DECIZIE nr. 233/2024

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, excepție ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din București în Dosarul nr. 41.026/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.151D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 2.183D/2021, nr. 2.184D/2021, nr. 2.185D/2021, nr. 2.194D/2021, nr. 2.195D/2021, nr. 2.197D/2021, nr. 2.198D/2021, nr. 2.275D/2021, nr. 2.282D/2021, nr. 2.314D/2021, nr. 2.370D/2021, nr. 2.421D/2021, nr. 2.434D/2021, nr. 2.435D/2021, nr. 2.436D/2021, nr. 2.452D/2021, nr. 2.453D/2021, nr. 2.478D/2021, nr. 2.597D/2021, nr. 2.598D/2021, nr. 2.599D/2021, nr. 2.600D/2021, nr. 2.601D/2021, nr. 2.616D/2021, nr. 2.696D/2021, nr. 2.697D/2021, nr. 2.706D/2021, nr. 2.708D/2021, nr. 2.746D/2021, nr. 2.747D/2021, nr. 2.749D/2021, nr. 2.752D/2021, nr. 2.753D/2021, nr. 2.754D/2021, nr. 2.767D/2021, nr. 2.802D/2021, nr. 2.803D/2021, nr. 2.804D/2021, nr. 2.805D/2021, nr. 2.819D/2021, nr. 2.820D/2021, nr. 2.914D/2021, nr. 2.915D/2021, nr. 2.916D/2021, nr. 2.917D/2021, nr. 2.919D/2021, nr. 2.920D/2021, nr. 2.940D/2021, nr. 2.941D/2021, nr. 2.942D/2021, nr. 2.991D/2021, nr. 2.993D/2021, nr. 2.994D/2021, nr. 3.057D/2021, nr. 3.058D/2021, nr. 3.086D/2021, nr. 3.178D/2021, nr. 3.207D/2021, nr. 3.208D/2021, nr. 3.209D/2021, nr. 3.281D/2021, nr. 3.288D/2021, nr. 3.294D/2021, nr. 3.374D/2021, nr. 3.382D/2021, nr. 3.383D/2021, nr. 3.422D/2021, nr. 3.445D/2021, nr. 3.446D/2021, nr. 3.447D/2021, nr. 3.448D/2021, nr. 3.449D/2021, nr. 3.450D/2021, nr. 3.451D/2021, nr. 3.475D/2021, nr. 3.571D/2021, nr. 3.572D/2021, nr. 3.573D/2021, nr. 3.575D/2021, nr. 3.576D/2021, nr. 3.583D/2021, nr. 3.584D/2021, nr. 3.585D/2021, nr. 3.586D/2021, nr. 3.732D/2021, nr. 3.735D/2021, nr. 3.736D/2021, nr. 3.737D/2021, nr. 3.738D/2021, nr. 3.739D/2021, nr. 3.740D/2021, nr. 3.763D/2021, nr. 3.764D/2021, nr. 3.772D/2021, nr. 3.865D/2021, nr. 3.876D/2021, nr. 3.879D/2021, nr. 3.880D/2021 și nr. 3.955D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, excepție ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din București în dosarele nr. 3.053/299/2021, nr. 39.656/299/2020, nr. 5.964/299/2021, nr. 2.548/299/2021, nr. 19.604/299/2020, nr. 30.513/299/2020, nr. 4.684/299/2021, nr. 7.373/299/2021, nr. 27.802/299/2020, nr. 4.902/299/2021, nr. 8.142/299/2021, nr. 19.886/299/2020, nr. 5.178/299/2021, nr. 7.523/299/2021, nr. 10.929/299/2021, nr. 32.496/299/2020, nr. 41.418/299/2020, nr. 11.029/299/2021, nr. 36.450/299/2020, nr. 37.145/299/2020, nr. 682/299/2021, nr. 8.335/299/2021, nr. 12.301/299/2021, nr. 16.264/299/2021, nr. 2.066/299/2021, nr. 2.546/299/2021, nr. 16.283/299/2021, nr. 18.956/299/2021, nr. 11.844/299/2020, nr. 3.052/299/2021, nr. 24.105/299/2021, nr. 24.453/299/2021, nr. 24.459/299/2021, nr. 26.094/299/2021, nr. 6.513/299/2021, nr. 21.435/299/2021, nr. 6.956/299/2021, nr. 16.275/299/2021, nr. 25.840/299/2021, nr. 3.058/299/2021, nr. 29.530/299/2020, nr. 5.966/299/2021, nr. 7.639/299/2020, nr. 14.709/299/2021, nr. 14.711/299/2021, nr. 22.555/299/2021 și nr. 32.302/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția I civilă, în dosarele nr. 2.545/299/2021, nr. 27.073/299/2020, nr. 9.240/299/2021, nr. 30.386/299/2020, nr. 33.100/299/2020, nr. 30.383/299/2020, nr. 11.033/299/2021, nr. 36.455/299/2020, nr. 4.683/299/2021, nr. 6.096/299/2021, nr. 10.928/299/2021, nr. 8.339/299/2021, nr. 9.216/299/2021, nr. 22.566/299/2021, nr. 16.259/299/2021, nr. 16.270/299/2021, nr. 16.289/299/2021, nr. 9.512/299/2021, nr. 7.526/299/2021, nr. 16.287/299/2021, nr. 10.926/299/2021, nr. 16.284/299/2021, nr. 9.245/299/2021, nr. 21.455/299/2021, nr. 23.204/299/2021, nr. 21.459/299/2021, nr. 9.236/299/2021, nr. 7.524/299/2021, nr. 9.238/299/2021, nr. 17.095/299/2021, nr. 27.983/299/2021, nr. 22.572/299/2021, nr. 25.841/299/2021, nr. 9.242/299/2021, nr. 24.997/299/2021, nr. 25.845/299/2021, nr. 33.578/299/2020, nr. 32.976/299/2020, nr. 27.982/299/2020, nr. 5.967/299/2021, nr. 11.063/299/2021, nr. 10.371/299/2020, nr. 6.512/299/2021, nr. 11.026/299/2021, nr. 11.030/299/2021 și nr. 24.458/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă, în dosarele nr. 6.699/301/2021 și nr. 3.835/301/2021 ale Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă, în dosarele nr. 461/299/2019 și nr. 29.893/299/2019 ale Tribunalului București - Secția a VI-a civilă, precum și în Dosarul nr. 32.091/299/2018 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă. De asemenea, și în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.802D/2021, excepția de neconstituționalitate are un obiect identic ca în dosarele mai sus menționate, fiind ridicată de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, Ilfov, în Dosarul nr. 4.045/4/2020 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă.

4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.183D/2021, nr. 2.184D/2021, nr. 2.185D/2021, nr. 2.194D/2021, nr. 2.195D/2021, nr. 2.197D/2021, nr. 2.198D/2021, nr. 2.275D/2021, nr. 2.282D/2021, nr. 2.314D/2021, nr. 2.370D/2021, nr. 2.421D/2021, nr. 2.434D/2021, nr. 2.435D/2021, nr. 2.436D/2021, nr. 2.452D/2021, nr. 2.453D/2021, nr. 2.478D/2021, nr. 2.597D/2021, nr. 2.598D/2021, nr. 2.599D/2021, nr. 2.600D/2021, nr. 2.601D/2021, nr. 2.616D/2021, nr. 2.696D/2021, nr. 2.697D/2021, nr. 2.706D/2021, nr. 2.708D/2021, nr. 2.746D/2021, nr. 2.747D/2021, nr. 2.749D/2021, nr. 2.752D/2021, nr. 2.753D/2021, nr. 2.754D/2021, nr. 2.767D/2021, nr. 2.802D/2021, nr. 2.803D/2021, nr. 2.804D/2021, nr. 2.805D/2021, nr. 2.819D/2021, nr. 2.820D/2021, nr. 2.914D/2021, nr. 2.915D/2021, nr. 2.916D/2021, nr. 2.917D/2021, nr. 2.919D/2021, nr. 2.920D/2021, nr. 2.940D/2021, nr. 2.941D/2021, nr. 2.942D/2021, nr. 2.991D/2021, nr. 2.993D/2021, nr. 2.994D/2021, nr. 3.057D/2021, nr. 3.058D/2021, nr. 3.086D/2021, nr. 3.178D/2021, nr. 3.207D/2021, nr. 3.208D/2021, nr. 3.209D/2021, nr. 3.281D/2021, nr. 3.288D/2021, nr. 3.294D/2021, nr. 3.374D/2021, nr. 3.382D/2021, nr. 3.383D/2021, nr. 3.422D/2021, nr. 3.445D/2021, nr. 3.446D/2021, nr. 3.447D/2021, nr. 3.448D/2021, nr. 3.449D/2021, nr. 3.450D/2021, nr. 3.451D/2021, nr. 3.475D/2021, nr. 3.571D/2021, nr. 3.572D/2021, nr. 3.573D/2021, nr. 3.575D/2021, nr. 3.576D/2021, nr. 3.583D/2021, nr. 3.584D/2021, nr. 3.585D/2021, nr. 3.586D/2021, nr. 3.732D/2021, nr. 3.735D/2021, nr. 3.736D/2021, nr. 3.737D/2021, nr. 3.738D/2021, nr. 3.739D/2021, nr. 3.740D/2021, nr. 3.763D/2021, nr. 3.764D/2021, nr. 3.772D/2021, nr. 3.865D/2021, nr. 3.876D/2021, nr. 3.879D/2021, nr. 3.880D/2021 și nr. 3.955D/2021 la Dosarul nr. 2.151D/2021, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 495 din 3 octombrie 2023.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

7. Prin Încheierea din 15 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 41.026/299/2020, prin Încheierea din 25 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.053/299/2021, prin Încheierea din 29 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 39.656/299/2020, prin Încheierea din 14 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.964/299/2021, prin Încheierea din 4 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.548/299/2021, prin Încheierea din 5 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 19.604/299/2020, prin Încheierea din 2 martie 2021 (astfel cum a fost rectificată prin Încheierea din 12 iulie 2021), pronunțată în Dosarul nr. 30.513/299/2020, prin Încheierea din 2 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.684/299/2021, prin Încheierea din 2 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.373/299/2021, prin Încheierea din 11 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 27.802/299/2020, prin Încheierea din 2 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.902/299/2021, prin Încheierea din 5 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 8.142/299/2021, prin Încheierea din 23 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 19.886/299/2020, prin Încheierea din 16 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.178/299/2021, prin Încheierea din 17 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.523/299/2021, prin Încheierea din 17 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 10.929/299/2021, prin Încheierea din 15 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 32.496/299/2020, prin Încheierea din 26 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 41.418/299/2020, prin Încheierea din 12 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.029/299/2021, prin Încheierea din 15 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 36.450/299/2020, prin Încheierea din 11 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 37.145/299/2020, prin Încheierea din 22 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 682/299/2021, prin Încheierea din 15 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 8.335/299/2021, prin Încheierea din 17 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 12.301/299/2021, prin Încheierea din 20 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 16.264/299/2021, prin Încheierea din 2 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.066/299/2021, prin Încheierea din 2 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.546/299/2021, prin Încheierea din 3 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 16.283/299/2021, prin Încheierea din 15 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 18.956/299/2021, prin Încheierea din 14 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.844/299/2020, prin Încheierea din 11 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.052/299/2021, prin Încheierea din 2 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 24.105/299/2021, prin Încheierea din 9 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 24.453/299/2021, prin Încheierea din 9 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 24.459/299/2021, prin Încheierea din 5 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 26.094/299/2021, prin Încheierea din 22 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.513/299/2021, prin Încheierea din 19 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 21.435/299/2021, prin Încheierea din 24 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.956/299/2021, prin Încheierea din 19 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 16.275/299/2021, prin Încheierea din 24 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 25.840/299/2021, prin Încheierea din 1 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.058/299/2021, precum și prin Sentința civilă nr. 3.719 din 26 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 29.530/299/2020, prin Sentința civilă nr. 5.183 din 7 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.966/299/2021, prin Sentința civilă nr. 1.453 din 1 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.639/299/2020, prin Sentința civilă nr. 9.672 din 22 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 14.709/299/2021, prin Sentința civilă nr. 9.673 din 22 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 14.711/299/2021, prin Sentința civilă nr. 10.834 din 9 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 22.555/299/2021, și prin Sentința civilă nr. 12.098 din 29 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 32.302/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 București - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

8. Prin Încheierea din 21 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.545/299/2021, prin Încheierea din 10 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 27.073/299/2020, prin Încheierea din 2 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.240/299/2021, prin Încheierea din 13 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 30.386/299/2020, prin Încheierea din 22 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 33.100/299/2020, prin Încheierea din 17 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 30.383/299/2020, prin Încheierea din 10 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.033/299/2021, prin Încheierea din 17 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 36.455/299/2020, prin Încheierea din 5 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.683/299/2021, prin Încheierea din 17 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.096/299/2021, prin Încheierea din 16 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 10.928/299/2021, prin Încheierea din 8 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 8.339/299/2021, prin Încheierea din 28 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.216/299/2021, prin Încheierea din 6 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 22.566/299/2021, prin Încheierea din 16 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 16.259/299/2021, prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 16.270/299/2021, prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 16.289/299/2021, prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.512/299/2021, prin Încheierea din 25 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.526/299/2021, prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 16.287/299/2021, prin Încheierea din 5 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 10.926/299/2021, prin Sentința civilă nr. 8.665 din 5 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 16.284/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.245/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 21.455/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 23.204/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 21.459/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.236/299/2021, prin Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.524/299/2021, prin Încheierea din 9 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.238/299/2021, prin Încheierea din 30 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 17.095/299/2021, prin Încheierea din 22 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 27.983/299/2021, prin Încheierea din 28 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 22.572/299/2021, prin Încheierea din 28 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 25.841/299/2021, prin Încheierea din 11 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.242/299/2021, prin Încheierea din 21 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 24.997/299/2021, prin Încheierea din 21 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 25.845/299/2021, precum și prin Sentința civilă nr. 600 din 4 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 33.578/299/2020, prin Sentința civilă nr. 1.283 din 25 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 32.976/299/2020, prin Sentința civilă nr. 2.665 din 7 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 27.982/299/2020, prin Sentința civilă nr. 5.716 din 18 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.967/299/2021, prin Sentința civilă nr. 6.347 din 2 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.063/299/2021, prin Sentința civilă nr. 9.843 din 11 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 10.371/299/2020, prin Sentința civilă nr. 7.294 din 10 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.512/299/2021, prin Sentința civilă nr. 6.497 din 8 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.026/299/2021, prin Sentința civilă nr. 9.087 din 11 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.030/299/2021, și prin Sentința civilă nr. 11.013 din 18 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 24.458/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.

9. Prin Încheierea din 3 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.699/301/2021, și prin Încheierea din 27 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.835/301/2021, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.

10. Prin Decizia civilă nr. 2.247 din 26 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.045/4/2020, prin Decizia civilă nr. 901 din 12 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 461/299/2019, și prin Decizia civilă nr. 2.788 din 15 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 29.893/299/2019, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.

11. Prin Încheierea din 4 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 32.091/299/2018, Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.

12. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din București, precum și de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, Ilfov, în cauze având ca obiect obligarea la plata unor sume reprezentând diferență pretenții, raportate la cuantumul despăgubirilor în dosare de daună, cu penalitățile de întârziere aferente derivând din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților.

13. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece, fiind lipsite de previzibilitate și claritate, permit stabilirea în mod arbitrar și abuziv, de către unitatea reparatoare, a unui preț pe oră, pentru manopera efectuată, mult peste prețurile de referință din piața specifică. Astfel cum sunt redactate, fără a exista obligația legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, prețurile de referință din piață sau prețurile recomandate de producător, dispozițiile legale criticate lasă stabilirea prețului la totala dispoziție a unității reparatoare, care poate fixa practic orice valoare a reparației. În acest mod, s-au creat premisele unui comportament abuziv din partea unităților reparatoare, care au înțeles să utilizeze prețuri pe oră de manoperă cu mult peste ceea ce se practică pe piața de profil și să utilizeze un alt preț, cu mult majorat, față de cel afișat, încălcându-se astfel și prevederile art. 67 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Mai mult, prețul pe oră de manoperă nici nu este negociat cu cealaltă parte contractantă, persoana asigurată la societatea de asigurări, care nu are niciun interes să negocieze sau să facă opoziție la prețul solicitat de unitatea reparatoare.

14. O altă deficiență a textului de lege criticat constă în faptul că unitatea reparatoare are la dispoziție posibilitatea să opteze pentru una sau alta dintre modalitățile de stabilire a valorii reparației, „folosind sisteme de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a prețului pe ora de manoperă afișată“. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prezintă o deficiență de conținut gravă, care îi conferă caracter neconstituțional, întrucât nu prevede și criteriul legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Această deficiență permite unității reparatoare majorarea în mod arbitrar și abuziv a prețului de manoperă în relația contractuală directă cu persoana asigurată la societatea de asigurare, în special atunci când valoarea reparației urmează să fie achitată de către asigurător.

15. În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale și din cea a Curții Europene a Drepturilor Omului privind exigențele de calitate a legii.

16. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se arată că „bunurile“ societății, obiect al încălcării, sunt reprezentate de sumele achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar și abuziv a prețului pe oră de manoperă de către unitățile reparatoare. Astfel, li se permite unităților reparatoare, invocând principiile pieței libere, în special atunci când valoarea reparației urmează să fie achitată de asigurător, să stabilească prețuri arbitrare, excesive și abuzive în relația contractuală directă cu persoana prejudiciată. Asigurătorul are calitatea de terț față de contractul dintre unitatea reparatoare și persoana prejudiciată, neavând niciun control asupra modului de stabilire a prețului pieselor și al manoperei. Există posibilitatea ca ulterior să se cenzureze această practică, prin neplata diferențelor dintre prețurile practicate în piață și prețul solicitat, însă unitățile reparatoare se adresează instanțelor judecătorești, care, într-o proporție covârșitoare, le admit cererile și le obligă, pe lângă plata acestor diferențe, și la plata de penalități. Prin actuala redactare a dispozițiilor legale criticate, este evident că unitățile reparatoare sunt invitate la o conduită arbitrară și abuzivă, ce are drept consecință afectarea patrimoniului societății de asigurare. Contrar art. 44 alin. (2) din Constituție, sunt favorizate unitățile reparatoare și patrimoniul acestora în detrimentul societăților de asigurare, al căror patrimoniu este mai puțin ocrotit de legiuitor.

17. Se mai susține că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, în special teza potrivit căreia la stabilirea valorii reparației unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă, încalcă art. 1 alin. (3) și art. 57 din Legea fundamentală, prin corelare cu art. 14 și 15 din Codul civil, legiuitorul având obligația constituțională să adopte legi care să nu creeze cadrul pentru comiterea unor abuzuri de drept, astfel cum este situația reglementării criticate, prin care se instituie posibilitatea pentru anumite entități (unitățile de service care efectuează reparații ale unor vehicule implicate în accidente rutiere) să stabilească în mod unilateral și absolut discreționar valoarea reparației, prin utilizarea propriei valori a orei de manoperă, care nu poate fi contestată de entitatea obligată să facă plata. Prin această reglementare este rupt echilibrul în circuitul civil, întrucât dispoziția legală criticată prevede valabilitatea unei obligații sub condiție pur potestativă, ce depinde exclusiv de voința unei persoane.

18. Se apreciază, totodată, că reglementarea criticată contravine și art. 16 alin. (1) din Constituție, în condițiile în care prin aceasta se creează în mod evident o discriminare între cele două părți ale raportului juridic, unitatea reparatoare putând să își folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, și fără ca această valoare să poată fi negociată sau să fie raportată la un criteriu obiectiv și independent de voința părții.

19. Așa fiind, autoarele excepției susțin că reglementarea criticată din Legea nr. 132/2017 este neconstituțională, întrucât lasă loc arbitrarului și oferă posibilitatea comiterii unor abuzuri.

20. Judecătoria Sectorului 1 București - Secția I civilă, în dosarele Curții Constituționale nr. 2.151D/2021, nr. 2.183D/2021, nr. 2.184D/2021, nr. 2.185D/2021, nr. 2.194D/2021, nr. 2.195D/2021, nr. 2.282D/2021, nr. 2.370D/2021, nr. 2.452D/2021, nr. 2.478D/2021, nr. 2.601D/2021, nr. 2.706D/2021, nr. 2.708D/2021, nr. 2.746D/2021, nr. 2.747D/2021, nr. 2.749D/2021, nr. 2.753D/2021, nr. 2.820D/2021, nr. 2.914D/2021, nr. 2.915D/2021, nr. 2.916D/2021, nr. 2.917D/2021, nr. 2.919D/2021, nr. 2.920D/2021, nr. 2.993D/2021, nr. 2.994D/2021, nr. 3.294D/2021, nr. 3.451D/2021, nr. 3.475D/2021, nr. 3.573D/2021, nr. 3.575D/2021, nr. 3.576D/2021, nr. 3.583D/2021, nr. 3.584D/2021, nr. 3.585D/2021, nr. 3.586D/2021, nr. 3.735D/2021, nr. 3.736D/2021, nr. 3.737D/2021, nr. 3.738D/2021, nr. 3.739D/2021, nr. 3.740D/2021, nr. 3.865D/2021 și nr. 3.880D/2021, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar textul de lege criticat este suficient de precis și clar, ceea ce se critică fiind opțiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acțiune unităților reparatoare care își pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susțineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituționalitate din perspectiva caracterului clar și previzibil al legii. Împrejurarea că unitatea reparatoare își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată corespunde principiului libertății economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporționată, să aleagă un alt cocontractant. Nu li se poate impune unităților reparatoare auto o anumită valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulații a serviciilor și garantării proprietății. Totodată, instanța reține că nu poate fi limitat dreptul persoanei păgubite de a alege service-ul în care își repară autoturismul, câtă vreme această alegere se face pe criterii de calitate și performanță. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esențialmente aleatoriu - asigurătorul dobândește șansa unui câștig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor și incert, în timp ce obligația de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl privește pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecințele producerii riscului asigurat.

21. Judecătoria Sectorului 1 București - Secția I civilă, în dosarele Curții Constituționale nr. 2.597D/2021, nr. 2.598D/2021, nr. 2.599D/2021 și nr. 2.600D/2021, a învederat faptul că încheierile de sesizare a instanței de contencios constituțional nu vor cuprinde opinia instanței, având în vedere că exprimarea opiniei instanței referitoare la excepția de neconstituționalitate ar duce la antepronunțare în dosarele de fond.

22. Judecătoria Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă, în dosarele Curții Constituționale nr. 2.197D/2021, nr. 2.198D/2021, nr. 2.275D/2021, nr. 2.314D/2021, nr. 2.421D/2021, nr. 2.434D/2021, nr. 2.435D/2021, nr. 2.453D/2021, nr. 2.616D/2021, nr. 2.696D/2021, nr. 2.697D/2021, nr. 2.752D/2021, nr. 2.754D/2021, nr. 2.805D/2021, nr. 2.819D/2021, nr. 2.940D/2021, nr. 2.941D/2021, nr. 2.942D/2021, nr. 2.991D/2021, nr. 3.057D/2021, nr. 3.058D/2021, nr. 3.086D/2021, nr. 3.178D/2021, nr. 3.207D/2021, nr. 3.208D/2021, nr. 3.209D/2021, nr. 3.281D/2021, nr. 3.288D/2021, nr. 3.382D/2021, nr. 3.383D/2021, nr. 3.422D/2021, nr. 3.445D/2021, nr. 3.446D/2021, nr. 3.447D/2021, nr. 3.448D/2021, nr. 3.449D/2021, nr. 3.450D/2021, nr. 3.571D/2021, nr. 3.572D/2021, nr. 3.732D/2021, nr. 3.763D/2021, nr. 3.764D/2021, nr. 3.772D/2021, nr. 3.876D/2021, nr. 3.879D/2021 și nr. 3.955D/2021, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța apreciază că textul de lege criticat îndeplinește cerințele de accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate, întrucât, pe de o parte, valoarea reparațiilor se poate determina fie prin folosirea unor sisteme de evaluare specializate, fie prin documente emise în condițiile legii. Pe de altă parte, prevederea unei opțiuni în favoarea unității reparatoare nu afectează claritatea și previzibilitatea textului de lege criticat, deoarece posibilitatea alegerii este expres prevăzută, nefiind generată de o redactare necorespunzătoare a acestuia. Totodată, instanța arată că prerogativa unității reparatoare de a folosi propria valoare a orei de manoperă nu lipsește norma criticată de claritate, deoarece nu pune asigurătorul în imposibilitatea de a-și conforma conduita. Astfel, asigurătorul va fi obligat să achite despăgubirile la valoarea determinată prin aplicarea art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, acestea putând fluctua în funcție de tariful orei de manoperă, însă diferențele dintre prețurile pe oră de manoperă nu conduc la neclaritatea legii. Împrejurarea că unitatea reparatoare își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată corespunde principiului libertății economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporționată, să aleagă un alt cocontractant. Nu li se poate impune unităților reparatoare auto o anumită valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulații a serviciilor și garantării proprietății. Totodată, instanța reține că nu poate fi limitat dreptul persoanei despăgubite de a alege service-ul în care își repară autoturismul, câtă vreme această alegere se face pe criterii de calitate și performanță. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esențialmente aleatoriu -, asigurătorul dobândește șansa unui câștig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor și incert, în timp ce obligația de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl privește pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecințele producerii riscului asigurat. Instanța consideră, totodată, că nu se poate reține încălcarea art. 44 din Constituție și nici a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Mai mult, instanța reține că abuzul de drept invocat de autoarea excepției excedează cadrului analizei controlului de constituționalitate. Constatarea abuzului de drept, astfel cum este enunțat de art. 15 din Codul civil, este prerogativa exclusivă a instanței de judecată, care îl poate sancționa prin diferite mijloace de drept, inclusiv prin respingerea cererii de judecată ca neîntemeiată.

23. Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă, în dosarele Curții Constituționale nr. 2.767D/2021 și nr. 3.374D/2021, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispoziția legală criticată fiind clară și previzibilă, iar faptul că legiuitorul a permis unităților reparatoare să utilizeze, la stabilirea valorii reparației, propria valoare a orei de manoperă afișată, nu creează dubii cu privire la aplicarea normei legale, fiind o măsură justificată în condițiile în care unitățile reparatoare prestează servicii pe piața liberă și suportă la rândul lor costuri diferite, în funcție de mai mulți factori, cum ar fi salariile plătite propriilor angajați. De asemenea, nici susținerile formulate în sensul că persoana păgubită prin producerea accidentului de circulație nu negociază valoarea operei de manoperă nu privesc constituționalitatea reglementării criticate, după cum nici faptul că textul criticat prevede două modalități de stabilire a valorii reparației nu face ca aplicarea sa să nu fie previzibilă. Instanța apreciază, de altfel, că autoarea critică, în esență, opțiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acțiune unităților reparatoare care își pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susțineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituționalitate din perspectiva caracterului clar și previzibil al legii. Criticile vizează de fapt motive ce țin de temeinicia cererii de chemare în judecată, subsumate abuzului de drept și ipotezei reglementate de art. 15 din Codul civil, care constituie însă prerogativa exclusivă a instanței de judecată, care îl poate sancționa prin diferite mijloace de drept, inclusiv prin respingerea cererii de judecată ca neîntemeiată. Astfel, abuzul de drept material invocat de autoarea excepției nu face obiectul analizei de conformitate a normei juridice cu Constituția, excedând analizei în cadrul controlului de constituționalitate. Instanța apreciază, de asemenea, că nici din perspectiva art. 44 din Constituție, respectiv a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu se relevă o încălcare a dreptului de proprietate privată, întrucât norma juridică ce face obiectul controlului de constituționalitate reglementează în considerarea prezumției de bună-credință în exercitarea drepturilor civile recunoscute de lege, orice exercitare a unui drept civil cu nesocotirea limitelor sale interne sau cu rea-credință ținând de temeinicia cererii de chemare în judecată, nu de conformitatea normei juridice cu dispozițiile constituționale.

24. Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, în dosarele Curții Constituționale nr. 2.802D/2021, nr. 2.803D/2021 și nr. 2.804D/2021, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanța de judecată apreciază că textul de lege criticat este suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat, ceea ce nemulțumește fiind modalitatea în care acesta este interpretat în practica judiciară, respectiv faptul că unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă, fără ca aceasta să fie reglementată legal. Or, în opinia instanței, tocmai prin impunerea unui criteriu legal de stabilire a valorii orei de manoperă s-ar putea aduce atingere principiului libertății economice, consacrat de art. 45 din Constituție. În ceea ce privește invocarea art. 44 din Constituție, instanța învederează că autoarea nu deține un bun în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 29 din 25 ianuarie 2005. Așa fiind, instanța apreciază că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 sunt constituționale, iar textul de lege statuează în mod clar modalitatea în care urmează să se stabilească valoarea reparației, din interpretarea sistematică a întregului act normativ rezultând voința legiuitorului, neputându-se reține încălcarea dreptului de proprietate al asigurătorului.

25. Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.436D/2021, apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

26. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

27. Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în dosarele Curții Constituționale nr. 3.451D/2021, nr. 3.475D/2021, nr. 3.573D/2021, nr. 3.575D/2021, nr. 3.576D/2021, nr. 3.583D/2021, nr. 3.584D/2021, nr. 3.585D/2021, nr. 3.586D/2021, nr. 3.382D/2021, nr. 3.383D/2021, nr. 3.445D/2021, nr. 3.446D/2021, nr. 3.447D/2021, nr. 3.448D/2021, nr. 3.449D/2021, nr. 3.450D/2021, nr. 3.571D/2021 și nr. 3.572D/2021, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că din analiza dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 rezultă că norma legală instituie criterii alternative de stabilire a valorii reparației, fie folosind un sistem de evaluare specializat, fie prin intermediul documentelor emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă practicată în mod obișnuit. Referitor la cel de-al doilea criteriu, dispozițiile criticate au în vedere prețul afișat și practicat de către operatorul economic în conformitate cu prevederile legale în materie, cum ar fi art. 4 din Legea concurenței nr. 21/1996, art. 67 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și art. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor. Prin urmare, argumentul potrivit căruia norma legală ar permite unității reparatoare utilizarea unui preț stabilit în mod arbitrar nu poate fi reținut. De asemenea, susținerile referitoare la aplicarea unui preț mai mare, în mod arbitrar sau abuziv, nu reprezintă veritabile critici privind claritatea și previzibilitatea normei, ci vizează un comportament concret al operatorului economic în relația cu consumatorul. Or, în ipoteza constatării de practici comerciale incorecte ale comercianților în relația cu consumatorul prin impunerea unui preț mai ridicat sunt reglementate mecanisme de protecție prin lege specială, cum ar fi Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 și Legea nr. 363/2007, iar în ipoteza existenței unui prejudiciu provocat ca urmare a stabilirii unui preț excesiv pot fi aplicate principiile răspunderii civile delictuale. În consecință, modalitatea de reglementare a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 îndeplinește standardele minime de claritate, precizie și previzibilitate statuate în jurisprudența Curții Constituționale, criticile autoarei excepției neconstituindu-se în veritabile argumente de natură să conducă la concluzia încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prin raportare la art. 44 din Constituție, critică privind încălcarea dreptului de proprietate întemeiată pe diferența dintre valorile aceleiași reparații stabilite prin cele două modalități alternative, se apreciază că existența acestei variații nu determină per se afectarea dreptului de proprietate. Astfel, prețul manoperei poate fi influențat de mai mulți factori, cum ar fi gradul de experiență al specialistului, logistica operatorului economic, materialele întrebuințate în procesul de reparare. Prin urmare, modul de reglementare a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 nu contravine art. 44 din Constituție.

28. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

29. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

30. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, potrivit cărora: „Valoarea reparației se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată.“

31. Autoarele excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile de lege criticate contravin normelor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și cerințele de calitate a legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică și art. 57 privind exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor.

32. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 au mai constituit în repetate rânduri obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezentele cauze și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023, Decizia nr. 354 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 29 august 2023, Decizia nr. 468 din 14 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 7 decembrie 2023, Decizia nr. 487 din 28 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1093 din 5 decembrie 2023, Decizia nr. 495 din 3 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1100 din 6 decembrie 2023, sau Decizia nr. 593 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2024, decizii prin care Curtea a constatat că dispozițiile criticate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

33. Prin jurisprudența menționată, referitor la critica de neconstituționalitate formulată din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, Curtea a observat că se critică opțiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acțiune unităților reparatoare, care își pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susțineri ce nu se subsumează însă unor veritabile critici de neconstituționalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată corespunde principiului libertății economice și principiului liberei circulații a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporționată. În acest sens sunt, de altfel, prevederile art. 19 alin. (5) lit. k) și alin. (12) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017, precum și cele ale art. 6 alin. (8) și (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa, pentru efectuarea reparației, oricărei unități reparatoare auto, fără nicio restricție sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unității reparatoare auto, care ar putea să îi influențeze opțiunea.

34. Referitor la critica privind posibilitatea unității reparatoare de a opta pentru una sau alta dintre modalitățile de stabilire a valorii reparației, Curtea a apreciat că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie și previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidențiind explicit cele două modalități de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, și anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (precum Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) și prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată. În acest context, Curtea a arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, sistemele de evaluare specializate reprezintă o aplicație informatică ce se bazează pe un ansamblu de date, metode și algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparație a vehiculelor și bunurilor avariate, precum și/sau la stabilirea valorii de piață a acestora la data evenimentului. Curtea a menționat că art. 23 alin. (1) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 prevede că, la stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor și evidențierea complexității structurii de echipare, a dotărilor de serie și opționale, se iau în considerare o serie de factori, și anume:

a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: piese și materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparație în România și statele membre; manopera aferentă reparației și cea aferentă operațiilor necesare din punct de vedere tehnic și tehnologic, conform tehnologiei producătorului; b) pentru evaluarea valorii de vânzare de piață: factori specifici de corecție; existența unor avarii preexistente; istoricul de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de școală de șoferi, taxi, închiriere și altele. Așadar, cuantificarea despăgubirilor se face pe baza prețurilor de referință pe piață, la stabilirea lor folosindu-se sisteme de evaluare specializate, acestea reprezentând un punct de pornire, de evaluare estimativă a daunelor, luându-se în calcul piese și materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparație, la care se adaugă manopera aferentă reparației și operațiunilor necesare, din punct de vedere tehnic și tehnologic, conform tehnologiei producătorului. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (6) și (9) din norma precitată, dacă pentru anumite părți componente sau piese ale vehiculului lipsesc prețurile de piață practicate pe piața din România, valoarea acestora se stabilește pe baza prețurilor de piață din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă. La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreținere și eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării și data producerii evenimentului, certificate de către specialistul în constatarea daunelor.

35. Astfel, Curtea a reținut că, tocmai pentru a preîntâmpina situații în care evaluarea estimativă poate fi diferită în funcție de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligația asigurătorului de a formula oferta de despăgubire luând în calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară evenimentului rutier și posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege în mod liber o unitate reparatoare auto în vederea efectuării reparației, urmând ca în cazul în care există diferențe de costuri, indiferent de modalitatea de stabilire a valorii reparației, acestea să fie reglate după depunerea documentelor de reparație din care să rezulte costurile certe. Or, procedând într-o atare manieră, Curtea a apreciat că nu se aduce atingere drepturilor asigurătorului RCA, răspunderea de care este ținut acesta fiind una limitată de contractul de asigurare și de lege.

36. Prin urmare, din perspectiva conținutului său normativ, reglementarea legală criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului său, precisă, sub aspectul soluției legislative alese și al limbajului folosit, și previzibilă, sub aspectul scopului și al consecințelor pe care le antrenează. Prin urmare, Curtea nu a constatat încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

37. Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție coroborate cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dedusă, în opinia autoarelor excepției, din împrejurarea că sunt favorizate unitățile reparatoare, care, invocând principiile pieței libere, stabilesc prețuri arbitrare în detrimentul societăților de asigurare, al căror patrimoniu este mai puțin ocrotit de legiuitor. În acest context, Curtea a reținut că prin încheierea contractului de asigurare, care este esențialmente aleatoriu, asigurătorul dobândește șansa unui câștig, fiind expus, totodată, și la riscul unei pierderi, iar existența și întinderea acestuia depind de hazard, adică de un eveniment viitor și incert. Riscul, adică șansa de câștig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esențial al economiei de piață liberă, funcțională, atribut care justifică libera concurență. Totodată, nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, persoana vinovată, în temeiul principiului reparației integrale a prejudiciului, pentru diferența de despăgubire nesuportată de asigurător. Eventualele disfuncționalități apărute în practică referitoare la modalitatea în care unitățile reparatoare auto înțeleg să aplice art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, cu ocazia desfășurării activităților specifice acestora, nu pot fi însă convertite în vicii de neconstituționalitate de natură să antreneze controlul de constituționalitate exercitat de către instanța de contencios constituțional.

38. Curtea a observat, de altfel, că, prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, legiuitorul a avut drept scop o mai bună funcționare a pieței și asigurarea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor, stabilind posibilitatea sesizării Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în vederea dispunerii de măsuri pentru stoparea și combaterea practicilor comerciale incorecte [a se vedea art. 10 alin. (1) și (2) și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 ].

39. În ceea ce privește critica referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a observat că aceasta este dedusă din împrejurarea că prin reglementarea criticată se creează o discriminare între cele două părți ale raportului juridic, întrucât unitatea reparatoare își poate folosi propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia. Or, din această perspectivă, în jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea în fața legii și a autorităților publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituție, își găsește aplicare doar atunci când părțile se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic și deci instituirea aceluiași regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat.

40. Or, din analiza cadrului legislativ în vigoare din domeniul asigurărilor obligatorii RCA, respectiv a Legii nr. 132/2017 și a Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, Curtea a observat că asigurătorul RCA nu are aceleași atribuții precum cele care incumbă în sarcina unităților reparatoare auto, astfel încât, din perspectiva activităților desfășurate, nu se poate reține existența unei situații similare, care să antreneze incidența art. 16 din Constituție. Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) din Legea nr. 132/2017, și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA. Totodată, astfel cum rezultă din art. 19 alin. (12) și (13) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, soluțiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentația tehnică din manualul de reparație al producătorului auto, și sunt acceptate de către persoana prejudiciată. Părțile pot agrea constatarea avariilor și întocmirea procesului-verbal de constatare prin transmiterea de informații și documente prin mijloace electronice de comunicare.

41. Cu privire la susținerile potrivit cărora unitatea reparatoare poate să își folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, Curtea a subliniat că, așa cum prevede art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, valoarea reparației se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată. Întrucât legislația nu stabilește dacă un mod de evaluare primează în defavoarea celuilalt, în cazul în care părțile nu pot conveni în mod amiabil asupra modului de calcul al sumei cuvenite drept despăgubire, litigiul poate fi soluționat fie prin mecanisme alternative de soluționare [de exemplu, Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar (SAL-Fin)], fie pe baza hotărârii definitive a instanței, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 132/2017. În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluționarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluționării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă [ art. 23 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 ].

42. Curtea a mai reținut că în situația constatării unor eventuale neregularități/abuzuri din partea unităților reparatoare auto (cu privire la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), Curtea a apreciat că acestea pot fi sancționate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicțională, dar și prin sesizarea instituțiilor cu atribuții în acest domeniu (spre exemplu, Consiliul Concurenței sau Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităților/abuzurilor constatate.

43. Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 57, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză.

44. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în speță.

45. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din București și de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, Ilfov, în dosarele nr. 41.026/299/2020, nr. 3.053/299/2021, nr. 39.656/299/2020, nr. 5.964/299/2021, nr. 2.548/299/2021, nr. 19.604/299/2020, nr. 30.513/299/2020, nr. 4.684/299/2021, nr. 7.373/299/2021, nr. 27.802/299/2020, nr. 4.902/299/2021, nr. 8.142/299/2021, nr. 19.886/299/2020, nr. 5.178/299/2021, nr. 7.523/299/2021, nr. 10.929/299/2021, nr. 32.496/299/2020, nr. 41.418/299/2020, nr. 11.029/299/2021, nr. 36.450/299/2020, nr. 37.145/299/2020, nr. 682/299/2021, nr. 8.335/299/2021, nr. 12.301/299/2021, nr. 16.264/299/2021, nr. 2.066/299/2021, nr. 2.546/299/2021, nr. 16.283/299/2021, nr. 18.956/299/2021, nr. 11.844/299/2020, nr. 3.052/299/2021, nr. 24.105/299/2021, nr. 24.453/299/2021, nr. 24.459/299/2021, nr. 26.094/299/2021, nr. 6.513/299/2021, nr. 21.435/299/2021, nr. 6.956/299/2021, nr. 16.275/299/2021, nr. 25.840/299/2021, nr. 3.058/299/2021, nr. 29.530/299/2020, nr. 5.966/299/2021, nr. 7.639/299/2020, nr. 14.709/299/2021, nr. 14.711/299/2021, nr. 22.555/299/2021 și nr. 32.302/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția I civilă, în dosarele nr. 2.545/299/2021, nr. 27.073/299/2020, nr. 9.240/299/2021, nr. 30.386/299/2020, nr. 33.100/299/2020, nr. 30.383/299/2020, nr. 11.033/299/2021, nr. 36.455/299/2020, nr. 4.683/299/2021, nr. 6.096/299/2021, nr. 10.928/299/2021, nr. 8.339/299/2021, nr. 9.216/299/2021, nr. 22.566/299/2021, nr. 16.259/299/2021, nr. 16.270/299/2021, nr. 16.289/299/2021, nr. 9.512/299/2021, nr. 7.526/299/2021, nr. 16.287/299/2021, nr. 10.926/299/2021, nr. 16.284/299/2021, nr. 9.245/299/2021, nr. 21.455/299/2021, nr. 23.204/299/2021, nr. 21.459/299/2021, nr. 9.236/299/2021, nr. 7.524/299/2021, nr. 9.238/299/2021, nr. 17.095/299/2021, nr. 27.983/299/2021, nr. 22.572/299/2021, nr. 25.841/299/2021, nr. 9.242/299/2021, nr. 24.997/299/2021, nr. 25.845/299/2021, nr. 33.578/299/2020, nr. 32.976/299/2020, nr. 27.982/299/2020, nr. 5.967/299/2021, nr. 11.063/299/2021, nr. 10.371/299/2020, nr. 6.512/299/2021, nr. 11.026/299/2021, nr. 11.030/299/2021 și nr. 24.458/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă, în dosarele nr. 6.699/301/2021 și nr. 3.835/301/2021 ale Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă, în dosarele nr. 4.045/4/2020, nr. 461/299/2019 și nr. 29.893/299/2019 ale Tribunalului București - Secția a VI-a civilă, precum și în Dosarul nr. 32.091/299/2018 al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și constată că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția I civilă, Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă, Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă, Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 aprilie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu