DECIZIE nr. 23/1997

DECIZIE nr. 23 din 4 februarie 1997 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă și ale art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.

Intrare în vigoare 6 martie 1997

Ioan Muraru - președinte Costica Bulai - judecător Nicolae Popa - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Raul Petrescu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Erdei Margareta Maria Victoria și Wolf Hans Neingz împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 132 din 29 octombrie 1996. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 1997, în prezenta părților și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierile din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea la 4 februarie 1997. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiție, prin Încheierea din 17 mai 1996, pronunțată în Dosarul nr. 3.520/1995, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă și a art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 112/1995, invocată de Erdei Margareta Maria Victoria și Wolf Hans Neingz. Prin Decizia nr. 132 din 29 octombrie 1996, s-a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate invocată. Pentru a pronunța aceasta soluție s-a reținut ca, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, rămasă definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, Curtea a constatat ca dispozițiile art. 330^1 sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărârile pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993. Cît privește dispozițiile art. 24 alin. 1 și 2, s-a constatat ca acesta este un text de trimitere la recursul în anulare, asupra constituționalității căruia Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 și prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, textul fiind de altfel declarat constituțional prin Decizia nr. 73/1995, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Erdei Margareta Maria Victoria și Wolf Hans Neingz, fără însă a-l motiva. Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucît excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul formulat este neîntemeiat, având în vedere ca reglementarea recursului în anulare, precum și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 112/1995 au făcut obiectul unor decizii ale Curții Constituționale, rămase definitive, care, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituție, preluate în art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor. Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, prevederile legale ce fac obiectul excepției, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine: În conformitate cu art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 2, potrivit căruia "motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în discuția părților". În cauza, recursul este nemotivat și deci sunt aplicabile prevederile art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ce sancționează cu nulitatea recursului neîndeplinirea acestei obligații de către partea care l-a formulat. Examinînd din oficiu decizia atacată, se constată că nu sunt motive de ordine publică care să justifice admiterea recursului și modificarea ei. Pentru considerentele expuse, vazind și prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 13 alin. (1) lit A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, precum și ale art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, CURTEA În numele legii DECIDE: Constata ca recursul declarat de Wolf Hans Neingz și Erdei Margareta Maria Victoria împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 132 din 29 octombrie 1996 este nul, nefiind motivat. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 1997. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent Florentina Geangu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 martie 1997

DECIZIE nr. 132 din 29 octombrie 1996

DECIZIE nr. 132*) din 29 octombrie 1996 referitoare la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330, art. 330^1 și art. 330^2 din Codul de procedură civilă, ale art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , ale art. 24 din Lege...

HOTĂRÂRE nr. 48 din 3 martie 1997

HOTĂRÎRE nr. 48 din 3 martie 1997 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Bloc de locuințe cu 12 apartamente în orașul Baraolt, județul Covasna"

HOTĂRÂRE nr. 50 din 3 martie 1997

HOTĂRÂRE nr. 50 din 3 martie 1997 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Alimentarea cu gaze naturale a comunei Ciorogârla, cu satele aparținătoare Ciorogârla și Dârvari, județul Ilfov"

HOTĂRÂRE nr. 51 din 3 martie 1997

HOTĂRÎRE nr. 51 din 3 martie 1997 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Alimentarea cu gaze naturale a municipiului Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți"