DECIZIE nr. 213/2004

Nicolae Popa - președinte Costică Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Lucian Stângu - judecător Ioan Vida - judecător Dana Titian - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, excepție ridicată de Ioan Bugnariu în Dosarul nr. 1.294/2003/CCA al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât legiuitorul are deplina competență de a stabili o serie de drepturi pentru categoria de beneficiari din care fac parte toate persoanele care îndeplinesc anumite condiții obiective, respectiv au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 19 ianuarie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.294/2003/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureș Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, excepție ridicată de Ioan Bugnariu. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, prin adoptarea textului de lege criticat, legiuitorul a creat o vădită discriminare între cetățenii care se găsesc în situații identice, respectiv au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă în perioada 1950-1961. Discriminarea constă în faptul că au fost excluși de la beneficiile legii cetățenii români care, în perioada arătată, au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă care nu au aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii. Sub acest aspect se apreciază că sfera de cuprindere a dispozițiilor cu caracter reparatoriu pentru sacrificiile la care au fost supuși foștii militari angajați în sectorul de construcții trebuie să țină seama de condițiile concrete de muncă din perioada stagiului militar, iar nu de criterii formale, precum modul de organizare administrativă a fostelor detașamente de muncă. În considerarea principiului egalității în drepturi și a protecției egale în fața legii, autorul excepției consideră că toți foștii militari care au efectuat stagiul militar în unități de construcții trebuie să se bucure de același tratament, altfel legea este susceptibilă de a crea privilegii nepermise pentru o anumită categorie de persoane. Prin urmare, se apreciază că art. 1 din Legea nr. 309/2002 este constituțional numai în măsura în care se va elimina sintagma "din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii". Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 este neîntemeiată, legiuitorul fiind singurul competent a stabili categoria beneficiarilor măsurilor reparatorii în funcție de anumite criterii obiective. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului. Președintele Camerei Deputaților apreciază ca fiind neîntemeiate criticile invocate de autorul excepției, arătând că legiuitorul este suveran în ceea ce privește acordarea de despăgubiri anumitor categorii de persoane, stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, precum și a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru acordarea acestor drepturi. Principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate, ci faptul că la situații diferite trebuie aplicat un tratament juridic diferențiat. Astfel, activitatea persoanelor aflate sub incidența legii, care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, a avut un caracter discriminatoriu și înjositor, putând fi încadrată în categoria de "muncă forțată", așa cum este aceasta definită în Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind munca forțată sau obligatorie: "orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru care numitul individ nu s-a oferit de bună-voie". Guvernul arată că prevederile Legii nr. 309/2002 vizează acordarea unor drepturi specifice, cu titlu de măsuri reparatorii, în exclusivitate acelei categorii de persoane care, în perioada 1950-1961, au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în condiții discriminatorii și umilitoare. Asemenea măsuri izvorăsc din voința legiuitorului și au întinderea pe care acesta o stabilește prin lege, fără ca astfel să se încalce vreo prevedere constituțională. De altfel, egalitatea nu înseamnă uniformitate, pentru anumite categorii sau grupuri de persoane putând fi instituite tratamente juridice distincte, dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă. Avocatul Poporului consideră că limitarea acordării drepturilor stipulate de Legea nr. 309/2002 doar la persoanele care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii reprezintă o problemă de legiferare, și nu de constituționalitate. Așa fiind, Curtea nu poate da o altă formulare textelor de lege, întrucât nu își poate asuma rolul de a crea, a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv. Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate formulată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 6 iunie 2002. Textul legal criticat are următorul conținut: "Beneficiază de prevederile prezentei legi persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961." Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, care au următorul conținut: - Art. 4 alin. (2): "România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială."; - Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări." Se apreciază că se încalcă și prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care are următorul cuprins: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație." În același timp, autorul excepției consideră că textul de lege criticat încalcă și dispozițiile art. 2 alin. 1 și art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care au următorul conținut: - Art. 2 alin. 1: "Fiecare se poate prevala de toate drepturile și de toate libertățile proclamate în prezenta Declarație, fără nici o deosebire, în special de rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie politică sau de orice altă opinie, de origine națională sau socială, de avere, de naștere sau decurgând din orice altă situație."; - Art. 7: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare." Autorul excepției apreciază ca fiind nesocotite și dispozițiile art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care prevăd că "Toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii. În această privință legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală și eficace contra oricărei discriminări, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine națională sau socială, avere, naștere sau întemeiată pe orice altă împrejurare." Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția republicată vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, în considerarea unor situații speciale. În felul acesta se justifică nu numai aplicabilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui. Constatând că elementele care diferențiază regimul juridic al persoanelor, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950-1961, asigură un tratament juridic specific acestei categorii, Curtea Constituțională reține că instituirea indemnizației lunare, precum și a celorlalte drepturi nu reprezintă un privilegiu, ci se justifică în mod obiectiv, constituind o compensație parțială pentru privațiunile suferite de persoanele obligate să efectueze stagiul militar în condiții deosebite. De altfel, jurisprudența Curții Constituționale referitoare la aplicarea principiului egalității în fața legii și al nediscriminării a stabilit constant, în deplin acord cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferență. Pe de altă parte, stabilirea categoriei de persoane care beneficiază de prevederile legale, precum și a drepturilor acordate acestora nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci o opțiune a legiuitorului, care este în concordanță cu spiritul Legii nr. 309/2002, și anume cu caracterul reparator al acesteia. Așa fiind, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituția republicată, precum și a dispozițiilor cuprinse în instrumentele juridice internaționale în domeniul drepturilor omului referitoare la egalitatea în drepturi nu este întemeiată. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, al art. 1-3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum și al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, excepție ridicată de Ioan Bugnariu în Dosarul nr. 1.294/2003/CCA al Curții de Apel Târgu Mureș Secția comercială și de contencios administrativ. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2004. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu