DECIZIE nr. 400/1997

Ioan Muraru - președinte Costica Bulai - judecător Viorel Mihai Ciobanu - judecător Mihai Constantinescu - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Raul Petrescu - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Stancioiu Catalin și Constantinescu Daniela Venturia împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 133 din 22 mai 1997. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24 septembrie 1997 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 2 octombrie 1997 și apoi pentru data de 16 octombrie 1997. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 18 februarie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 2.369/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de intimații-reclamanți Stancioiu Catalin și Constantinescu Daniela Venturia. Prin Decizia nr. 133 din 22 mai 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate. În considerentele acestei decizii s-a reținut ca, asupra constituționalității art. 330, art. 330^2, art. 330^3 și a art. 330^4, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 și, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, constatând, pe de o parte, ca art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 și art. 330^4 sunt constituționale, iar pe de altă parte, ca prevederile art. 330^2 alin. 1 sunt neconstituționale. În consecința, cu privire la art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 și art. 330^4 din Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii sale, iar cu privire la art. 330^2 alin. 1, prin decizia recurată s-a statuat ca excepția este lipsită de obiect. În ce privește dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat ca excepția este, de asemenea, lipsită de obiect, ținând seama de modificarea prevederilor legale respective prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, prin care s-a instituit un termen de 6 luni pentru exercitarea recursului în anulare de către Ministerul Public. Împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 133 din 22 mai 1997, intimații-reclamanți au declarat recurs, în termen legal, pentru următoarele motive: - prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^2 și art. 330^3 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale "atât pe aspectul nelimitarii termenului de recurs, cat și pe aspectul faptului ca aceste dispoziții ataca tocmai baza dreptului de petiționare"; - modificarea prin Legea nr. 17/1997 a art. 330^1 din Codul de procedură civilă "nu operează retroactiv, vătămarea noastră prin lege persistand". Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate invocată este nefondata. Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Primul motiv de recurs se referă la faptul ca dispozițiile legale ce au făcut obiectul excepției invocate "ar fi contrare prevederilor constituționale privind dreptul de petiționare". Astfel cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 39/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993, "dreptul de petiționare se concretizează în cereri, reclamații, sesizări și propuneri, în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției". De aceea, procedura judiciară pentru, valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încălcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției nu este un aspect al dreptului de petiționare. Ținând seama de cele statuate prin aceasta decizie, care se întemeiază pe prevederile art. 47 coroborate cu art. 21 din Constituție, rezultă ca motivul de recurs invocat este neîntemeiat. În ce privește critica formulată, în sensul inexistentei unui termen pentru declararea recursului în anulare, motivul de recurs este, de asemenea, neîntemeiat, ținând seama de dispozițiile Legii nr. 17/1997, prin care s-a instituit un astfel de termen. Referitor la modul de aplicare a acestei legi, cu privire la procesele în curs, întrucât aceasta constituie o problemă de interpretare legată de aplicarea legii în timp, potrivit practicii constante a Curții Constituționale, competența de soluționare aparține exclusiv instanțelor judecătorești, astfel ca nici acest motiv de recurs nu este întemeiat. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Stancioiu Catalin și Constantinescu Daniela Venturia împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 133 din 22 mai 1997. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 1997. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Doina Suliman