DECIZIE nr. 468/2022

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 538-542 din Codul de procedură penală și ale art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Melania Ionela Bîlteanu în Dosarul nr. 16.444/215/2017 al Tribunalului Dolj - Secția I civilă, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 126D/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se susține, în acest sens, că dispozițiile legale criticate sunt o transpunere a art. 52 alin. (3) din Constituție. Se menționează că în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate este aplicabil art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018, care, în ceea ce privește eroarea judiciară din procesele penale, făcea trimitere la Codul de procedură penală. Se arată că asupra unor critici similare Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 430 din 17 iunie 2021.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 15 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 16.444/215/2017, Tribunalul Dolj - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 538-542 din Codul de procedură penală și ale art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Melania Ionela Bîlteanu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat de autoarea excepției împotriva unei sentințe civile prin care a fost respinsă acțiunea formulată de aceeași autoare împotriva statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune prin care aceasta a solicitat despăgubiri ca urmare a trimiterii în judecată și a achitării sale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni asimilate celor de corupție.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale întrucât nu reglementează despăgubirile care se cuvin victimelor în cazul erorilor judiciare produse pe nedrept, în cadrul urmăririi penale, respectiv după trimiterea în judecată, prin acte specifice și prin proceduri componente ale procesului penal. Astfel, se susține că un inculpat care nu a fost condamnat sau nu a fost privat de libertate în cursul procesului penal nu are posibilitatea de a solicita și de a obține repararea prejudiciului suferit ca urmare a măsurilor neprivative de libertate dispuse în privința sa. Se arată că, în momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, persoana vizată dobândește calitatea de inculpat, calitate care se menține până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare sau de achitare. Se arată, totodată, că, pe parcursul procesului penal, față de inculpat se pot lua măsuri mai mult sau mai puțin restrictive de libertate, dar că, atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute prin dispozițiile legale criticate, acesta nu poate recupera prejudiciul cauzat în urma unor erori judiciare, aceste condiții fiind existența unei hotărâri judecătorești de condamnare sau a unei măsuri privative de libertate.

6. Se face trimitere la Decizia nr. 3.371 din 13 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, și la deciziile Curții Constituționale nr. 48 din 16 februarie 2016, paragraful 13, nr. 78 din 5 februarie 2008, nr. 221 din 21 aprilie 2005 și nr. 417 din 14 octombrie 2004. Este invocată, totodată, Hotărârea din 13 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza Traghetti del Mediterraneo SpA.

7. Tribunalul Dolj - Secția I civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, acestea reprezentând o concretizare a principiului prevăzut la art. 52 alin. (3) din Constituție. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 417 din 14 octombrie 2004 și nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004 și se susține că, în realitate, textele criticate instituie normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate în prezenta cauză și cu prevederile art. 5 paragraful 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 538-542 din Codul de procedură penală și ale art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005. Dispozițiile legale criticate au următorul cuprins: – Art. 538

(1) Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

(3) Persoana prevăzută la alin. (1) și persoana prevăzută la alin. (2) nu vor fi îndreptățite să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declarații mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate să procedeze astfel.

(4) Nu este îndreptățită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.

– Art. 539

(1) Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.

(2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.

– Art. 540

(1) La stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării nelegale de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situația prevăzută la art. 538.

(2) Reparația constă în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligația ca, pe cheltuiala statului, cel reținut sau arestat nelegal să fie încredințat unui institut de asistență socială și medicală.

(3) La alegerea felului reparației și la întinderea acesteia se va ține seama de situația celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse.

(4) Persoanelor îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate ori de încarcerare ca urmare a punerii în executare a unei pedepse ori măsuri educative privative de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, și timpul cât au fost private de libertate.

(5) Reparația este în toate cazurile suportată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice.

– Art. 541

(1) Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 538 și 539, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa la data decesului.

(2) Acțiunea poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, precum și a ordonanței sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate.

(3) Pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice.

(4) Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru.

– Art. 542

(1) În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 541, precum și în situația în care statul român a fost condamnat de către o instanță internațională pentru vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 538 și 539, acțiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-credință sau din culpă gravă, a provocat situația generatoare de daune sau împotriva instituției la care aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exercițiul profesiunii.

(2) Statul trebuie să dovedească în cadrul acțiunii în regres, prin ordonanța procurorului sau hotărâre penală definitivă, că cel asigurat în condițiile alin. (1) a produs cu rea-credință sau din culpă gravă profesională eroarea judiciară sau privarea nelegală de libertate cauzatoare de prejudicii.;

– Art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004: Există eroare judiciară atunci când:

a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale de drept material și procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară;

b) s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situației de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară.“

12. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție și ale art. 52 alin. (3) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum și prevederilor art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarea acesteia solicită instanței de contencios constituțional completarea dispozițiilor legale criticate cu un nou caz de reparare a pagubei, ca urmare a provocării de daune morale prin simpla desfășurare a procesului penal.

14. Curtea reține că, prin Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021, a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală, care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau achitare este neconstituțională.

15. Ca urmare a pronunțării deciziei anterior menționate, persoanele în privința cărora au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate în cursul procesului penal au dreptul să solicite și să beneficieze de plata unor despăgubiri, conform art. 539 din Codul de procedură penală, drept instrument juridic de reparare a încălcării libertății individuale, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 23 din Constituție. În acest fel, a fost asigurat standardul constituțional al garantării libertății individuale, sub aspectul obligației statului de a repara atingerile aduse, în mod excepțional, acestei libertăți fundamentale de către autoritățile publice, în scopul realizării uneia dintre funcțiile sale principale, respectiv cea de apărare a ordinii publice (a se vedea paragrafele 37-38 din Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, precitată).

16. Curtea constată însă că ipoteza invocată de autoarea excepției nu este cea a privării de libertate pe parcursul procesului penal, autoarea solicitând plata unor despăgubiri ca urmare a formulării unei acuzații în materie penală și a desfășurării împotriva sa a unui proces penal în cadrul căruia acțiunea penală a fost soluționată prin pronunțarea unei soluții de achitare. Or, reglementarea dreptului la despăgubiri în acest caz nu vizează garantarea unui drept sau a unei libertăți fundamentale, motiv pentru care aceasta ar putea constitui o măsură de politică penală a statului, opțiune a legiuitorului circumscrisă exclusiv atribuției sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție.

17. Prin urmare, reglementarea unor astfel de măsuri nu aparține sferei atribuțiilor Curții Constituționale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.

18. Mai mult, erorile judiciare sunt cele prevăzute la art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, iar reconfigurarea definiției erorii judiciare este tot de competența exclusivă a legiuitorului, excedând sferei atribuțiilor instanței de contencios constituțional.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 538-542 din Codul de procedură penală și ale art. 96 alin. (3) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Melania Ionela Bîlteanu în Dosarul nr. 16.444/215/2017 al Tribunalului Dolj - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 octombrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop