DECIZIE nr. 95/2024

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Patricia-Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepția a fost ridicată de Garda de Coastă din Constanța în Dosarul nr. 5.535/118/2019 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.593D/2020.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 încadrându-se în limitele competenței sale legale și constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 30 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.535/118/2019, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepția a fost ridicată de Garda de Coastă din Constanța într-o cauză având ca obiect cereri privind drepturi salariale ce se cuvin funcționarilor publici.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 are la bază voința legiuitorului și rațiunea esențială de a înlătura inechitățile din sistemul de salarizare a personalului bugetar, aplicabil - în primul rând și în mod necesar - elementului principal (de bază) al sistemului de salarizare, indiferent de categoria acestuia, respectiv salariul de bază, solda funcției de bază, salariul funcției de bază sau indemnizația de încadrare. În acest sens, citează paragrafele 101-104 din Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 și arată că, prin această decizie, instanța supremă a adus atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, subrogându-se competențelor constituționale ale legiuitorului.

6. Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Consideră că Înalta Curte de Casație și Justiție poate da o interpretare unui anumit text de lege, fără a se putea reține că procedând astfel se subrogă în atribuțiile legiuitorului.

7. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, precum și dispozițiile art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015. Curtea constată că, deși în dispozitivul încheierii de sesizare este menționat art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în realitate, critica de neconstituționalitate vizează doar alin. (1) al acestui text de lege. Autoarea excepției critică aceste texte de lege în interpretarea dată prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2020. Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 au fost abrogate prin dispozițiile art. 44 alin. (1) pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, iar prevederile art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate prin dispozițiile art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017. Având în vedere însă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată, care au următoarea redactare: – Art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014: „Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“;

– Art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015: „(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“

11. Autoarea excepției consideră că dispozițiile de lege criticate aduc atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut a se pronunța cu privire la două chestiuni de drept. Prima a vizat, în esență, aplicabilitatea/ inaplicabilitatea, în cazul personalului militar, al polițiștilor și al funcționarilor publici cu statut special, a soluției egalizării salarizării la nivel maxim, avută în vedere de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. A doua a vizat interpretarea extensivă a noțiunii de „salariu de bază“ „atunci când este utilizată ca atare în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice“, în sensul de a stabili dacă se referă la toate categoriile de elemente principale ale sistemului de salarizare, respectiv salariul de bază/solda funcției de bază/salariul funcției de bază/indemnizația de încadrare.

13. În ceea ce privește prima întrebare adresată instanței supreme, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că, în jurisprudența sa, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, a clarificat deja înțelesul dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 în ceea ce privește identificarea categoriilor de personal plătit din fonduri publice cărora le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de acest articol de lege, reținând că „sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice“.

14. Astfel, prin coroborarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, dar și cu observarea principiului reglementat la art. 3 lit. c) din același act normativ, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în considerentele Deciziei nr. 23 din 26 septembrie 2016, că personalul din „celelalte autorități și instituții publice“ la care se referă art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 sunt: Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi), precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.

15. În consecință, având în vedere că statuarea cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, în privința destinatarilor normei art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 împiedică declanșarea unui nou mecanism de dezlegare în principiu, cu funcție de prevenire a jurisprudenței neunitare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la această problemă de drept.

16. În ceea ce privește cea de-a doua chestiune de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, circumscriindu-se aspectelor ce priveau litigiul pendinte, a procedat la interpretarea termenului „salariu de bază“ din cuprinsul art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și al art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în sensul de a stabili dacă se referă și la „salariul funcției de bază“ al polițiștilor.

17. În acest sens, instanța supremă a avut în vedere mai multe aspecte. Astfel, a observat că, dacă potrivit legislației anterioare - respectiv dispozițiile art. 2 și 4 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 18 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, în cazul polițiștilor se prevedea că aceștia au dreptul la un „salariu de bază“, odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, terminologia a fost modificată, art. 4 alin. (2) și (3) din anexa nr. VII „Familia ocupațională de funcții bugetare «Apărare, ordine publică și siguranță națională» prevăzând dreptul polițiștilor la „salariul funcției de bază“, precum și alte drepturi salariale (paragraful 91 din Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 ).

18. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut în vedere, de asemenea, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și a art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, respectiv eliminarea inechităților existente în materie de salarizare (paragrafele 91-95 din Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 ).

19. Totodată, instanța supremă a invocat considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, în care s-a reținut că „din moment ce situația juridică a personalului bugetar de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii este identică, atunci și tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizația de încadrare - trebuie să fie același

“ (paragraful 96 din Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 ).

20. În continuare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a făcut referire la propria jurisprudență, respectiv Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, precitată, și Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017, în considerentele cărora s-a arătat că interpretarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 se realizează în lumina principiilor reglementate de art. 3 din Legea-cadru nr. 284/2010, în special a celui definit la lit. c), statuându-se că acest principiu denotă în mod esențial asumarea de către legiuitor a egalității de tratament juridic, respectiv un tratament juridic echitabil și nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar care desfășoară muncă de valoare egală, în sensul de a se asigura acestora, prin aplicarea dispozițiilor legii de salarizare, o remunerație egală (paragraful 97 din Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 ).

21. În analiza efectuată, instanța supremă a reținut și cele statuate anterior prin Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 20 decembrie 2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. În acea decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat că dispozițiile art. 93 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit cărora „Drepturile bănești stabilite a fi acordate polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază, se vor calcula față de salariul funcției de bază“, își vor găsi aplicarea pentru toate celelalte situații în care - fie pentru drepturi deja stabilite a fi acordate (anterior Legii-cadru nr. 284/2010 ), fie pentru alte drepturi de natură salarială, care nu sunt cuprinse în Legea-cadru nr. 284/2010, ci sunt prevăzute de acte normative anterioare, care sunt în continuare în vigoare - legiuitorul (ca în cazul polițiștilor și al funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare) a prevăzut ca bază de calcul salariul de bază, noțiune care nu mai are un corespondent în legislația actuală, astfel încât era necesar, pe calea unei dispoziții tranzitorii, să se indice noțiunea juridică echivalentă pentru acordarea acestora în continuare, în raport cu componentele legale ale salariului lunar al acestor categorii de funcționari publici (paragraful 98 din Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 ).

22. Revenind asupra celor statuate prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, instanța supremă a amintit că prin această decizie a făcut trimitere la toate cele patru tipuri de elemente salariale principale (de bază), respectiv salariul de bază/solda funcției de bază/salariul funcției de bază/indemnizația de încadrare.

23. Având în vedere toate aceste repere doctrinare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurgând la o interpretare extensivă a textelor de lege analizate, a admis sesizarea și a stabilit că termenul „salariu de bază“ prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la „salariul funcției de bază“ al polițiștilor.

24. Autoarea excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză consideră că, prin pronunțarea Deciziei nr. 51 din 11 noiembrie 2019, instanța supremă s-a subrogat rolului legiuitorului, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat.

25. În ceea ce privește respectarea limitelor constituționale în care Înalta Curte de Casație și Justiție poate decide, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituție, Curtea Constituțională a arătat, prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, că instanța supremă are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate a acestora.

26. Cât privește Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, Curtea Constituțională reține că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a procedat la o interpretare extensivă a sintagmei „salariu de bază“, ținând cont de voința legiuitorului de eliminare a inechităților existente în materie de salarizare. Pentru a decide astfel însă, instanța supremă și-a fundamentat decizia pe jurisprudența sa anterioară, respectiv Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, prin care a clarificat înțelesul dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 în ceea ce privește identificarea categoriilor de personal plătit din fonduri publice cărora le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de acest articol de lege, făcând trimitere, de asemenea, la toate cele patru tipuri de elemente salariale principale (de bază), respectiv salariul de bază/solda funcției de bază/salariul funcției de bază/indemnizația de încadrare. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere statuările cu valoare de principiu ale Curții Constituționale reținute în Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, referitoare la egalitatea de tratament sub aspectul salarizării pe care o impune situația juridică a personalului bugetar de același grad, aceeași gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii.

27. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a invocat argumente reținute prin Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016 referitoare la echivalența sintagmei „salariu de bază“ cu cea de „salariu al funcției de bază“.

28. Prin urmare, Curtea Constituțională constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 s-a fundamentat pe o interpretare teleologică având ca fundament considerente constituționale, legale și jurisprudențiale, care înlătură echivocul normativ. Stabilind înțelesul sintagmei „salariu de bază“, instanța supremă nu s-a substituit legiuitorului - întrucât sensul stabilit normei nu o modifică, nici nu o completează -, ci, din contră, a realizat un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor. Curtea apreciază, prin urmare, că instanța a acționat intra vires, în interiorul marjei sale de competență, fără a legifera, substituindu-se autorității competente în acest domeniu.

29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Garda de Coastă din Constanța în Dosarul nr. 5.535/118/2019 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 martie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Patricia-Marilena Ionea