DECIZIE nr. 330/2001

Nicolae Popa - președinte Costica Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Gabriela Ghita - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 62/1998 pentru modificarea și completarea Legii nr. 27/1994 privind impozitele și taxele locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/1999, excepție ridicată de Petru Clopotariu și Ioana Clopotariu în Dosarul nr. 798/2001 al Tribunalului Tulcea. La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției ca fiind neîntemeiată, arătând ca dispozițiile art. III lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 62/1998 nu contravin prevederilor constituționale invocate ca fiind incalcate. În acest sens este menționată jurisprudenta Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 26 aprilie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 798/2001, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 62/1998 pentru modificarea și completarea Legii nr. 27/1994 privind impozitele și taxele locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/1999, excepție ridicată de Petru Clopotariu și Ioana Clopotariu într-un dosar având ca obiect judecarea cererii acestora de anulare a notificării prin care Serviciul de impozite și taxe al Primăriei Tulcea i-a somat sa plătească suma de 751.050 lei, cu titlu de impozit pentru locuinta cumpărată în baza Decretului-lege nr. 61/1990. În motivarea cererii reclamanții au arătat ca sunt proprietarii unui apartament dobândit în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990, apartament pentru care nu datorează impozit, fiind scutiți pe o perioadă de 10 ani, în conformitate cu art. 16 alin. 3 din decretul-lege. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 41 alin. (2) și (7), precum și art. 53 alin. (2) din Constituție. Se arata ca prin adoptarea Decretului-lege nr. 61/1990 statul a acționat într-o dubla calitate, și anume de proprietar al locuințelor supuse vânzării și de autoritate publică. Prin acest act normativ s-a stabilit, între altele, ca locuintele cumpărate sunt scutite de impozitul pe clădiri pe timp de 10 ani de la data dobândirii. Abrogarea acestei prevederi prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 62/1998 constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție. Autorul excepției mai susține ca scutirea de impozitul pe clădiri, pe timp de 10 ani de la data dobândirii, a locuințelor cumpărate în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990, constituia, la data adoptării acestui act normativ, unul dintre elementele ofertei de vânzare către populație a locuințelor construite din fondurile statului. Abrogarea Decretului-lege nr. 61/1990 prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 62/1998 produce, între alte efecte, încetarea scutirii de impozitul pe clădiri a locuințelor cumpărate în aplicarea decretului-lege. În felul acesta ordonanța de urgență desființează retroactiv oferta de vânzare, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Totodată, prin aplicarea retroactivă a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 62/1998, în ceea ce privește încetarea scutirii de impozit pentru locuintele cumpărate de la stat pe baza Decretului-lege nr. 61/1990, se încalcă și prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție, pentru ca încetarea, în condițiile arătate, a scutirii de impozit contravine exigenței de așezare justa a sarcinilor fiscale, prevăzută de acest text constituțional. În sfârșit, se arata ca impunerea, în aceste condiții, a locuințelor cumpărate de la stat mai înainte de împlinirea termenului de scutire de impozit de 10 ani constituie și o încălcare a prevederilor art. 41 alin. (2) și (7) din Constituție, ținând seama de faptul ca prin definiție impozitul este o prelevare nerambursabilă și fără contraprestatie din averea unei persoane. Tribunalul Tulcea, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece în speta nu operează nici o confiscare, statul putând interveni din ratiuni de politica fiscală, în sensul acordării sau anulării unor obligații financiare ale cetățenilor. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Textul de lege criticat nu numai că nu contravine dispozițiilor art. 53 alin. (2) din Constituție, ci are în vedere tocmai îndeplinirea de către stat a indatoririi de a asigura așezarea justa a sarcinilor fiscale în exercitarea contribuțiilor financiare de către cetățeni. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) și (7) din Constituție, potrivit punctului de vedere al Guvernului, aceasta critica nu poate fi primită, întrucât aceste texte se referă la ocrotirea proprietății private în mod egal, indiferent de titular, și, respectiv, la faptul ca averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Or, încetarea aplicabilitatii scutirii de impozit pe clădiri nu poate fi considerată ca o atingere adusă proprietății private sau ca o confiscare a averii. Nu sunt incalcate nici dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece încetarea aplicabilitatii scutirii de impozit pe clădiri a avut loc începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgenta criticate, și nu retroactiv, cum susțin autorii excepției. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. III lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 62/1998 pentru modificarea și completarea Legii nr. 27/1994 privind impozitele și taxele locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 30 decembrie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 3 august 1999), dispoziții care au următorul conținut: "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își încetează aplicabilitatea scutirile de impozite și de taxe acordate în temeiul prevederilor:

a) art. 16 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990, cu modificările ulterioare;".

Prin art. 16 alineatul ultim din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990, s-a stabilit ca: "Sunt scutite de impozitul pe clădiri, pe timp de 10 ani de la data dobândirii, locuintele cumpărate în condițiile prezentului decretlege. Scutirea de impozit se aplică, în continuare, și locuințelor care au fost transmise altor persoane, până la împlinirea termenului de 10 ani." Autorul excepției susține ca textul de lege criticat încalcă următoarele dispoziții constituționale: - art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile."; - art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale."; - art. 41 alin. (2) fraza întâi: "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de proprietar."; - art. 41 alin. (7): "Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma."; - art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate." Examinând dispozițiile legale criticate prin raportare la prevederile constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea retine ca nici una dintre criticile formulate nu este intemeiata. I. În legătură cu prima critica de neconstituționalitate, și anume cea referitoare la retroactivitatea prevederilor legale criticate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 73 din 6 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 11 mai 2001, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 62/1998 pentru modificarea și completarea Legii nr. 27/1994 privind impozitele și taxele locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/1999. Cu acel prilej s-a constatat ca prevederile legale criticate sunt în concordanta cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2), conform cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile", precum și cu cele ale art. 78, potrivit cărora "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei". În același sens Curtea constata ca o lege nu este retroactivă atunci când modifica pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprima producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supravietuirea legii vechi și sa reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. În cauza, prevederile art. 16 din Decretul-lege nr. 61/1990 și-au încetat aplicabilitatea începând cu data de 30 decembrie 1998 (data publicării Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 62/1998 în Monitorul Oficial al României), fiind deci neintemeiate susținerile autorului excepției referitoare la retroactivitatea prevederilor legale criticate, întrucât acestea produc efecte numai pentru viitor, chiar dacă legea noua se aplică și efectelor produse de situațiile juridice anterioare după intrarea ei în vigoare. II. Curtea Constituțională constata ca este neîntemeiată și critica potrivit căreia abrogarea Decretului-lege nr. 61/1990 prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 62/1998, în partea privind scutirea de impozit pe timp de 10 ani, contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție. Prin adoptarea ordonanței de urgenta Guvernul nu a acționat, asa cum susțin, fără temei, autorii excepției, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra locuințelor vândute în baza Decretului-lege nr. 61/1990, ci în virtutea calității sale de autoritate publică abilitata, prin dispozițiile art. 114 alin. (4) din Constituție, sa adopte ordonanțe de urgență. Ulterior Parlamentul a aprobat ordonanța prin Legea nr. 149/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 3 august 1999. În consecința, Ordonanța de urgenta nr. 62/1998 a fost adoptată în limitele prerogativelor Guvernului, stabilite prin Legea fundamentală, fiind respectate principiile statului de drept. III. Este, de asemenea, nefondata susținerea ca prin ordonanța de urgență menționată, nesocotindu-se dispozițiile art. 41 alin. (2) și (7) din Constituție, se încalcă dreptul de proprietate al persoanelor care au cumpărat locuințe de la stat în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990. Contribuția cetățenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală prevăzută la art. 53 din Constituție, neputându-se retine, în consecința, ca prin stabilirea pe cale legală a unui impozit sau prin încetarea, pe aceeași cale, a unei scutiri de plată a impozitului s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. IV. Este, în sfârșit, nefondata susținerea ca prin încetarea scutirii de impozit pentru locuintele cumpărate de la stat în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 se încalcă prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție. Obligația de a contribui la cheltuielile publice având, în virtutea prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, un caracter general, scutirea de plată impozitelor a unor categorii de persoane constituie o măsura cu caracter de excepție, pe care legiuitorul o poate adopta în funcție de condițiile concrete ale perioadei în care este chemat sa stabilească așezarea sarcinilor fiscale. În cauza de fața nu se evidențiază nici un element din care să rezulte ca încetarea cu începere de la 1 ianuarie 1999 a neimpunerii locuințelor dobândite în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 ar constitui o așezare nejusta a sarcinilor fiscale ale proprietarilor acestor locuințe. Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 62/1998 pentru modificarea și completarea Legii nr. 27/1994 privind impozitele și taxele locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/1999, excepție ridicată de Petru Clopotariu și Ioana Clopotariu în Dosarul nr. 798/2001 al Tribunalului Tulcea. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 27 noiembrie 2001. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta