel dreptul la apărare.

5. Tribunalul Argeș - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Cât privește dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 809 din 7 decembrie 2017, iar, în ceea ce privește dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. e) din același act normativ, apreciază că acestea nu trebuie analizate izolat, ci în contextul reglementărilor privind materia probelor. Totodată, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu referire la lipsa unei definiții legale a sintagmei „dosarul cauzei“, este neîntemeiată, întrucât diversitatea situațiilor practice nu justifică o definire a acestei sintagme prin prezentarea unei liste exhaustive a actelor care fac parte din dosarul cauzei atașat rechizitoriului.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. e) și f) și ale art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: – Art. 97 alin. (2) lit. e) și f): „(2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: [

] e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; [

] f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.“;

– Art. 329 alin. (2): „(2) Rechizitoriul însoțit de dosarul cauzei și de un număr necesar de copii certificate ale rechizitoriului, pentru a fi comunicate inculpaților, se trimit instanței competente să judece cauza în fond.“

11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că normele procesual penale criticate contravin atât prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale și alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părților la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public și ale art. 132 privind statutul procurorilor, cât și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în actuala lege procesual penală, mijloacele de probă nu sunt enumerate strict și limitativ, organele judiciare putând administra orice mijloace de probă care, deși nu sunt menționate de dispozițiile art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu sunt interzise de lege. De asemenea, Curtea reține că libertatea probelor, astfel cum este reglementată în art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu este absolută, ci subordonată principiului legalității. Astfel, actuala lege procesual penală reglementează o sancțiune specifică materiei probelor, și anume cea a excluderii probelor obținute în mod nelegal, care operează nu doar pentru probele obținute prin încălcarea legii, ci și pentru cele obținute prin încălcarea principiului loialității administrării probelor.

13. De altfel, Curtea observă că prezenta excepție de neconstituționalitate a fost invocată în procedura de cameră preliminară, fază distinctă a procesului penal, având ca obiect, printre altele, verificarea legalității administrării probelor. În acord cu acest obiect al camerei preliminare, judecătorul, analizând probatoriul administrat din perspectiva conformității acestuia cu principiul loialității administrării probelor, care este circumscris principiului legalității, va sancționa cu excluderea probele obținute prin întrebuințarea de violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri; prin metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei, chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare; prin provocarea unei persoane să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe [ art. 101 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală ]. Totodată, judecătorul de cameră preliminară va aplica sancțiunea excluderii și în ipoteza în care constată că probatoriul administrat în faza de urmărire penală, în tot sau în parte, înfrânge principiul legalității probelor. În acest caz este vorba despre probele obținute prin tortură și probele derivate din acestea [ art. 102 alin. (1) din Codul de procedură penală ], probele care au fost obținute în mod nelegal - cu nerespectarea dispozițiilor legale privind condițiile de administrare a mijlocului de probă sau de folosire a procedeului probatoriu - și probele derivate din acestea [ art. 102 alin. (2) și (4) din Codul de procedură penală], probele nelegale ca urmare a nelegalității actului prin care s-a dispus sau s-a autorizat administrarea probelor ori prin care acestea au fost administrate, în măsura în care actul a fost sancționat cu nulitatea [ art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală ]. Așadar, judecătorul de cameră preliminară analizează, din oficiu sau la cerere, probele și actele efectuate de către organele de urmărire penală prin prisma respectării dispozițiilor legale, iar acolo unde constată nelegalități le sancționează în măsura și cu sancțiunea permise de lege.

14. Totodată, Curtea reține că orice mijloc de probă administrat în cauză, care nu este interzis prin lege, este supus „liberei aprecieri a organelor judiciare“, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărând motivat, cu trimitere la toate probele evaluate [alin. (2)], fiind necesar ca judecătorul să fie convins „dincolo de orice îndoială rezonabilă“ cu privire la acuzație pentru a dispune condamnarea [alin. (3)].

15. În aceste condiții, Curtea constată că, în acord cu dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, noua lege procesual penală admite în procesul penal orice mijloace de probă care nu sunt oprite de lege - verificarea legalității administrării probelor constituind obiectul procedurii de cameră preliminară, urmând ca, în faza de judecată, aprecierea probelor să se realizeze în mod absolut liber de către judecător în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 20).

16. De asemenea, Curtea reține că, în concepția noului Cod de procedură penală, administrarea probelor se realizează, în mod exclusiv, în cursul procesului penal, actele întocmite înainte de începerea procesului penal neputând avea calitatea de mijloc de probă (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 2 mai 2019, paragraful 50).

17. Din această perspectivă, Curtea constată că susținerea autorului excepției potrivit căreia normele procesual penale ale art. 97 alin. (2) lit. e) și f) sunt lipsite de previzibilitate și aduc atingere dreptului la apărare, întrucât nu se coroborează cu art. 198 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, sunt neîntemeiate. Curtea reamintește că a statuat în jurisprudența sa că, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate. Acest proces-verbal reprezintă un înscris cu caracter oficial prin care se consemnează în mod detaliat faptele, cu enumerarea elementelor pe care se întemeiază (constatări personale, declarații, documente etc.). Curtea a apreciat că actul rezultat din activitatea de constatare desfășurată de aceste organe în afara procesului penal nu poate fi mijloc de probă, ci doar act de sesizare a organelor de urmărire penală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, paragraful 16).

18. În schimb, potrivit Codului de procedură penală, organul de urmărire penală are competența ca, ulterior începerii urmăririi penale, să dispună efectuarea unor verificări, finalizate prin întocmirea unui proces-verbal, sau a unei constatări conform art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, finalizată cu un raport de constatare, caz în care procesul-verbal, respectiv raportul de constatare constituie mijloace de probă conform art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care însă pot fi contestate de către părțile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. Judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele, care nu au valoare prestabilită.

19. Totodată, Curtea constată că susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât nu cuprind o definiție a sintagmei „dosarul cauzei“ ce însoțește rechizitoriul, nu poate fi primită, câtă vreme în această ipoteză suplețea legii este de preferat, întrucât nu se poate stabili aprioric, exhaustiv și în mod concret care sunt actele ce fac parte din dosarul cauzei atașat rechizitoriului. Curtea a reținut în mod constant, în jurisprudența sa, că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cazuală a normei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 134 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 31 mai 2017, paragraful 25). De asemenea, având în vedere principiul generalității legilor, Curtea a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

20. În final, Curtea reține că aspectele invocate de autor, referitoare la depunerea de către organele judiciare în mod selectiv a actelor la dosarul cauzei, nu sunt de competența Curții Constituționale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Maria în Dosarul nr. 3.673/109/2019/a1 al Tribunalului Argeș - Secția penală și constată că dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. e) și f) și ale art. 329 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Argeș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 noiembrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu